duminică, 23 decembrie 2012

Dear Santa,

Te asteptam. Am fost cuminti. Am impodobit bradul. Am facut curat prin casa. Nu de alta, dar nu vrem sa-ti rupi vreun picior impiedicandu-te de diverse lucruri aruncate prin casa. Maine iti facem si fursecuri, stim ca esti obosit si ca ai multa treaba, asa ca niste fursecuri iti vor prinde bine. Asadar cuminti am fost, harnici am fost, buni suntem mereu, nerabdatori suntem. Anumite persoane de prin casa noastra se indoiesc de existenta ta. Nu stiu de ce, poate pentru ca nu reusesc sa te surprinda cand ne pui cadourile sub brad? Eu le-am explicat acelor persoane ca daca gasesc ceva sub brad, inseamna ca existi. Ce conteaza cine si cand pune cadourile sub brad? Eu, mama celor putin neincrezatori, stiu ca ai sa vii. Daca eu stiu sigur ca o sa vii, atunci si ei cred in tine. Acum un an sau doi, cand au aparut primele semne de intrebare, tati le-a spus asa: "Mos Craciun exista atata timp cat vreti voi sa existe." Daca eu am 35 de ani si cred ca existi, inseamna ca existi. Deci, te asteptam cu drag si nerabdare!

In alta oridine de idei, noi, familia Adamescu, uram tuturor sarbatori fericite! Sa va bucurati de familie, de prieteni, de caldura din casa si din suflete, de cadouri si de perioada asta frumoasa!

vineri, 14 decembrie 2012

SMS

Primul SMS primit de la fiul meu: "Eu te iubesc foarte mult, dar nu când vorbeşti foarte mult LA TELEFON. nu te supăra, dar e din partea mea".

Cred că toată lumea s-a prins ce făceam eu în timpul ăsta, da? Oricum, apreciez sinceritatea copilului. I-am promis că o să încerc să vorbesc mai puţin la telefon.

duminică, 2 decembrie 2012

heaven is a place on earth

Pe cuvant. E duminica dupa amiaza. Copiii dorm. Tati e acasa cu noi si motzaie pe canapea in sufragerie. Eu stau in varful patului, ascult Pink Martini, ma uit la televizor, bantui pe net si nu-mi pasa de nimic. Ce poate fi mai frumos de atat? Patreaza-mi, Doamne, starea asta de bine si zilele urmatoare...

vineri, 30 noiembrie 2012

Amestecate

Bilantul saptamanii asteia nu e tocmai rau. De retinut ca:
- Ilinca si-a tinut promisiunea de a merge cu Diana la scoala, pentru prima oara in viata ei de copil a decis ca e mare si poate face o treaba serioasa si fara mine :)) Asadar asta e prima saptamana in care nu am mai alergat ca nebuna dimineata. Vai, cat de bine a fost!!!
- Luca a realizat, nu stiu pentru cat timp, ca daca se cearta cu sora lui non stop ma scoate din minti. E drept ca realizarea asta a venit dupa momentul glorios in care el o tragea pe sor'sa de par, sor'sa urla de durere si de nervi, iar eu zbieram la amandoi deodata :)) Dupa momentul asta nu am vorbit niciuna cu el vreo ora jumate, doua... Inainte de culcare Ilinca imi soptea "Mami, eu vreau sa-l iert, nu imi place sa fiu suparata pe el, pot sa-l iert? Ca nu pot sa ma culc daca sunt suparata pe el..." Copila a tinut minte una dintre regulile de baza ale familiei noastre. Niciodata sa nu ne culcam suparati unii pe altii. Ce puteam sa-i spun? Sa nu-l ierte? Sa-l ierte, chiar daca el nu si-a cerut iertare? Grele dileme... Pana la urma am avut parte de happy end. El si-a cerut iertare, noi l-am iertat, ne-am dus la nani calmi... Asta s-a petrecut miercuri seara. Joi nu prea a mai tipat nimeni la nimeni, deci iara o zi buna. Sa vedem azi cum o mai fi...
- Dupa o saptamana cu dupa amieze agitate, azi m-am decis sa ma odihnesc... In plus de asta, bunica si-a invitat nepotii in vizita la ea vreo 2 - 3 ore pe la pranz, asa ca s-ar putea sa am timp de mine si de gandurile mele :))
- dupa 2 sedinte la 2 scoli am 200 de lei mai putin in portofel. yupiii!!!
- Ilinca tuseste, first time this season, tuseste de-un ACC, asa, nu doar de-un sirop din muguri de brad.
- sunt extrem de happy pentru ziua libera de azi. Atat de happy incat n-am mai putut sa dorm de la ora 6... Deja m-am plictisit de cand m-am trezit, mi se pare ca mai e putin si vine pranzul...
- least but not last: maine seara vine tati acasaaaaa!!! Dupa 5 luni de absenta era si cazul, sincer :)) Treaba asta imi da un sentiment de vacanta, asa, desi luni merg iar la serviciu. Dar ce conteaza? Un adult va mai prelua o vreme din sarcinile mele de adult, iar eu voi putea sa decad la starea de copil. Fericit, care se prosteste, se alinta si se maimutareste :)) Care o sa gaseasca o cafea facuta dimineata, care o sa gaseasca o mancare gatita cand vine acasa la ora 4 jumate, care o sa se poata baga seara in pat devreme, la orice ora pofteste.
Va doresc o stare la fel de zen ca a mea, in dimineata asta frumoasa si insorita!

marți, 27 noiembrie 2012

13

13 ani de cand ne-am casatorit. Luv u, my darling. :)) Inca te mai iubesc. Sper ca si urmatorii 13 sa fie la fel de buni...

luni, 26 noiembrie 2012

o banala zi de luni, o decizie de copil mare si-o negociere

Zau, ziua mea de luni n-a fost nici pe departe banala, asa cum se prevestea de la prima ora a diminetii... Intai de toate mi-a aparut un fata ochilor mei aproape inchisi, caci nu consumasem cantitatea de cafea necesara care sa-i ajute sa se deschida, un chip de baietel vesel cu ochii lucind de bucurie. Pentru ca avea sa mearga la scoala!!! Nu cred ca am sa-l mai vad vreodata asa de bucuros ca se duce la scoala. :)) Dupa ce a stat o saptamana acasa si s-a mutat de pe canapea pe fotoliu, de la televizor la calculator, din patul lui in patul meu si tot asa, dupa ce s-a plictisit crunt si dupa ce in primele 4 zile a fost deprimat si in urmatoarele zile ne-a tocat nervii mie si sora-sii, azi s-a trezit bucuros nevoie mare ca merge la scoala. Bucurie din aia sincera, ca atunci cand primeste o ciocolata sau un cadou. Sora lui nu s-a trezit la fel de vesela, era luni, ce naiba, ochii nu se deschideau, picioarele nu vroiau sa o asculte. In plus, avea sa mearga la scoala nu cu mami, ci cu prietena Diana, caci mami trebuia sa-l duca pe Luca la scoala, sa-l dezbrace, sa-i schimbe incaltarile si sa-i care ghiozdanul, lucrurile alea care nu pot fi facute cu o mana in gips... In fine, am plecat la scoala care cum a putut. La birou ziua s-a dus extrem de repede pana la 2 si cam greu pana la 4, dar s-a dus.

Acasa am zis ca gatesc... Ce sa gatesc? O musaca si gata. Dar nu, eu nu pot sa gatesc doar pe un ochi la aragaz, eu tre sa le deschid pe toate, concomitent sau pe rand, tre sa murdaresc juma de bucatarie si sa fac multe chestii, altfel, timpul in bucatarie mi se pare pierdut. Asa ca 2 ore jumate mai tarziu m-am ales cu musacaua, o budinca la cuptor, niste piure cu peste pane si vreo 20 de clatite. Clatitele nu erau in plan, dar a facut bona noastra compozitia si nu a mai reusit sa le si coaca, din moment ce eu i-am zis sa foloseasca tigaia gresita :)) Si cum eu nu arunc mancare, am copt o ora la clatite. Asa ca acum sunt nitzel franta si inca nu mi-am terminat jobul pe ziua de azi. Mai am de spalat 2 prunci, de citit vreo 20 de pagini dintr-o carte de povesti, de ascultat fisa la citire a lui Luca si, cu ajutorul lui Dzeu, daca imi da putere, de facut si un dush...

Asta a fost banala mea zi de luni. Dar stati asa, nu plecati, urmeaza DECIZIA. Ilinca nu vrea sa mai mearga cu mine la scoala saptamana asta, cred ca s-a saturat sa o alerg eu dimineata de dimineata, asa ca merge la scoala cu Dianaaaaa!!! Uraaaa!!! Cine o cunoaste pe fi-mea, intelege ce inseamna decizia asta a ei... Lucru mare, pe cuvant. Imi creste fata si eu imbatranesc... Macar il am pe baietelul meu care merge la o scoala mai indepartata si inca mai are nevoie de un sofer dimineata si de un insotitor in urmatoarele 2 saptamana pana scoate gipsul... Baietelul meu care nu mai stie cum sa faca sa scoata un ban de la mine sa-l puna la pusculita. Cum acum nu e prea apt pentru treaba in casa, ca sa fie platit, ma pune sa-i dau 1 leu daca isi numara toate masinile... Ha. S-o creada el, leul e al meu.

Asadar, daca ziua de luni a inceput asa, asa o sa-mi fie toata saptamana, clar. Marti am sedinta cu parintii la scoala Ilincai, miercuri am sedinta cu parintii la scoala lui Luca, joi as vrea sa ma duc si eu sa ma tund. Si asa alerg vesnic ca nebuna, nu vreau sa sperii copii aratand si ca o zaluda... Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa...

Later edit: intre timp a avut loc o negociere la sange. Si da, leul nu mai e al meu. E al lui. A zis ca duce gunoiul. 1 lei punga, zise el. Un leu doua pungi pe jumatate goale, zisei eu.. Doi lei zise el. Un leu, zisei eu, daca vrei bine, daca nu, imi duc singura gunoiul si pastrez si leul. Asadar, am un leu mai putin in portofel.

vineri, 23 noiembrie 2012

Cea mai specială

Da, sunt cea mai specială mamă din lume, asta în cazul în care nu ştiaţi deja. Asta a sunat declaraţia de aseară a Ilincăi către mama ei.
- De ce, măi Ilinca, sunt cea mai specială? întreb eu cu mirare în glas.
- Cum de ce? Pentru că eşti MAMA MEA, răspunde fi-mea senină şi pleacă la joacă.

Declaraţia de dragoste a mamei Ilincăi către tatăl Ilincăi s-a materializat prin a curăţa şi pune la borcan 3 kile de ghebe, în condiţiile în care tati iubeşte ghebele şi mami urăşte orice înseamnă ciuperci şi ghebe.

Şi pentru că sunt cea mai specială mamă din lume astăzi mi-am petrecut dimineaţa la spital. Cu Luca, la control. Totul e în regulă, mai ţinem gipsul încă 2 săptămâni. Doar că am primit un gips nou. Pentru că băieţelul, în timp ce se plictisea de zor acasă, ce s-a gândit el? Să tot bage mâna pe lângă gips să vadă dacă încape un deget, apoi două, până s-a lărgit. Aşa că azi a căpătat unul nou. Şi aşa ăla vechi era cam jegos, acum are unul alb strălucitor de-ţi ia ochii, nu alta :)) Noroc că se murdăreşte repede, că eu şi sor-sa am orbi uitându-ne la el tot weekend-ul... Măcar a primit voie să meargă la şcoală de luni, aşa, cum o putea şi el.

