luni, 3 august 2009

Din weekend, amestecate

- Ilinca, mami, cum face boul?
- hm....
- hai măi mami, cum face boul pe care tocmai l-am văzut pe geam?
- bou, bou, bou, bou!!! Aşa face, să ştii, mami.
Uh, habar n-aveam cum face boul. Da' de-acum ştiu. Parol.

În weekendul ăsta am început să redevin, timid e drept, "mama". Cu puţin noroc, peste încă o lună, poate ajung să fiu "mami" din nou.

Ne-am plimbat până am căzut laţi, tot weekedul. Sâmbătă am ajuns într-un loc uitat de lume. În vârf de munte, la Bisoca, la Mănăstirea Poiana Mărului. Gaşcă mare, copii mulţi, coloană de 6 maşini. Popasuri dese, senzaţii de vomă la copii din cauza drumului şerpuit, nerăbdare, eternul "mai avem mult?????". Drumul destul de prost dar, din punctul meu de vedere, merită deranjul. Cât am ascultat puţin din slujbă copiii au alergat nestingheriţi în curtea mănăstirii. Şi s-au bucurat de natură, de soare şi de iarbă verde. Am avut emoţii că n-o să reuşim să ne întoarcem din cauza unor curbe în ac de păr, foarte înclinate. Chiam mă gândeam că nu mai urcă maşinile înapoi. Dar au urcat, deşi cu greu. Mi-am amintit de o manevră pe care n-am mai executat-o de când am terminat şcoala de şoferi, de vreo 14 ani: plecatul din rampă cu frâna de mână trasă. Am executat-o de câteva ori cu succes.
După ce am plecat de la mănăstire, ne-am oprit la poalele pădurii, într-o poieniţă, la un grătar. N-am mai fost la iarbă verde de ceva vreme. Uitasem că e frumos. Ne-am simţit minunat. Ne-am bronzat. Am povestit. Am mâncat. Copiii au alergat fără să fie deranjaţi de părinţi. Am obosit, am moţăit la umbră pe-o saltea. Am plecat fericiţi acasă. Am avut o zi minunată. Ne-am bucurat de natură, de bucuria copiilor, de linişte, de prieteni. Mai vrem astfel de ieşiri. Încep să descopăr guctul excursiilor de-o zi. Necesită mai puţine bagaje şi mai puţină organizare decât ieşirile de-un weekend. Drept urmare, dacă nu intervine nimic, duminica viitoare mergem la Vulcanii Noroioşi. Acolo unde nu creşte iarba, unde am mai fost, unde ne-a plăcut şi unde ne mai ducem.

Ca de obicei, poze din weekend nu avem. Poate din următorul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu