luni, 28 martie 2016

Mami, sunt dezamăgit de mine

Ce te faci când îți spune copilul de aproape 13 ani asta? Ce îi spui să îl încurajezi? Cum îl faci să înțeleagă că nu stă treaba chiar așa? E greu pentru un părinte să audă asta. E tare greu și vine ca un pumn în stomac... Asta mi-a spus mie fiul meu aseară, printre lacrimi șiroind tăcute pe obraji, că și-a dorit tare mult să se califice la faza națională a concursului de geografie, că a muncit cât a putut el de mult, că s-a străduit să facă ce a putut el mai bine. Și totuși nu i-a ieșit... De ce nu i-a ieșit? De ce a greșit pe alocuri, deși poate că găsea răspunsurile corecte dacă se concentra și mai mult? Că doamna de geografie, pe care el o iubește, a investit timp și încredere în el. ”Mami, chiar sunt dezamăgit de mine...” Nu e deloc ușor să auzi așa ceva de la copilul tău. Deși simțeam că o să vină destăinuirea asta, tot m-a luat pe nepregătite. Am avut senzația că mă sparg și că trebuie să mă adun cu fărașul de pe jos. Am avut o clipă de tăcere în care m-am străduit să-mi găsesc cuvintele potrivite. Am încercat să fiu convingătoare. Am încercat să îl încurajez. Să-i explic că, în primul rând, trebuie să fie mândru de el că a încercat. Că trebuie să fie mulțumit de el că a ales să se pregătească pentru un concurs, în loc să-și piardă timpul aiurea. Că a învățat lucruri care îi vor fi de folos pe viitor. Că noi îl îubim la fel de mult și că suntem la fel de mândri de el. Poate că uneori nu e bine să încurajez stabilirea unor standarde prea înalte. În ceea ce-l privește pe Luca, el și-a stabilit singur standardele înalte. Poate că e și vina mea că nu l-am pregătit deloc pentru un eșec. Nu știu decât că azi am un copil dezamăgit. Dar mai știu că e un luptător și că, de mâine, se va concentra pe obținerea unor victorii mici care îl vor ajuta să-și revină.

duminică, 27 martie 2016

Secretele unei petreceri în pijamale reuşite

Ingrediente: 5 domnişoare cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani (ingredientele nu-s chiar aşa de greu de procurat, musai însă să fie prietene de cel puţin 4 ani)

Motivul petrecerii: nu există.

Condimente:
- un stadion unde se poate ascunde, măcar o vreme, un tătic uşor depăşit de numărul de fete din casă (7, dacă punem la socoteală şi pisica)
- un frate mai mare care este antrenat mental să nu audă nimic în jurul lui, dacă aşa decide el, care poate suporta cu stoicism absolut orice tip de zgomote; de asemenea, trebuie să fie dispus să stea cuminte pe un fotoliu ore în şir, pentru a nu deranja petrecăreţele care i-au luat cu asalt chiar şi camera lui;
- un coş de rufe murdare, neacoperit, unde se poate ascunde pisica; (Alternative: un balcon, o canapea în spatele căreia se poate strecura patrupedul sau diverse zone unde participantele la petrecere nu pot ajunge, cum ar fi fundul subpatului)
- o mamă dispusă să se joace de-a cateringul, precum şi angajarea fratelui mai mare pe post de ajutor bucătar şi ospătar (munca prestată de acesta trebuie să fie din categoria "voluntariat");

