joi, 17 noiembrie 2016

Dragă Luca (6)

Dragul mamii, drag,

Trebuie să încep prin a-mi cere iertare. Uneori, luată de viața de zi cu zi, de dorința mea de a fi mai buni în fiecare zi, te cicălesc și aștept mai mult de la tine, uitând cât de bun ești. Așa că viața asta mă trage de mânecă din când în când și-mi dă câte o lecție.

Seara trecută a fost o lecție. Care m-a făcut să realizez ce copil echilibrat ești. Și să-mi aduc aminte să mă bucur de tine și să apreciez alegerile pe care le faci, mă face să nu te mai judec și să nu te mai împing de la spate să faci lucruri pe care, în mod evident, nu ești pregătit să le faci. Pentru că, îmi dau seama acum, că o să le faci atunci când o să poți și când o să ai cu cine. Aseară mi-am adus aminte că trebuie să am încredere în deciziile pe care le iei, trebuie să am încredere în felul în care îți organizezi treaba de zi cu zi, trebuie să te las în pace uneori și să nu te mai cicălesc. Dar mi-e greu să mă opresc, recunosc. :) Îmi dau seama că asculți sfaturile mele, deși nu mă auzi mereu când îți spun unde e pachetul pentru școală, unde e tricoul, unde sunt adidașii. Auzul selectiv vine o dată cu adolescența, înțeleg și asta. Și furiile și ușile trântite și sarcasmele. Sunt aici să te țin piept. Știu că pot să o fac. Pentru că, la capătul drumului, întrezăresc un bărbat minunat.

Îmi dau seama că ai capacitatea de a-ți alege singur prietenii. Îmi dau seama că ești același copil conștiincios, determinat, calculat și echilibrat. Te rog, rămâi la fel în continuare, vezi-ți de drumul tău, ai încredere în alegerile pe care le faci, pentru că, până acum, s-au dovedit a fi bune. Sunt convinsă că vor fi bune și în continuare. Nu-ți pierde conștiinciozitatea, nu-ți pierde seriozitatea de a-ți face treaba , încearcă să fii în competiție cu tine, încearcă să nu-ți pierzi curajul de a face lucruri noi în viață. Noi, ceilalți trei, suntem aici să te susținem, să te sfătuim, să te încurajăm și să ne bucurăm alături de tine.

Te rog, iart-o pe mama că e uitucă din când în când. Și nu te supăra pe ea că vrea tot timpul mai mult. Așa-s mamele, pretențioase, e în fișa postului ;)

cu încredere,
mama


Despre iubire

Conversație matinală cu fiica mea:
Eu: Ilinco, știi ce mi-a zis tati aseară? Că pe el îl iubești mai mult decât pe mine, pentru că el te-a trimis la volei și acum ai posibilitatea să chiulești de la școală din când în când. Așa este? (Cine o cunoaște pe fi-mea, știe că școala nu e activitatea ei preferată)
Ea (se prinde că întrebarea mea e o capcană, se gândește puțin ce să-mi răspundă, să nu mă simt ofensată): Păi pe el îl iubesc mai glumeț, iar pe tine te iubesc mai respectuos. 
Eu: atunci te rog, respectuos, să te dai jos din mașină și să te duci la școală. Și tot respectuos îți doresc o zi bună! :)


luni, 24 octombrie 2016

Povara

E aproape întuneric şi plouă. Ne mişcăm încet prin traficul aglomerat al dimineţii. E linişte în maşină. Din când în când se aude un suspin înfundat. Nici eu, nici ea, nu spunem minic. Nu e nevoie de cuvinte. Mă întorc către ea şi îi întind o mână. Mă strînge tare şi simt cum ar vrea să nu îi mai dea drumul. Brusc, îi spun: "Poţi să te dai jos aici. Capul sus! O să supravieţuieşti şi astăzi!" Nu mă priveşte, se uită abătută în jos şi spune cu o voce stinsă: "O să încerc!" Se dă jos din mersul maşinii. Mă uit lung la ea. Pare mare. E înaltă şi zveltă. Dar e tot mică. Încă se mai bucură de poneii de pluş primiţi în dar de la tati. Îşi ţine capul între umeri şi priveşte în jos. Calcă apăsat, cu paşi mari, făcând slalom printre oameni şi bălţi. Pare că duce pe umeri povara întregii lumi. E obosită, deşi nu e decât luni dimineaţa. A fost un weekend frumos, deşi obositor. A fost un weekend în care a prins aripi. A mai căpătat un dram de încredere în ea. A fost copilul pe care îl tot rugam să apară. A zâmbit. S-a simţit bine. A muncit. S-a concentrat. A fost mândră de ea. A fost parte dintr-o echipă în care a fost cea mai mică. Şi totuşi i-a fost bine. O să îi fie bine şi astăzi. Ştiu că poate.

