duminică, 17 iunie 2018

Inspir, expir. Nu e asa simplu pe cum pare...

Stau amândoi în dormitorul lui Luca si se uita la ceva amuzant pe Netflix. Le aud râsetele in hohote si respir ușurată. (pauza pentru luat o bere din frigider. Mult mai bine!) De fapt, acum am început să respir, după toată ziua de azi. Nu, nu canicula asta grăbită mi-a tăiat respiratia. Am încetat să mai respir cand, dezamăgit de examenul la mate, mi-a zis șoptit, printre lacrimi: "Mami, dar chiar am muncit!"

 I-am zis ca stiu ca a muncit. Toata ziua am făurit cuvinte de încurajare. Am organizat chiar si o sesiune de shopping, pentru terapie. Deși nu ma asteptam, a funcționat. Deci merge si la băieți, dar musai să nu fie mai mult de trei magazine, si alea alese cu grija. Adidas, Altex si in loc de desert, KFC. 😉

 Cea mai mare presiune pe el cred ca si-a pus-o chiar el. Mai ales la matematică. A plecat hotarat de acasa sa obtina o nota cat mai apropiată de 10. N-o s-o obțină.  Nici el si nici altii. Fiindcă inteleg ca nu au fost tocmai usoare subiectele.

Nu mai contează. Conteaza altceva: ca el însuși a a zis asa: "daca trag linie dupa clasa a opta, consider că am facut tot ce mi-a stat în putință sa fie bine. Chiar nu am ce sa imi reproșez, mami". Nu, puiule, nici eu nu am ce sa iti reproșez. Nici tie, nici mie. Cu toții am facut tot ce am putut face. Mulțumirea mea e ca tu esti, pana la urma, multumit de tine.

În zilele astea am redescoperit cat de importanți sunt prietenii. Care, în programul lor haotic, au găsit timp să dea un telefon. Sa trimita un mesaj. Sa spuna două vorbe de încurajare. Unii chiar au plecat din confortul weekendului lor, sa vina la noi. Fiindcă asa a vrut Luca, sa se relaxeze alaturi de ei. Altii s-au oprit din ceea ce faceau, sa faca putina magie pentru el. Unii, deși departe de casă și în concediu, si-au gasit timp să il sune si sa ii spuna două vorbe frumoase. Pentru asta le mulțumesc tuturor ca exista in vietile noastre.

Si, mai presus de toate, ii multumesc lui Dzeu ca suntem sănătoși. Ca suntem, pur si simplu... Sa fie vara! Sa fie vacanță!

joi, 7 iunie 2018

Aș vrea

Aș vrea să opresc ziua asta puțin.  Să am timp să o diger. Aș vrea să am timp să o așez undeva, în sufletul meu. Clipele curg prea repede, azi e o zi în care am simțit că nu pot ține pasul cu timpul. Momentele vin de-a valma,  am nevoie de timp să le așez în cutiuțe,  în ordine, sa le pot scoate ori de câte ori am nevoie.

Vreau să nu uit emoțiile primei zile de scoala ale lui Luca. Si nici pe cele de la festivitatea de absolvire a clasei a opta.

Vreau sa nu uit ziua asta in care am simțit că nu pot să respir de emoție. Cand l-am rugat sa faca un selfie cu mine pe strada, în drum spre scoala, iar el si-a dat ochii peste cap. Cand se învârtea stingher in curtea scolii, printre colegi, parca negăsindu-si locul. Cand s-a relaxat si l-am surprins zâmbind.

Vreau sa nu uit ziua când am avut răgazul să îi împletesc două codițe Ilincai. Cand am respirat adânc,  văzând dezordinea din camera ei. Cand am privit-o cum se pregătea pentru scoala si il asculta pe Freddie, cântând o data cu el. Nu inteleg cum de stie versurile cântecelor lui, dar încă se poticneste la tabla înmulțirii. Cand am strans-o tare in brate si i-am spus că mă bucur că e încă mică.

Vreau sa pun ziua asta in borcanul meu al fericirii. Am fost fericită, mai presus de orice emoție. Fiindcă îi am in viata mea. Fiindcă il am pe omul meu in viata mea. Fiindcă am prieteni in viata mea. Fiindcă exist.

Vreau sa stai putin pe loc, timpule.  Sa pot ține pasul cu tine...

duminică, 11 februarie 2018

Dragii mamii,

Uneori mă întreb, mirată, ce am făcut eu în viața asta să am așa copii buni... Prinși în goana zilnică, între serviciu, școală, treburi casnice, între dorința de a le face pe toate și de a-i mulțumi pe toți, uit să vă spun lucruri. Lucruri care, cred eu, contează. Sau mi se pare firesc și natural să le știți și să nu vi le mai spun. E ca atunci când iubești pe cineva zi de zi, ani de zile, dar uiți să îi spui. Ți se pare de la sine înțeles, din moment ce încă ești lângă acea persoană, să știe că o iubești și să nu crezi că mai e nevoie să îi spui asta...

Dragă Luca, îți admir răbdarea cu care încerci să treci prin adolescență, deși știu că furtunile din capul tău și din sufletul tău nu sunt chiar mici. Și îmi pare rău că le închizi în sufletul tău destul de des, când ai putea să le eliberezi și să le discuți cu mine. Dar sunt aici și voi fi aici ori de câte ori vrei să le povestești...

Dragă Ilinca, îți admir curajul de care ai dat dovadă în ultimul timp... Admir omul în care te transformi zi de zi. Admir puterea ta de a te transforma dintr-un iepuraș fricos într-o persoană încrezătoare, care ia viața în piept, așa cum vine ea, cu bune și cu rele...

Dragă Luca, știu, simt și înțeleg că anul ăsta nu îți e nici ușor, nici confortabil. Mă bucură dorința ta de a reuși, mă încântă perspectiva ta asupra reușitelor tale și încrederea pe care ai căpătat-o în tine. Mi-a tăiat respirația clipa în care mi-ai spus ”cînd se va întampla asta” și nu ”dacă se va întâmpla asta”. Când crezi în tine, toată lumea poate fi a ta! Păstrează-ți credința, curajul și încrederea!

Dragă Ilinca, aș vrea ca în viața asta să ai parte și tu de o fiică  așa cum am eu. Care să creadă în tine, așa cum și tu crezi în mine. Care să te încurajeze când ai nevoie, așa cum tu mă încurajezi pe mine. Alături de care viața ți se va părea la fel de frumoasă, așa cum mi se pare mie. Care să îți dea putere să te ridici din pat în fiecare dimineață, așa cum o fac eu, pentru că mi-ar fi absolut rușine să mă vait, din moment ce tu te trezești la 7 de marți pînă sîmbătă, inclusiv în vacanțe, pentru a merge la antrenamente.

Dragă Luca, îți doresc să reușești să faci orice îți propui! Îți doresc să îți găsești puterea de a-ți pune ordine în gânduri, atunci când vei avea nevoie mai mult de asta. Nu uita, mama și tata sunt aici, alături de tine, te poți baza pe noi așa cum și noi știm că ne putem baza pe tine!

Dragă Ilinca, îți doresc să crezi mereu în tine, să vezi în tine ceea ce văd eu: o ființă curajoasă, puternică, perseverentă, empatică, sensibilă, care poate schimba măcar o bucățică din lumea asta, neprietenoasă și răutăcioasă pe alocuri!

Dragii mamii, vă iubesc! În fiecare clipă, în fiecare zi! Sunt recunoscătoare pentru că sunt mama voastră, pentru că mă ajutați să fiu mai bună, mai curajoasă, mai răbdătoare, mai fericită! Pentru că mă îndemnați și mă motivați să ies și eu din zona mea de confort și să fac lucruri pe care în mod normal nu aș avea curajul să le fac...

Cu iubire,
mama și tata

vineri, 28 aprilie 2017

Liniște

Cam liniște aici, pe blogul Adameștilor. E liniște și în sufletele noastre. Zilele se scurg ușor, încercăm să ne bucurăm de fiecare zi în parte, să nu treacă viața pe lângă noi. Zilele astea am fost ocupați să citim. Când prind câte o carte care-mi place, citesc în fiecare clipă liberă. Și copiii fac aproape la fel, mai ales Luca. El are bucuria de a citi, așa cum o am și eu. Și Ilinca citește, dar nu la fel de mult ca noi. Mă bucur însă că o face. Citim și discutăm despre cărți, despre personaje, despre viețile lor și despre întâmplările pe care le trăiesc. Ni se deschid lumi noi, descoperim feluri noi în care se rostogolesc cuvintele și frazele în suflele altora,