Câteva secrete pentru reuşita petrecerii:
- multe produse pe bază de zahăr şi nişte junk food; (observaţie: când mănâncă se face linişte în casă, aşa că orice minut de linişte se plăteşte cu mâncare)
- telefoane smart, cel puţin unul pentru fiecare participantă la petrecere;
- o conexiune foarte bună la internet care face faţă mai multor utilizatori în acelaşi timp, pentru că unele jocuri presupun utilizarea intensă a whatsapp-ului; (deşi credeam că a noastră e foarte bună, tot a crăpat de vreo două ori şi am fost nevoită să o resuscitez prin restartarea modemului)
- saci de dormit pentru concursuri de sărituri prin casă, care, de preferinţă, să aibă loc după ora 22:30, precum şi capacitatea celorlaţi de a asculta un cântec tâmpit, cântat de vreo 300 ori în aproximativ jumătate de oră;
- nişte vecini deosebit de răbdători sau surzi de-a dreptul;
- un pat matrimonial încăpător şi o saltea gonflabilă;
- mingii de diferite dimensiuni, care pot fi bătute ore în şir;
- un var care se desprinde cu greutate de pe pereţi;
- o condiţie fizică bună care să te ajute să faci faţă ridicărilor repetate de pe canapea, după ora 12 noaptea, în speranţa că poţi convinge participantele la petrecere să închidă ochii şi gura;
- nişte părinţi care au nevoie de puţine ore de somn, precum şi un tătic dispus să se trezească primul pentru prepararea cafelei;
- capacitatea celorlaţi oameni din casă de a urmări o mişcare browniană continuă, fără a fi afectaţi de aceasta.

Vă rog, dacă mai aveţi astfel de secrete, nu ezitaţi să le împărtăşiţi. În curând ne vine rândul din nou pentru găzduirea unui astfel de eveniment pentru că Ilinca are o gaşcă de gagici care practică destul de petrecerile în pijamale. Vă mulţumim pentru atenţie şi vă dorim o duminică liniştită!

marți, 22 martie 2016

Dragă Ilinca, (6)

Ieri a fost ziua în care mi-ai spus, printre lacrimi și muci, că tu nu vrei să te duci acasă, după școală. Am simțit vorbele astea ale tale ca pe un pumn în stomac, dat cu furie de cineva care mă urăște. Mi-aș dori să nu auzi niciodată o astfel de vorbă de la fiica ta. Și mi-aș mai dori să fi fost prima și ultima oară când am auzit așa ceva de la tine. Cum bine ți-ai dat seama și singură, făcând acel exercițiu de imaginație, nu e așa vreo mare scofală să pleci de acasă. Eu n-am să uit curând cum povesteai ce ai face tu dacă ai pleca de acasă, cu lacrimile șiroind pe obraji. Pentru că, pe măsură ce povesteai, îți dădeai seama că nu e o idee chiar așa de bună să pleci de acasă... Ești un copil deștept și poți mai mult de atât. Și pentru noi, părinții tăi, e important să realizezi singură care ar putea fi consecințele alegerilor tale. Viața o să te pună față în față cu situații diverse în care primul tău impuls ar putea fi să te ascunzi. Doar că fuga nu e o soluție și nu are ce să caute pe lista opțiunilor tale. Sunt convinsă că ieri ai înțeles și asta. Te rog să ții minte ziua de ieri. Și, de fiecare dată, să îți amintești că noi, mama și tata, te iubim necondiționat. Și vom fi aici, lângă tine, până la sfârșitul vieții noastre.

Fiecare vârstă e o provocare. Și pentru tine și pentru mine. Tu mă ajuți să devin un om mai bun. Nu e ușor să fii părinte, dar e frumos. Pentru că pot și eu să cresc o dată cu tine. Pot să devin un om mai bun. Pot să îmi depășesc limitele. Nu doar voi, copiii, puteți învăța ceva de la noi, adulții. Și noi adulții putem învăța de la voi, copiii. Trebuie doar să vrem, și unii și alții. Sâmbătă am ales să ne plimbăm 200 de kilometri pentru a le face galerie colegelor tale mai mari de la volei, în loc să lenevim pe canapea într-o zi friguroasă. Poate că eu aș fi ales leneveala, dar am considerat că ar fi mai bine să mergem, să privim și să analizăm cum va fi viitorul tău, dacă alegi să mergi la volei în continuare. Și să fim acolo, alături de niște copii desptepți, care preferă să își consume energia într-o sală de sport.  Pentru că noi, părinții tăi, îți vom respecta alegerile și te vom susține și te vom ajuta să fii mai bună. Te-am văzut cât de concentrată ai urmărit cum jucau colegele tale un pic mai mari. Și te-am văzut cât de iute ai țâșnit de pe bancă să te bucuri alături de ele când au câștigat. Și mi-am dat seama că a meritat plimbarea și că tu ai învățat ceva. Faptul că au pierdut al doilea meci nu mi s-a părut un lucru chiar așa de rău, cum spuneau ceilalți că ar fi. Da, poate că au ratat o șansă. Dar nu a fost ultima. Faptul că o să le vezi în continuare la sală, la antrenamente, e o lecție. Despre perseverență și curaj. Despre cum nu trebuie să te lași descurajată de un eșec. Mi-aș dori ca ori de câte ori te simți descurajată să încerci să nu lași frica să te cuprindă. Ci să te întrebi de ce ți-e frică. Ce rău ți se poate întâmpla. Când simți că te cuprinde teama, adu-ți aminte de ce îți place să joci volei. Alungă din minte imaginea unui eșec. Înlocuiește-o cu imaginea unui atac reușit. Cu imaginea unei victorii. Spune-ți că VREI, POȚI, ȘTII. E ușor să lași frica să te cuprindă, dar frica e neproductivă, te epuizează fizic și psihic. Mai bine te gândești la calitățile și atuurile tale.

Și nu uita că toți patru formăm o echipă. Ne susținem, ne încurajăm, ne bucurăm împreună, suferim împreună, găsim soluții împreună. Trebuie doar să vrem.

Cu încredere,
mama

vineri, 4 martie 2016

Ilinca cea sadică :)

Feriti-va din calea ei! Sub zâmbetul ăla angelic, sub aerele de domnişoară, sub aparenţa unui copil cuminte, se ascunde un sadism feroce.

In minunata dimineaţă de luni a acestei săptămâni, m-am dus la ea in cameră s-o trezesc, ca de obicei. Ea e foarte constantă dimineaţa, în sensul că niciodată nu vrea la şcoală, nu vrea sa se dea jos in pat, are o moacă morocănoasă si e nesuferită. Cu atitudinea asta am învătat sa traiesc. Doar ca orice zi de luni aduce "drăgălăşenia" fiicei mele pe culmi nebănuite. Aşa că in dimineata zilei de luni din aceasta saptamana, ducându-mă eu curajoasă s-o trezesc, am auzit-o pe distinsa domnisoara şoptindu-mi printre dinţi: "Pleacă de-aici, că-ți învinețesc un ochi!" Neştiind dacă să râd sau să plâng, am ales să-l chem pe tati in ajutor :)

In această dimineaţă, pentru că ne-am decis să nu mergem la scoala si la serviciu, ci sa plecam la plimbare, nu m-am mai dus sa o trezesc, gandindu-ma ca fiica mea o sa doarma mai mult. In timp ce-mi beam cafeaua, bucurându-mă că nu mai am un câine pe care să-l plimb cu noaptea-n cap, cum are vecina mea Elena de la 2, numai ce-o văd apărând pe fiica mea cu părul vâlvoi, la 6:45, spunându-mi, furioasă:
  "Mami, nu mai pot să dorm, latră într-una o potaie pe afară!" (Bobo, iart-o, te rog, că te-a făcut "potaie")
"Pai nu recunosti sursa zgomotului, Ilinca?" intreb eu amuzata si usurata in acelasi timp ca nu sunt eu ținta furiilor matinale, in aceasta dimineata.
"Bobo e? Nu-i nimic, cand o sa vina in vizita la noi, o sa-l tund, pentru ca m-a trezit!"
"N-ai vazut ca e tuns deja?" intreb eu.
"Nu-i nimic, atunci o să-l tai, o să-l fac cârnați si o sa i-l dau lui Moro să-l mănânce!" (Pentru cine a deschis mai târziu televizorul, Moro e pisica noastră)

Asadar, e periculoasă! Fugiți din calea ei, cât mai puteti!