Compasiune

De trei zile incoace ma tarasc pentru ca o napraznica de viroza mi-a cam pus capac... Asta este, se mai imbolnaveste omu', chiar si o mama. Ieri, vazandu-ma astia doi ca ma chinui sa respir, sa vorbesc, sa stau in pozitie verticala au stat calare pe mine sa ma pupe si sa ma iubeasca pentru ca sunt bolnava. Ce conteaza ca le-am explicat de zeci de ori ca asa se iau virusii? Lor le lera mila de mine. Cand i-am anuntat ca ma duc sa zac putin, dupa ce imi plimbasem mucii prin casa gatind si aspirand, s-au gandit sa fie buni si darnici si mi-au dat fiecare jucaria de plus preferata, sa nu stau singura in pat. Oh, ce mai copii buni mi-am zis. Intre timp au uitat ca mie mi-era rau, asa ca si-au reluat bunurile obiceiuri de a se certa, racai, parui, chinui, etc. Mai ales ca nici nu prea au avut parte de atentia mea, se plictiseau bietii de ei. Astazi de dimineata, cand au vazut ca gluma se ingroasa si ca mama lor e tot bolnava, s-au hotarat sa fie iar buni. Asa ca Luca mi-a zis: "Cand o sa mergem la tine la serviciu astazi (asa era planul, dar intre timp s-a schimbat si nu ne-am mai dus), sa ne dai o coala de hartie care nu-ti mai trebuie si un pix sa scriem un tratat de pace, sa nu ne mai certam atunci cand tu esti bolnava, sa nu te mai suparam si noi" :) Cum la serviciu n-am mai ajuns astazi, s-a dus la naiba si tratatul de pace. Asa ce acum se continua haraiala. Dar, ca sa nu ma supere prea tare, si-au inchis usa de la sufragerie, sa nu-i mai aud...