Creşti şi-mi eşti tare drag... Creşti frumos şi devii din ce în ce mai independent... Săptămâna asta am fost mândră de tine. Şi ţi-am spus de multe ori asta, dar mama scrie şi aici, să poţi citi peste ani şi să-ţi aminteşti şi tu de săptămâna asta frumoasă în care te-ai descurcat singur - singurel. Ai venit singur de la şcoală în fiecare zi, ba pe jos, ba călare pe maxi - taxi :) Ţi-ai încălzit singur mâncarea, ai avut grijă de tine până am ajuns eu acasă şi am putut să mă ocup de tine. Ţi-ai făcut temele singur, fără să te cicălesc eu. Deci, ai devenit şi responsabil pe deasupra. Ai înţeles că atunci când eşti obosit, mai bine te culci, în loc să pierzi vremea făcând nimic. Ai înţeles că e mai frumos să citeşti o carte decât să stai lipit de ecranul calculatorului... Nu ai pierdut cheia de la casă, ai încuiat chiar şi uşa când ai plecat ultimul de acasă :) Ai ştiu să ai grijă să nu întârzii şi, deşi aveam ceva dubii, ai ajuns unde trebuia la timp. Ai avut grijă de banii tăi de buzunar, i-ai gestionat bine şi nu i-ai cheltuit aiurea.
Am realizat, tot săptămâna asta, că devii un bărbat adevărat. Pentru că atunci când ţi-am spus, la telefon, că te iubesc, mi-ai răspuns aşa cum o face şi tatăl tău, uneori : "da, ştiu!" De obicei îmi spui că şi tu mă iubeşti, dar vineri mi-ai spus doar că ştii :)
Ştii care a fost cel mai frumos moment din săptămâna asta pentru mine? Plimbarea noastră de miercuri după amiază... Când am decis amândoi să facem ceva ce nu mai făcusem până atunci: să vizităm Catedrala de la Episcopie. Am intrat amândoi, şovăind uşor, impresionaţi de măreţia ei. Ne-am simţit amândoi mici în biserica aia uriaşă. Ne-am aşezat cuminţi într-o strană şi am ascultat glasul frumos şi limpede al preotului care ţinea o slujbă... N-am ştiu să-ţi spun ce fel de slujbă era. Şi nici n-am ştiut la ce te gândeai tu în momentele acelea, dar ştiu că eu i-am mulţumit lui Dumnezeu a nu ştiu câta oară pentru existenţa voastră, a ta şi a surorii tale, în viaţa mea... Ştiu că am simţit iubire şi recunoştinţă. Pentru că sunteţi sănătoşi şi buni şi pentru că sunteţi ai mei. Doar ai mei şi ai tatălui vostru. Apoi, când am ieşit de acolo, am văzut că erai îngrijorat. Nu vroiai ca sora ta să se întoarcă din excursie şi să nu ne găsească la locul de întâlnire... Când ţi-am explicat că o să ne sune dacă ajunge, te-ai liniştit şi m-ai invitat să ne mai plimbăm puţin. M-ai dus într-un loc unde tu ai mai fost, dar eu nu... M-ai dus să vedem şi Episcopia veche şi mi-ai povestit frumos despre ea, despre muzeu, despre toate clădirile de acolo, aşa cum şi ţie ţi-au povestit alţii frumos. Ne-am plimbat împreună parcă într-o altă lume, prin grădinile acelea frumoase cu pomi înfloriţi şi flori minunate şi mi-ai arătat unde este biserica veche, în care am intrat şi am zăbovit câteva minute, până când ne-a sunat Ilinca şi ne-a spus că nu ne găseşte... Am remarcat cum te grăbeai să ajungem la ea, deşi ştiu că tu nu te grăbeşti niciodată şi că ţi se pare inutil să faci asta... În după amiaza aceea de miercuri mi s-a umplut inima de drag şi de iubire, mi s-a umplut sufletul de tine şi mi-am dorit să îmi pot aminti de acel moment atunci când simt că nu mai pot... Pentru că sunt doar un om şi uneori simt că nu mai pot. Dar puterea o iau din astfel de momente şi gândul la ele mă ajută să mă ridic şi să merg mai departe. Pentru tine şi pentru Ilinca, pentru noi şi familia noastră...
Nu uita că te iubesc în fiecare clipă din viaţa mea şi că sunt mândră de tine!
Cu drag,
mama
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu