luni, 28 decembrie 2015

Un Crăciun de neiutat

Sau despre cât pot fi eu de toantă. Sau despre cum mi-am pierdut propriul cadou de Crăciun.

Se făceam că acum câteva săptămâni fiul meu mi-a dăruit ultimii lui bani din pușculiță pentru a-mi cumpăra singură cadoul de Crăciun. A zis că lui îi e greu să ajungă la magazinul cu pricina, așa că mă roagă pe mine să-mi iau talismanul - băiețel de la Pandora. Să-mi amintească mereu de el, așa cum îmi amintește de Ilinca fetița pe care o port cu drag pe brățară.

Așa că, mamă ascultătoare ce sunt, m-am dus cuminte la magazim, mi-am comandat cadoul dorit, după vreo săptămână l-am și luat din magazin, l-am verificat și l-am pus la loc în punguță. Și punguța în geantă. Și apoi în debara. Și apoi într-o pungă, alături de alte cadouri, pe balcon. Și apoi sub brad. Și apoi gata. Pentru că, în dimineața de Crăciun, pe când toți despachetau cu nerăbdare, am început și eu să despachetez. Și ce să vezi?! Suprizăăăăă!!!! Punguța mea era GOALĂ!!! Am zis că o fi alunecat cadoul prin jurul bradului. Și am început să caut. După o vreme am realizat că îmi caut cadoul degeaba. Este rătăcit prin alte părți. De necaz am început să lăcrimez. Înduioșat, Luca a venit la mine cu alți bani. Să-mi iau alt cadou. Pe care i-am refuzat. Explicându-i că dacă sunt toantă trebuie să-mi asum consecințele.

Măcar copiii nu îi pierd. Și nici telefonul. Și nici portofelul. Cadouri de Crăciun tot o să mai primesc. Sper. Sau poate că nu l-am pierdut eu?! Poate mi l-a luat Moșul?!

2 comentarii: