sâmbătă, 10 decembrie 2016

Ilinca şi psihologia

Într-o zi, săptămâna asta, Ilinca s-a decis:
- Mami, când o să fiu mare, vreau să mă fac psiholog, zice ea foarte fermă.
-De ce? întreb eu chiar curioasă şi uimită de hotărârea ce se simțea in spatele acestei afirmații.
- Pentru că am descoperit că îmi place să înțeleg oamenii.
(Ilinca, 10 ani si aproape 4 luni)

PS: singura carte pe care şi-a dorit-o anul ăsta de Moş Nicolae a fost una cu basme terapeutice pentru copii, adolescenți şi părinți)

joi, 17 noiembrie 2016

Dragă Luca (6)

Dragul mamii, drag,

Trebuie să încep prin a-mi cere iertare. Uneori, luată de viața de zi cu zi, de dorința mea de a fi mai buni în fiecare zi, te cicălesc și aștept mai mult de la tine, uitând cât de bun ești. Așa că viața asta mă trage de mânecă din când în când și-mi dă câte o lecție.

Seara trecută a fost o lecție. Care m-a făcut să realizez ce copil echilibrat ești. Și să-mi aduc aminte să mă bucur de tine și să apreciez alegerile pe care le faci, mă face să nu te mai judec și să nu te mai împing de la spate să faci lucruri pe care, în mod evident, nu ești pregătit să le faci. Pentru că, îmi dau seama acum, că o să le faci atunci când o să poți și când o să ai cu cine. Aseară mi-am adus aminte că trebuie să am încredere în deciziile pe care le iei, trebuie să am încredere în felul în care îți organizezi treaba de zi cu zi, trebuie să te las în pace uneori și să nu te mai cicălesc. Dar mi-e greu să mă opresc, recunosc. :) Îmi dau seama că asculți sfaturile mele, deși nu mă auzi mereu când îți spun unde e pachetul pentru școală, unde e tricoul, unde sunt adidașii. Auzul selectiv vine o dată cu adolescența, înțeleg și asta. Și furiile și ușile trântite și sarcasmele. Sunt aici să te țin piept. Știu că pot să o fac. Pentru că, la capătul drumului, întrezăresc un bărbat minunat.

Îmi dau seama că ai capacitatea de a-ți alege singur prietenii. Îmi dau seama că ești același copil conștiincios, determinat, calculat și echilibrat. Te rog, rămâi la fel în continuare, vezi-ți de drumul tău, ai încredere în alegerile pe care le faci, pentru că, până acum, s-au dovedit a fi bune. Sunt convinsă că vor fi bune și în continuare. Nu-ți pierde conștiinciozitatea, nu-ți pierde seriozitatea de a-ți face treaba , încearcă să fii în competiție cu tine, încearcă să nu-ți pierzi curajul de a face lucruri noi în viață. Noi, ceilalți trei, suntem aici să te susținem, să te sfătuim, să te încurajăm și să ne bucurăm alături de tine.

Te rog, iart-o pe mama că e uitucă din când în când. Și nu te supăra pe ea că vrea tot timpul mai mult. Așa-s mamele, pretențioase, e în fișa postului ;)

cu încredere,
mama


Despre iubire

Conversație matinală cu fiica mea:
Eu: Ilinco, știi ce mi-a zis tati aseară? Că pe el îl iubești mai mult decât pe mine, pentru că el te-a trimis la volei și acum ai posibilitatea să chiulești de la școală din când în când. Așa este? (Cine o cunoaște pe fi-mea, știe că școala nu e activitatea ei preferată)
Ea (se prinde că întrebarea mea e o capcană, se gândește puțin ce să-mi răspundă, să nu mă simt ofensată): Păi pe el îl iubesc mai glumeț, iar pe tine te iubesc mai respectuos. 
Eu: atunci te rog, respectuos, să te dai jos din mașină și să te duci la școală. Și tot respectuos îți doresc o zi bună! :)


luni, 24 octombrie 2016

Povara

E aproape întuneric şi plouă. Ne mişcăm încet prin traficul aglomerat al dimineţii. E linişte în maşină. Din când în când se aude un suspin înfundat. Nici eu, nici ea, nu spunem minic. Nu e nevoie de cuvinte. Mă întorc către ea şi îi întind o mână. Mă strînge tare şi simt cum ar vrea să nu îi mai dea drumul. Brusc, îi spun: "Poţi să te dai jos aici. Capul sus! O să supravieţuieşti şi astăzi!" Nu mă priveşte, se uită abătută în jos şi spune cu o voce stinsă: "O să încerc!" Se dă jos din mersul maşinii. Mă uit lung la ea. Pare mare. E înaltă şi zveltă. Dar e tot mică. Încă se mai bucură de poneii de pluş primiţi în dar de la tati. Îşi ţine capul între umeri şi priveşte în jos. Calcă apăsat, cu paşi mari, făcând slalom printre oameni şi bălţi. Pare că duce pe umeri povara întregii lumi. E obosită, deşi nu e decât luni dimineaţa. A fost un weekend frumos, deşi obositor. A fost un weekend în care a prins aripi. A mai căpătat un dram de încredere în ea. A fost copilul pe care îl tot rugam să apară. A zâmbit. S-a simţit bine. A muncit. S-a concentrat. A fost mândră de ea. A fost parte dintr-o echipă în care a fost cea mai mică. Şi totuşi i-a fost bine. O să îi fie bine şi astăzi. Ştiu că poate.

vineri, 21 octombrie 2016

Ilinca vs. New York Giants

Cine îl cunoaşte pe soțul meu, ştie cât de mult iubeşte fotbalul american. Nu doarme nopți întregi şi rareori ratează meciule. Mereu şi-a dorit să vađă un meci live. Weekendul ăsta ar fi putut s-o facă. La Londra. Încă de la începutul anului m-a tot amenințat că anul ăsta se duce să-şi vadă preferații în nu-ştiu-ce eveniment la Londra. I-am zis: go for it, baby, e nebunia ta de anul ăsta. Fratele lui cred că a şi luat bilete, nu-s sigură. Dar să vedeți întâmplare: weekendul ăsta Ilinca îşi face debutul în campionatul de volei la categoria "speranțe". Aşa că Ilinca mea, fără să vrea, s-a trezit că e în competiție fix cu New York Giants. Ilinca ştie că tati şi-a dorit mult să meargă la Londra. Chiar mi-a spus, la un moment dat, că speră că tati merge la Londra. Pentru că ştie că îşi doreşte. Şi totuşi... Tati a ales cu inima. Inima lui e alături de fata lui. Aşa că tati a dat Londra pe Bacău. Şi Luca a dat excursia cu şcoala tot pe Bacău. Ilinca are nişte bărbați minunați alături de ea. Sper să i se intâmple la fel şi pe viitor! Aşa că ne vedem mâine la Bacău, tati! Ai ales bine, sunt convinsă de asta. Ştiu că şi tu simţi la fel!
Hai Ilinca!

miercuri, 28 septembrie 2016

Ilinca, istoria si iazurile

Scurt dialog delicios cu fiica mea:
- Ilinca, ce teme ai de facut astazi?
- Pai, am de invatat la istorie.
- Despre ce?
Pauza. Copila respira adanc si graieste:
- Despre iazurile istoriei! zice victorioasa.
- Despre ce? intreb eu nelamurita...
- Despre râurile istoriei, raspunde dansa, nu tocmai sigura pe ea.
-Despre izvoarele istoriei? intreb eu, hotarâtă sa îi curm suferinta.
- Da, da, da! Despre izvoarele istoriei!
Copila e fericita. Stie despre ce are de invatat la istorie. Eu sunt fericita. Cineva a reusit sa-mi smulga un zambet la jumatatea zilei :)

marți, 13 septembrie 2016

A doua zi de școală

Din prima zi de școală nu am nimic glorios de relatat. Nu avem nici măcar o poză. Eu personal nu am vizitat nici curtea școlii. Tati s-a apropiat puțin de ea, cât să îi facă vânt Ilincăi. Clasa a IV-a și clasa a VII nu sunt tocmai puncte de cotitură în carierele de școlari, așa că nu a avut rost să ne batem capul cu asta.

Dar a doua zi... A doua zi a fost mai mișto. Pentru că Ilinca s-a decis să meargă la școală cu placa (pennyboard-ul). Am rămas uitându-mă lung după ea, arăta chiar cool, călare pe placă, îmbrăcată în alb, încă bronzată după tot soarele verii ăsteia. Iar Luca s-a dus la școală cu trotineta. Alternativă la bicicleta lui de toate zilele. Arăta chiar funny, cu șapca trasă pe ochi, ditamai ghiozdanul în spate și pe trotinetă. Asta pentru că, dacă școala nu e chiar așa de funny, măcar drumul spre și dinspre școală să fie mișto.

Hai, să avem un an școlar liniștit! Ceea ce vă dorim și vouă :)

luni, 29 august 2016

10 - La mulţi ani, Ilinca!

Aseară îţi povesteam că în urmă cu 10 ani, cam pe la aceeaşi oră la care stăteam noi de vorbă, îmi serbam ziua alături de prietenii noştri dragi şi beam un pahar cu whisky în cinstea mea şi a ta şi îmi făceam curaj să te nasc. Iar tu, de-a dreptul uimită că am putut să beau alcool în timp ce tu stăteai bine mersi în burtoiul meu, ai tras repede o concluzie: "Mami, cred că de la whisky-ul ăla am ieşit eu aşa de ameţită"  :))) Eşti o zăpăcită incurabilă şi asta e parte din farmecul tău.

M-am bucurat mult de tine în ultimele două săptămâni, de zâmbetul tău, de voioşia ta, de mutrele tale, de sclipirea din ochii tăi. Ai crescut mult în ultimul an, te-ai făcut frumoasă, mai frumoasă decât erai. Fiecare vârstă are farmecul ei şi fiecare etapă din viaţa ta e surprinzătoare.

La mulţi ani frumoşi şi buni, îţi dorim, Ilincă dragă! Să fii sănătoasă şi fericită, să fii bună cu tine şi cu ceilalţi, să ai parte de bucurii şi împliniri, să fii mândră de tine, să nu uiţi niciodată că poţi să faci orice îţi propui, să ştii că îţi vom fi alături ori de câte ori vei avea nevoie de noi. Vom fi aici să te încurajăm, să te lăudăm, să te sprijinim şi să te îndrumăm, chiar să te şi certăm, dacă e cazul. Bucură-te de viaţă, bucură-te de noi, bucură-te de prieteni!

Ştiu că îţi spunem des că te iubim, dar te iubim mult, până la cer şi înapoi!

Mama, tata şi Luca

duminică, 28 august 2016

Două fete cucuiete

Două fete cucuiete, cel mai frumos cadou de ziua mea. Ilinca şi Ioana s-au cunoscut în urmă cu patru ani, la începutul clasei 0. Pe la jumătatea clasei întâi, Ilinca a schimbat şcoala. Cu proteste şi supărări din partea ei, cu răbdare şi înţelegere din partea noastră, totul a fost în regulă până la urmă. Cumva, Ioana a rămas o constantă în viaţa Ilincăi. Se văd des, dorm des una la cealaltă, vorbesc la telefon. Sunt prietene bune. Aseară s-au revăzut după mai bine de o lună şi ceva de pauză, din cauză de vacanţă şi concedii ale părinţilor. Aşa de tare s-au bucurat una de cealaltă, că mi-au umplut casa de armonie şi de bine. A fost o încântare pentru mine să le privesc şi să le strâng în braţe pe amândouă. Ioana i-a dăruit Ilincăi o brăţară pe care scrie "best friends". Ilinca nu i-a dăruit nimic Ioanei. Dar nu cred că Ioana s-a supărat. Pe la unu jumate azi noapte, am reuşit să le trimit la culcare. Cumva, am crezut că vor dormi mai mult azi. Dar, la 8 erau deja gureşe ca nişte vrăbiuţe.

S-au gândit că de ziua mea vor să-mi facă brioşe. Să mă răsfeţe cu o surpriză. Împreună, am făcut compoziţia.
Singure au băgat prima tură la cuptor.
Singură am spălat vasele, singură am băgat tura a doua la cuptor.
Au vrut să facă şi glazură. Au dat fuga la magazin după ciocolată. Au topit-o la microunde şi au ars-o. N-a fost nevoie să chem pompierii, totul e sub control. :)
Acum sunt pe afară. Ioana nu avea haine şi încălţări potrivite pentru plimbatul cu placa. Nicio problemă, i-a dat Ilinca şi haine şi încălţări.

Cel mai frumos cadou de ziua mea a fost să le privesc şi să stau în preajma lor. Să le simt armonia şi iubirea ce le leagă. Să le aud râzând sincer şi să le vad zâmbetele inocente. Le doresc să-şi pătreze prietenia toată viaţa. Să se bucure una de cealaltă. Să fie acolo una pentru cealaltă. Să le fie bine!

vineri, 19 august 2016

Clipe

Sa nu ma uit la ceas.
Sa nu stiu in ce zi a saptamanii suntem.
Sa privesc cerul si norii minute in sir.
Sa ascult valurile fara sa ma plictisesc.
Sa pot sa povestesc povesti cu Luca si Ilinca fara sa fiu stresata ca am si altceva de facut.
Sa stau jumatate de ora cu Luca la o terasa, sa privim oamenii pe strada si sa incercam sa ghicim care e turist si care e localnic.
Sa o pot privi pe Ilinca distrandu-se la un antrenament la care participa de placere si nu pentru ca trebuie.
Sa il vad pe Luca depasindu-si limite fizice si sa realizez inca o data ce barbat puternic o sa fie.
Sa cantam doua cantecele stupide toata saptamana, din care unul inventat de Ilinca intr-o dimineata, pe toaleta.
Sa adulmec marea.
Sa pot inota nestingherita.
Sa am o ora in fiecarea dimineata doar pentru mine.
Sa stau la taclale si sa beau 3 beri intr-o saptamana.
Sa fiu in concediu.

sâmbătă, 16 iulie 2016

Jurnal de tabără

Ziua 1
Cu greu s-a desprins de mine. Până la Bacău m-a sunat într-una. După Bacău s-a prins că a plecat de acasă şi că e de capul ei. Conversaţiile au fost scurte. Câte un raport şi-atât. Sms-uri de tipul:
"Cf?"
"Bn. Tu?"
"Bn"

Ziua 2
E mişto în tabără. Se fac chestii multe şi variate, e distracţie. Îi place în tabără, nu vrea acasă. Nu îi e dor de mine.

Ziua 3
Entuziasmul scade vertiginos. Telefoanele sunt dese. Vine seara. Încep văicărelile de genul "mi-e rău, mă doar capul, mă doare burta".
Creşte tensiunea.
"Dacă mă simt rău şi mâine o să vreau să plec acasă, ok?"
Încerc să îi explic că poate să vrea acasă, doar că o să vină tot sâmbătă, cu toată lumea, eu n-am de gând să zbor 400 de km doar să o aduc pe ea acasă. Ea e perseverentă:
"Ba nu, dacă îmi este rău, vin mâine"
"Cu ce vii?"
"Ăăăăăă..... Nu ştiu!"

Ziua 4
"Bună dimineaţa, iubita mea! Cum ai dormit? Cum Te simţi? Mă suni când te trezeşti?"
Ziua trece printre văicăreli şi bocete. O doare burta. Se simte rău.
Încerc orice variantă. Orice argument de-al meu e urmat de un contra-argument de-al ei. Vrea acasă pentru că eu sunt bună şi răbdătoare, pentru că eu o ascult. Nu, nu se poate uita la televizor, acolo sunt filme cu mame şi copiii şi ei i se face şi mai dor de mine. Nu, ea nu mai pleacă niciodată de acasă, nici măcar în cantonament, dacă o să o ia doamna antrenoare. Nu poate să iasă afară pentru că e muzica prea tare şi pe ea o deranjează.
Încerc nişte explicaţii de genul:
"A fost o experienţă care trebuia trăită. E alegerea ta dacă vrei să fii supărată sau să te bucuri de zilele astea"
"Înţeleg că nu ţi-e uşor, dar mai ai trei zile şi vii acasă"
Ziua se încheie cam aşa:
"Nu mai vreau în tabără în viaţa mea! Data viitoare să mă întrebaţi! E cel mai naşpa lucru. Dacă nu mă întrebaţi, eu nu mai merg, ok? Să nu mă suni!!!"

Ziua 4
Vorbim mult. Nu mai boceşte. Dar nu e nici fericită. E resemnată, Pe seară vorbim 27 de min la telefon. Povestim multe, îi spun că plecăm la mare. Ne facem planuri. Vorbim şi iar vorbim.
Schimbăm sms-uri:
"Mami, hai să mai vorbim!"
"Cu drag aş mai vorbi cu tine, dar trebuie să dorm şi eu. Vorbim mai mult mâine seară, bine?"
"Ok. Promite!"
"Promit! Pe cuvântul meu de mamă! Şi tu promite-mi că nu mai plângi şi nu mai vomiţi şi o să ai grijă de tine. Te iubesc!"
"Bine! La faza cu plânsul nu promit nimic! :)"

Ziua 5
Trece cu nişte diaree şi vomă şi medicamente. Nu mai plânge. Dar nu e nici vioaie. O să supravieţuiască.

Ziua 6
Începe să răsune un glăscior fericit în urechile mele. Mă sună de foooarte multe ori. Îmi povesteşte despre excursie. Despre plimbarea cu Mocăniţa. Despre muzeu. Despre ce cadouri a cumpărat pentru Luca. Şi pentru mine. Nu, nu vreau să aud despre al meu, vreau să fie o surpriză. La cină a mâcat o clătită. Şi ce dacă o s-o doară burta? Clătita a fost bună. E cu copiii afară. Nu mai stă singură în cameră. Oare începe să-i placă în tabără? Şi-a găsit toţi pantalonii scurţi pe care îi rătăcise. Mâine ne vedem!

Ziua 7 si ultima
Incepe cu un telefon la 7 jumate.
"Mami, ce faci?"
"Dormeam pana m-ai sunat tu"
La ora 9 deja vorbeam a treia oara. De pe la 12 am incetat sa mai numar telefoanele ei.
La 2 jumate suspina ca si-a pierdut un pantof. Hai ca mai pot. Mai e putin pana vine. Numar orele. Numar minutele. Cred ca si ea.
Ultimul telefon: am trecut de Ramnicu Sarat!
A venit. M-a strans in brate si i-au dat lacrimile. De dor. E mai mare. E mai frumoasa. Vorbeste la fel de mult. I-a fost pofta de parizer. Si de tableta. I-a placut in tabara. Se mai duce peste 2 ani.

vineri, 15 iulie 2016

O zi, o limonadă, un băiat

Am avut o zi cam grea. Apăsătoare. De vreo două ori am vrut să mă ascund şi să stau pitită undeva, ca un struţ. Dar nu s-a putut. A trebuit să supravieţuiesc, să găsesc puterea să mă ridic şi să merg mai departe. A fost o zi în care am realizat că tata îmbătrâneşte şi are nevoie de mine. A fost o zi când mi-am dorit să pot ajuta mai mulţi oameni, dar am realizat că şi eu sunt doar un om. A fost o zi când mi-am pierdut cumpătul şi răbdarea şi mi-a venit să plâng. Dar, cumva, am reuşit să zâmbesc. A fost o zi în care mi-a fost tare dor de copiii mei. Gândul la ei m-a ajutat să supravieţuiesc. Am zburat spre casă, am lăsat treaba neterminată la serviciu şi-am gonit către el. De-abia am avut răbdare să cumpăr 3 chestii de la 2 magazine. Şi am ajuns acasă. Acasă mă aştepta răbdător el, băieţelul meu (oare cât mă mai lasă să-i spun băieţelul meu?). L-am strâns în braţe şi l-am ascultat povestind diverse. M-am bucurat să-l văd, să-l ascult, să-l simt şi să-l miros. Cu toata fiinţa mea. Şi el mi-a întins vesel o limonadă, scuzându-se că nu a ştiut unde este menta. O limonadă doar pentru mine. Repede, repede, am dat nişte telefoane obligatorii, repede repede am trimis un mail, repede repede am pregătit cina, dorindu-mi doar să vină şi clipa asta. În care stăm unul lângă celălalt pe canapea, lipiţi unul de altul. El îmi pune muzică pe youtube, iar eu scriu pe blog. Încep să simt cum mă cuprinde calmul lui. Încep să mă liniştesc. Încep să respir şi să-mi trăiesc ziua. Şi să mă găndesc la ziua de mâine, când o să pot să o strâng în braţe şi pe ea. Mi-e tare dor de ea, de veselia ei, de fiţele ei, de nemultumirile ei, de glumele ei, de ea.

vineri, 24 iunie 2016

Dragă Ilinca, (7)

În ultima scrisoare îţi scriam despre frică şi curaj, despre perseverenţă şi alegeri. Astăzi, aleg să-ţi scriu despre învingători. Pentru mine eşti o învingătoare. Pentru că în ultima perioadă ai ales să-ţi depăşeşti uşor - uşor limitele. Îmi vine în minte imaginea ta de la unul dintre cele trei meciuri de volei din weekendul trecut când mi-am dat brusc seama că poţi să te distrezi pe teren şi poţi zâmbi. Ai ales să laşi frica la o parte şi să te simţi bine. Ceea ce înseamnă că faci cu plăcere ceea ce faci. La ultimul meci ai putut chiar să îţi încurajezi colegele de echipă. Să le zâmbeşti. Să baţi palma cu ele şi să le strigi tare "Hai! Putem!" Asta e o atitudine de învingător. În viaţa asta poţi face lucrurile cu zâmbetul pe buze. E o alegere să le faci zâmbind. Sigur, le poţi face şi încruntată, dar e mai uşor să zâmbeşti. Ai reuşit tu anul ăsta să învingi şi tabla înmulţirii, deci poţi. Ai reuşit să te apuci serios de citit. Ai reuşit să lucrezi suplimentar la matematică. Ai reuşit să fii mai puţin dezordonată. Ai reuşit multe, deşi poate nu le conştientizezi pe toate. Reuşeşti să mă uimeşti uneori cu bunătatea şi empatia ta. Reuşeşti în fiecare zi să ne facem să zâmbim sau să râdem cu gura până la urechi. Reuseşti să ne înseninezi viaţa clipă de clipă. Într-un moment mai puţin bun din zi, îmi e suficient să mă gândesc la zâmbetul tău şăgalnic şi-mi revin într-o clipă. Sigur, reuşeşti, de asemenea, să mă scoţi din sărite când ţipi la mine sau la Luca. Sigur, de multe ori îmi vine să te cert pentru dezordinea din camera ta şi din ghiozdan. Sigur, îmi vine să-mi iau jucăriile şi să plec în lume ori de cîte ori te aud văitându-te din motive mai mult sau mai mai puţin întemeiate. Sigur, rămân fără vorbe ori de câte ori te aud că eşti o victimă a universului. Dar n-am să plec. Aleg să rămân aici, alături de tine. Pentru că mă faci fericită clipă de clipă. Pentru că mă faci să fiu mai răbdătoare decât credeam eu că sunt. Pentru că, alături de tine, inventivitatea mea atinge cote nebănuite. Pentru că, în tine, mă văd pe mine de multe ori. Şi pentru că îmi doresc să devii un adult încrezător, aleg să rămân aici şi să-ţi fac galerie zi de zi, clipă de clipă. Tocmai pentru că ştiu că poţi. Şi sunt convinsă că, împreună, o să te ajutăm să vezi mai întâi partea plină a paharului. Sau a bidonului cu apă, pe care azi l-ai văzut trei sferturi gol când te-am rugat să-mi spui cum îl vezi. Mult timp şi eu l-am vazut la fel. Dar azi, când l-am privit, am spus: "Ce bine că încă mai are apă în el, deci mai am ce să beau când o să-mi fie sete!" Pentru că eşti o învingătoare, sunt convinsă că şi tu o să-l vezi la fel peste ceva vreme.

Noi, coechipierii tăi, ceilalţi trei Adameşti, vom fi aici mereu să-ţi facem galerie, să te încurajăm, să te lăudăm, să-ţi suportăm fiţele matinale, să te certăm, să plângem alături de tine şi să ne bucurăm alături de tine. Pentru că asta face o echipă!

cu respect şi speranţă,
mama şi tata

marți, 21 iunie 2016

Dragă Luca, (5)

Ruşine să-mi fie pentru că nu ţi-am mai scris nimic de prea mult timp... Am mai avut intenţia să-ţi mai scriu de câteva ori, dar am pierdut ideile pe drumurile astea agitate şi aglomerate cu tot felul de nimicuri ale vieţii noastre de zi cu zi... Nu am de ce să mă plâng, viaţa noastră e frumoasă, cu bune şi cu rele, aşa cum vin ele de-a valma peste noi... Chiar zilele trecute vă spuneam, ţie şi surorii tale, că viaţa trebuie trăită zi de zi, cu bucuriile şi supărările ei. Nu trebuie să trăim în viitor, aşteptând de fiecare dată ceva. Pentru că atunci când ceva-ul ăla aşteptat de noi se întâmplă, nu mai avem puterea să ne bucurăm de el, pentru că noi aşteptăm deja altceva. Nu trebuie să mai aşteptăm nimic, trebuie doar să trăim ziua de azi. Azi e o zi bună şi frumoasă, dacă avem dorinţa de a o vedea şi trăi ca atare.

Zilele astea am realizat, încă o dată, că eşti un copil absolut grozav. Care, pe zi ce trece, devine un exemplu din ce în ce mai bun pentru mine, ca adult. Eşti un exemplu de ambiţie şi determinare. Eşti un exemplu de voiţă. Eşti un exemplu de calm şi curaj. Nu ştiu dacă anul ăsta şcolar a fost uşor sau greu pentru tine, mie mi s-a părut doar fără sfârşit... Tu, însă, cu răbdare şi voinţă, cred că ţi-ai atins scopurile, încă o dată... Ştiu că te-a durut puţin faptul că anul acesta nu ai reuşit performanţa de anul trecut la geografie, dar nu te-ai lăsat doborât. Ai reusit multe alte lucruri: doar 2 medii de 9 în tot anul ăsta şcolar, restul doar medii de 10. Păi cum, măi copile, să ai tu voinţa să-ţi măreşti nota la fizică în ultima săptămână de şcoală, când toţi sunt deja în vacanţă? Să vrei tu media 10 la engleză după ce ai luat o notă de 7 şi să o şi obţii? Păi tu o să poţi face orice în viaţa asta, cred că ştii deja asta... Cumva, toate dorinţele tale se materializează pentru că ţi le doreşti. Universul îţi aduce alături oamenii potriviţi la momentul potrivit, care să te ajute să faci orice...

Scriindu-ţi rândurile astea, mi-a venit în minte un moment când alergam amândoi, umăr la umăr, pe terenul de atletism. Atunci am realizat cât eşti tu de hotărât în viaţa asta. Am discutat amândoi că e cazul să slăbeşti, ai reuşit, cu voinţă, să îmi urmezi sfaturile. Ca atare, eşti mai subţirel astăzi. Am discutat amândoi că poate ar fi bine să te apuci de un sport, ai mers cu regularitate şi conştiinciozitate la toate antrenamentele de baschet, chiar şi la alea la care erai singur. Te-am rugat să renunţi la baschet, ai început de o săptămână să mergi la volei. Deşi primul tău instinct a fost să spui NU, totuşi te-ai dus. Poate că îţi este teamă că nu poţi fi la fel de bun ca sora ta. Nimeni nu îţi cere să fii la fel. Nu sunteţi la fel, sunteţi doi indivizi diferiţi, dar fiecare la fel de minunat în felul lui... Am făcut o vreme greşeala de a avea aceleaşi aşteptări de la voi amândoi şi am realizat ulterior ce geşeală am făcut...

Am învăţat în ultimul timp că mă pot baza pe tine, aşa cum mă pot baza pe om în toată firea. Îmi demonstrezi mereu că ai înţeles că familia e pe primul loc. Eşti gata să faci orice şi oricând pentru oricare dintre membrii familiei noastre. Ai fost gata să încaleci pe biciletă să te duci să o susţii pe Ilinca la un concuurs de atletism, deşi nu prea aveai timp, când eu nu am putut. Ai fost lângă sora ta la toate meciurile ei, chiar dacă a trebui să renunţi la timpul tău pentru ea. Eşti gata să mergi oricând să îl ajuţi pe bunicul, dacă el te roagă. Eşti de un real ajutor la treburile casnice, deşi ştiu că nu e o plăcere să aspiri, să întinzi rufe sau să ştergi praful. Dar eşti dormic să înveţi lucruri noi, să devii mai bun. Şi asta este suficient pentru mine.

Îmi doresc să nu uiţi că viaţa trebuie trăită clipă de clipă. Îmi doresc să nu uiţi că tu trebuie să te pui mereu pe primul loc. Dacă ţie îţi este bine, atunci şi celorlalţi din jurul tău le va fi bine. Îmi doresc să ţii minte cât este de important să-ţi recunoşti greşelile şi să spui "îmi pare rău..." Îmi doresc să rămâi mereu la fel de motivat, de calm, de bun, de blând şi de iubitor.

Astăzi după amiază m-am uitat la tine şi mi s-a strîns stomacul de emoţie, de bucurie că eşti al meu, de iubirea ce ţi-o port... Mă faci fericită zi de zi, să nu uiţi asta niciodată. Pentru că exişti.

Puiul mamei, noi, eu şi tatăl tău, îţi mulţumim că ne-ai ales să-ţi fim părinţi. Fiecare vine pe lumea asta cu un scop. Cred că unul dintre scopurile tale pe lumea asta este să ne înveţi şi pe noi să fim calmi şi răbdători, perseverenţi şi ambiţioşi, buni şi îngăduitori cu ceilalţi.

Noi vom fi aici să te susţinem şi să te încurajăm, să te ajutăm să-ţi atingi obiectivele. Vom fi aici să ne bucurăm împreună şi să plângem împreună, să căutăm soluţii împreună. Împreună le putem face pe toate...

