Teoretic ştiu că bărbaţii din viaţa mea mă iubesc. Doar că eu mai uit din când în când, iar ei uită să-mi mai arate asta din când în când. În ultima vreme uit lucruri. De regulă uit chestiuni mărunte. Discuţii avute cu oamenii din casă cu o zi înainte. Apa copiilor pentru şcoală. Ocazional ochelarii sau ceasul. Să dau un telefon. Sau să mă pieptăn. Încă n-am ajuns la faza la care să uit cum mă cheamă, să uit copii pe ici pe colo, să-mi uit geanta - portofelul - cheile pe undeva. Încă mai ştiu câţi ani am. Deşi dacă mă întreabă cineva repede, am săs pun că am 28 :))))
Vineri mi-am uitat acasă mâncarea pregătită pentru serviciu. În faţa blocului am constatat şi am refuzat să mă mai întorc înapoi. Am zis că n-oi muri de foame. Ajunsă la birou, îmi sun soţul şi-i spun să pună pachetul în frigider. Apoi îl sun pe tata şi printre altele, îi spun că azi n-am mâncarea la mine. Mă iau de treabă şi uit de mâncare. Pe la 11 apare tata. Cu mâncare pentru mine: cozonac şi ouă colorate. Pe la 11 jumate apare Luca. Cu pachetul uitat acasă. Mi-l întinde zâmbind şi-mi spune: "m-a trimis tati să ţi-l aduc".
Rareori Herr Adamescu îmi spune că mă iubeşte. Şi mai rar îmi spune tata. Foarte des îmi spune Luca. Dar fiecare ştie să-şi arate iubirea şi grija ce mi-o poartă prin astfel de gesturi. Şi pentru asta îi iubesc pe fiecare dintre cei trei bărbaţi din viaţa mea. Printre altele, pentru că îmi fac viaţa frumoasă şi mai uşoară. Pentru că îmi poartă de grijă şi le pasă de mine. Pentru că ştiu să mă întrebe cum mi-a fost ziua. Pentru că au răbdare să mă asculte când am a mă văita. Pentru că se bucură o dată cu mine când sunt fericită. Pentru că mă lasă să merg devreme la culcare când mi-e somn. Pentru că sunt aici ori de cîte ori am nevoie de ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu