Dispute casnice

De ceva vreme încoace copiii mei se ceartă într-una. Orice zice unul, e motiv de contrazicere din partea celuilalt. Dacă unul zice că asta e o pisică neagră, celălalt pune o mână în şold şi începe să ţipe, că de fapt aia e o pisică albă. Situaţia asta începe fix în zorii zilei, la aproximativ 30 de secunde după ce au deschis ochii şi o ţin aşa până seara la culcare. N-am mai auzit un dialog coerent între ei de câteva zile. Ca atare, aseară i-am băgat în şedinţă. Le-am explicat frumos (acum două seri am ţipat pur şi simplu) că nu mai suport atmosfera asta din casă, că nu e normal ce se întâmplă, că îi cred că sunt obosiţi şi că nu mai au răbdare până la vacanţă (fie vorba între noi, nici eu nu mai am răbdare), dar că e cazul să înceteze şi să facă un efort să se calmeze. Luca are aşa un stil, de mă scoate din minţi. O contrazice pe Ilinca în şoaptă, aşa că eu veşnic o aud pe mândra mică ţipând, pentru că ea aşa ştie să se exprime. Pune şi mâinile în şolduri, să fie tacâmul complet. Deci, pe el l-am rugat să nu o mai contrazică mereu.
- Dar m-am săturat să o aud vorbind într-una, ripostează el, timid.
- Ştiu, şi eu mă satur uneori, dar ea aşa funcţionează, încearcă să o ingnori, uneori. Eu reuşesc, încearcă şi tu.
Pe ea am rugat-o să se mai oprească uneori din vorbit.
- Dar nu pot, mami, nu-i suficient că tac patru ore la şcoală? întreabă ea de-a dreptul ofensată de rugămintea mea... Mi-e imposibil să tac. Dar, uite, aş putea să încerc măcar un pic.
...... (linişte 3 secunde)
Apoi începe iar.
În şoaptă de data asta. :)