Cu admiraţie,
mama şi tata


joi, 26 mai 2016

Dear darling, (3)

A cam trecut un an de la ultima mea scrisoare, dar e drept că nu prea poți scrie o scrisoare cuiva dacă e aproape mereu lânga tine. Ieri dimineață m-am trezit așa, cu niște sentimente amestecate. De ușurare. De grijă. De tristețe. Pe drum spre birou m-am simțit totuși fericită și recunoscătoare. Am avut parte de 7 luni tare mișto, în care le-am cam făcut pe toate: ne-am iubit, ne-am plimbat, ne-am intrat într-o rutină demult uitată, ne-am petrecut timp bun împreună, ne-am plictisit, ne-am regăsit, ne-am certat, ne-am împăcat, ne-am îngrășat (dă Doamne să și slăbim), ne-am bucurat de copii și de prieteni și de familie, aș zice că ne-a fost bine. În tristețea mea matinală am realizat că, de fapt, ți-ai îndeplinit scopul pentru care ai luat o pauză așa de lungă, ceea ce însemnă că ai fost perseverent. Iar eu am fost acolo și nu te-am lăsat să cedezi. Însă, înainte de toate, cred că scopul principal pentru care ai putut să stai așa de mult lângă noi au fost copiii. Copiii au avut timp să-și redescopere tatăl. Tu ai avut timp să-ți redescoperi copiii. Ați petrecut timp bun împreună. Ai fost acolo și i-ai încurajat. I-ai mai certat pe alocuri, dar i-ai și strâns în brațe. Ai șters lacrimi de bucurie și de tristețe. Ilinca, avându-te alături, a început să iubească voleiul și mai tare. A înțeles de ce trebuie să și muncească pentru școală ca să obțină rezultate bune. Luca, avându-te alături, a încept să capete obiceiuri de bărbat. V-ați uitat împreună la meciuri, ați fost la sală împreună, a înțeles de ce iubești handbalul așa de tare și a început să-l iubească și el. Sunt lucruri pe care doar un tată le poate face cu și pentru copiii lui și tu ai avut privilegiul de a vă petrece așa de mult timp împreună. Și tocmai pentru că a fost așa de mult, ieri am șters lacrimi tăcute de tristețe de pe obrajii lui Luca. Luca, cel care rareori plânge. Ilinca a fost mai curajoasă. Mi-a spus că s-a simțit ciudat fără tine acasă, dar a văzut partea plină a paharului: are canapeaua doar pentru ea și nu o mai cicălește nimeni.  Față isteață, doar seamănă cu tine...
Nu-ți face griji, partea ta de pat a fost deja ocupată, nu m-am simțit deloc singură azi noapte. O patrupedă mieunătoare, care obișnuiește să doarmă în ghiveci, s-a gândit că poate mi-e greu singură, așa că a dormit pe perna ta. Să-ți țină locul cald. Încet, încet, intrăm într-o altă rutină. Ne regăsim un echilibru doar în trei, învățăm din nou să ne descurcăm așa. Și ne gândim la tine, cu bucurie și iubire și de-abia așteptăm să vii din nou acasă. Suntem aici. Vom fi mereu aici, așteptându-te, cuminți, să te întorci la noi. Te rugăm, ai grijă de tine!
Cu dragoste,
trei adamești

marți, 24 mai 2016

Ea și el

I-am zărit din goana mașinii, mergând unul lângă celălalt, pe trotuar. Mi-a rămas imaginea întipărită pe retină. Am zâmbit, fericită, realizând că sunt bogată. Cam de acceași statură, în ciuda diferenței de vârstă. Ea țopăia fericită pe lângă el. El, mergea apăsat și calm, așa cum îi e firea. Au pornit împreună spre o nouă zi. Ei doi, unul lângă altul, copiii mei care-mi umplu viața de bucurie. În mașină Ilinca m-a întrebat cu o undă de speranță în glas: ”Mami, și mâine merg cu Luca la școală?” A fost dezamăgită când a auzit ca nu. De mâine revenim la programul normal. Ea învață de dimineață, el învață după amiază. Cred că, uneori, au nevoie de mai mult timp împreună. Cred, de asemenea, că dacă ar sta mai mult împreună, ar ieși scântei mai des. Sunt o echipă, ei doi. Dincolo de legătura de sânge, îi mai leagă iubirea necondiționată ce și-o poartă. Știu că se pot baza unul pe celălalt. Se bucură unul de celălalt. Se ceartă. Se împacă. Se joacă. Se ajută. Se simt bine împreună. Se întristează împreună. Se încurajează. Încep să învețe să se respecte unul pe celălalt. Sunt niște adulți mai mici. Aseară am ieșit la alergat. Am alergat umăr la umăr cu Luca. Am constatat că, în curând, rămân mică pe lângă el. Au crescut. Au trecut în alte etape din viață. Dar noi, eu și tatăl lor, suntem tot aici. Să ne mirăm împreună, să ne bucurăm împreună, să ne facem griji împreună, să facem planuri împreună. Căci împreună le vom trece pe toate.

luni, 23 mai 2016

Ilinca și sfinții din calendar

Săptămâna trecută Ilinca ne-a tot auzind vorbind prin casă cum că în weekend mergem la Mihaela, că e ziua ei. La un moment dat știu că i-am și explicat de ce e ziua Mihaelei de nume, că pe ea o mai cheamă și Elena și că sâmbătă își serbează numele toți cei pe care îi cheamă Constantin și Elena.

Sâmbătă, înainte de a ajunge noi la Mihaela, mă gândesc că ar fi chiar frumos să îl urez și pe Costel. Dumneaei, căreia nu îi scapă nimic în afară de tabla înmulțirii, mă aude transmițându-i urări lui Costel la telefon. Așa că vine la mine și mă întreabă senină și nevinovată: ”Mami, dar pe Costel îl mai cheamă și Mihaela???”

Well, logica ei este imbatabilă. As usual.

duminică, 8 mai 2016

Ilinca şi dintele de aur

Cândva, acum câţiva ani, Ilinca a încasat un şut în gură de la un copil. Lăsând la o parte faptul că a avut un imprimeu în barbă cu modelul tălpii pantofului celuilalt copil, în urma acestui incident, Ilincăi i-a căzut un canin foarte devreme. Vineri seara mi-a arătat că i se mişcă un dinte. Încă nu am elucidat misterul dacă e acelaşi canin sau celălalt, vom investiga în zilele ce vor urma. Doar că acum e o mare tragedie în sufleţelul ei, pentru că ea e sigură că o să-i cadă dintele şi nici n-o să-i mai crească altul în loc. Ca atare se vaită de zor că o să fie urâtă, că o să arate ca o babă. Luca o ascultă răbdător, cum altfel?! Apoi mă cheamă şi mă întreabă: "Mami, dacă o să-i cadă dintele ăsta şi n-o să-i mai crească altul în loc, o să-i pun Ilincăi un dinte de aur???"

sâmbătă, 7 mai 2016

Bărbaţii din viaţa mea

Teoretic ştiu că bărbaţii din viaţa mea mă iubesc. Doar că eu mai uit din când în când, iar ei uită să-mi mai arate asta din când în când. În ultima vreme uit lucruri. De regulă uit chestiuni mărunte. Discuţii avute cu oamenii din casă cu o zi înainte. Apa copiilor pentru şcoală. Ocazional ochelarii sau ceasul. Să dau un telefon. Sau să mă pieptăn. Încă n-am ajuns la faza la care să uit cum mă cheamă, să uit copii pe ici pe colo, să-mi uit geanta - portofelul - cheile pe undeva. Încă mai ştiu câţi ani am. Deşi dacă mă întreabă cineva repede, am săs pun că am 28 :))))

Vineri mi-am uitat acasă mâncarea pregătită pentru serviciu. În faţa blocului am constatat şi am refuzat să mă mai întorc înapoi. Am zis că n-oi muri de foame. Ajunsă la birou, îmi sun soţul şi-i spun să pună pachetul în frigider. Apoi îl sun pe tata şi printre altele, îi spun că azi n-am mâncarea la mine. Mă iau de treabă şi uit de mâncare. Pe la 11 apare tata. Cu mâncare pentru mine: cozonac şi ouă colorate. Pe la 11 jumate apare Luca. Cu pachetul uitat acasă. Mi-l întinde zâmbind şi-mi spune: "m-a trimis tati să ţi-l aduc".

