miercuri, 15 august 2018

Drum bun, iubire!

Let's Never Stop Falling in Love - Pink Martini

I wish a falling star could fall forever
And sparkle through the clouds and stormy weather
And in the darkness of the night
The star would shine a glimmering light
And hover above our love
Please hold me close and whisper that you love me
And promise that your dreams are only of me
When you are near, everything's clear
Earth is a beautiful heaven
Always I hope that we follow the star
And be forever floating above
I know a falling star can't fall forever
But let's never stop falling in love
When you are near, everything's clear
Earth is a beautiful heaven
Always I hope that we shine like the star
And be forever floating above
I know a falling star can't fall forever
And let's never stop falling in love
No let's never stop falling in love

Dragă Alexandre,

Era melodia noastră. Încă îmi amintesc foarte bine momentul când am ales-o amândoi... Acum ești steaua mea, steaua noastră, care ne veghează de undeva de sus. N-aș fi vrut să fii așa devreme îngerul nostru păzitor. Poate că am mai fi avut lucruri de făcut în viața asta, împreună. Sau poate că nu, din moment ce Dumnezeu te-a ales să îi fii înger. Cine suntem noi să ne împotrivim voinței Lui? Am așa de multe să îți scriu, că parcă mi s-au învălmășit ideile în minte și nu mai știu cu ce să încep... Azi îmi beau cafeaua în cana pe care ți-am dăruit-o de un Crăciun. Ieri Luca a plecat la sală cu unul din tricourile tale preferate pe el, cel pe care scrie Alexander. A zis că îl poartă în memoria ta. Nu așa trebuia să fie, trebuia să îl poarte fiindcă i-ai fi spus tu că poate să îl poarte. Niciunul dintre noi nu se poate concentra la nimic. Fiindcă gândul ne zboară doar la tine. Ne uităm la telefoane și parcă așteptăm totuși să ne suni. Ziceam odată că dorul doare. Abia acum înțeleg cu adevărat cât de tare poate dorul să doară. Doare fizic. Și nu știm cum să-l facem să nu mai doară. Pentru că nimeni nu știe să ne spună cum putem face asta. Probabil că doar timpul ne va ajuta, dar asta înseamnă că trebuie să avem răbdare. Și nu-i ușor deloc să ai răbdare.

Ascult Pink Martini și plâng. Când îmi erai aproape, totul era simplu, pământul chiar părea un rai. Acum totul e o ceață. Și noi ne simțim ciuntiți. Într-una din zilele trecute am realizat brusc că singurul loc în care mă simțeam în totală siguranță erau brațele tale. Îmi era așa de ușor să mă ghemuiesc lângă tine, să mă simt în siguranță și să realizez apoi că pur și simplu am atâta putere, încât pot cuceri lumea... Care mai e acum locul meu unde să mă simt în siguranță? Care??? Mă simt ca o frunză în bătaia vântului. Și totuși știu că trebuie să pot orice. Dacă am putut să le spun copiilor noștri că tatăl lor nu mai este în viață, înseamnă că ar trebui să pot face orice. 

Știu că ești pe lângă noi. Te simt. Știu că i-ai promis Andrei, în vis, că totul va fi bine. Știu că ne trimiți tot felul de semne, le vedem, noi cei care am rămas să plângem după tine. Te-am visat că mă strângeai în brațe și mă sărutai. Și erai uimit că încă îmi simțeai atingerile și săruturile. Să știi că și eu le-am simțit pe ale tale. Și o să le simt toată viața mea. Tânjesc după ele. Pentru că ai fost și vei fi mereu sufletul meu pereche. Săptămâna trecută Ilinca îmi pipăia degetul să vadă dacă port verigheta. Cum să n-o mai port? Nu e doar o verighetă, e un simbol. Al vieții mele cu tine. Am avut parte de 20 de ani minunați. Am făcut atât de multe lucruri frumoase, Cele mai frumoase și mai bune lucruri făcute de noi se numesc Luca și Ilinca. Și ți-am promis și mi-am promis și le-am promis că o să fac tot ce îmi stă în putință să am grijă de ei, să le fie bine în viața asta. Și acum îți mai promit ceva: că nu vor uita niciodată ce tată bun ai fost pentru ei. Și că nu vor uita niciodată ce înseamnă iubirea dintre doi oameni. Și respectul. Și bucuria de a trăi împreună.

Faptul că a doua zi după ce ai trecut într-o altă lume am făcut un bilanț al vieții noastre împreună și că am ajuns la concluzia că nu regret absolut nimic mi-a umplut sufletul de bucurie. Și mi-l umple zi de zi. Să ajung la concluzia că după 20 de ani nu am regrete, e o mare ușurare pentru sufletul meu. Și ce dacă ultima noastră discuție, despre permisele de pescuit, s-a terminat prin a mă lua de tine? Chiar mi se părea că ai mai mult timp decât mine și că te poți ocupa tu de ele, eu eram ocupată să calc, după ce gătisem jumătate de zi. Acum îmi dau seama că nu mai aveai timp. Timpul e ceva relativ. Pare că îl avem și totuși nu îl avem. De aceea mi-am promis să trăiesc ca și cum fiecare zi ar fi ultima mea zi... Cu bucurie și cu recunoștință. Fiindcă, așa cum îi explicam Ilincăi, nu noi alegem când ne naștem, și când murim. Însă noi alegem cum trăim între cele două momente. Și e datoria noastră față de Dumnezeu, față de noi și acum față de tine să ne trăim viața frumos și fără regrete. Așa că ăsta este planul nostru, să știi. Să învățăm să trăim din nou, fără tine. Să luăm viața de la început, cumva. Știm că ne vei fi mereu alături și că mereu vei avea grijă de noi. Asta nu înseamnă că nu vor mai curge râuri de lacrimi. Vor curge, dar apoi ne vom simți puternici. Și vom lupta ca viața noastră să fie bună în continuare. Știi că avem oamenii potriviți lângă noi. Minunați oameni ne-a adus viața alături. Când am realizat, în biserică, că sunt înconjurată de oamenii noștri, brusc m-am simțit liniștită și protejată. Știu că tu i-ai așezat în jurul meu și că a fost un mesaj de la tine. Și mai știu că acum ești un suflet luminat și puternic. Dacă adunăm puterea noastră cu puterea ta, dintr-o altă dimensiune, sigur totul va fi bine și lucrurile se vor așeza bine. Și iar ajung la faptul că trebuie să învăț să am răbdare. Răbdarea nu a fost punctul meu forte, după cum bine știi. Dar, de dragul tău și al copiilor, voi învăța să am și răbdare.

O forță divină te-a ajutat să îți iei rămas bun, treptat, de la lumea asta, în ultimele luni. Pentru că nimic nu e întâmplător. Ai apucat să vezi locuri pe care nu le văzuseși niciodată. Ai apucat să mai vii căteva zile acasă, chiar dacă nu erau programate. Și mi-ai spus că niciodată nu te-ai simți mai relaxat și mai fericit să fii cu noi. Chiar mi-ai cumpărat și un tricou negru, deși niciodată nu mi-ai luat haine negre. Ai pucat să te vezi cu oameni dragi ție, mulți. Să vorbești cu unii cu care nu mai vorbiseși demult. Dând timpul înapoi, chiar realizez că ai apucat să îți iei rămas bun. Sper că ești liniștit, dragul meu...

Toate visele mele au fost cu tine și despre tine... Deși acum câțiva ani am avut unul în care am visat că muriseși, l-am alungat iute fiindcă mi-ai spus să nu mă mai uit la toate prostiile alea de seriale la care mă uitam... Și totuși, cu trei zile înainte să pleci de pe lumea asta, am visat că îmi refăcusem viața alături de un alt bărbat. A fost singurul meu vis în care tu nu erai cu mine. Ai râs de mine, ai făcut mișto, așa cum făceai mereu. Eu am avut puterea să îți povestesc visul meu, tu ai avut puterea să răzi de mine. Uite că acum nu mai e de râs, e cam de plâns...

Zilele astea, facebook-ul e plin de amintiri cu noi 4. An de an, clipă de clipă, am construit împreună amintiri frumoase. Fiindcă acum îmi dau seama că acum doar cu astea rămânem. Fizic, mi se face rău să le deschid. Dar știu că va veni o zi când voi putea face asta și fără să sufăr.

Cu toții ne simțim mai săraci, și totuși mai bogați fiindcă te-am avut în viețile noastre. Nu credeam că am să văd vreodată un preot care plânge, în timp ce se roagă pentru sufletul tău. Nu-mi imaginam vreodată că toți cei cinci preoți care te-au condus pe ultimul drum își vor uni forțele, de bunăvoie, să facă asta. Nu credeam că am să simt vreodată cum pur și simplu te desprinzi de lumea asta. Desprinde-te în continuare, iubire, și vezi-ți de drumul tău. De treburile de pe lumea asta mă voi ocupa eu în continuare. Și iarta-mă, te rog, dacă ai să mă mai vezi plângând și căzând. Promit că mă voi ridica de fiecare dată!

duminică, 17 iunie 2018

Inspir, expir. Nu e asa simplu pe cum pare...

Stau amândoi în dormitorul lui Luca si se uita la ceva amuzant pe Netflix. Le aud râsetele in hohote si respir ușurată. (pauza pentru luat o bere din frigider. Mult mai bine!) De fapt, acum am început să respir, după toată ziua de azi. Nu, nu canicula asta grăbită mi-a tăiat respiratia. Am încetat să mai respir cand, dezamăgit de examenul la mate, mi-a zis șoptit, printre lacrimi: "Mami, dar chiar am muncit!"

 I-am zis ca stiu ca a muncit. Toata ziua am făurit cuvinte de încurajare. Am organizat chiar si o sesiune de shopping, pentru terapie. Deși nu ma asteptam, a funcționat. Deci merge si la băieți, dar musai să nu fie mai mult de trei magazine, si alea alese cu grija. Adidas, Altex si in loc de desert, KFC. 😉

 Cea mai mare presiune pe el cred ca si-a pus-o chiar el. Mai ales la matematică. A plecat hotarat de acasa sa obtina o nota cat mai apropiată de 10. N-o s-o obțină.  Nici el si nici altii. Fiindcă inteleg ca nu au fost tocmai usoare subiectele.

Nu mai contează. Conteaza altceva: ca el însuși a a zis asa: "daca trag linie dupa clasa a opta, consider că am facut tot ce mi-a stat în putință sa fie bine. Chiar nu am ce sa imi reproșez, mami". Nu, puiule, nici eu nu am ce sa iti reproșez. Nici tie, nici mie. Cu toții am facut tot ce am putut face. Mulțumirea mea e ca tu esti, pana la urma, multumit de tine.

În zilele astea am redescoperit cat de importanți sunt prietenii. Care, în programul lor haotic, au găsit timp să dea un telefon. Sa trimita un mesaj. Sa spuna două vorbe de încurajare. Unii chiar au plecat din confortul weekendului lor, sa vina la noi. Fiindcă asa a vrut Luca, sa se relaxeze alaturi de ei. Altii s-au oprit din ceea ce faceau, sa faca putina magie pentru el. Unii, deși departe de casă și în concediu, si-au gasit timp să il sune si sa ii spuna două vorbe frumoase. Pentru asta le mulțumesc tuturor ca exista in vietile noastre.

Si, mai presus de toate, ii multumesc lui Dzeu ca suntem sănătoși. Ca suntem, pur si simplu... Sa fie vara! Sa fie vacanță!

joi, 7 iunie 2018

Aș vrea

Aș vrea să opresc ziua asta puțin.  Să am timp să o diger. Aș vrea să am timp să o așez undeva, în sufletul meu. Clipele curg prea repede, azi e o zi în care am simțit că nu pot ține pasul cu timpul. Momentele vin de-a valma,  am nevoie de timp să le așez în cutiuțe,  în ordine, sa le pot scoate ori de câte ori am nevoie.

Vreau să nu uit emoțiile primei zile de scoala ale lui Luca. Si nici pe cele de la festivitatea de absolvire a clasei a opta.

Vreau sa nu uit ziua asta in care am simțit că nu pot să respir de emoție. Cand l-am rugat sa faca un selfie cu mine pe strada, în drum spre scoala, iar el si-a dat ochii peste cap. Cand se învârtea stingher in curtea scolii, printre colegi, parca negăsindu-si locul. Cand s-a relaxat si l-am surprins zâmbind.

Vreau sa nu uit ziua când am avut răgazul să îi împletesc două codițe Ilincai. Cand am respirat adânc,  văzând dezordinea din camera ei. Cand am privit-o cum se pregătea pentru scoala si il asculta pe Freddie, cântând o data cu el. Nu inteleg cum de stie versurile cântecelor lui, dar încă se poticneste la tabla înmulțirii. Cand am strans-o tare in brate si i-am spus că mă bucur că e încă mică.

Vreau sa pun ziua asta in borcanul meu al fericirii. Am fost fericită, mai presus de orice emoție. Fiindcă îi am in viata mea. Fiindcă il am pe omul meu in viata mea. Fiindcă am prieteni in viata mea. Fiindcă exist.

Vreau sa stai putin pe loc, timpule.  Sa pot ține pasul cu tine...

duminică, 11 februarie 2018

Dragii mamii,

Uneori mă întreb, mirată, ce am făcut eu în viața asta să am așa copii buni... Prinși în goana zilnică, între serviciu, școală, treburi casnice, între dorința de a le face pe toate și de a-i mulțumi pe toți, uit să vă spun lucruri. Lucruri care, cred eu, contează. Sau mi se pare firesc și natural să le știți și să nu vi le mai spun. E ca atunci când iubești pe cineva zi de zi, ani de zile, dar uiți să îi spui. Ți se pare de la sine înțeles, din moment ce încă ești lângă acea persoană, să știe că o iubești și să nu crezi că mai e nevoie să îi spui asta...

Dragă Luca, îți admir răbdarea cu care încerci să treci prin adolescență, deși știu că furtunile din capul tău și din sufletul tău nu sunt chiar mici. Și îmi pare rău că le închizi în sufletul tău destul de des, când ai putea să le eliberezi și să le discuți cu mine. Dar sunt aici și voi fi aici ori de câte ori vrei să le povestești...

Dragă Ilinca, îți admir curajul de care ai dat dovadă în ultimul timp... Admir omul în care te transformi zi de zi. Admir puterea ta de a te transforma dintr-un iepuraș fricos într-o persoană încrezătoare, care ia viața în piept, așa cum vine ea, cu bune și cu rele...

Dragă Luca, știu, simt și înțeleg că anul ăsta nu îți e nici ușor, nici confortabil. Mă bucură dorința ta de a reuși, mă încântă perspectiva ta asupra reușitelor tale și încrederea pe care ai căpătat-o în tine. Mi-a tăiat respirația clipa în care mi-ai spus ”cînd se va întampla asta” și nu ”dacă se va întâmpla asta”. Când crezi în tine, toată lumea poate fi a ta! Păstrează-ți credința, curajul și încrederea!

Dragă Ilinca, aș vrea ca în viața asta să ai parte și tu de o fiică  așa cum am eu. Care să creadă în tine, așa cum și tu crezi în mine. Care să te încurajeze când ai nevoie, așa cum tu mă încurajezi pe mine. Alături de care viața ți se va părea la fel de frumoasă, așa cum mi se pare mie. Care să îți dea putere să te ridici din pat în fiecare dimineață, așa cum o fac eu, pentru că mi-ar fi absolut rușine să mă vait, din moment ce tu te trezești la 7 de marți pînă sîmbătă, inclusiv în vacanțe, pentru a merge la antrenamente.

Dragă Luca, îți doresc să reușești să faci orice îți propui! Îți doresc să îți găsești puterea de a-ți pune ordine în gânduri, atunci când vei avea nevoie mai mult de asta. Nu uita, mama și tata sunt aici, alături de tine, te poți baza pe noi așa cum și noi știm că ne putem baza pe tine!

Dragă Ilinca, îți doresc să crezi mereu în tine, să vezi în tine ceea ce văd eu: o ființă curajoasă, puternică, perseverentă, empatică, sensibilă, care poate schimba măcar o bucățică din lumea asta, neprietenoasă și răutăcioasă pe alocuri!

Dragii mamii, vă iubesc! În fiecare clipă, în fiecare zi! Sunt recunoscătoare pentru că sunt mama voastră, pentru că mă ajutați să fiu mai bună, mai curajoasă, mai răbdătoare, mai fericită! Pentru că mă îndemnați și mă motivați să ies și eu din zona mea de confort și să fac lucruri pe care în mod normal nu aș avea curajul să le fac...