Vă dorim un weekend plăcut şi multă voie bună!!!

luni, 19 noiembrie 2012

Statul

Vineri (înainte de nefericitul accident care s-a soldat cu o mână în gips) m-am dus cu Luca la poştă să iau alocaţiile. I-am explicat de unde vin şi, cât sunt de mici în comparaţie cu nevoile lor. A zis ca vrea şi el 10 lei din aia 42 să îi pună lunar la puşculiţă, restul cică pot să-l folosesc eu când mă duc la Lidl să iau lapte şi cereale. Mi s-a părut o cerinţă rezonabilă, aşa cum am fost de acord. Ajungem acasă, îi dau lui Luca 20 de lei să pună 10 lei în puşculiţa lui şi să-i dea 10 lei soră-sii. O cheamă pe Ilinca şi îi zice:
- Ia ăştia 10 lei să ţi-i pui în puşculiţă.
- De unde sunt? întreabă nedumerită pisicuţa, deoarece ea nu e învăţată să primească bani pentru puşculiţă fără să fie ziua ei sau fără să facă ceva munci prin casă.
- De la stat, răspunde Luca.
- Dar cine e statul ăsta de ne dă bani?
- Ăştia care ne conduc.

The end

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

De la bal la spital

Sa ma zica cineva ca vorbele din batrani sunt depasite. Nu-s deloc. Am plecat ieri dupa amiaza de acasa veseli si voiosi la petrecere la Mircea, colegul lui Luca, la un loc de joaca unde s-a serbat si Luca de ziua lui. Fericire mare, mai ales ca fusese si Ilinca invitata, ca ea de regula nu primeste invitatii la petrecerile unde e frate-su invitat. Am ajuns, am pupat sarbatoritul, ne-am facut comozi pentru 3 ore de joaca si au tasnit de langa mine. Nici n-am apucat bine sa ma asez, sa schimb 3 vorbe cu mamicile prezente, ca a si venit don'soara tipand ca Luca a cazut si plange rauuuuuu!!! Aham, zic eu, am dat fuga sa vad care-i treaba. Luca al meu statea chircit pe jos si urla cu sughituri. Hait, am zis, asta nu-i de bine. L-am adunat de pe jos, l-am asezat pe-o treapta, am evaluat situatia, am pus niste gheata, i-am dat niste apa, el sa se potoleasca pace. "Ma doare, ma doare, ma doareeeee mana, ma doare cotuuul!!!!" Deci nu te doare-n cot, mamico draga, te doare doar cotul... Mda, nu-i a buna, am zis eu. Hai la spital. Norocul nostru ca mama sarbatoritului este asistenta medicala la UPU, a dat doua telefoane si ne-a trimis la o colega. Daca nu ne trimitea ea unde trebuie, cred ca ne cresteau barbile asteptand la urgente sa fim bagati in seama, era o aglomeratie de nedescris. Am lasat-o pe Ilinca in grija altora la petrecere si am plecat la spital. Ne-am miscat repede pe acolo, ne-au facut fuga o fisa, fuga la medicul de garda, fuga la radiografie, fuga la medicul specialist, fuga la pus gipsul. Fuga asta a durat o ora jumate. Daca nu eram cunostintele cuiva cred ca fuga asta dura cam 6 ore, sincer... Apoi fuga la Ilinca, sa recuperam copilul din grija altora.

Baietelul s-a resemnat repede. Asta este, 3 saptamani e olog, nu se joaca pe calculator, probabil ca nici la scoala nu o sa mearga. Mergem vineri la control, poate totusi o sa-i dea dr voie sa mearga la scoala dupa prima saptamana, macar ca aude si el ce se mai petrece in clasa. I-am explicat ca e un prilej bun sa citeasca mai mult :)), daca tot nu se poate juca pe calculator... Si mai e un prilej bun sa doarma cu mama lui in pat, fara sa se supere sor'sa pe el. Sa vedem partea plina a paharului, zic, e o atitudine constructiva.

Si dupa cum ziceam, am ajuns la Ilincutza. Moama, cand l-a vazut asta cu mama in gips, s-a pus nene pe-un urlat, mai rau ca frate-su cand a cazut. Cu sughituri plangea nu alta. Si cu vorbe. "Eu nu pooot sa ma uit la Luca asa ca mi-e mila eeel!!! De ce a trebuit sa cada chiar Lucaaaaa al meeeeeu???? Maaaami, mi se face rau cand il vad asaaaaaa. Eu nu su pooort sa-l vad asa ca stiu ca il doaaaaare. Maaaaami, ce ne facem noi acum cu el asaaa???" Taci cu mama ca nu-l mai doare, o sa avem grija de el, o sa-l rasfatam si o sa-l ajutam noi, o sa-i dam pantalonii jos cand face pipi, o sa-i dam sa pape ciorba ca la bebelusi, o sa treaca repede trei saptamani. Printre sughituri intreaba pisicuta cu speranta in glas: "Si daca el nu merge la scoala, pot sa stau si eu acasa cu el?" :)) Aha, de-asta mi-esti, Ilinco mama. "Nu, mama draga, tu mergi la scoala". Pfoaaaaa, mare dezamagire pe capul ei. Iar plans cu sughituri. In timp ce incercam sa o calmez pe asta, apare si baietelul faultat si ma intreaba senin: "Mami, pot sa mananc tort?" "Mananca dragule, ca ai doar o mana rupta, nu esti la regim" :)) Asta dupa ce a halit friptura cu cartofi prajiti, cu mana stanga. Ii scazuse glicemia la spital, trebuia crescuta imediat :)) Cartofi prajiti ajuta, sa stiti, va confirma el. La tort, Ilinca plangea iar in hohote cand vedea cum ii dau eu in gura lui Luca, iar Luca ii explica cum sa se calmeze: "Respira adanc, trage aer pe nas si scoate-l pe gura si nu iti mai vine sa plangi, ia sa vezi"

Cu chiu cu vai am ajuns acasa, ne-am schimbat, a mai bocit Ilinca o tura de mila motanelului si am cazut lati cu totii... Acum, as we speek, mi se explica ca "ne e foameeeeee, tu nu auzi cum ne ghioraie matzele???" Am sa ma execut rapid cu niste sandwichuri, ca se pot manca si cu mana stanga...

Pentru eternitate, o poza de aseara:

Photobucket

vineri, 9 noiembrie 2012

Nerabdare

Azi ii aduc acasa. Au fost in vacanta la bunicul de sambata trecuta. Mi-e dor de ei de nu mai pot. Am avut la dispozitie timp de o saptamana o casa goala si exagerat de linistita. Doar eu si casa. Singurul producator de zgomote a fost televizorul. Si eu, cand am mutat niste mobila sa adun gunoiul de pe sub ea. Mi-am auzit gandurile de o saptamana incoace. Intai a fost placut. Apoi nu mi-a mai placut. Am prea multe ganduri in cap, daca am timp sa le ascult imi vajaie capul. Si urechile. Asa ca mai bine le ignor. Dar nu-i nimic, nu mai am timp sa le ascult de azi incolo, o vreme. De ce sa le mai ascult? Mai bine ascult glasuri vesele de copii, glasuri plangacioase, glasuri paracioase. Mi-e dor de ei... Si lor de mine. Mi-a spus chiar Ilinca aseara, la telefon, pe o voce plangacioasa. "Mamiiiiii, vreau sa vii mai repede, mi-e dor de tineeeee!!! Vreau sa vii chiar acum..." Vin mamico, vin, chiar astazi dupa amiaza. Vin sa va aduc inapoi acasa, sa ma bucur de voi, sa ma enervez cu voi si pe voi, vin sa va imbratisez si sa va iubesc. Cand sunt plecati, vinerea e cea mai nesuferita zi. Pentru ca dupa amiaza cand ajung la ei vine tare greu. Nu mai am rabdare de nimeni si de nimic pana nu ajung ajung la ei. Nici ei nu mai au rabdare. Si cand sunt nerabdatori se cearta si se impung toata ziua. Si il enerveaza pe bunicul. Dar bunicul e bun si bland si ii tolereaza. Si ii iubeste. Stiu ca atunci cand or sa fie mari, isi vor aminti cu drag si dor si iubire de toate vacantele la bunicul. Bunicul lor e ca bunicul din povesti. Ii ia seara pe fiecare pe un genunchi si le povesteste lucruri. Si le cere cate un pupic si ii inveleste toata noaptea si le spune ca-i iubeste. Si ii rasfata si ii cearta daca e cazul. Si se uita la ei cum se joaca si ii pune la treaba. Si le face un cozonac si niste poale-n brau dumnezeiesti. Si ii asteapta in toate vacantele cu o nerabdare de copil mic. Si ii ingrijeste cum se pricepe el mai bine, un barbat singur de aproape 70 de ani. Caruia nu stiu daca am sa-i pot multumi vreodata asa cum se cuvine pentru ceea ce face pentru nepotii lui...

vineri, 2 noiembrie 2012

Uitarea

Aseara ma framanta o problema. Cum sa fac eu sa aflu in mod diplomat, asa, cand e ziua de nastere a bonei.  Ii zic Ilincai: mami, maine cand stai tu de vorba cu tanti Lili, te rog, intreab-o cand e ziua ei de nastere. Numai sa tii minte ce-ti spune, da? Ea: bine mami, am s-o intreb. Dar ce ma fac daca uit in timp ce dorm cand e ziua ei? Ei bine, la asta nu ma gandisem...

duminică, 28 octombrie 2012

Youtube si Mihai Viteazu'

Ilinca e internauta. Calare nu pe un cal alb, ci pe youtube. Isi aminteste ca vrea sa-l asculte pe Stefan Banica Jr. Dupa 5minute in care se chinuie sa scrie stefan banica (gaseste tastele greu, normal), cumva, ajunge sa-i asculte pe Stefan Banica Sr. si Gica Petrescu. Asculta ce asculta si apoi striga: mamiiiii, astia cred ca sunt de pe vremea lui Mihai Viteazul!!! Pam, pam. E o poezie fi-mea, nu alta...

Am fost cuminte

Eu, mama lor, am fost cuminte. Si buna, pe deasupra.Intr-o dimineata saptamana asta, dupa ce Ilinca imi promisese ca urca singura singura in scoala si nu ma mai cara cu ea pana la etajul doi, dupa ce imi promisese ca se duce la scoala cu vecina noastra Diana, s-a razgandit. Cu o seara inainte fusesem chiar convinsa ca o sa se duca cu Diana. Evident, am crezut-o, asa cum o cred eu de fiecare data cand promite solemn ceva. Oare o sa incetez eu vreodata sa o cred pe mincinoasa mea mica? :)
Dupa cum ziceam, in dimineata cu pricina, increzatoare, am trezit-o. Nici n-a deschis bine ochii, ca m-am prins ca s-a razgandit. Am lasat-o in pace, sperand ca n-a uitat promisiunea facuta. Nu o uitase, doar ca nu vroia sa se mai tina de promisiune. I-am zis printre dinti ca daca nu vrea sa se duca la scoala cu Diana, sa spuna frumos asta si o sa merg eu cu ea, ca de obicei. Vesela nevoie mare ca intuisem problema, mi-a zis ca vrea sa mearga cu mine.
- Am sa te duc, ce sa fac, doar nu ma cert cu tine, am zis eu.
Ea, fericita:
- Mami, am sa vorbesc cu moshul, sa stii.
- De ce mami?
- Pentru ca esti cuminte si ascultatoare si buna. Si ma duci tu la scoala. Asa ca meriti un cadou si am sa vorbesc cu moshul, sa-ti aduca si tie ceva.

Multumesc, Ilinca, pe aceasta cale. Daca nu erai tu, mama, sigur ramaneam fara cadou anul asta... Cred totusi ca tre sa fac cumva sa-l impresionez si pe Luca. Daca vorbeste si el cu moshul, mai mult ca sigur ca nu o sa raman cu buza umflata... Tati, pe tine trebuie sa te mai impresionez? :P

vineri, 26 octombrie 2012

Zana Maseluta. Ma haituieste!!

Ma simt haituita. De Zana Maseluta, of course. A mai cazut o masea. Ieri mi s-a spus ca se mai misca o masea. Azi chiar a cazut. Tot la Luca in gura s-a petrecut evenimentul. Am zis sa studiez situatia si la Ilinca. Se mai misca si la ea doi dinti. Draga Zana Maseluta, nu mai ai treaba si pe la alte familii? :))

marți, 23 octombrie 2012

Zana Maseluta reloaded

Sincer, credeam ca am scapat o vreme de Zana Maseluta aducatoare de oua kinder, doar pentru ca asa vroia Ilinca. Lui Luca Zana Maseluta nu i-a adus decat bani, dar Ilincai i s-a parut absolut firesc ca Zana sa aduca DOAR oua kinder... Asa ca dumneaei, ca o zana bine crescuta care asculta dorintele copiilor, a adus doar oua de ciocolata. La dublu, evident, ca doar nu se facea ca doar unul dintre cei doi copii din casa sa capete ravnitul ou.

Si, dupa cum ziceam, chiar credeam ca am scapat o vreme de ea, pentru ca Ilincai i s-au schimbat deja 4 dinti, lui Luca 8, asa ca am zis ca se pune pauza o vreme operatiunii cazutului de dinti.

Ieri dimineata insa, in timp ce copiii serveau un mic dejun copios format din cereale cu lapte si in timp ce eu incercam sa fac mai mult de trei lucruri deodata fiind, ca de obicei, in criza de timp, am auzit un tipat sfasietor din sufragerie. Tipatul asta zau de de nu mi-a ridicat parul pe cap. Zbiera Luca al meu ca din gaura de sarpe ca a gasit ceva tare in laptele cu cereale si ca i s-a spar o maseaaaaaaaa!!!! What the fuck? Cum sa se sparga o masea, frate, in niste cereale inmuiate in lapte? Pai nici dintii lu' mamaia nu s-ar fi spart in cerealele cu lapte... Deja ma gandeam sa fac o reclamatie scrisa si inregistrata la firma producatoare. Insa mi s-a parut oarecum mai urgent sa vad care-i treaba in gura copilului, inainte sa compun reclamatia... L-am pus sa-si clateasca gura cu apa, am recuperat de pe canapea maseua aruncata cat colo de stimabilul copil care se speriase de ea si am evaluat pagubele. Chiar parea o masea sparta. Am zis sa ne linistitm si sa mergem la dentist. L-am sunat pe medicul stomatolog, stimabilul Chihaia care ne e prieten, i-am adus la cunostinta faptul ca s-a spart maseaua si ne-a chemat azi dupa amiaza la il vada, la cabinet. Dupa un control sumar si rapid in gura copilului, domnul Chihaia m-a trimis la oftalmolog sa ma caut. :)) Pentru ca a decis ca mama copilului nu mai vede bine, din moment ce i s-a parut sparta o masea cazuta pur si simplu si din moment ce n-a vazut bine maseaua cea noua care creste deja frumos, la locul ei, in locul celei vechi...

Bine macar ca am pastrat maseaua veche, numai buna de pus sub perna, s-o ia in schimbul unui banutz... Caci, da, ne-a explicat Chihaia, Zana Maseluta aduce bani, nu oua de ciocolata...

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Rasu' - plansu' de sambata dimineata

Ca am un baietel extrem de sensibil, asta stiam. Ca am un baietel pe care sa-l gasesc sambata dimineata la 7 plangand, asta nu ma mai gandeam... Cand m-am dus azi de dimineata sa-mi verific cei doi copii din dotare, am auzit suspine infundate din camera copilului al' mare. Ptiu, drace zic, ce naiba se petrece? Fi-mea parea in siguranta stand pe oala si cititnd o carte :)), asa ca m-am dus dupa suspine. Luca lacrima de zor. Copile, zic, ce ai patit? Ai visat urat? N-am nimic, zise el printre suspine. Mi-e teama ca nu o sa gasesc sala de concurs. Si ca nu ma descurc in corpul ala mai mic de cladire de la scoala. Stai mama calm, mergem si o cautam impreuna. Om gasi noi si sala de concurs...

Treaba e ca la concursul de saptamana trecut n-a luat decat 74 de puncte din 100, asa ca s-a suparat si s-a descurajat si si-a pierdut si dramul ala de incredere in el de-l mai avea... Acuma ce sa zic, il inteleg putin. In primul rand concursul de sapatamana trecuta a fost la romana, care nu e punctul lui forte. Plus ca s-a dus in conditiile in care era si bolnav. Normal ca nu a obtinut cel mai bun punctaj. Dar concursul de azi e la matematica, unde chiar se descurca binisor. In masina in drum spre scoala mi-a marturisit printre suspinele din runda a doua ca are emotii. Si hop, s-a pus iar pe bocit... Ma incercau niste stari amestecate, imi era mila de el, ma busea si rasul ca plange pentru un concurs, nu mai gaseam nici cuvintele de incurajare. Hai cu mama, sa ne linistim, zic. La matematica chiar te descurci, pana la urma e doar un concurs, o sa mergi la multe concursuri la viata ta, nu-i bai daca nu te descurci, macar capeti experienta. Hai ca ne-am linistit. Sus pe holuri cautand sala, iar suspine, runda a treia. Taman cand s-a intalnit cu doamna. Care l-a luat scurt, ca ce e el, mamaliga sau copil istet? :)) Il da pe el gata un concurs? L-am lasat tot suspinand...

Ce ma fac eu cu un baietel asa sensibil??? Am epuizat toate incurajarile posibile...

luni, 15 octombrie 2012

Virusi. A virusa. La multi ani, tati!

Ne-am virusat. Prima oara pe sezonul asta. Ca si anul trecut, primul virus al sezonului s-a dovedit a fi unul la stomac. Luca a inceput primul, asa ii sta bine unui barbat in devenire. Ne-am trezit sambata dimineata cu: "ma doare stomacuuuuuul, am crampeeeeee, imi vine sa vomiiiit..." Shit am zis eu, here we go again... Taman sambata cand aveam si concurs si baschet si petrecere si musafiri... Asta este... Ia la mama ligheanul, basculeaza. Ia la mama Espumisanul, poate mai trec crampele. Ia la mama ceaiul de menta si du-te macar la concurs. S-a dus baietelul si apoi am intrerupt activitatile. A zacut juma de zi, a mai basculat o data la lighean si gata. Pe seara a inceput sa ceara de mancare, deci am zis ca a cam trecut furia virusului. Duminica a inceput si don'soara, pe seara cu "ma doareeee burtaaaaaa. Deci nu merg maine la scoala, da?" Ia la mama picaturi de burta si niste ceai si mergi tu frumusel la scoala, ca nu-i grava treaba. Intre noi fie vorba, am zis ca se vaita fiindca il auzise si pe Luca si fiindca nu prea avea chef de mers la scoala. De dimineata toate bune, am plecat care pe unde am avut treaba. La 4 si 10 azi dupa amiaza ma suna fiica mea, posesoarea unui telefon mobil fara butoane, ca au cazut o parte din ele :)) "Mamiiiiii, ma doare burtaaaaa." Hai cu mama, stai blanda, zic, sa ne linistim. stai cuminte in pat ca vin in 10 minute. Ce s-o mai deranjeze pe bona sa-i spuna ca o doare burta, biata femeie nu prea stie pe unde-s medicamentele, e noua colaborarea cu noi. Am ajuns acasa, am gasit o fetita amarata cu dureri adevarate de burta de data asta. Asa ca a zacut pana pe la 6, timp in care s-a imprietenit cu ligheanul si cu buda. Si gata. Acu se joaca bine merci, vorbeste fara incetare, dupa ce a mancat niste piept de pui la teflon cu paine prajita si branza. Speram ca maine dimineata putem merge la scoala, ca tare ma scoate din circuit un episod de-asta in care incerc sa gasesc solutii la vesnica intrebare: ""cu cine las eu copil bolnav acasa?" Asteptam noi victime ale virusului, in speta eu. Si poate prietena Alexandra, care a fost la noi in vizita asta seara. Si poate mama Alexandrei, you'll never know. Sau poate scapam toate :)) Desi anul trecut nici eu n-am ratat deschiderea sezonului cu virusi, tot cu unul la stomac... Ce pacat ca nu e tati acasa, ca el sigur n-ar fi ratat un asemenea virus :)) Sunt preferatii lui astia la stomac... Anyway, la multi ani tati pentru maine, de ziua ta am fi putut sa-ti oferim un virus :)) Nu-i nimic, mai pastram si pentru cand o sa vii acasa, copiii nostri sunt o sursa nesecata... O sa ne rezumam la a te suna cu noaptea in cap si la a-ti canta la multi ani la telefon :))

vineri, 12 octombrie 2012

3 mame si 4 copii

Asta e formula in care ne vom petrece weekendul :)) 3 mame si 4 copii, cu varste cuprinse intre 2 si 9 ani. Frumos, nu? :)) Asta seara mamele au reusit sa serveasca o cina linistita in timp ce 4 copii alergau de-a valma prin casa. Mi s-a parut un moment deosebit, sincer... Sa stam juma de ora la masa fara sa ne deranjeze nimeni. Acum, nu prea stiu eu ce parere au vecinii despre cei 4 copii din casa, dar pana duminica nu cred ca moare nimeni :) Vom vedea cine are nervii mai tari. Cea mai mare atentie trebuie s-o avem la locurile pe unde calcam. Daca nu calcam pe vreun copil, sigur o sa calcam pe vreo masinuta sau pe vreo piesa de lego. Prima victima a serii am fost Luca. A vrut sa se bage in pat si primul pas a fost peste o masinuta. Al doilea pe o piesa de lego :) Si s-a vaitat pana l-a luat somnul...

In alta ordine de idei, ma minunam asta seara ce program poate sa aiba un copil de 9 ani, adica Luca, intr-o prea frumoasa zi de sambata. La 8 jumate trebuie sa fie la scoala la un concurs. La 10 jumate merge la baschet. La 2 jumate merge la o petrecere. Dar o sa se descurce, o are pe mama lui sofer, stau la dispozitia lui toata ziua :)) Intre timp sper sa apuc ceva quality time cu celelalte 2 mame, prietenele mele, pe care nu le-am mai vazut demult.

duminică, 7 octombrie 2012

sâmbătă, 6 octombrie 2012

homework

Sau despre cum isi face Luca temele :) Luca are de scris o compunere de cateva randuri despre cea mai draga fiinta din lume pentru el. Easy one, ar spune unii. Nu chiar, ar spune Luca. Daca scrie despre mami, poate se supara tati, daca scrie despre tati, poate se supara mami, gandeste cu glas tare baietelul de 9 ani. Il linistesc si-i spun ca nu e cu suparare, sa scrie fix despre cine vrea el. O alege, evident pe mami. De ce? intreb eu. Pentru ca TU m-ai nascut, raspunde el cu naturalete. Good, sa trecem la treaba. Incepe cu aplomb "Mama e cea mai draga fiinta din lume pentru mine. E frumoasa si are ochii caprui." Gata, inspiratia il paraseste brusc, a epuizat ideile. A comunicat ce era mai important. Ca-s cea mai importanta, mai frumoasa si am ochii caprui :)) Dar n-a umplut baietelul meu randurile... Nu mai are idei. Ce ne facem? O cheama pe sora de 6 ani. Care, intre noi fie vorba, sta fooooarte bine cu PRul. - Ilinca, ce mai scriu eu aici in compunerea asta despre mami, o intreaba el pe sor'sa. Ea se invarte prin camera si-i dicteaza cu repeziciune tot soiul de idei. El se enerveaza ca sor'sa vorbeste prea repede si ca nu poate sa scrie asa repede dupa dictarea ei :)) Rezultatul e urmatorul: "Ea este cea mai buna mamica pentru ca e buna cu noi. De aceea s-a inventat ziua mamei. Fara mama noi nu am fi trait" Scurt si la obiect.

miercuri, 3 octombrie 2012

Soarele meu

Ilinca mi-a facut o declaratie de dragoste deosebita aseara. Mi-a spus asa: mami, stii la ce m-am gandit eu dimineata cand eram noi toti in masina si radeam? (n.a. adica toata lumea era happy fara fitze si boticuri) Ca tu, mamica noastra, esti ca un soare pentru noi, pentru ca ne luminezi viata si drumul :)) (6 ani si o luna) Urmarea a fost ca azi de dimineata toata lumea era vesela si bine dispusa si asa ne-am inceput ziua toti 3...

marți, 2 octombrie 2012

Un baietel de 9 ani

Un baietel de 9 ani a fost foarte fericit de dimineata cand mami si sora lui i-au cantat "la multi ani" la ora 7 fara 10 dimineata. Si cand a suflat in lumanarea pusa pe un tort improvizat, adica pe un chec :))Era asa de fericit ca avea lacrimi in ochisori. Un baietel de 9 ani isi asteapta foarte fericit petrecerea de vineri dupa amiaza, la un loc de joaca. De fapt a fost singurul cadou de la mami si de la tati pe care si l-a dorit din tot sufletul tot anul si pe care il primeste pentru ca este un copil atat de bun, de intelegator si de ascultator. Un baietel de 9 ani care stie ca noi, mami si tati, am face orice pentru el. Si pentru ca azi implineste 9 ani, mami nu l-a mai certat ca si-a aruncat toate hainele gramada pe birou si ca s-a repezit direct la calculator inainte sa verifice daca are teme de facut si ce teme are de facut :)) O data in viata implineste 9 ani. De maine nu se mai iarta nimic :)) Acesta este baietelul de 9 ani de care va vorbeam eu: Photobucket Photobucket Baietelul de 9 ani si sora lui :) Photobucket

duminică, 30 septembrie 2012

Gaina, vaca, ciocolata si ouale kinder

Ieri mi s-au cerut oua kinder. Am zis pas, nu le capatati voi asa usor, trebuie sa munciti pentru ele. Le-am adus la cunostinta ca, daca in sapatama viitoare nu am nicio dimineata cu vaitaturi si boticuri, vineri dupa amiaza ma prezint la ei cu cate un ou kinder in dinti. Sincer, niciunul nu s-a aratat dispus sa faca un asemenea compromis doar pentru un amarat de ou kinder... Dar s-au gandit la asta, e clar. Asta seara am intrebat-o pe Ilinca daca s-a hotarat: vrea un on kinder vineri, sau nu? Razand mi-a zis ca maine ar vrea sa se trezeasca cu botic, macar maine, asa, de inceput de saptamana :)) Razand, i-am zis ca s-a lins pe bot de oul ala kinder promis. A zis ca nu-i nimic, o sa cumpere ciocolata multa, o sa hraneasca gainile bunicului si poate se indura alea sa faca direct oua kinder... Luca a aprobat-o frenetic, uimit de ideea surorii lui, desigur. Si daca tot o sa hranim gainile cu ciocolata, mai bine hranim si o vaca, sa ne dea direct lapte cu ciocolata. Deci, vineri dupa amiaza, sigur o sa am o economie de 7 lei la buget pentru ca nu mai apuc eu sa cumpar ouale alea de ciocolata. Mai bine incerc sa-mi pastrez zenul intact pentru vaitaturile ce or sa vina...

Cum nu am eu somn...

... duminica dimineata la 6 fara un sfert. Dupa ce m-am straduit sa adorm la loc vreo 20 de minute m-am ridicat din pat sa-mi fac macar o cafea, sa nu ma mai chinui. Pe balcon la bucatarie am dat nas in nas cu ea, luna plina. Mare, rotunda si stralucitoare, parca-mi face in ciuda. Ii fac si eu in ciuda cu o cafea mare si buna. Bauta intr-o alta ceasca decat cea pe care o folosesc in fiecare zi. Vineri dimineata, in masina, am avut un moment brusc de revelatie. Ilinca a crescut. Stiu, e hilara revelatia mea, dar asta este... E clar ca trece intr-o alta etapa de dezvoltare. Ilinca imi e tare draga pentru ca stie sa-si verbalizeze sentimentele. De mica a fost asa, ei i-a fost aproape tot timpul usor sa spuna: sunt trista pentru ca, sunt suparata pentru ca, sunt fericita pentru ca... Lui Luk nu i-a fost niciodata usor sa faca asta. Si pe ea o apreciez pentru asta. Insa acum a trecut intr-o etapa in care gaseste singura solutii pentru problemele ei. Dupa cum spuneam,vineri s-a trezit nervoasa. Nimic neobisnuit pana aici, asta se intampla destul de des. Si a stat ea asa suparata de cand a deschis ochisorii pana l-am dus impreuna pe Luk la scoala. Si, in masina,la semafor, a inceput sa vorbeasca cu mine: - Mami, eu am o cutiuta. (Am smtit ca are ceva important sa-mi spuna, asa ca am intrat rapid in jocul ei) - Ce tii in cutiuta, Ilinca? - Supararile. - Si ce fac ele acum? - Au iesit afara, cutiuta nu mai are capac. - Pune-i-l la loc, te rog frumos. Explica-le supararilor tale ca nu au ce face acum la noi, noi am decis sa ne bucuram ca e vineri azi :) - Dar nu vor sa intre!! - Indeasa capacul peste ele si arunca acea cutiuta intr-un colt! A imitat sunetul ala pe care il faci cand indesi un lucru undeva si a zambit fericita. - Gata, au plecat!!! Luca... Luca e baietelul mamii in continuare :)) Dar a inceput sa nu mai fie la fel de dispus sa ma ajute cu orice il rog. De fapt are perioade si perioade. Perioade in care nu mai scap de el de pe langa mine, cand vrea sa ajute cu orice, sa invete sa faca orice. Vrea sa calce, vrea sa spele vasele, vrea sa ajute la gatit. De fapt, e dispus sa faca orice este nou pentru el. Si perioade cand nu vrea sa faca nimic. Nu are chef sa ajute cu nimic, vrea doar sa fie lasat in pace, sa se joace la calculator, eventual :) E un baietel adevarat, desigur. Are momente cand parca nu isi gaseste locul. Parca nu mai are chef sa se joace cu masinutele. Dar nici nu-si gaseste o activitate care sa-i faca placere cu adevarat. Atunci navaleste peste mine in bucatarie. Are momente de relaxare in care asculta muzica la TV sau calculator la volum maxim. Sincer, pe mine ma enerveaza. Mereu m-au deranjat zgomotele puternice. Dar il las in pace, daca lui ii face placere. E impastiat si dezordonat, in mare parte a timpului. "Am uitat" e la mare moda zilele astea. Am uitat de teme, de lectia la engleza, am uitat sa-mi fac ghiozdanul, am uitat sa transcriu textul la romana. Am uitat sa-mi strang masa dupa ce am mancat, am uitat sa-mi duc sosetele la rufe murdare. Am uitat ca n-am voie sa ma bat cu sor-mea, am uitat, am uitat, am uitat... Dar cand am nevoie cu adevarat, stiu ca ma pot baza pe el. Intelege cand e o treaba serioasa la mijloc si cand trebuie sa se mobilizeze. Il vad si il simt ca e intre doua perioade din viata, parca e intre copilarie si o preadolescenta timpurie... Trebuie sa ma pun cu burta pe carte si sa mai citesc despre etapele ce vor veni, ma simt oarecum luata prin surprindere de noile tendinte din viata lui si psihologic vorbind nu-s pregatita :) Pentru ca, psihologic vorbind, nu vreau sa constientizez ca amandoi cresc... Sunt cei mai intelegatori copii pe care i-am vazut eu vreodata :) Sunt cei mai buni copii pe care i-as fi putut avea. Sunt copiii care ar renunta oricand la o jucarie, pentru un concediu sau o plimbare cine stie pe unde. Sunt copiii care apreciaza mai mult excursia pe undeva in detrimentul unor lucruri materiale. Si chestia asta nu poate decat sa ma bucure... Sunt copiii care ma provoaca zi de zi sa fiu mai buna, pentru ei. Sunt copiii care m-au invatat ca nu sunt perfecta, ca sunt doar un om. Sunt copiii care inteleg ca targetul unei zile mai grele sau obositoare este doar sa supravietuim :) Si ca maine putem sa facem chestii extra, de care sa ne bucuram cu adevarat. Sunt copiii care respecta regulile familiei pentru ca au inteles care ele ne ajuta sa ducem la capat fiecare zi din viata noastra. Dar stiu sa se bucure cu adevarat de o zi in care facem lucrurile anapoda pentru ca asa avem noi chef :) Sunt copiii care muncesc cot la cot cu mine in ziua de curatenie, pentru o portie delicioasa de gogosi :) Sunt niste copii minunati carora nu ezit sa le spun ca ii iubesce de 100 de ori pe zi si pe care nu ezit sa-i laud tot de atatea ori pe zi...

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Sa stergem, praful, zic...

De pe blogul asta dat uitarii... Mi-am propus sa il sterg. Pentru ca e pacat sa nu mai scriu nimic despre copiii... O sa sterg praful, promit :)