Ileana și fotbalul. Episodul 1.

 Trei meciuri într-o săptămână. Sau despre cum se pricepe Ileana la fotbal.

Cine mă cunoaște, știe că fotbalul is not my thing. Cumva, mă depășește. Nu prea înțeleg eu de ce 22 de oameni (22 sunt în total, nu?) aleargă după o minge, pe un teren mare, timp de 90 de minute. Totuși, când și când, ajung pe câte un stadion. Mă rog, săptămâna asta am ajuns pe trei stadioane. I got lucky, I guess

La primul meci (Steaua - Anderlecht) m-am dus fiindcă s-a jucat pe Arena Națională. Mă impresionează de fiecare dată când ajung acolo. E mare Cine zice că mărimea nu contează niciodată, minte. Vă zic eu. Sunt momente în viață când contează și mărimea. Așadar, pe Arena Națională mă duc ori de câte ori am ocazia. Fiindca e mare și impresionantă. Am fost și în galerie, am fost și la masa presei. Mi-a plăcut de fiecare dată. Concluzia: mă mai duc Nu contează la ce meci.

Al doilea meci al săptămânii a fost la Ploiești. Pe Stadionul Ilie Oană. Stadionul ăsta are o semnificație aparte pentru mine. Acolo m-a dus, prima oară la un meci de fotbal, omul lângă care am petrecut 20 de ani din viață și cu care am executat 2 copii. M-a dus la un meci al Rapidului, în galerie chiar. Frumos. Mi-a plăcut vibe-ul. Nu știu dacă de vină erau hormonii, gravidă fiind în 8 luni, sau chiar mi-a plăcut meciul. Nu mai rețin, sunt aproape 19 ani de atunci. Și de data asta, la Ploiești, tot într-o galerie am aterizat. A Petrolului. La început m-am simțit puțin stingheră, apoi mi-am dat seama că stau în picioare și țin cu Petrolul La final mi-a părut rău că au mâncat bătaie cu 3 la 1, de la Farul Constanța.

Parcă nu se făcea să ratez fix meciul de acasă al Gloriei Buzău, cu Dinamo. Am zis hai, că n-o fi foc, merg și la ăsta. Sigur - sigur trei meciuri într-o săptămână nu au ucis pe nimeni. Și m-am dus. La masa presei. Care e doar o masă. Nu are și scaune, pentru jurnaliști Așa că am coborât frumușel în tribună. Nu știu ce tribună, că mi se pare inutil să rețin care tribuna întâi, care e tribuna a doua. Nu-s chiar atât de toantă și știu, totuși, care sunt peluzele pe un stadion Meciul nu m-a dat pe spate. Înțeleg, din ce discută "specialiștii" din jurul meu, că se joacă prost. Concluzia: data viitoare când ajung pe stadion la Gloria mă duc în galerie. A echipei adverse. Pedeapsă pentru că masa presei nu are și scaune

Am decis că mă mai duc pe stadioane, nu neapărat pentru fotbal, ci pentru oameni și pentru experiența în sine. Îmi place inventivitatea scandărilor. Îmi place să îi văd pe tații care își duc băieții la un meci. Îmi place să urmăresc reacțiile sincere ale copiilor. Îmi place vibe-ul galeriilor. Îmi place să ascult discuțiile celor din jur. De fiecare dată mă intrigă cât de pricepuți sunt absolut toți la fotbal. Oare o să ajung și eu, vreodată, să mă pricep la fel de bine ca ei? Vă țin la curent cu progresele pe care o sa le fac. Promit. Până una alta, hai ai noștri!

PS: îmi explică și mie vreun specialist în ale fotbalului de ce galeriile strigă scandări împotriva unei echipe care nu e pe teren? Că eu nu reușesc să înțeleg de ce galeria Stelei striga de rău la adresa lu' Dinamo, deși se juca un meci împotriva unor belgieni. Și de ce galeria Petrolului striga de rău la adresa Stelei, deși jucau împotriva lu' Farul Constanța.

PPS: Na, că m-am luat cu scrisul și am ratat golul victorios Gloriei. Da' îmi place cum se bucură copiii de lângă mine

#IleanaSiFotbalul