Dimineață.
7:25.
Ilinca e gata de școală, împotriva voinței ei, desigur. Are geaca pe ea, căciula pe cap, ghiozdanul în spate și ghetele în picioare. Eu alerg prin casă, căutând niște chestii să le iau cu mine. Îi spun domnișoarei: mergi și trezește-l pe Luca. Ea, ascultătoare, se duce. Și nu mai vine. Deodată aud hohotele de râs ale tatălui lor. Mă duc să văd ce a mai făcut dumneaei.
Intru în camera lui Luca, e întuneric și nu văd mare lucru. Deodată mă prind ce se întâmplă. Ilinca e ghemuită în patul fratelui ei, așa îmbrăcată și încălțată. El o învelește cu pilota lui și îi spune, liniștit: ”Stai aici, colțunaș. Stai aici.” Și ea mai stă puțin.
joi, 19 ianuarie 2017
luni, 9 ianuarie 2017
Ilinca şi şcoala - Never Ending Story
Mulți dintre voi știu cât de mult îi ”place” Ilincăi la școală. N-are nimic personal cu nimeni din această instituție, doar că pur și simplu nu îi place și se duce pentru că trebuie. Sau pentru că așa e normal. A eliminat constrângerea din ”trebuie”. În plus, de când e în vacanță nu o mai doare burta, nu îi mai e rău, totul e ok. Așa cum preconizam...
Prima oară a citit pe facebook, sâmbătă dupa amiază, că li se mai lungeşte vacanța cu încă două zile. Deși știam, nu am informat-o personal. A descoperit singură. S-a bucurat, doar că în scurt timp și-a pus următoarea întrebare: ”Dacă ce am citit eu pe facebook nu e adevărat și luni se duce toată lumea la școală și eu stau ca fraiera acasă?” Așa că i-am explicat cum stă treaba cu verificarea surselor, în cazul în care nu e singură de informația primită. Din întrebare în întrebare, a ajuns la concluzia că ar trebui să caute informația pe site-ul inspectoratului școlar. A căutat, a verificat, a executat un dans al bucuriei.
Astă seară mă cheamă și îmi toarnă dintr-o suflare următoarea poveste: ”Mami, știi că m-am născut în București, da?” (Nu apuc să-i răspund că parcă îmi mai amintesc ceva despre nașterea ei.) Povestea continuă: ”Dacă m-am născut în București, înseamnă că sunt bucureșteancă. Ăștia au zis că în București e vacanță toată săptămâna. Deci pot să stau și eu acasă toată săptămâna, da?” Păstrați puțină slănină și ungeți, vă rog, școala Ilincăi. Poate are copilul baftă și o papă cățeii până miercuri dimineață, ok? Mulțumim!
Prima oară a citit pe facebook, sâmbătă dupa amiază, că li se mai lungeşte vacanța cu încă două zile. Deși știam, nu am informat-o personal. A descoperit singură. S-a bucurat, doar că în scurt timp și-a pus următoarea întrebare: ”Dacă ce am citit eu pe facebook nu e adevărat și luni se duce toată lumea la școală și eu stau ca fraiera acasă?” Așa că i-am explicat cum stă treaba cu verificarea surselor, în cazul în care nu e singură de informația primită. Din întrebare în întrebare, a ajuns la concluzia că ar trebui să caute informația pe site-ul inspectoratului școlar. A căutat, a verificat, a executat un dans al bucuriei.
Astă seară mă cheamă și îmi toarnă dintr-o suflare următoarea poveste: ”Mami, știi că m-am născut în București, da?” (Nu apuc să-i răspund că parcă îmi mai amintesc ceva despre nașterea ei.) Povestea continuă: ”Dacă m-am născut în București, înseamnă că sunt bucureșteancă. Ăștia au zis că în București e vacanță toată săptămâna. Deci pot să stau și eu acasă toată săptămâna, da?” Păstrați puțină slănină și ungeți, vă rog, școala Ilincăi. Poate are copilul baftă și o papă cățeii până miercuri dimineață, ok? Mulțumim!
miercuri, 4 ianuarie 2017
Anul ce-a trecut şi anul ce-a venit
Anul ce-a trecut a fost bun cu noi. La începutul lui mi-am dorit nişte lucruri. Care s-au îndeplinit absolut toate. N-au fost multe, dar au fost bune. Cred că a fost cel mai bun an al nostru. Aşa de bun a fost cu noi, că sincer mi-a părut rău că s-a terminat. Şi am fost aşa de uimită când am tras linia de final, că n-am mai fost capabilă să-mi pun nişte dorinţe la fel de concrete. În anul ce-a trecut am învăţat să am răbdare. Am învăţat că nu pot controla chiar totul în jurul meu. Am învăţat să primesc. Am primit multe. Am dăruit necondiţionat. Mai presus de toate m-am simţit iubită şi apreciată. Am mai căpătat nişte încredere în mine pentru că am constatat că pot face lucruri de care nu mă credeam în stare. Am văzut cum cresc copiii sub ochii mei. Am înţeles că mă pot baza pe ei. Am primit ajutor de unde nu mă aşteptam vreodată să primesc. Am învăţat să cer ajutor. Am primit oameni noi în viaţa mea. Pe unii i-am cam pierdut. Sunt convinsă că există un scop în toate. Trebuie doar să am răbdare şi sunt convinsă că o să înţeleg motivele pentru care unele lucruri s-au întâmplat. Am plâns de fericire. Am plâns de frustrare. Am plâns de oboseală. Am râs şi m-am bucurat în egală măsură. Am muncit. M-am odihnit. Am citit, deşi nu aşa de mult pe cât mi-aş fi dorit. Am putut să spun NU. Am putut să ajut. Mi-am pierdut cumpătul. Mi l-am regăsit. Am trăit. Lucru care mă face fericită.
Anul ăsta vreau să trăiesc. Să mă bucur, să mă întristez, să râd şi să plâng. Să exist. Anul ăsta mă plimb, pentru că am cumpărat deja bilete pentru Paris. Anul ăsta mă duc la un concert, aşa cum mi-am dorit demult, pentru că am cumpărat deja bilete pentru Pink Martini. Anul ăsta zâmbesc mai mult. Anul ăsta poate că o să citesc mai mult. Anul ăsta mă bucur de cei 40 de ani ce-i voi împlini prin august. Anul ăsta mă voi simţi bine în pielea mea. Voi fi acolo pentru ai mei. Dar nu voi trăi doar pentru ei. Voi trăi şi pentru mine. Pentru că merit.
La mulţi ani!
Anul ăsta vreau să trăiesc. Să mă bucur, să mă întristez, să râd şi să plâng. Să exist. Anul ăsta mă plimb, pentru că am cumpărat deja bilete pentru Paris. Anul ăsta mă duc la un concert, aşa cum mi-am dorit demult, pentru că am cumpărat deja bilete pentru Pink Martini. Anul ăsta zâmbesc mai mult. Anul ăsta poate că o să citesc mai mult. Anul ăsta mă bucur de cei 40 de ani ce-i voi împlini prin august. Anul ăsta mă voi simţi bine în pielea mea. Voi fi acolo pentru ai mei. Dar nu voi trăi doar pentru ei. Voi trăi şi pentru mine. Pentru că merit.
La mulţi ani!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)