luni, 13 ianuarie 2020

O clipă. Un pahar cu vin. O cină.

Mă învârt prin bucătărie, ascult muzică și pregătesc niște caserole cu mâncare,  pentru mâine. Iaurt cu fulgi de ovăz pentru micul dejun, niste piept de pui cu fasole verde pentru prânz, o supă crema de broccoli pentru zilele următoare.  Plus cina din seara asta. Brânze grecești: feta, gravieri, kaseri, cu roșii și ciuperci, oregano si ulei de măsline, toate la cuptor. Cu niște salată, desigur. Viața fără salată e pustie. Bine că am scăpat de fixația cu porc, pâine și ciocolată, pe care le-am devorat în ultimele două luni. Cântarul țipă la mine. Mă strâng si colanții de alergat. Aș zice că mă strâng si ochelarii, gluma mea preferată după sărbători, dar tocmai i-am declarat pierduți. Așadar, salata e bună, din nou :)))

Sunt doar eu, un pahar cu vin, un prieten pe wapp si muzică. Și gândurile mele, care nu se opresc niciodată... Brusc, se aude o melodie grecească din playlistul meu. Realizez că, în clipa asta, mi-e bine. Dansez, fredonez melodia aia și zâmbesc. Cu gândul, sunt pe străzile Atenei. Beau o gură de vin. Mi-e bine, din nou. În ultima perioadă am simțit că îmi pierd echilibrul, că eu nu mai sunt eu. Mi-a fost teamă, puțin, că m-am pierdut pe drum. Simțeam că mă pierd, dar mi-am dat voie să mă pierd. Fiindcă știam,  de asemenea, că o să mă regăsesc. Câteodată e bine să te și pierzi. Bucuria regăsirii e mare...