luni, 1 iunie 2015

Ilinca şi vecina

Vineri am stat acasă, toţi 3. Eu am avut chestii de făcut, iar ei s-au alergat - certat - distrat - împăcat cam zgomos pe lângă mine, deci prin casă. Pe după amiază ieşim la cumpărături. În magazin dăm nas în nas fix cu vecina de sub noi. Care e o doamnă, mă jur. Eu, dacă aş fi fost vecină cu mânjii ăştia doi ai mei, i-aş fi dat demult afară din bloc. Dumneaei e o drăguţă care nu le-a făcut niciodată vreo observaţie. Copiii mei, de câte ori se întâlnesc cu dânsa, se poartă extrem de politicos. Se ştiu cu musca pe căciulă, de obicei.

Să revenim. Vineri ne întâlnim cu vecina. Ai mei o zăresc şi o salută frumos. Dânsa le răspunde, le zâmbeşte şi îşi vede mai departe de cumpărături.
Ilinca vine repede.
- Maaaami, vreau să-ţi spun ceva.
- Zi, drăguţă, sunt ochi şi urechi!
Îmi face semn să mă aplec, să-mi spună ceva la ureche.
- Mami, dacă vecina ne-a zâmbit şi ne-a răspuns la salut înseamnă că nu a fost azi deloc acasă, aşa-i???
Mă pufneşte râsul şi îi spun vecinei ce zice fiica mea. Dânsa ne linişteşte: "Ba am fost acasă chiar toată ziua!" Şi totuşi ne-a şi zâmbit. Deci, cum vă spuneam, vecina e o doamnă. Toate conversaţiile noastre cu ea încep cu "ne scuzaţi". Şi ea ne scuză. De fiecare dată.


2 comentarii:

  1. Buna vecina!
    In primul apartament aveam o baba nebuna batea cu matura in tavan cand ...orice!
    In apartamentul cu numarul 2, actualul, avem o baba care asculta manele si muzica populara pe la 1-2 noaptea, si in stanga o doamna care vorbeste foarte tare.
    Apartamentul 3, cand nu stam in 2, avem sub noi niste vecini urlatori maxim, dar doar noaptea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un vecin bun e o adevărată comoară la casa omului, de asta m-am convins și eu recent.

    RăspundețiȘtergere