Rareori Herr Adamescu îmi spune că mă iubeşte. Şi mai rar îmi spune tata. Foarte des îmi spune Luca. Dar fiecare ştie să-şi arate iubirea şi grija ce mi-o poartă prin astfel de gesturi. Şi pentru asta îi iubesc pe fiecare dintre cei trei bărbaţi din viaţa mea. Printre altele, pentru că îmi fac viaţa frumoasă şi mai uşoară. Pentru că îmi poartă de grijă şi le pasă de mine. Pentru că ştiu să mă întrebe cum mi-a fost ziua. Pentru că au răbdare să mă asculte când am a mă văita. Pentru că se bucură o dată cu mine când sunt fericită. Pentru că mă lasă să merg devreme la culcare când mi-e somn. Pentru că sunt aici ori de cîte ori am nevoie de ei...

luni, 18 aprilie 2016

De unde ai luat-o?

Când cineva îți pune o asemenea întrebare, te gândești că este vorba despre vreun obiect. Dar nu, nu e chiar așa întotdeauna.
Aseară stăteam cu Luca în pat și povesteam diverse. Din când în când se auzea Ilinca vorbind și cântând. Era la duș. Noi trăgeam cu urechea. Cântăreața iese de la duș, se schimbă iute și vine să ne prezinte o coregrafie inventată în timp ce se spăla. Deodată, Luca întreabă:
- Mami, de unde ai luat-o p-asta?
- De la maternitate, răspund eu ușor nelămurită.
- Hm... Ciudat, zice el, chiar pare că ai luat-o de la circ. Mă gândeam că a fost vreo ofertă, sau ceva asemănător...


vineri, 1 aprilie 2016

Regulamentul școlii, sacoșa de la supermarket și-o culoare

Ordinea e ușor aleatorie, dar toate au o logică. Pentru o mai bună înțelegere, am să redau mai jos un dialog purtat la telefon cu soțul meu:
- Ce faceți, băieți? întreb eu ușor absentă, deoarece mintea-mi era la o treabă de serviciu.
- Bine facem, răspunde dânsul serios. Citim regulamentul școlii, să aflăm dacă Luca are voie să poarte cămăși roz la școală.
- Dar de unde are Luca atâtea cămăși roz? întreb eu, devenind puțin mai atentă la conversația telefonică.
- Păi din mașina noastră de spălat, zise dânsul calm.
Brusc, mi-am amintit cum am pus eu la spălat, pe lângă multe rufe albe,  o sacoșă de cârpă, de la un anume supermarket cu siglă roșie. Deci da, Luca are multe cămăși roz pe care le poate purta la școală. Norocul meu e că alea din mașină nu sunt singurele. Dar, cu siguranță, sunt cam jumătate din cămăsile pe care le are el. Partea mișto e că acum amândoi băieții meu au și soșete asortate. Lui Luca îi vor fi chiar necesare, pentru că o cămașă roz trebuie musai asortată cu niște șosete roz, nu?

Trăiască rozul!

luni, 28 martie 2016

Mami, sunt dezamăgit de mine

Ce te faci când îți spune copilul de aproape 13 ani asta? Ce îi spui să îl încurajezi? Cum îl faci să înțeleagă că nu stă treaba chiar așa? E greu pentru un părinte să audă asta. E tare greu și vine ca un pumn în stomac... Asta mi-a spus mie fiul meu aseară, printre lacrimi șiroind tăcute pe obraji, că și-a dorit tare mult să se califice la faza națională a concursului de geografie, că a muncit cât a putut el de mult, că s-a străduit să facă ce a putut el mai bine. Și totuși nu i-a ieșit... De ce nu i-a ieșit? De ce a greșit pe alocuri, deși poate că găsea răspunsurile corecte dacă se concentra și mai mult? Că doamna de geografie, pe care el o iubește, a investit timp și încredere în el. ”Mami, chiar sunt dezamăgit de mine...” Nu e deloc ușor să auzi așa ceva de la copilul tău. Deși simțeam că o să vină destăinuirea asta, tot m-a luat pe nepregătite. Am avut senzația că mă sparg și că trebuie să mă adun cu fărașul de pe jos. Am avut o clipă de tăcere în care m-am străduit să-mi găsesc cuvintele potrivite. Am încercat să fiu convingătoare. Am încercat să îl încurajez. Să-i explic că, în primul rând, trebuie să fie mândru de el că a încercat. Că trebuie să fie mulțumit de el că a ales să se pregătească pentru un concurs, în loc să-și piardă timpul aiurea. Că a învățat lucruri care îi vor fi de folos pe viitor. Că noi îl îubim la fel de mult și că suntem la fel de mândri de el. Poate că uneori nu e bine să încurajez stabilirea unor standarde prea înalte. În ceea ce-l privește pe Luca, el și-a stabilit singur standardele înalte. Poate că e și vina mea că nu l-am pregătit deloc pentru un eșec. Nu știu decât că azi am un copil dezamăgit. Dar mai știu că e un luptător și că, de mâine, se va concentra pe obținerea unor victorii mici care îl vor ajuta să-și revină.

duminică, 27 martie 2016

Secretele unei petreceri în pijamale reuşite

Ingrediente: 5 domnişoare cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani (ingredientele nu-s chiar aşa de greu de procurat, musai însă să fie prietene de cel puţin 4 ani)

Motivul petrecerii: nu există.

Condimente:
- un stadion unde se poate ascunde, măcar o vreme, un tătic uşor depăşit de numărul de fete din casă (7, dacă punem la socoteală şi pisica)
- un frate mai mare care este antrenat mental să nu audă nimic în jurul lui, dacă aşa decide el, care poate suporta cu stoicism absolut orice tip de zgomote; de asemenea, trebuie să fie dispus să stea cuminte pe un fotoliu ore în şir, pentru a nu deranja petrecăreţele care i-au luat cu asalt chiar şi camera lui;
- un coş de rufe murdare, neacoperit, unde se poate ascunde pisica; (Alternative: un balcon, o canapea în spatele căreia se poate strecura patrupedul sau diverse zone unde participantele la petrecere nu pot ajunge, cum ar fi fundul subpatului)
- o mamă dispusă să se joace de-a cateringul, precum şi angajarea fratelui mai mare pe post de ajutor bucătar şi ospătar (munca prestată de acesta trebuie să fie din categoria "voluntariat");

Câteva secrete pentru reuşita petrecerii:
- multe produse pe bază de zahăr şi nişte junk food; (observaţie: când mănâncă se face linişte în casă, aşa că orice minut de linişte se plăteşte cu mâncare)
- telefoane smart, cel puţin unul pentru fiecare participantă la petrecere;
- o conexiune foarte bună la internet care face faţă mai multor utilizatori în acelaşi timp, pentru că unele jocuri presupun utilizarea intensă a whatsapp-ului; (deşi credeam că a noastră e foarte bună, tot a crăpat de vreo două ori şi am fost nevoită să o resuscitez prin restartarea modemului)
- saci de dormit pentru concursuri de sărituri prin casă, care, de preferinţă, să aibă loc după ora 22:30, precum şi capacitatea celorlaţi de a asculta un cântec tâmpit, cântat de vreo 300 ori în aproximativ jumătate de oră;
- nişte vecini deosebit de răbdători sau surzi de-a dreptul;
- un pat matrimonial încăpător şi o saltea gonflabilă;
- mingii de diferite dimensiuni, care pot fi bătute ore în şir;
- un var care se desprinde cu greutate de pe pereţi;
- o condiţie fizică bună care să te ajute să faci faţă ridicărilor repetate de pe canapea, după ora 12 noaptea, în speranţa că poţi convinge participantele la petrecere să închidă ochii şi gura;
- nişte părinţi care au nevoie de puţine ore de somn, precum şi un tătic dispus să se trezească primul pentru prepararea cafelei;
- capacitatea celorlaţi oameni din casă de a urmări o mişcare browniană continuă, fără a fi afectaţi de aceasta.

