De o vreme
încoace, cea mai tare distracţie a amândurora este să bată mingea in casă. În
sufragerie, mai exact. Din când în când mai pică un goblen de pe perete. Avem
multe, e drept, munca mamei şi a tatălui. Într-un timp cădeau victime
colaterale şi icoanele lui tati, de pe pereţii din hol. Cel mai tare mă
enerveaza faptul că se apucă să bată mingea fix la orele de somn ale altora,
inclusiv ale mele. Şi că ridică tot praful din covor, care se adună veşnic pe
mobilă. Şi îi tot rog. Frumos. Să nu mai bată mingea în casă. Să-şi găsească
alt joc. Astă seară, însă, s-a produs inevitabilul: Ilinca, jucându-se singură
cu mingea (norocul lui Luca, aş zice, el era la el în cameră) a spart lustra.
Cât să reziste biata lustră? Şi m-am enervat. Şi eu când sunt nervoasă, ţip. O
fac extrem de rar, ca atare ţipele mele produc efectul scontat de fiecare dată.
Şi în timp ce ţipam şi făceam morală, Ilinca mea plângea şi se îngrămădea peste
mine, să calce în sutele de cioburi mărunte mărunte ale decedatei lustre. Şi am
început să ţip şi mai tare, că risca să se taie rău la tălpi. Şi s-a dus la ea
în camera, cât timp am aspirat eu, încercând să mă calmez. Bocea de zor, cu
vorbe. Că ea aşa plânge, cu vorbe, când supărarea e mare. Şi se vaită. Un
deliciu s-o asculţi, pe bune. După vreo cinci minute, apare după mine prin casă
zicând următoarele:
- Mami, te rog
frumos vreau să-mi dai o pedeapsă! O merit! Am spart lustra, o merit, dă-mi te
rog o pedeapsă! (bocind cu lacrimi de crocodil, cu mucii şiroaie în barbă şi cu
lacrimile grămadă pe sub ochelari)
(Pauză din partea
mea, încercam să-mi înăbuş un hohot de râs)
- Bine, zic,
maine nu te mai joci pe tabletă!
- Doar mâine? Nu
mă mai joc 3 săptămâni!!!
(De-acum n-am mai
putut să-mi înăbuş hohotul ăla de râs)
- Las-o baltă,
zic, ai scăpat uşor, ţi-ai cerut iertare, am înţeles că ştii că ai greşit,
linişteşte-te şi hai să facem pace.
- Şi nu mai merg
nici în concediu cu voi, ca să am bani să cumpăr o lustră nouă!!! (alte hohote
de plâns sfâşietoare). Şi vreau o pedeapsă adevărată, te rog, să-mi dai o
pedeapsă!!!
Nah, eu acuma ce
să fac? Să îi dau o pedeapsă adevărată sau nu? Se pare că o zi fără tabeltă nu
e o pedeapsă suficient de bună pentru fiica mea... E drept, nu mă lasă inima...
Mai ales când încă o aud suspinând pe canapea în sufragerie...
Offff
RăspundețiȘtergere))))))))