Mi-am amintit cu drag și bucurie de copilărie, citind-o pe Mara Wagner. Am citit-o curioasă pe Ioana Pârvulescu, toată lumea o recomanda. Mai am câteva pagini și termin ”Inocenții”. Sunt convinsă că o să-mi pară la fel de rău când o să o termin, așa cum mi-a părut rău când am terminat-o de citit pe Mara. Sunt puțin invidioasă că nu am abilitatea de a așeza la fel de frumos cuvintele în fraze, așa cum o fac ele. Sunt bucuroasă că îmi găsesc puterea să nu îmi mai umplu uneori viața cu treburi cotidiene și renunț la orice ca să citesc. Sunt recunoscătoare pentru copiii mei, care mă lasă să citesc. Nu contează că nu mai sunt tricouri călcate. Putem să le purtăm și așa. Nu se supără pe mine când nu apuc să gătesc, se mulțumesc cu câte un sandwich.

În rest, avem parte de distracție, Ilinca rămâne același copil pus pe șotii, veșnic face ceva care ne distrează și ne aduce zâmbetul pe buze. Luca rămâne același copil calm și liniștit, deși acum pare uneori că nu-și găsește locul prin viața asta de adolescent. Râdem și ne distrăm, discutăm și dezbatem, ne deschidem sufletele unul în fața celuilalt. Mai ridicăm și vocile unul la celălalt. Mai trântim și ușile. O fetiță nu ezită să verse lacrimi amare din cauze diverse. Pe alocuri ne certăm, dar ne împăcăm cu ușurință. Ne lăudăm cu reușitele și discutăm despre eșecuri. Viața e bună cu noi.

marți, 11 aprilie 2017

Dragă Ilinca, (8)

Că eşti surprinzătoare, ştiam. Că nu încetezi să mă uimeşti, ştiam. Că poți face cam tot ce îți propui, ştiam. Dar chiar nu mă aşteptam să iei mai multe puncte decât fratale tău la concursul la MATEMATICĂ ☺ El a fost cel care si-a amintit câte puncte a luat la comperul la mate în clasa a IV-a. Si tot el a constatat cu surprindere că l-ai întrecut. Cred că de la aparatele alea dentare ți se trage, mamă dragă. Ai zis tu că acum pari şi mai tocilară cu dinții ăstia noi si cu ochelari. Ține-o tot aşa, iubita mea!

joi, 16 martie 2017

Ilinca, ironia si subconstientul

Relatez mai jos o conversatie scurta avuta cu Ilinca pe wapp:
- Mami
Pauza
-Yes?
- Mami, mai am doua pagini la mate, dar nu mai am timp, trebuie sa ma imbrac si sa plec la antrenament.
- Lasa cartea pe birou, zic. Le fac eu cand vin de la serviciu.
Pauza
- Mami, nu mai fi ironica! Ma deranjeaza!
Scurt si la obiect.

Mai pe seara: stii, n-am vrut sa gresesc 3 servicii la rand azi la sala si sa iti dau cu mingea in cap. Dar cred ca si subconstientul meu era deranjat de ironiile tale.

PS: nu stateam in bataia mingii, eram chiar in lateral. Dar a naibii minge tot in capul meu ajungea...

joi, 19 ianuarie 2017

Stai aici, colțunaș!

Dimineață.
7:25.
Ilinca e gata de școală, împotriva voinței ei, desigur. Are geaca pe ea, căciula pe cap, ghiozdanul în spate și ghetele în picioare. Eu alerg prin casă, căutând niște chestii să le iau cu mine. Îi spun domnișoarei: mergi și trezește-l pe Luca. Ea, ascultătoare, se duce. Și nu mai vine. Deodată aud hohotele de râs ale tatălui lor. Mă duc să văd ce a mai făcut dumneaei.
Intru în camera lui Luca, e întuneric și nu văd mare lucru. Deodată mă prind ce se întâmplă. Ilinca e ghemuită în patul fratelui ei, așa îmbrăcată și încălțată. El o învelește cu pilota lui și îi spune, liniștit: ”Stai aici, colțunaș. Stai aici.” Și ea mai stă puțin.

luni, 9 ianuarie 2017

Ilinca şi şcoala - Never Ending Story

Mulți dintre voi știu cât de mult îi ”place” Ilincăi la școală. N-are nimic personal cu nimeni din această instituție, doar că pur și simplu nu îi place și se duce pentru că trebuie. Sau pentru că așa e normal. A eliminat constrângerea din ”trebuie”. În plus, de când e în vacanță nu o mai doare burta, nu îi mai e rău, totul e ok. Așa cum preconizam...

