Nici nu mi-e frig şi nici nu tremur, cum zice Sally Baker în cântecul asta, dar am de făcut o mărturisire: astăzi i-am spus unui alt bărbat că e prinţul meu. Nu a apărut călare pe un cal alb, ci cu o maşină roşie, dar m-a salvat... Şi să vezi întâmplare: chiar tu l-ai adus pe acest bărbat în viaţa mea...
Să o luăm cu începutul... Se făcea că era o minunată dimineaţă de luni, în care de-abia m-am dat jos din pat şi, cu chiu cu vai, am reuşit să nu mă împiedic de pisică până am ajuns la filtrul de cafea. Cu ochii mai mult închişi am făcut o cafea, am băut-o pe repede înainte şi m-am apucat de pregătit sandwichuri, am trezit o fetiţă care nu prea înţelegea nici ea ce caută pe lumea asta, am trezit mai apoi un băieţel care zâmbeşte încă înainte de a deschide ochii. O încântare, mă jur. Împleticindu-ne, şi eu şi fetiţa am reuşit să ieşim pe uşă spre şcoală - servici doar cu vreo 7 - 8 minute întârziere. Nimic grav, crede-mă. A devenit aproape o obişnuinţă ca fetiţa asta şi mama ei să plece târziu de acasă.
Ne-am urcat în maşină, dacă pot să-i spun aşa, căci nu mai arată demult a maşină. După cum bine ştii, e un morman de gunoaie, resturi de mâncare şi conţine multe chestii care n-ar exista în mod normal în autoturismul unei doamne: nişte bidoane goale, jucării, o găleată de plastic, un arc şi câteva săgeţi. Să fiu pregătită, dacă mă atacă cineva în trafic? Pot să scot arcul şi, ca o Xena a zilelor noastre ce sunt, mă războiesc cu oricine mă supără.
Şi cum alunecam noi lin prin trafic, fix la o oră de vârf şi într-o intersecţie extrem de aglomerată, autoturismul doamnei a cedat nervos. A suferit un atac de panică sau ceva asemănător. I s-a oprit motorul şi oprit a rămas. Doamna a încercat din răsputeri să-l pornească, dar acesta nu s-a lăsat îndioşat de eforturile doamnei... Bine că eram aproape de şcoală. Fetiţa a luat-o repede pe jos iar doamna, adică eu, să ne înţelegem, a rămas pe loc să evalueze situaţia. Cum mă găseam în faţa unui aşezământ bisericesc impunător din urbea noastră, am avut o dilemă:
1. Să mă rog la Dumnezeu să pornească maşina (m-am gândit eu că dacă elevilor de clasa a doua li se recomandă în manualul de religie să se roage la Dzeu dacă se pierd de părinţi într-un supermarket, aş putea încerca şi eu să mă rog să pornească motorul)
sau
2. Să sun un prieten.
După ce mi-am cântărit opţiunile preţ de 2 secunde am ales varianta 2. Am sunat un prieten. Pe S. Fiind în faţa bisericii, cred că m-a ajutat puţin şi Dzeu. Pentru că S era şi el în trafic spre serviciu, mi-a spus să stau cuminte că apare în câteva minute să evalueze pagubele. Lui i-au mai trebuit fix 2 minute să-i pună un diagnostic: a decedat pompa de benzină. Mi-a cerut cheia de la maşină şi mi-a urat o zi bună, întrebându-mă, totuşi, ca un gentleman ce este, dacă am nevoie să mă ducă pe undeva cu maşina. I-am zâmbit, i-am mulţumit şi i-am spus că nu e cazul. Şi i-am mai spus ceva: că un prinţ care vine să salveze o prinţesă apare călare pe un cal alb şi nu într-o maşină roşie.
Cu drag,
nevastă-ta
PS: deşi azi am fost salvată de altcineva, tu rămâi tot prinţul meu preferat. Ich liebe dich!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu