Ieri la pranz am adomit zambind. Demult nu mi s-a mai intamplat asa, de regula sunt asa de obosita incat nu stiu cand adorm. Dar ieri stiu ca am adomit zambind, ascultand zgomotele din jurul meu... Langa mine respira linistit omul meu, in camera alaturata se auzeau susotind copiii, se straduiau sa faca putina liniste, sa poata dormi mami. Si am zambit. Era totul asa de normal...
Pentru mine ieri a insemnat cam asa: cafea aromata, la multi ani mami si tati, te iubesc, plimbare, zambetele unor copii fericiti, obraji imbujorati de ger, rasete, o inimioara zambareata desenata pe zapada, o cetate care si-a deschis portile doar pentru noi, o ciorba de burta excelenta, un somn bun de pranz, o gogoasa buna de la Lidl, o vizita la niste oameni dragi. Ziua de ieri a mai insemnat ceva: 15 ani de cand am spus ca vreau sa fiu sotia lui, 15 ani de cand a spus ca vrea sa fie sotul meu. Acum, nu stiu daca ar mai zice acelasi lucru, dar ce mai conteaza? Acum cred ca e cam tarziu sa se mai razgandeasca... :))))
Ziua de ieri a insemnat familie, iubire si normalitate.
vineri, 28 noiembrie 2014
joi, 20 noiembrie 2014
Oh, mein Gott!!!
Telegramă: Ilinca a descoperit astăzi plăcerea de a rezolva probaleme la matematică!!! Stop. Dă Doamne s-o ţină. Stop. Aşa de fericită am fost din cauza ei şi pentru ea, că s-a şters brusc toata ziua asta nebună de azi. Stop. Să curgă şampania şi felicitările. Stop.
miercuri, 19 noiembrie 2014
Astăzi, Ilinca şi dungile
Ieri, am povestit despre Ilinca şi miorlăielile ei. Astăzi, povestim despre Ilinca şi nişte dungi.
Aş lua-o totuşi cu începutul zilei, memorabilă de altfel până la această oră. Mă aşteptam s-o găsesc cu un ditamai botul din cauză de vaccin, dar am găsit-o dis de dimineaţă zâmbind. Wow, ce surpriză!!! Ilinca nu zâmbeşte niciodată la trezire. E veşnic morocănoasă şi veşnic se miorlăie. Şi totuşi, azi s-a trezit veselă şi gureşă ca o vrăbiuţă. La prânz, după vaccin, era la fel de veselă. Prima grijă a fost să-mi povestească despre cum NU ARE TEME!!!! Doamna învăţătoare, ţin să vă mulţumesc pe această cale pentru o nouă repriză de Ilinca fericită. După amiază a fost la desing, a venit la mine la birou şi.... supriză: era tot veselă şi glumeaţă!!!
Pe drumul spre casă, am început să-mi recunosc copilul: a început cu "vreau". Vreau 50 de bani să-mi iau ceva de la magazin. Vreau bomboane. Vreau ciocolată. Vreau biscuiţi. Vreaă căciulă de moş de un leu cincizeci, vreau mănuşi, etc. Îi zic:
- Te rog, mai termină cu "vreau" ăsta, zic eu, nu te vezi cu burtă ai făcut? mai lasă-l încolo de zahăr, îngraşă.
Ea îşi descheie tacticoasă fermoarul la geacă şi îmi arată bluza cu dungi spunându-mi foarte serioasă:
- Ţi se pare că m-am îngrăşat. E de la dungi. Dungile orizontale te fac să pari mai grasă şi mai scundă. Aşa că nu-mi mai da să port bluza asta în dungi. :)))))
No comment, no comment. Ilinca le ştie pe toate, mai ales cum e cu dungile.
Aş lua-o totuşi cu începutul zilei, memorabilă de altfel până la această oră. Mă aşteptam s-o găsesc cu un ditamai botul din cauză de vaccin, dar am găsit-o dis de dimineaţă zâmbind. Wow, ce surpriză!!! Ilinca nu zâmbeşte niciodată la trezire. E veşnic morocănoasă şi veşnic se miorlăie. Şi totuşi, azi s-a trezit veselă şi gureşă ca o vrăbiuţă. La prânz, după vaccin, era la fel de veselă. Prima grijă a fost să-mi povestească despre cum NU ARE TEME!!!! Doamna învăţătoare, ţin să vă mulţumesc pe această cale pentru o nouă repriză de Ilinca fericită. După amiază a fost la desing, a venit la mine la birou şi.... supriză: era tot veselă şi glumeaţă!!!
Pe drumul spre casă, am început să-mi recunosc copilul: a început cu "vreau". Vreau 50 de bani să-mi iau ceva de la magazin. Vreau bomboane. Vreau ciocolată. Vreau biscuiţi. Vreaă căciulă de moş de un leu cincizeci, vreau mănuşi, etc. Îi zic:
- Te rog, mai termină cu "vreau" ăsta, zic eu, nu te vezi cu burtă ai făcut? mai lasă-l încolo de zahăr, îngraşă.
Ea îşi descheie tacticoasă fermoarul la geacă şi îmi arată bluza cu dungi spunându-mi foarte serioasă:
- Ţi se pare că m-am îngrăşat. E de la dungi. Dungile orizontale te fac să pari mai grasă şi mai scundă. Aşa că nu-mi mai da să port bluza asta în dungi. :)))))
No comment, no comment. Ilinca le ştie pe toate, mai ales cum e cu dungile.
marți, 18 noiembrie 2014
Miorlăielile Ilincăi şi America Latină
Ilinca se miorlăie veşnic din varii motive, mai mult sau mai puţin întemeiate, mai mult sau mai puţin plauzibile. Am ajuns la concluzia că pur şi simplu aşa e ea, aşa funcţionează. Conversaţiile noastre se desfăşoară aproape întotdeauna după acelaşi tipar: ea se miorlăie, eu încerc să-i demonstrez că nu-i dracul aşa de negru. Uneori mai obosesc şi îmi pierd răbdarea şi o mai reped cu explicaţiile, dar de cele mai multe ori îi explic, cu toată răbdarea de care sunt în stare, că nu e chiar ca ea. Azi, pe la al treilea telefon, conversaţia noastră a decurs cam aşa:
- Maaaaaaami, nu vreau să mă duc mâine la şcoală, o să fie cea mai rea şi cea mai bună zi, dar eu nu vreaaaau să mă duc!!!
- De ce, Ilinca? Şi cum adică o să fie cea mai rea şi cea mai bună zi?
- Păi o să fie cea mai rea pentru că mâine trebuie să facem vaccinul. Şi o să fie cea mai bună pentru că mâine terminăm orele la 10:30!!!
(Aici intervine momentul în care îi tot explic ce e cu vaccinurile, de ce le facem, etc.)
Conversaţia continuă pe acelaşi ton miorlăitor pe următoatele teme: nu vrea să-şi facă lecţiile acum pentru că ea vrea să înceapă cu o pauză, nu vrea să mănânce măr şi iaurt la gustare, ea vrea a treia oară pe ziua de azi ciocolată, nu-i convine că mai e o săptămână până vine tati pentru că o săptămână e muult. Cu răbdare, dezbatem toate temele de mai sus. La un moment dat îşi epuizează toate motivele bune de miorlăit. Şi totuşi vrea să se mai vaite niţel. Aşa că îmi spune, din senin:
- Maaaaami, eu nu vreau să ne mutăm în America Latină!!!
- De ce, fată? întreb eu mirată (de parcă am bagajele deja făcute pe hol şi mâine la prima oră plec spre America Latină)
- Pentru că în America Latină copiii sunt trimişi să muncească în mine şi eu nu vreau să muncesc în minăăăă!!!
Deja nu mă mai pot abţine şi încep să râd cu poftă. Printre hohote o liniştesc, totuşi, că nu o sa ne mutăm nici în America Latină şi nu o s-o trimit nici la muncă în mină. Deocamdată. :)))))
- Maaaaaaami, nu vreau să mă duc mâine la şcoală, o să fie cea mai rea şi cea mai bună zi, dar eu nu vreaaaau să mă duc!!!
- De ce, Ilinca? Şi cum adică o să fie cea mai rea şi cea mai bună zi?
- Păi o să fie cea mai rea pentru că mâine trebuie să facem vaccinul. Şi o să fie cea mai bună pentru că mâine terminăm orele la 10:30!!!
(Aici intervine momentul în care îi tot explic ce e cu vaccinurile, de ce le facem, etc.)
Conversaţia continuă pe acelaşi ton miorlăitor pe următoatele teme: nu vrea să-şi facă lecţiile acum pentru că ea vrea să înceapă cu o pauză, nu vrea să mănânce măr şi iaurt la gustare, ea vrea a treia oară pe ziua de azi ciocolată, nu-i convine că mai e o săptămână până vine tati pentru că o săptămână e muult. Cu răbdare, dezbatem toate temele de mai sus. La un moment dat îşi epuizează toate motivele bune de miorlăit. Şi totuşi vrea să se mai vaite niţel. Aşa că îmi spune, din senin:
- Maaaaami, eu nu vreau să ne mutăm în America Latină!!!
- De ce, fată? întreb eu mirată (de parcă am bagajele deja făcute pe hol şi mâine la prima oră plec spre America Latină)
- Pentru că în America Latină copiii sunt trimişi să muncească în mine şi eu nu vreau să muncesc în minăăăă!!!
Deja nu mă mai pot abţine şi încep să râd cu poftă. Printre hohote o liniştesc, totuşi, că nu o sa ne mutăm nici în America Latină şi nu o s-o trimit nici la muncă în mină. Deocamdată. :)))))
duminică, 16 noiembrie 2014
Guest post by Luca Ştefan Adamescu, 11 ani - Cifrele şi alegerile prezidenţiale
Disclaimer: Luca are de făcut o compunere la lb. română despre lumea cifrelor şi a semnelor matematice folosind personificarea. Redau compunerea mai jos fără a modifica în vreun fel textul:
"Într-o zi, într-un caiet de matematică, cifrele şi semnele matematice au început sa înnebunească deoarece nu mai aveau conducător. Aşa că aceste cifre şi semne au hotărât să facă o alegere publică pentru un nou preşedinte.
Din partea Partidului Sub Zero a fost numit Minus Cinci deoarece el putea să hipnotizeze cifrele prin talentul lui de vorbitor. Pentru Plus Zero va candida numărul 100 pentru pătrăţelul principal. El putea să întoarcă cifrele de partea lui prin puterea lui de convingere. De la partidul ASL (Alianţa Semnal Liberală) va candida semnul X, care poate să înmulţească voturile ameţitor. Iar de la partidul Fracţionar (după cum îi spune şi numele - cel mai zgârcit şi mai huiduit partid) va candida A/B.
Deci, turul 1: toate cifrele au aşteptat cu sufletul la gură acest moment deoarece era unul important. Pentru cifrele din diasporă nu au fost deschise suficiente secţii de vot, aşa că au trebuit să aştepte în frig pentru a vota. Numai 40% din populaţia cifrelor cu drept de vot au mers la vot. Iar în străinătate au stat la cozi degeaba deoarece nu au putut vota.
Mai pe seară, la A la puterea 100 (televiziunea semnelor) rezultatul a fost clar: Plus Zero şi ASL au ajuns în turul 2.
În turul 2 statisticile au arătat că numărul de cifre care au votat a fost dublu. Iar reziltatul numărătorii a fost că partidul Plus Zero şi candidatul 100 au câştigat alegerile şi pătrăţelul principal"
Judecaţi voi, vă rog. Eu doar mă întreb dacă nu cumva m-am uitat prea mult la televizor...
PS: sunt mândră de el, plăcerea mea de a scrie se pare că i s-a transmis şi lui.
"Într-o zi, într-un caiet de matematică, cifrele şi semnele matematice au început sa înnebunească deoarece nu mai aveau conducător. Aşa că aceste cifre şi semne au hotărât să facă o alegere publică pentru un nou preşedinte.
Din partea Partidului Sub Zero a fost numit Minus Cinci deoarece el putea să hipnotizeze cifrele prin talentul lui de vorbitor. Pentru Plus Zero va candida numărul 100 pentru pătrăţelul principal. El putea să întoarcă cifrele de partea lui prin puterea lui de convingere. De la partidul ASL (Alianţa Semnal Liberală) va candida semnul X, care poate să înmulţească voturile ameţitor. Iar de la partidul Fracţionar (după cum îi spune şi numele - cel mai zgârcit şi mai huiduit partid) va candida A/B.
Deci, turul 1: toate cifrele au aşteptat cu sufletul la gură acest moment deoarece era unul important. Pentru cifrele din diasporă nu au fost deschise suficiente secţii de vot, aşa că au trebuit să aştepte în frig pentru a vota. Numai 40% din populaţia cifrelor cu drept de vot au mers la vot. Iar în străinătate au stat la cozi degeaba deoarece nu au putut vota.
Mai pe seară, la A la puterea 100 (televiziunea semnelor) rezultatul a fost clar: Plus Zero şi ASL au ajuns în turul 2.
În turul 2 statisticile au arătat că numărul de cifre care au votat a fost dublu. Iar reziltatul numărătorii a fost că partidul Plus Zero şi candidatul 100 au câştigat alegerile şi pătrăţelul principal"
Judecaţi voi, vă rog. Eu doar mă întreb dacă nu cumva m-am uitat prea mult la televizor...
PS: sunt mândră de el, plăcerea mea de a scrie se pare că i s-a transmis şi lui.
vineri, 7 noiembrie 2014
Campania mea electorală
Nu, n-am să scriu despre politică, de data asta am ales să mă ţin departe de toată nebunia asta a alegerilor. Nu am intrat în polemici electorale, dar am mers la vot, e dreptul meu. Şi-o să mă mai duc. Pot însă să vă povestesc cum am fost aleasă şi săptămâna asta "cea mai bună mamă din lume". Adevărul e că în marea majoritate a timpului sunt într-o campanie electorală continuă. Îmi place să candidez la postul ăsta.
Reţeta de săptămâna asta sună cam aşa: se ia una bucată copil de 11 ani, bosumflat după o zi de marţi cu ore până la 7 seara, mai ales că sora lui era în vacanţă. Se aşteaptă copilul fix în poarta şcolii şi se lansează o invitaţie la KFC. Brusc nu mai e bosumflat. Devine din morocănos, doar puţin obosit. Odată ajunşi la locul cu pricina, copilul începe să prindă glas. Când, ca prin minune, apare în faţa lui o porţie generoasă de mâncare, copilul se însufleţeşte şi prinde a vorbi şi a povesti. Pe măsură ce se umple burtica acestui copil, conversaţia devine mai spumoasă. Facem un scurt rezumat al zilei, avem o disuţie interesantă despre diftongi, triftongi şi hiat. Se accesează puţin atotştiutorul "google" de către o mamă care nu prea mai ştia ce mama naibii e ăla un hiat, se lămureşte problema şi brusc conversaţia ajunge într-un punct periculos: lego şi ce ne mai dorim de Crăciun anul ăsta. Cum Dumnezeu am ajuns să discutăm despre Lego la 2 minute după ce am lămurit problema cu hiatul, nu mai ştiu. Ne-am lăsat duşi de val. Copilul o informează suav pe mama lui ce Lego îşi mai doreşte anul ăsta de Crăciun. Mai accesăm încă o dată pe isteţul ăla de google şi, dintr-o dată, pe mamă o apucă ameţeala. Lego-ul dorit costă doar cincisuteşicevadelei. Uh. Pretty much, zic eu. De acord, zice el, nu merită chiar aşa de mulţi bani. Lăsăm subiectul deschis şi ne ridicăm de la masă. Mama continuă cu răsfăţul odorului. Îl întreabă duios dacă vrea şi desert, de parcă cele două mii de calorii din puiul ăla prăjit nu erau suficiente. Băiatul zice că vrea. Ne oprim în supermarket. Cel mai bun desert e ciocolata, evident. El vrea de-un fel. Eu aleg să-l spurc şi la nişte bomboane demenţiale, cu rom. Plecăm fericiţi către casă. Ajungem şi continuăm negocierile cu Lego. Îl aşez în faţa laptopului, îi deschid un site care e cumva raiul pe pământ al legomaniacilor, îi dau un buget. În 5 minute bugetul oferit de un tată generos e cheltuit. Copilul e fericit. Mama e uşurată. Şi tata la fel, sunt convinsă de asta.. În loc de noapte bună mamei i se susură suav la ureche: "eşti cea mai bună mamăăăăă din lumeeeeee". The end.
În episodul următor: cum să devii cea mai bună mamă din lume pentru o fetiţă de 8 ani. Stay tuned. :))))
Reţeta de săptămâna asta sună cam aşa: se ia una bucată copil de 11 ani, bosumflat după o zi de marţi cu ore până la 7 seara, mai ales că sora lui era în vacanţă. Se aşteaptă copilul fix în poarta şcolii şi se lansează o invitaţie la KFC. Brusc nu mai e bosumflat. Devine din morocănos, doar puţin obosit. Odată ajunşi la locul cu pricina, copilul începe să prindă glas. Când, ca prin minune, apare în faţa lui o porţie generoasă de mâncare, copilul se însufleţeşte şi prinde a vorbi şi a povesti. Pe măsură ce se umple burtica acestui copil, conversaţia devine mai spumoasă. Facem un scurt rezumat al zilei, avem o disuţie interesantă despre diftongi, triftongi şi hiat. Se accesează puţin atotştiutorul "google" de către o mamă care nu prea mai ştia ce mama naibii e ăla un hiat, se lămureşte problema şi brusc conversaţia ajunge într-un punct periculos: lego şi ce ne mai dorim de Crăciun anul ăsta. Cum Dumnezeu am ajuns să discutăm despre Lego la 2 minute după ce am lămurit problema cu hiatul, nu mai ştiu. Ne-am lăsat duşi de val. Copilul o informează suav pe mama lui ce Lego îşi mai doreşte anul ăsta de Crăciun. Mai accesăm încă o dată pe isteţul ăla de google şi, dintr-o dată, pe mamă o apucă ameţeala. Lego-ul dorit costă doar cincisuteşicevadelei. Uh. Pretty much, zic eu. De acord, zice el, nu merită chiar aşa de mulţi bani. Lăsăm subiectul deschis şi ne ridicăm de la masă. Mama continuă cu răsfăţul odorului. Îl întreabă duios dacă vrea şi desert, de parcă cele două mii de calorii din puiul ăla prăjit nu erau suficiente. Băiatul zice că vrea. Ne oprim în supermarket. Cel mai bun desert e ciocolata, evident. El vrea de-un fel. Eu aleg să-l spurc şi la nişte bomboane demenţiale, cu rom. Plecăm fericiţi către casă. Ajungem şi continuăm negocierile cu Lego. Îl aşez în faţa laptopului, îi deschid un site care e cumva raiul pe pământ al legomaniacilor, îi dau un buget. În 5 minute bugetul oferit de un tată generos e cheltuit. Copilul e fericit. Mama e uşurată. Şi tata la fel, sunt convinsă de asta.. În loc de noapte bună mamei i se susură suav la ureche: "eşti cea mai bună mamăăăăă din lumeeeeee". The end.
În episodul următor: cum să devii cea mai bună mamă din lume pentru o fetiţă de 8 ani. Stay tuned. :))))
joi, 6 noiembrie 2014
Ilinca, bunicul şi temele la matematică
După cum se ştie, săptămâna asta copilul cel mic e vacantă, spre disperarea copilului cel mare căruia i se pare nedrept ca el să meargă la şcoală în timp ce sora lui nu face nimic acasă. Ca să nu o mai vadă pe asta făcând nimic acasă, Ilinca a fost expediată, împotriva voinţei ei, la bunicul la ţară până astă seară. Aşa că azi, ca de obicei, am sunat-o să văd ce mai face ea cu bunicul la ţară. Am avut următoarea conversaţie în care eu încercam să scot cuvintele de la ea cu cleştele, iar ea îmi răspundea printre dinţi, îmbufnată nevoie mare, apăsând fiecare cuvânt în parte:
- Ilinca, ce faci?
- Mbineeee
- Te plictiseşti?
- Mnuuuu
- Te uiţi la TV?
- Mnuuuu...
- Eşti cumva supărată?
- Mnuuuu...
- Dar ce faci? întreb eu enervată de-acum. Faci teme?
- Stau cu bunicul.
- Şi bunicul ce face?
- Îmi verifică temele la ma-te-ma-ti-că!!!
- Păi la atâţia ani câţi are, mai ştie bunicul să socotească? încerc eu o glumă.
- DIN PĂCATE, DAAA!!!
:))))
Când am luat-o în primire pe domnişoara mi-a zis bunicul că a verificat el ce a verificat, dar l-au lăsat nervii de la câte greşeli a găsit, aşa că s-a lăsat păgubaş. Şi mi-a zis că acum mă crede când îl sun eu să mă vait că Ilinca nu vrea să se concentreze la lecţii. Până azi credea că-s eu o mamă nebună care exagerează...
- Ilinca, ce faci?
- Mbineeee
- Te plictiseşti?
- Mnuuuu
- Te uiţi la TV?
- Mnuuuu...
- Eşti cumva supărată?
- Mnuuuu...
- Dar ce faci? întreb eu enervată de-acum. Faci teme?
- Stau cu bunicul.
- Şi bunicul ce face?
- Îmi verifică temele la ma-te-ma-ti-că!!!
- Păi la atâţia ani câţi are, mai ştie bunicul să socotească? încerc eu o glumă.
- DIN PĂCATE, DAAA!!!
:))))
Când am luat-o în primire pe domnişoara mi-a zis bunicul că a verificat el ce a verificat, dar l-au lăsat nervii de la câte greşeli a găsit, aşa că s-a lăsat păgubaş. Şi mi-a zis că acum mă crede când îl sun eu să mă vait că Ilinca nu vrea să se concentreze la lecţii. Până azi credea că-s eu o mamă nebună care exagerează...
duminică, 2 noiembrie 2014
Un gând, o mulţumire
Aseară am adormit cu un gând. Şi-o mulţumire. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru tata. De multe ori îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru multe ce ni se întâmplă. Am şi de ce. Dar aseară i-am mulţumit pentru tata. Pentru că, datorită lui, am timp, în acest weekend, de mine. De mine şi de gândurile mele, pe care le ascult în linişte. Ieri la prânz am lăsat copiii la el. Luca vine acasă luni dimineaţa, pe Ilinca o aduc acasă de-abia vineri. Îi iubesc dincolo de cuvinte, dar uneori am nevoie de-o pauză. După 7 săptămâni de agitaţie, nebunie, şcoală, un du-te vino epuizant pentru mine şi probabil şi pentru ei, pot să-mi iau 2 zile de pauză. Ultima săptămână am fost într-o agitaţie continuă, ni s-au întâmplat lucruri despre care am să povestesc, poate, vreodată, cu amuzament. Ziua de vineri cred că e câştigătoare într-un top al celor mai proaste zile din anul ăsta. Dar ziua de vineri a trecut. Şi a venit un weekend în care respir. Şi în care mă odihnesc. Mi se pare raiul de pe pământ weekendul ăsta. Îmi încarc bateriile pentru încă 3 săptămâni până vine Alexandru şi mai are cine să mă trimită şi pe mine să stau degeaba. Sunt convinsă că şi tata îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru glasurile de copii din casa lui, pentru că ştiu că singurătatea în care îşi trăieşte zilele e apăsătoare. Pentru el e apăsătoare, pentru mine e acum o binecuvântare. Doamne, îţi mulţumesc! Pentru zilele astea două şi pentru multe alte lucruri pe care le ştim doar noi doi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)