Vă rog, dacă mai aveţi astfel de secrete, nu ezitaţi să le împărtăşiţi. În curând ne vine rândul din nou pentru găzduirea unui astfel de eveniment pentru că Ilinca are o gaşcă de gagici care practică destul de petrecerile în pijamale. Vă mulţumim pentru atenţie şi vă dorim o duminică liniştită!

marți, 22 martie 2016

Dragă Ilinca, (6)

Ieri a fost ziua în care mi-ai spus, printre lacrimi și muci, că tu nu vrei să te duci acasă, după școală. Am simțit vorbele astea ale tale ca pe un pumn în stomac, dat cu furie de cineva care mă urăște. Mi-aș dori să nu auzi niciodată o astfel de vorbă de la fiica ta. Și mi-aș mai dori să fi fost prima și ultima oară când am auzit așa ceva de la tine. Cum bine ți-ai dat seama și singură, făcând acel exercițiu de imaginație, nu e așa vreo mare scofală să pleci de acasă. Eu n-am să uit curând cum povesteai ce ai face tu dacă ai pleca de acasă, cu lacrimile șiroind pe obraji. Pentru că, pe măsură ce povesteai, îți dădeai seama că nu e o idee chiar așa de bună să pleci de acasă... Ești un copil deștept și poți mai mult de atât. Și pentru noi, părinții tăi, e important să realizezi singură care ar putea fi consecințele alegerilor tale. Viața o să te pună față în față cu situații diverse în care primul tău impuls ar putea fi să te ascunzi. Doar că fuga nu e o soluție și nu are ce să caute pe lista opțiunilor tale. Sunt convinsă că ieri ai înțeles și asta. Te rog să ții minte ziua de ieri. Și, de fiecare dată, să îți amintești că noi, mama și tata, te iubim necondiționat. Și vom fi aici, lângă tine, până la sfârșitul vieții noastre.

Fiecare vârstă e o provocare. Și pentru tine și pentru mine. Tu mă ajuți să devin un om mai bun. Nu e ușor să fii părinte, dar e frumos. Pentru că pot și eu să cresc o dată cu tine. Pot să devin un om mai bun. Pot să îmi depășesc limitele. Nu doar voi, copiii, puteți învăța ceva de la noi, adulții. Și noi adulții putem învăța de la voi, copiii. Trebuie doar să vrem, și unii și alții. Sâmbătă am ales să ne plimbăm 200 de kilometri pentru a le face galerie colegelor tale mai mari de la volei, în loc să lenevim pe canapea într-o zi friguroasă. Poate că eu aș fi ales leneveala, dar am considerat că ar fi mai bine să mergem, să privim și să analizăm cum va fi viitorul tău, dacă alegi să mergi la volei în continuare. Și să fim acolo, alături de niște copii desptepți, care preferă să își consume energia într-o sală de sport.  Pentru că noi, părinții tăi, îți vom respecta alegerile și te vom susține și te vom ajuta să fii mai bună. Te-am văzut cât de concentrată ai urmărit cum jucau colegele tale un pic mai mari. Și te-am văzut cât de iute ai țâșnit de pe bancă să te bucuri alături de ele când au câștigat. Și mi-am dat seama că a meritat plimbarea și că tu ai învățat ceva. Faptul că au pierdut al doilea meci nu mi s-a părut un lucru chiar așa de rău, cum spuneau ceilalți că ar fi. Da, poate că au ratat o șansă. Dar nu a fost ultima. Faptul că o să le vezi în continuare la sală, la antrenamente, e o lecție. Despre perseverență și curaj. Despre cum nu trebuie să te lași descurajată de un eșec. Mi-aș dori ca ori de câte ori te simți descurajată să încerci să nu lași frica să te cuprindă. Ci să te întrebi de ce ți-e frică. Ce rău ți se poate întâmpla. Când simți că te cuprinde teama, adu-ți aminte de ce îți place să joci volei. Alungă din minte imaginea unui eșec. Înlocuiește-o cu imaginea unui atac reușit. Cu imaginea unei victorii. Spune-ți că VREI, POȚI, ȘTII. E ușor să lași frica să te cuprindă, dar frica e neproductivă, te epuizează fizic și psihic. Mai bine te gândești la calitățile și atuurile tale.

Și nu uita că toți patru formăm o echipă. Ne susținem, ne încurajăm, ne bucurăm împreună, suferim împreună, găsim soluții împreună. Trebuie doar să vrem.

Cu încredere,
mama

vineri, 4 martie 2016

Ilinca cea sadică :)

Feriti-va din calea ei! Sub zâmbetul ăla angelic, sub aerele de domnişoară, sub aparenţa unui copil cuminte, se ascunde un sadism feroce.

In minunata dimineaţă de luni a acestei săptămâni, m-am dus la ea in cameră s-o trezesc, ca de obicei. Ea e foarte constantă dimineaţa, în sensul că niciodată nu vrea la şcoală, nu vrea sa se dea jos in pat, are o moacă morocănoasă si e nesuferită. Cu atitudinea asta am învătat sa traiesc. Doar ca orice zi de luni aduce "drăgălăşenia" fiicei mele pe culmi nebănuite. Aşa că in dimineata zilei de luni din aceasta saptamana, ducându-mă eu curajoasă s-o trezesc, am auzit-o pe distinsa domnisoara şoptindu-mi printre dinţi: "Pleacă de-aici, că-ți învinețesc un ochi!" Neştiind dacă să râd sau să plâng, am ales să-l chem pe tati in ajutor :)

In această dimineaţă, pentru că ne-am decis să nu mergem la scoala si la serviciu, ci sa plecam la plimbare, nu m-am mai dus sa o trezesc, gandindu-ma ca fiica mea o sa doarma mai mult. In timp ce-mi beam cafeaua, bucurându-mă că nu mai am un câine pe care să-l plimb cu noaptea-n cap, cum are vecina mea Elena de la 2, numai ce-o văd apărând pe fiica mea cu părul vâlvoi, la 6:45, spunându-mi, furioasă:
  "Mami, nu mai pot să dorm, latră într-una o potaie pe afară!" (Bobo, iart-o, te rog, că te-a făcut "potaie")
"Pai nu recunosti sursa zgomotului, Ilinca?" intreb eu amuzata si usurata in acelasi timp ca nu sunt eu ținta furiilor matinale, in aceasta dimineata.
"Bobo e? Nu-i nimic, cand o sa vina in vizita la noi, o sa-l tund, pentru ca m-a trezit!"
"N-ai vazut ca e tuns deja?" intreb eu.
"Nu-i nimic, atunci o să-l tai, o să-l fac cârnați si o sa i-l dau lui Moro să-l mănânce!" (Pentru cine a deschis mai târziu televizorul, Moro e pisica noastră)

Asadar, e periculoasă! Fugiți din calea ei, cât mai puteti!

duminică, 21 februarie 2016

Mama ei, mama lui, mama lor

Mama le face pe toate. Mama le stie pe toate. Mama e oricand, oriunde. Mama e un fel de Superman. Cand mama are doi copii, cumva si-ar dori sa se multiplice. Si poate ca uneori reuseste si asta. De data asta n-am putut sa ma multiplic. Am putut doar sa ma impart.

Ieri am fost mama ei. Am condus 400 de km. Am stat 16 ore pe drumuri. Am fost acolo pentru ea. Am facut galerie. Am crezut in ea. Mi-am inclestat falcile de emotie. Am sters muci si lacrimi. Am sarit in sus de bucurie. Am zambit, am tresarit, am trait pentru ea. M-am intrebat cand a crescut atat de mult. Cand a capatat aerele alea de domnisoara. Era fetita mea cea mica, care rareori facea ceva fara mine,

Ieri am fost, printre picaturi, si mama lui, Am probat incaltari. L-am indesat in cabine de proba cu un teanc de jeansi in brate. Am petrecut timp impreuna. Am vorbit. Am fost cu el la un film nerecomandat copiilor sub 15 ani. Am fost o mama iresponsabila pentru ca n-am citit afisul filmului. Mama mai si greseste uneori. Si cand greseste, mama da explicatii. M-am intrebat cand a crescut si asta atat de mult. M-am bucurat ca stie ce inseamna sa fie acolo pentru sora lui. L-am incurajat pentru ca vroia sa renunte la olimpiada de matematica. I-am adus aminte ce inseamna o promisiune, i-am explicat de ce ne tinem promisiunile.

Azi sunt mama lui. dupa cateva ore chinuite de somn, am baut o cafea de ieri, Am pregatit micul dejun si ma pregatesc sa ii fiu sofer. Merge la olimpiada de matematica. Si apoi am promis ca-l scot la o ciocolata calda.

Azi sunt si mama ei. De-abia astept sa-i aud glasul. De-abia astept sa o vad acasa. Si pentru ca ieri am promis un hanorac ca al meu, azi o sa mai dau o fuga si pana la mall, sa i-l iau. Cateodata, pe viitor, o sa fim imbracate la fel. Cu un hanorac gri, cu Minnie Mouse.

Sunt mama lor. Am o durere de cap care-mi aduce aminte de asta. Sunt mama lor si sunt fericita. Pentru ca m-au ales sa le fiu mama.

vineri, 22 ianuarie 2016

Dragă Ilinca (5),

Astăzi m-ai sunat plângând, când ai ieşit de la şcoală. Din nou... Amândouă ştim că nu e prima oară. Şi nu va fi nici ultima. Aşa de tare m-am învăţat cu miolăielile şi vaietele şi supărările tale, că nu-mi mai sare inima din piept de la primul suspin pe care îl aud în telefon, încă înainte de a auzi un "Bună, mami". Să ştii, draga mamii, că nu mi-a fost deloc uşor să mă obişnuiesc cu plânsetele tale. La început sufeream cot la cot cu tine. Apoi a fost o vreme când mă enervam groaznic să te aud plângând. Mai apoi mă distram teribil, de-abia aşteptam să aud ce te mai supăra aşa de tare încât să boceşti cu lacrimi de crocodil. Acum nu-mi mai e nicicum să te aud suspinând la telefon. În zilele în care plângi când mă suni, să ştii că simt că o să mă suni plângând. Ascult curioasă şi liniştită care-i motivul lacrimilor. Şi încerc să-ţi combat calmă toate fricile şi temerile şi supărările, mai mult sau mai puţin îndreptăţite.

Dar astăzi, draga mea, astăzi ai reuşit să mă laşi puţin fără replică. Păi bine măi mami, dar chiar nu mă aşteptam să te aud plângând pentru că erai supărată pe tine, pentru că nu ai fost atentă şi ai greşit la concursul de la mate. Ilinca mamă, ai mai crescut puţin azi, să ştii. Să plângi de ciudă că n-ai fost atentă e o noutate, şi pentru mine, dar şi pentru tine. Lacrimile de azi m-au făcut să înţeleg că a început să-ţi pese. M-ai luat pe nepregătite. De-abia mă învăţasem cu gândul că nu prea îţi pasă de şcoală, de concursuri şi de note. Şi să ştii că n-a fost uşor deloc să mă resemnez. Şi tu, ce faci, iubita mea? Îmi dai peste cap universul şi echilibrul la care cu greu am ajuns! Dar stai liniştită, faptul că a început să-ţi pese nu poate decât să mă bucure. Nu-ţi face griji pentru mine, o să mă învăţ repede cu Ilinca mea cea nouă. Nu, nu o vreau pe cea veche şi nepăsătoare înapoi. Nu o aduce înapoi, asta nouă mi se pare mai mişto. Mai ales pentru că, pentru prima dată în viaţa asta a ta de şcolăriţă, ai reuşit sa obţii punctaj maxim la un concurs. Ştiu că te-ai concentrat şi mai ştiu că ai avut şi putin noroc. Dar norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui, să ştii. Ilinca cea veche s-ar fi panicat că nu ştie răspunsul la ultima întrebare şi ar fi lăsat întrebarea fără răspuns... Dar Ilinca asta nouă şi mişto şi-a zis că mai bine bifează răspunsul la nimereală. Şi uite c-a avut noroc.

Tare mi-e dragă Ilinca asta cea nouă care e curajoasă, care se enervează de ciudă, care pleacă de acasă trei weekenduri la rând, care are opinii pe care şi le susţine cu argumente bine punctate, care citeşte cu plăcere câte o carte din când în când, care îşi face temele fără să mai sară cinci exerciţii la rând. Şi totuşi, mi-e dragă şi Ilinca aia care s-a trezit dimineaţă miorlăindu-se că nu vrea la şcoală, la concurs, la Focşani la meciurile de volei. Le iubesc pe amândouă, dar parcă puţin mai mult pe asta mai nouă şi mai mişto.

Te pupă mama, Ilinca dragă! Să te distrezi weekendul ăsta cu colegele tale de la volei. Şi nu uita, n-ar fi rău deloc să-i faceţi doamnei o bucurie şi să câştigaţi şi voi un meci!

Cu drag,
mama

miercuri, 20 ianuarie 2016

După 20 de ani

Adică după 20 de ani de la terminarea liceului, nu a clasei întâi, să ne înţelegem. Ocazie cu care fiecare dintre voi, care mai ştie câte ceva din matematică şi care mai credea că încă am 25 de ani, o să se prindă exact care e vârsta mea reală. Fuck, m-am dat de gol!!!

Acum, că am dat cărţile pe faţă, pot să vă spun ce mişto e să îţi regăseşti colegii de liceu după 20 de ani. Copiii mei sunt uşor uimiţi pentru că de 3 zile whatsappul meu bâzâie mai des decât al lor iar eu pierd mai mult timp cu telefonul în mână decât ei. Cu marea lor majoritate n-am mai vorbit de zece ani, adică fix de la ultima noastră întâlnire. Probabil că din cauza vârstei, întâlnirea asta s-a estompat uşor din mintea mea. Cu alte cuvinte, ca să fiu delicată, abia dacă îmi mai amintesc cine a participat la ea. Dar acum, încet - încet, încep parcă să-mi aduc aminte aproape perfect cine cu cine stătea în bancă, cine cu cine era mai prieten. Musai să şterg praful şi de pe sertarul unde am stocat amintirile despre profesori. Pare destul de greu, dar poate că până în mai, când o să aibă loc întâlnirea oficială, o să reuşesc să-mi amintesc şi de alţii, în afară de dirigă, profa de română, proful de biologie şi profa de sport :)))

Cu această minunată ocazie din viaţa mea, azi după amiază am decis să sap în cele 3 sertare cu poze. Poze de-alea vechi, pe alocuri decolorate şi de o calitate dubioasă. Am găsit un teanc, considerabil, de poze din tinereţile mele. Ce tineri eram, dar ce mişto suntem acum! Şi, în timp ce eu scotoceam frenetic în sertarele cu pricina, ce credeţi voi că găseşte fiica mea pe acolo??? N-o să ghiciţi în vecii vecilor!!! Fix carnetele mele de note din şcoala generală şi din liceu. Ce bine că eram un fel de tocilară şi n-am reuşit să mă fac prea tare de râs în faţa copiilor mei! Am înţeles într-un final de ce mi-am tocit coatele pe băncile şcolii atâţia ani. După 20 de ani!

Deci, da, după 20 de ani e mişto să-ţi regăseşti colegii!