vineri, 21 octombrie 2016

Ilinca vs. New York Giants

Cine îl cunoaşte pe soțul meu, ştie cât de mult iubeşte fotbalul american. Nu doarme nopți întregi şi rareori ratează meciule. Mereu şi-a dorit să vađă un meci live. Weekendul ăsta ar fi putut s-o facă. La Londra. Încă de la începutul anului m-a tot amenințat că anul ăsta se duce să-şi vadă preferații în nu-ştiu-ce eveniment la Londra. I-am zis: go for it, baby, e nebunia ta de anul ăsta. Fratele lui cred că a şi luat bilete, nu-s sigură. Dar să vedeți întâmplare: weekendul ăsta Ilinca îşi face debutul în campionatul de volei la categoria "speranțe". Aşa că Ilinca mea, fără să vrea, s-a trezit că e în competiție fix cu New York Giants. Ilinca ştie că tati şi-a dorit mult să meargă la Londra. Chiar mi-a spus, la un moment dat, că speră că tati merge la Londra. Pentru că ştie că îşi doreşte. Şi totuşi... Tati a ales cu inima. Inima lui e alături de fata lui. Aşa că tati a dat Londra pe Bacău. Şi Luca a dat excursia cu şcoala tot pe Bacău. Ilinca are nişte bărbați minunați alături de ea. Sper să i se intâmple la fel şi pe viitor! Aşa că ne vedem mâine la Bacău, tati! Ai ales bine, sunt convinsă de asta. Ştiu că şi tu simţi la fel!
Hai Ilinca!

miercuri, 28 septembrie 2016

Ilinca, istoria si iazurile

Scurt dialog delicios cu fiica mea:
- Ilinca, ce teme ai de facut astazi?
- Pai, am de invatat la istorie.
- Despre ce?
Pauza. Copila respira adanc si graieste:
- Despre iazurile istoriei! zice victorioasa.
- Despre ce? intreb eu nelamurita...
- Despre râurile istoriei, raspunde dansa, nu tocmai sigura pe ea.
-Despre izvoarele istoriei? intreb eu, hotarâtă sa îi curm suferinta.
- Da, da, da! Despre izvoarele istoriei!
Copila e fericita. Stie despre ce are de invatat la istorie. Eu sunt fericita. Cineva a reusit sa-mi smulga un zambet la jumatatea zilei :)

marți, 13 septembrie 2016

A doua zi de școală

Din prima zi de școală nu am nimic glorios de relatat. Nu avem nici măcar o poză. Eu personal nu am vizitat nici curtea școlii. Tati s-a apropiat puțin de ea, cât să îi facă vânt Ilincăi. Clasa a IV-a și clasa a VII nu sunt tocmai puncte de cotitură în carierele de școlari, așa că nu a avut rost să ne batem capul cu asta.

Dar a doua zi... A doua zi a fost mai mișto. Pentru că Ilinca s-a decis să meargă la școală cu placa (pennyboard-ul). Am rămas uitându-mă lung după ea, arăta chiar cool, călare pe placă, îmbrăcată în alb, încă bronzată după tot soarele verii ăsteia. Iar Luca s-a dus la școală cu trotineta. Alternativă la bicicleta lui de toate zilele. Arăta chiar funny, cu șapca trasă pe ochi, ditamai ghiozdanul în spate și pe trotinetă. Asta pentru că, dacă școala nu e chiar așa de funny, măcar drumul spre și dinspre școală să fie mișto.

Hai, să avem un an școlar liniștit! Ceea ce vă dorim și vouă :)

luni, 29 august 2016

10 - La mulţi ani, Ilinca!

Aseară îţi povesteam că în urmă cu 10 ani, cam pe la aceeaşi oră la care stăteam noi de vorbă, îmi serbam ziua alături de prietenii noştri dragi şi beam un pahar cu whisky în cinstea mea şi a ta şi îmi făceam curaj să te nasc. Iar tu, de-a dreptul uimită că am putut să beau alcool în timp ce tu stăteai bine mersi în burtoiul meu, ai tras repede o concluzie: "Mami, cred că de la whisky-ul ăla am ieşit eu aşa de ameţită"  :))) Eşti o zăpăcită incurabilă şi asta e parte din farmecul tău.

M-am bucurat mult de tine în ultimele două săptămâni, de zâmbetul tău, de voioşia ta, de mutrele tale, de sclipirea din ochii tăi. Ai crescut mult în ultimul an, te-ai făcut frumoasă, mai frumoasă decât erai. Fiecare vârstă are farmecul ei şi fiecare etapă din viaţa ta e surprinzătoare.

La mulţi ani frumoşi şi buni, îţi dorim, Ilincă dragă! Să fii sănătoasă şi fericită, să fii bună cu tine şi cu ceilalţi, să ai parte de bucurii şi împliniri, să fii mândră de tine, să nu uiţi niciodată că poţi să faci orice îţi propui, să ştii că îţi vom fi alături ori de câte ori vei avea nevoie de noi. Vom fi aici să te încurajăm, să te lăudăm, să te sprijinim şi să te îndrumăm, chiar să te şi certăm, dacă e cazul. Bucură-te de viaţă, bucură-te de noi, bucură-te de prieteni!

Ştiu că îţi spunem des că te iubim, dar te iubim mult, până la cer şi înapoi!

Mama, tata şi Luca

duminică, 28 august 2016

Două fete cucuiete

Două fete cucuiete, cel mai frumos cadou de ziua mea. Ilinca şi Ioana s-au cunoscut în urmă cu patru ani, la începutul clasei 0. Pe la jumătatea clasei întâi, Ilinca a schimbat şcoala. Cu proteste şi supărări din partea ei, cu răbdare şi înţelegere din partea noastră, totul a fost în regulă până la urmă. Cumva, Ioana a rămas o constantă în viaţa Ilincăi. Se văd des, dorm des una la cealaltă, vorbesc la telefon. Sunt prietene bune. Aseară s-au revăzut după mai bine de o lună şi ceva de pauză, din cauză de vacanţă şi concedii ale părinţilor. Aşa de tare s-au bucurat una de cealaltă, că mi-au umplut casa de armonie şi de bine. A fost o încântare pentru mine să le privesc şi să le strâng în braţe pe amândouă. Ioana i-a dăruit Ilincăi o brăţară pe care scrie "best friends". Ilinca nu i-a dăruit nimic Ioanei. Dar nu cred că Ioana s-a supărat. Pe la unu jumate azi noapte, am reuşit să le trimit la culcare. Cumva, am crezut că vor dormi mai mult azi. Dar, la 8 erau deja gureşe ca nişte vrăbiuţe.

S-au gândit că de ziua mea vor să-mi facă brioşe. Să mă răsfeţe cu o surpriză. Împreună, am făcut compoziţia.
Singure au băgat prima tură la cuptor.
Singură am spălat vasele, singură am băgat tura a doua la cuptor.
Au vrut să facă şi glazură. Au dat fuga la magazin după ciocolată. Au topit-o la microunde şi au ars-o. N-a fost nevoie să chem pompierii, totul e sub control. :)
Acum sunt pe afară. Ioana nu avea haine şi încălţări potrivite pentru plimbatul cu placa. Nicio problemă, i-a dat Ilinca şi haine şi încălţări.

Cel mai frumos cadou de ziua mea a fost să le privesc şi să stau în preajma lor. Să le simt armonia şi iubirea ce le leagă. Să le aud râzând sincer şi să le vad zâmbetele inocente. Le doresc să-şi pătreze prietenia toată viaţa. Să se bucure una de cealaltă. Să fie acolo una pentru cealaltă. Să le fie bine!

vineri, 19 august 2016

Clipe

Sa nu ma uit la ceas.
Sa nu stiu in ce zi a saptamanii suntem.
Sa privesc cerul si norii minute in sir.
Sa ascult valurile fara sa ma plictisesc.
Sa pot sa povestesc povesti cu Luca si Ilinca fara sa fiu stresata ca am si altceva de facut.
Sa stau jumatate de ora cu Luca la o terasa, sa privim oamenii pe strada si sa incercam sa ghicim care e turist si care e localnic.
Sa o pot privi pe Ilinca distrandu-se la un antrenament la care participa de placere si nu pentru ca trebuie.
Sa il vad pe Luca depasindu-si limite fizice si sa realizez inca o data ce barbat puternic o sa fie.
Sa cantam doua cantecele stupide toata saptamana, din care unul inventat de Ilinca intr-o dimineata, pe toaleta.
Sa adulmec marea.
Sa pot inota nestingherita.
Sa am o ora in fiecarea dimineata doar pentru mine.
Sa stau la taclale si sa beau 3 beri intr-o saptamana.
Sa fiu in concediu.

sâmbătă, 16 iulie 2016

Jurnal de tabără

Ziua 1
Cu greu s-a desprins de mine. Până la Bacău m-a sunat într-una. După Bacău s-a prins că a plecat de acasă şi că e de capul ei. Conversaţiile au fost scurte. Câte un raport şi-atât. Sms-uri de tipul:
"Cf?"
"Bn. Tu?"
"Bn"

Ziua 2
E mişto în tabără. Se fac chestii multe şi variate, e distracţie. Îi place în tabără, nu vrea acasă. Nu îi e dor de mine.

Ziua 3
Entuziasmul scade vertiginos. Telefoanele sunt dese. Vine seara. Încep văicărelile de genul "mi-e rău, mă doar capul, mă doare burta".
Creşte tensiunea.
"Dacă mă simt rău şi mâine o să vreau să plec acasă, ok?"
Încerc să îi explic că poate să vrea acasă, doar că o să vină tot sâmbătă, cu toată lumea, eu n-am de gând să zbor 400 de km doar să o aduc pe ea acasă. Ea e perseverentă:
"Ba nu, dacă îmi este rău, vin mâine"
"Cu ce vii?"
"Ăăăăăă..... Nu ştiu!"

Ziua 4
"Bună dimineaţa, iubita mea! Cum ai dormit? Cum Te simţi? Mă suni când te trezeşti?"
Ziua trece printre văicăreli şi bocete. O doare burta. Se simte rău.
Încerc orice variantă. Orice argument de-al meu e urmat de un contra-argument de-al ei. Vrea acasă pentru că eu sunt bună şi răbdătoare, pentru că eu o ascult. Nu, nu se poate uita la televizor, acolo sunt filme cu mame şi copiii şi ei i se face şi mai dor de mine. Nu, ea nu mai pleacă niciodată de acasă, nici măcar în cantonament, dacă o să o ia doamna antrenoare. Nu poate să iasă afară pentru că e muzica prea tare şi pe ea o deranjează.
Încerc nişte explicaţii de genul:
"A fost o experienţă care trebuia trăită. E alegerea ta dacă vrei să fii supărată sau să te bucuri de zilele astea"
"Înţeleg că nu ţi-e uşor, dar mai ai trei zile şi vii acasă"
Ziua se încheie cam aşa:
"Nu mai vreau în tabără în viaţa mea! Data viitoare să mă întrebaţi! E cel mai naşpa lucru. Dacă nu mă întrebaţi, eu nu mai merg, ok? Să nu mă suni!!!"

Ziua 4
Vorbim mult. Nu mai boceşte. Dar nu e nici fericită. E resemnată, Pe seară vorbim 27 de min la telefon. Povestim multe, îi spun că plecăm la mare. Ne facem planuri. Vorbim şi iar vorbim.
Schimbăm sms-uri:
"Mami, hai să mai vorbim!"
"Cu drag aş mai vorbi cu tine, dar trebuie să dorm şi eu. Vorbim mai mult mâine seară, bine?"
"Ok. Promite!"
"Promit! Pe cuvântul meu de mamă! Şi tu promite-mi că nu mai plângi şi nu mai vomiţi şi o să ai grijă de tine. Te iubesc!"
"Bine! La faza cu plânsul nu promit nimic! :)"

Ziua 5
Trece cu nişte diaree şi vomă şi medicamente. Nu mai plânge. Dar nu e nici vioaie. O să supravieţuiască.

Ziua 6
Începe să răsune un glăscior fericit în urechile mele. Mă sună de foooarte multe ori. Îmi povesteşte despre excursie. Despre plimbarea cu Mocăniţa. Despre muzeu. Despre ce cadouri a cumpărat pentru Luca. Şi pentru mine. Nu, nu vreau să aud despre al meu, vreau să fie o surpriză. La cină a mâcat o clătită. Şi ce dacă o s-o doară burta? Clătita a fost bună. E cu copiii afară. Nu mai stă singură în cameră. Oare începe să-i placă în tabără? Şi-a găsit toţi pantalonii scurţi pe care îi rătăcise. Mâine ne vedem!

Ziua 7 si ultima
Incepe cu un telefon la 7 jumate.
"Mami, ce faci?"
"Dormeam pana m-ai sunat tu"
La ora 9 deja vorbeam a treia oara. De pe la 12 am incetat sa mai numar telefoanele ei.
La 2 jumate suspina ca si-a pierdut un pantof. Hai ca mai pot. Mai e putin pana vine. Numar orele. Numar minutele. Cred ca si ea.
Ultimul telefon: am trecut de Ramnicu Sarat!
A venit. M-a strans in brate si i-au dat lacrimile. De dor. E mai mare. E mai frumoasa. Vorbeste la fel de mult. I-a fost pofta de parizer. Si de tableta. I-a placut in tabara. Se mai duce peste 2 ani.