Prima oară a citit pe facebook, sâmbătă dupa amiază, că li se mai lungeşte vacanța cu încă două zile. Deși știam, nu am informat-o personal. A descoperit singură. S-a bucurat, doar că în scurt timp și-a pus următoarea întrebare: ”Dacă ce am citit eu pe facebook nu e adevărat și luni se duce toată lumea la școală și eu stau ca fraiera acasă?” Așa că i-am explicat cum stă treaba cu verificarea surselor, în cazul în care nu e singură de informația primită. Din întrebare în întrebare, a ajuns la concluzia că ar trebui să caute informația pe site-ul inspectoratului școlar. A căutat, a verificat, a executat un dans al bucuriei.

Astă seară mă cheamă și îmi toarnă dintr-o suflare următoarea poveste: ”Mami, știi că m-am născut în București, da?” (Nu apuc să-i răspund că parcă îmi mai amintesc ceva despre nașterea ei.) Povestea continuă: ”Dacă m-am născut în București, înseamnă că sunt bucureșteancă. Ăștia au zis că în București e vacanță toată săptămâna. Deci pot să stau și eu acasă toată săptămâna, da?” Păstrați puțină slănină și ungeți, vă rog, școala Ilincăi. Poate are copilul baftă și o papă cățeii până miercuri dimineață, ok? Mulțumim!

miercuri, 4 ianuarie 2017

Anul ce-a trecut şi anul ce-a venit

Anul ce-a trecut a fost bun cu noi. La începutul lui mi-am dorit nişte lucruri. Care s-au îndeplinit absolut toate. N-au fost multe, dar au fost bune. Cred că a fost cel mai bun an al nostru. Aşa de bun a fost cu noi, că sincer mi-a părut rău că s-a terminat. Şi am fost aşa de uimită când am tras linia de final, că n-am mai fost capabilă să-mi pun nişte dorinţe la fel de concrete. În anul ce-a trecut am învăţat să am răbdare. Am învăţat că nu pot controla chiar totul în jurul meu. Am învăţat să primesc. Am primit multe. Am dăruit necondiţionat. Mai presus de toate m-am simţit iubită şi apreciată. Am mai căpătat nişte încredere în mine pentru că am constatat că pot face lucruri de care nu mă credeam în stare. Am văzut cum cresc copiii sub ochii mei. Am înţeles că mă pot baza pe ei. Am primit ajutor de unde nu mă aşteptam vreodată să primesc. Am învăţat să cer ajutor. Am primit oameni noi în viaţa mea. Pe unii i-am cam pierdut. Sunt convinsă că există un scop în toate. Trebuie doar să am răbdare şi sunt convinsă că o să înţeleg motivele pentru care unele lucruri s-au întâmplat. Am plâns de fericire. Am plâns de frustrare. Am plâns de oboseală. Am râs şi m-am bucurat în egală măsură. Am muncit. M-am odihnit. Am citit, deşi nu aşa de mult pe cât mi-aş fi dorit. Am putut să spun NU. Am putut să ajut. Mi-am pierdut cumpătul. Mi l-am regăsit. Am trăit. Lucru care mă face fericită.

Anul ăsta vreau să trăiesc. Să mă bucur, să mă întristez, să râd şi să plâng. Să exist. Anul ăsta mă plimb, pentru că am cumpărat deja bilete pentru Paris. Anul ăsta mă duc la un concert, aşa cum mi-am dorit demult, pentru că am cumpărat deja bilete pentru Pink Martini. Anul ăsta zâmbesc mai mult. Anul ăsta poate că o să citesc mai mult. Anul ăsta mă bucur de cei 40 de ani ce-i voi împlini prin august. Anul ăsta mă voi simţi bine în pielea mea. Voi fi acolo pentru ai mei. Dar nu voi trăi doar pentru ei. Voi trăi şi pentru mine. Pentru că merit.

La mulţi ani!

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Ilinca şi psihologia

Într-o zi, săptămâna asta, Ilinca s-a decis:
- Mami, când o să fiu mare, vreau să mă fac psiholog, zice ea foarte fermă.
-De ce? întreb eu chiar curioasă şi uimită de hotărârea ce se simțea in spatele acestei afirmații.
- Pentru că am descoperit că îmi place să înțeleg oamenii.
(Ilinca, 10 ani si aproape 4 luni)

PS: singura carte pe care şi-a dorit-o anul ăsta de Moş Nicolae a fost una cu basme terapeutice pentru copii, adolescenți şi părinți)