Cu iubire,
mama și tata

vineri, 28 aprilie 2017

Liniște

Cam liniște aici, pe blogul Adameștilor. E liniște și în sufletele noastre. Zilele se scurg ușor, încercăm să ne bucurăm de fiecare zi în parte, să nu treacă viața pe lângă noi. Zilele astea am fost ocupați să citim. Când prind câte o carte care-mi place, citesc în fiecare clipă liberă. Și copiii fac aproape la fel, mai ales Luca. El are bucuria de a citi, așa cum o am și eu. Și Ilinca citește, dar nu la fel de mult ca noi. Mă bucur însă că o face. Citim și discutăm despre cărți, despre personaje, despre viețile lor și despre întâmplările pe care le trăiesc. Ni se deschid lumi noi, descoperim feluri noi în care se rostogolesc cuvintele și frazele în suflele altora,

Mi-am amintit cu drag și bucurie de copilărie, citind-o pe Mara Wagner. Am citit-o curioasă pe Ioana Pârvulescu, toată lumea o recomanda. Mai am câteva pagini și termin ”Inocenții”. Sunt convinsă că o să-mi pară la fel de rău când o să o termin, așa cum mi-a părut rău când am terminat-o de citit pe Mara. Sunt puțin invidioasă că nu am abilitatea de a așeza la fel de frumos cuvintele în fraze, așa cum o fac ele. Sunt bucuroasă că îmi găsesc puterea să nu îmi mai umplu uneori viața cu treburi cotidiene și renunț la orice ca să citesc. Sunt recunoscătoare pentru copiii mei, care mă lasă să citesc. Nu contează că nu mai sunt tricouri călcate. Putem să le purtăm și așa. Nu se supără pe mine când nu apuc să gătesc, se mulțumesc cu câte un sandwich.

În rest, avem parte de distracție, Ilinca rămâne același copil pus pe șotii, veșnic face ceva care ne distrează și ne aduce zâmbetul pe buze. Luca rămâne același copil calm și liniștit, deși acum pare uneori că nu-și găsește locul prin viața asta de adolescent. Râdem și ne distrăm, discutăm și dezbatem, ne deschidem sufletele unul în fața celuilalt. Mai ridicăm și vocile unul la celălalt. Mai trântim și ușile. O fetiță nu ezită să verse lacrimi amare din cauze diverse. Pe alocuri ne certăm, dar ne împăcăm cu ușurință. Ne lăudăm cu reușitele și discutăm despre eșecuri. Viața e bună cu noi.

marți, 11 aprilie 2017

Dragă Ilinca, (8)

Că eşti surprinzătoare, ştiam. Că nu încetezi să mă uimeşti, ştiam. Că poți face cam tot ce îți propui, ştiam. Dar chiar nu mă aşteptam să iei mai multe puncte decât fratale tău la concursul la MATEMATICĂ ☺ El a fost cel care si-a amintit câte puncte a luat la comperul la mate în clasa a IV-a. Si tot el a constatat cu surprindere că l-ai întrecut. Cred că de la aparatele alea dentare ți se trage, mamă dragă. Ai zis tu că acum pari şi mai tocilară cu dinții ăstia noi si cu ochelari. Ține-o tot aşa, iubita mea!

joi, 16 martie 2017

Ilinca, ironia si subconstientul

Relatez mai jos o conversatie scurta avuta cu Ilinca pe wapp:
- Mami
Pauza
-Yes?
- Mami, mai am doua pagini la mate, dar nu mai am timp, trebuie sa ma imbrac si sa plec la antrenament.
- Lasa cartea pe birou, zic. Le fac eu cand vin de la serviciu.
Pauza
- Mami, nu mai fi ironica! Ma deranjeaza!
Scurt si la obiect.

Mai pe seara: stii, n-am vrut sa gresesc 3 servicii la rand azi la sala si sa iti dau cu mingea in cap. Dar cred ca si subconstientul meu era deranjat de ironiile tale.

PS: nu stateam in bataia mingii, eram chiar in lateral. Dar a naibii minge tot in capul meu ajungea...

joi, 19 ianuarie 2017

Stai aici, colțunaș!

Dimineață.
7:25.
Ilinca e gata de școală, împotriva voinței ei, desigur. Are geaca pe ea, căciula pe cap, ghiozdanul în spate și ghetele în picioare. Eu alerg prin casă, căutând niște chestii să le iau cu mine. Îi spun domnișoarei: mergi și trezește-l pe Luca. Ea, ascultătoare, se duce. Și nu mai vine. Deodată aud hohotele de râs ale tatălui lor. Mă duc să văd ce a mai făcut dumneaei.
Intru în camera lui Luca, e întuneric și nu văd mare lucru. Deodată mă prind ce se întâmplă. Ilinca e ghemuită în patul fratelui ei, așa îmbrăcată și încălțată. El o învelește cu pilota lui și îi spune, liniștit: ”Stai aici, colțunaș. Stai aici.” Și ea mai stă puțin.

luni, 9 ianuarie 2017

Ilinca şi şcoala - Never Ending Story

Mulți dintre voi știu cât de mult îi ”place” Ilincăi la școală. N-are nimic personal cu nimeni din această instituție, doar că pur și simplu nu îi place și se duce pentru că trebuie. Sau pentru că așa e normal. A eliminat constrângerea din ”trebuie”. În plus, de când e în vacanță nu o mai doare burta, nu îi mai e rău, totul e ok. Așa cum preconizam...

Prima oară a citit pe facebook, sâmbătă dupa amiază, că li se mai lungeşte vacanța cu încă două zile. Deși știam, nu am informat-o personal. A descoperit singură. S-a bucurat, doar că în scurt timp și-a pus următoarea întrebare: ”Dacă ce am citit eu pe facebook nu e adevărat și luni se duce toată lumea la școală și eu stau ca fraiera acasă?” Așa că i-am explicat cum stă treaba cu verificarea surselor, în cazul în care nu e singură de informația primită. Din întrebare în întrebare, a ajuns la concluzia că ar trebui să caute informația pe site-ul inspectoratului școlar. A căutat, a verificat, a executat un dans al bucuriei.

Astă seară mă cheamă și îmi toarnă dintr-o suflare următoarea poveste: ”Mami, știi că m-am născut în București, da?” (Nu apuc să-i răspund că parcă îmi mai amintesc ceva despre nașterea ei.) Povestea continuă: ”Dacă m-am născut în București, înseamnă că sunt bucureșteancă. Ăștia au zis că în București e vacanță toată săptămâna. Deci pot să stau și eu acasă toată săptămâna, da?” Păstrați puțină slănină și ungeți, vă rog, școala Ilincăi. Poate are copilul baftă și o papă cățeii până miercuri dimineață, ok? Mulțumim!

miercuri, 4 ianuarie 2017

Anul ce-a trecut şi anul ce-a venit

Anul ce-a trecut a fost bun cu noi. La începutul lui mi-am dorit nişte lucruri. Care s-au îndeplinit absolut toate. N-au fost multe, dar au fost bune. Cred că a fost cel mai bun an al nostru. Aşa de bun a fost cu noi, că sincer mi-a părut rău că s-a terminat. Şi am fost aşa de uimită când am tras linia de final, că n-am mai fost capabilă să-mi pun nişte dorinţe la fel de concrete. În anul ce-a trecut am învăţat să am răbdare. Am învăţat că nu pot controla chiar totul în jurul meu. Am învăţat să primesc. Am primit multe. Am dăruit necondiţionat. Mai presus de toate m-am simţit iubită şi apreciată. Am mai căpătat nişte încredere în mine pentru că am constatat că pot face lucruri de care nu mă credeam în stare. Am văzut cum cresc copiii sub ochii mei. Am înţeles că mă pot baza pe ei. Am primit ajutor de unde nu mă aşteptam vreodată să primesc. Am învăţat să cer ajutor. Am primit oameni noi în viaţa mea. Pe unii i-am cam pierdut. Sunt convinsă că există un scop în toate. Trebuie doar să am răbdare şi sunt convinsă că o să înţeleg motivele pentru care unele lucruri s-au întâmplat. Am plâns de fericire. Am plâns de frustrare. Am plâns de oboseală. Am râs şi m-am bucurat în egală măsură. Am muncit. M-am odihnit. Am citit, deşi nu aşa de mult pe cât mi-aş fi dorit. Am putut să spun NU. Am putut să ajut. Mi-am pierdut cumpătul. Mi l-am regăsit. Am trăit. Lucru care mă face fericită.

Anul ăsta vreau să trăiesc. Să mă bucur, să mă întristez, să râd şi să plâng. Să exist. Anul ăsta mă plimb, pentru că am cumpărat deja bilete pentru Paris. Anul ăsta mă duc la un concert, aşa cum mi-am dorit demult, pentru că am cumpărat deja bilete pentru Pink Martini. Anul ăsta zâmbesc mai mult. Anul ăsta poate că o să citesc mai mult. Anul ăsta mă bucur de cei 40 de ani ce-i voi împlini prin august. Anul ăsta mă voi simţi bine în pielea mea. Voi fi acolo pentru ai mei. Dar nu voi trăi doar pentru ei. Voi trăi şi pentru mine. Pentru că merit.

La mulţi ani!