miercuri, 9 septembrie 2015

O fetiţă, două fetiţe, o lacrimă, două lacrimi şi-un cadou timpuriu de Crăciun

De ziua mea am primit de la prietenii mei dragi pe care îi iubesc foooarte tare o brăţară. Brăţara e mai specială, pentru că pe ea pot să adaug diverse pandantive care semnifică diverse chestii. Foarte fericită pentru cadoul primit, le-am spus alor mei că de Crăciun vreau de la fiecare câte un pantantiv pentru brăţara mea cea nouă. Desigur, băieţii s-au uitat la mine ciudat, dar Ilinca a luat la studiat temeinic catalogul de prezentare de la magazinul de bijuterii. Asta ca să n-o mai cert eu toata ziua că nu citeşte nimic. Sigur că citeşte. Catalogul cu bijuterii.

Acum să revenim la titlu.

O lacrimă pentru ziua de ieri pentru că, pur şi simplu, frumoasa mea fetiţă pe nume Ilinca, mi-a scos peri albi. Pentru că ea nu vrea să scrie nimic, pentru că ea nu vrea să citească, pentru că ea nu vrea să repete tabla înmulţirii. Pentru că ea vrea să zacă pe canapea şi să se uite la TV. Toată ziua, fără comentarii prea multe din partea mea. Şi pentru că ieri mi-am pierdut răbdarea, mai că am vărsat o lacrimă de ciudă, în barbă.

Două lacrimi pentru ziua de azi. Pentru că feţiţa mea, care m-a bătut azi toată ziua la cap să o duc la mall să-şi ia balerini din banii ei, a profitat de un moment de neatenţie de-al meu şi a zbughit-o, unde credeţi? La magazinul de bijuterii al cărui catalog l-a studiat cu simţ de răspundere de la ziua mea încoace... Unde a ales să-şi cheltuie cei 100 de lei primiţi cadou de ziua ei de la bunica şi de la prietenul Costel pentru mama ei... Şi în timp ce eu aşteptam plictisită într-un magazin să mi se completeze o garanţie, fetiţa mea a venit către mine zâmbind cu tot sufletul şi mi-a întins bucuroasă o punguţă. Cu un pandantiv - fetiţă. Să-mi amintesc mereu de ea, fetiţa mea. Două lacrimi de emoţie şi bucurie au ţâşnit îndată din ochii mei, iar inima mea s-a făcut mică, mică... Am rămas oarecum fără cuvinte şi am strâns-o tare tare la pieptul meu, dorindu-mi să nu uit niciodată clipa aceea. Şi ziua în care Ilinca a ales să nu-şi cumpere o jucărie şi să-mi ia mie un cadou pe care ştia că mi-l doresc...

Aşa că acum am două fetiţe: una în inima mea şi una pe brăţară, să-mi amintească de-o zi în care Ilinca mea a mai crescut puţin...

Mulţumesc, Ilinca! Te iubesc! Să nu uiţi asta niciodată!

2 comentarii:

  1. Dacă n-aș fi fost prezenta la nașterea ei, a fiică-mii adică, as zice ca e geamana cu Ilinca. Începând cu zacutul pe canapea, cu oroarea de a face vreun exercițiu la mate, pana la ușurința cu care-și sparge pusculita ca sa facă o surpriză vreunui membru al familiei. Mda, ar trebui sa le așezăm pe aceeași canapea sa vedem ce-ar face ☺
    Foarte frumos gestul ei de a-ți dărui o "fetiță", aproape ca mi-au dat mie lacrimile, darmite ție...
    Numai bine, familie frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ina, cred ca ar face gaură în canapea amandouă :))) zile bucuroase va dorim!

    RăspundețiȘtergere