luni, 19 ianuarie 2015

The morning English lesson

Dis-de-dimineaţă, ca în orice zi de luni, Ilinca face fiţe. Ştie că mă cam enervez, aşa că tot caută modalităţi inedite de a-mi comunica acelaşi lucru: nu vrea la şcoală. Admir inventivitatea ei şi felul în care îşi alege, de fiecare dată, alte cuvinte pentru a-mi comunica esenţialul.

La primul semafor mă întreabă:
"Mami, cum se spune în engleză că şcoala e urâtă?"
"The school is unpleasant", zic eu.
"Good. The school is unpleasant", zice ea.
Hmmm, ce bine, gândesc eu, am mai învăţat ceva şi la engleză azi.

Apoi continuă, pe aceeaşi temă:
"Şcoala nu e bună, nu-şi face treaba bine, pentru că mă plictiseşte. Aşa că trebuie demolată"

Să aveţi o zi fără fiţe şi plăcută!

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Luca şi Andilandi, patru cărţi şi-un autograf

Luca, la cei 11 ani jumate ai lui, are două mari iubiri: legourile şi cărţile. Legourile le iubeşte într-atât de mult, încât până la ziua lui, în octombrie, vrea să strângă la puşculiţă cei 1400 de lei necesari pentru un lego fabulos. La cât e de răbdător şi de perseverent, o să reuşească. Cărţile le iubeşte necondiţionat, le citeşte cu plăcere, pe unele le reciteşte chiar. Le iubeşte şi pe alea de la bibliotecă, şi pe cele noi cumpărate de mine, şi pe cele de pe lista de lecturi obligatorii primită de la şcoală.

Lista asta de lecturi obligatorii m-a făcut să răscolesc librăriile şi internetul de vreo două luni încoace în căutarea unor cărţi bine ascunse, pe care trebuia musai să le citească: seria Andilandi a Sînzianei Popescu şi Miriapodul Hoinar al Adinei Popescu au fost cele pe care nu am reuşit să le găsesc prea uşor. Dar nu m-am lăsat păgubaşă şi, uite aşa, într-o seară, discutând pe FB despre cărţi la o postare a Adei, am realizat că Sînziana Popescu era chiar autoarea seriei Andilandi pe care o căutam de ceva vreme... Timid, am intrat în vorbă cu ea, nu mi se pare tocmai frumos să acostezi un om aşa, pe FB, mai ales că nu-l cunoşti. Dar Sînziana este o doamnă drăguţă, conversaţiile au curs firesc şi cu uşurinţă. Victorioasă, câteva zile mai târziu, i-am spus că am reuşit să comand la Cărtureşti două din cele 4 cărţi din seria Andilandi. Cum Luca trebuia să citească doar două, ne-am mulţumit cu ele şi aşteptam nerăbdători coletul. Aşteptându-l, mi-a venit ideea să o rog, dacă poate şi nu o deranjez prea mult, să ne trimită un autograf. Să i-l dăruiesc cititorului meu o dată cu cele două cărţi. Un astfel de cadou i-ar fi plăcut cu siguranţă, mă gândeam eu şi i-ar fi sporit dragul de a citi.

Sâmbăta trecută, pe când suspinam noi după tati cel plecat din nou de lângă noi, pe când nu reuşeam să mă adun de pe jos şi să-mi revin după o altă despărţire, pe când credeam că nimic nu mă poate înveseli, iată că un om a reuşit făcând un gest frumos. Eu sunt învăţată să dăruiesc şi să ofer celor din jurul meu, dar tare ciudat mi se pare să şi primesc ceva în schimb... Draga de Sînziana mi-a scris spunându-mi să anulez comanda de la Cărtureşti pentru că mai are acasă seria Andilandi şi ar vrea să i-o dăruiască lui Luca al meu. Cu greu mi-am găsit cuvintele să-i mulţumesc, recunosc. Când sunt emoţionată nu mai am cuvintele la mine să mă folosesc de ele. I-am spus lui Luca despre darul ce urma să-l primească şi a chiuit de bucurie. A devenit brusc efervescent şi vorbăreţ, vesel şi nerăbdător. Atât de nerăbdător încât marţi, când i-am spus ca a primit darul, a venit repede la mine la birou să se convingă că e adevărat. A desfăcut pachetul cu o viteză uimitoare (cine îl cunoaşte pe Luca ştie, desigur, că viteza nu-i punctul lui forte) şi a citit repede cuvintele frumoase pe care Sînziana i le-a scris pe fiecare carte în parte.

De miercuri nu mai lasă cărţile din mână, cum prinde un moment liber, cum se apucă de citit. Din când în când apare şi-mi povesteşte cu răsuflarea tăiată prin ce aventuri au mai trecut gemenii dincolo de Poiana Vie şi povesteşte cu atâta însufleţire încât de-abia aştept să mă apuc şi eu să le citesc. Pe primul volum, Călătoria lui Vlad în celălalt tărâm, l-a citit deocamdată de pe liternet, deşi am înţeles de la Sînziana că a fost adăugit şi modificat pe alocuri. A promis că-l reciteşte şi pe cel primit după ce le termină pe celelalte. Urmează Drumul Ane prin Valea Plângerii şi Istorioare cu Cosiţe şi sunt convinsă că până nu le termină nu se linişteşte. Ce care vor să se bucure de lumea minunată a poveştilor cu Andilandi şi le pot comanda de aici.

A fost fericit şi recunoscător pentru darul primit, cu mândrie s-a dus la şcoală cu toate cele patru volume şi s-a lăudat colegilor şi mai ales doamnei profesoare de limba română. Care a declarat că-şi doreşte foarte mult să aibă în bibliotecă şi cel de-al patrulea volum, cel mai nou al seriei. Luca le-a recomandat colegilor cu drag să citească şi ei toate volumele, deşi doar două, la alegere, sunt pe lista de lecturi obligatorii... Dacă se încumetă, am să-l rog să facă o recenzie a cărţilor când le termină de citit şi o să v-o povestim şi vouă...

Am ales să nu anulez comanda iniţială de la Cărtureşti, m-am gândit că cele două cărţi îşi vor găsi iute un stăpân, ceea ce s-a şi întâmplat, au ajuns în casa a doi copii, frate şi soră, deocamdată mici, dar cu o mamă care apreciază cărţile ca şi noi. Sunt convinsă că atunci când vor creşte copiii le vor iubi şi se vor bucura de ele...

Sînziana, mulţumim! Ai făcut fericit un copil care iubeşte cărţile!

joi, 15 ianuarie 2015

O oră şi-un sfert

Am o ora şi-un sfert liberă. Ce să fac eu cu ora asta? Aş putea să calc, aşa încât Luca să nu mai fie nevoit să meargă mâine la şcoală cu o cămaşă necălcată, aşa cum a făcut azi din cauza unei mame neatente... Aş putea să fac ordine prin casă, sau cel puţin la Ilinca în dormitor, unde parcă a explodat o bombă. Sau aş putea să adun cojile de la mandarine care zac pe măsuţa din sufragerie şi ambalajele de la nişte bomboane de pom... Aş putea să spăl vasele... Aş putea să stau cu mâţa în braţe şi să mă uit la TV. Sau aş putea să stau pur şi simplu, să ascult cum în jurul meu nu se aude nimic... Aş putea să-mi trag sufletul după o zi ameţitoare, în care s-au întâmplat multe lucruri mărunte care, adunate, m-au scurs de vlagă...

Aş putea să dau uitării clipa în care Luca mi-a spus ca o să ia, credea el, o notă mare la olimpiada de mate. Oricum am dat-o uitării pentru că după 45 de minute m-a anunţat sec, având probabil lacrimi în ochi (n-aveam cum să le văd, dar le simţeam plutind în cei mai frumoşi ochi căprui pe care i-am vazut vreodată) că, de fapt, a transcris greşit una din probleme, aşa că o să ia o notă mică...

Aş putea să dau uitării multele telefoane primite de la Ilinca prin intermediul cărora am făcut teme la mate. Nici nu o să-mi mai amintesc mâine ca fata mea nu mai ştia astăzi ordinea operaţiilor la matematică, deşi ieri părea foarte sigură pe ea...

Musai să uit şi mesajele în care Luca mă ruga să-i duc tenişii la şcoală, că i-a uitat acasă. Ba avea sportul de la 5, ba de la 4, Ba puteam ajunge la el, ba nu mai puteam. Nu, n-am mai ajuns la şcoală... Oricum mă duc mai târziu la o şedinţă cu părinţii...

Aş putea să dau uitării şi faptul că Ilinca a ales să meargă la magazin să-şi ia ceva dulce, în loc să se organizeze şi să plece la timp la volei. Ca să nu mai fie nevoită să intre în panică, să se enerveze, să plângă şi să mi se vaite, tot la telefon... Ce ne făceam noi dacă nu inventau ăştia telefoanele?

Da, aş putea să uit toate astea, dar cumva, nu reuşesc. Nu reuşesc să dau uitării nici zecile de telefoane, nici cele 7 sms-uri de la Luca, nici agitaţia de la birou. Şi nu-i decât ora 5 după amiaza. Mai rezist până mă bag în pat deseară? Trebuie.

Cumva nu reuşesc să uit nici că sunt singură din nou, că omul meu s-a întors la ţara lui adoptivă, la muncă... Cumva nu reuşesc să ignor casa asta care pare atât de goală fără el, deşi e plină de doi copii şi-o pisică...

Sau, aş putea să mă gândesc la lucrurile frumoase care s-au întâmplat zilele astea. Despre unul mai ales am să povestesc într-o altă zi, azi nu am starea de spirit necesară, poate mâine...

Deci, ce să mai fac eu în ora asta liberă pe care o am?

miercuri, 7 ianuarie 2015

Tot despre iubire

- Cam cat de tare crezi ca te iubesc eu pe tine, Ilinca?
- Suficient de tare incat sa inveti tu poezia in locul meu si sa nu ma mai trimiti maine la scoala, nu??? zise ea, incercand marea cu degetul...

Dacă mă iubeai...

- Bună dimineaţa, Ioana!
- Mrrrrrr....... (se aude înfundat de pe sub mormanul format din pilotă şi câţiva ponei de pluş)
- La mulţi ani! Te iubesc mult! îi spun în şoaptă, căutând-o să-i dau un pupic.
- Dacă mă iubeai aşa de mult, nu mă mai lăsai să mă duc azi la şcoală, grăi dânsa somnoroasă.
- Păi şi ce facem cu cele două cutii mari de bomboane pe care le-am cumpărat ieri pentru colegii tăi?
- Cum ce să facem? Le mâncăm noi.

Mda, bună idee, păcat că am trimis-o la şcoală şi azi de ziua ei de nume. Aş fi putut să mănânc un kil de bomboane dacă nu aş fi fost aşa de rea...

marți, 6 ianuarie 2015

Guest post by Alexandru Adamescu

Cum tati nu prea scrie chestii pe blog aproape niciodată, am adunat azi de pe peretele lui de Facebook aceste două povestioare scrise de dumnealui, să rămână întru aducere aminte. Mai ales pentru distinsa fiică a dânsului, aceea de 8 ani şi oleacă, extrem de colţoasă la vorbă, fix ca tatăl ei. Vorba aia cu "aşchia nu sare departe de trunchi" este destul de adevărată în ceea ce-i priveşte pe cei doi membri ai familiei Adamescu...

"ieri aveam intalnire la nu stiu ce doctor, nu eu, Ilinca si fosta mea prietena.
se stia de cateva zile, dar nu s-a specificat ieri dimineata.
la pranz cand a fost anuntata ca urmeaza sa aiba loc intalnirea, au aparut protestele: 'pe mine nu m-a anuntat nimeni'
astazi una bucata bunic are drum prin oras si se ofera sa ridice pretioasa de la serviciul unde ii binecuvinteaza pe toti cu prezenta ei mofturoasa.
bunicul ramane intepenit in taficul din Buzau (...) tanara vedeta locala isi termina treburile o clipa mai devreme si isi suna tatal absent. Tatal o informeza asupra schimbarii si apar din nou protestele: 'pe mine nu m-a anuntat nimeni'.
Familie serioasa cauta spre angajare secretara pentru fiica lor de 8 ani si oleaca. Plata in ponei de plus, jucarii stricate, fite matinale...
"

"- Ce tema ai la matematica fata tatii?
- Am de scris pesti, aaaa mamifere si pasari care traiesc in Delta Dunarii!
- !?!
- Pai se numeste MEM, matematica si explorarea mediului!
- !?!
(ma gandesc sa sa propun o petitie prin care sa-i invete inmultirea cu ajutorul pestilor si poate a painilor, sa acopere mai multe materii odata)
"

NR: fosta prietenă a domnului Adamescu este, de fapt, actuala lui soţie