27.11.1999 - 27.11.2009
Si bilantul: 2 + 2 = 10
PS: aştia sunt anii de când ne-am căsătorit.
vineri, 27 noiembrie 2009
joi, 26 noiembrie 2009
diverse de ieri şi-o nelămurire
Evident, cum eu şi Dana suntem prietene bune - bune, cred ca avem câteodată o soartă telepată, sau ceva asemănător.Am sunat-o ieri când am plecat de la birou, am stabilit în două vorbe că mâine organizăm un atelier de creaţie pentru concurs la familia adamescu acasă. Toată lumea mulţumită. Copiii pentru că se văd, io pentru ca aduce Dana materiale pentru confecţionat felicitări, iar ea pentru ca eu mi-am luat angajametul să debarasez zona după ce termină micii artişti lucrările.
Am stabilit că ne vedem a doua zi pentru că ea vroia să se relaxeze, iar eu vroiam să calc. Ea nu a mai reuşit să se relaxeze când şi-a propus. Eu am reuşit să calc. Dar undeva târziu în noapte. Pentru că am umblat brambura. M-am dus sa iau o prietenă suferindă de la spital să o duc acasă, m-am dus la Cami cu cerşitul unui filtru pentru nebulizator. In drum spre Cami dau de-un semafor. În timp ce aşteptam şi mă uitam cu ochi senini şi goi în jur şi mă gândeam la Dana mea cum se relaxează ea şi cum io nu calc rufe, mai apare o maşină lângă a mea la semafor. Nu dau atenţie. Dar îmi dau eu mie atenţie. O gaşcă de puştani probabil undeva pe la douăjdeani, mă claxonau de zor. Încercau să mă agaţe. :)) pe bune. Fără să fie obsceni sau obraznici :)). Pur şi simplu. Mă uitam la ei ca la maşini străine. Pentru că nu am mai păţit asta demult... Şi mă întrebau cum naiba de nu văd cele două scaunele pentru copii din maşină?

luni, 23 noiembrie 2009
back to work
Am început serviciul again după două săptămâni de concediu. N-am făcut nimic spectaculos în concediul ăsta. Decât că am tăiat frunză la câini. Şi am îngrijit copil bolnav. Şi am plecat 4 zile de-acasă. În care zile am făcut aşa: am stat de poveşti cu iubi juma de noapte pe balcon unde era cam friguţ, am petrecut o zi cu Ştefan şi părinţii lui, l-am petrecut pe Marius la o cârciumă (la mulţi ani marius!), am petrecut-o pe Maria la ea acasă unde a venit magicianul şi a scos bani de după urechile copiilor iar ei au fost leşinaţi de fericire, am ajuns la urgenţe de data asta pentru că am făcut una nefăcută până la 32 de ani, adică o infecţie urinară şi o încercare, până acum eşuată, de a elimina o pietricică din rinichi şi ne-am întors acasă. Evident că după 4 nopţi nedormite din care 3 din cauză de pipi exagerat de des, sunt obosită fleaşcă şi nu am niciun chef de serviciu. Aşa că pot să vreau înapoi acasă???
miercuri, 18 noiembrie 2009
rezumatul zilei de marti
Aseara o intreb pe Ilinca ce a facut la gradi, cum i-a fost ziua, etc.
- Ilincutza, cu ce fetite te-ai jucat?
- Cu niciuna (imbufnata)
- Cu baieteii atunci?
- Cu niciunul (la fel de imbufnata)
- Da' ce-ai facut mami toata ziua acolo?
- Pai dupa cu m-a lasat tati la clasa, m-am dus la geam, i-am facut cu mana si apoi am plans.
:))
*********************************
Si ziua s-a incheiat intr-o nota la fel de fericita. Dupa ce i-am bagat in pat, i-am pupat, am stins lumina, Luca zice:
- Mami mi-e foame!!!
Cum sa las copilul infometat, mai ales ca n-a mancat mare lucru zilele astea? Il trimit la bucatarie sa mananace.
Ilinca sare iute din pat dupa el.
- Luca, merg si eu sa mananc, asteapta-ma te rog frumos. Si haide sa ne tinem de mana, sa fim prieteni si sa nu ne mai batem, ca sa nu-mi mai spargi buza ca ieri.
In bucatarie au pus mana pe cate un copan. Luca incepe sa comenteze ca el nu mananca pielita. Ilinca sare in ajutor:
- Da-mi-o mie Luca, o mananc eu. Si sa stii ca te iubesc!!!

marți, 17 noiembrie 2009
Leapsa
In ce fel de animal ai vrea sa te reincarnezi ? - pisica
Ce ti-ar lipsi cel mai mult in viata ? - o familie
Ce apreciez cel mai mult la o persoana ? - cei sapte ani de-acasa
Care-i culoarea preferata pentru haine ? - nuantele de albastru si de mov...
Trei cuvinte care te definesc ca persoana: eu sunt eu si atat...
O calatorie pe care ai vrea sa o faci si tara pe care ai vrea sa o vizitezi ? - nu conteaza tara, sa fie calda, sa aiba mare si plaja :))
Citatul/zicala preferata... - prietenul la nevoie se cunoaste
Ce ti-ar place cel mai mult sa faci ? - Sa calatoresc.
Daca nu ai face ceea ce faci in fiecare zi, cu ce altceva ai dori sa-ti umpli timpul ? - in primul rand mi-ar placea sa am mai mult timp pentru mine... mi-ar placea sa-mi aud gandurile din cap mai des :))
Care e cea mai mare extravaganta a ta ? - nu sunt extravaganta. sunt conservoatoare de-a dreptul.

luni, 16 noiembrie 2009
Secretul nostru
Aseara, in timp ce mami alerga de nebuna pe la farmacii, tati si fata lui au avut urmatoarea discutie:
Ilinca: Tati, ai spus cuiva de la gradi ca eu mai am pampershi noaptea?
Tati: nu, n-am spus la nimeni.
Ilinca: Tati, atunci asta sa fie secretul nostru, da?
:))
Ilinca: Tati, ai spus cuiva de la gradi ca eu mai am pampershi noaptea?
Tati: nu, n-am spus la nimeni.
Ilinca: Tati, atunci asta sa fie secretul nostru, da?
:))
distractia a continuat!
Si sper ca se va opri aici, ca m-a terminat. A facut Luca febra aseara de-am zis ca o da in convulsii. Adica 39.9 - 40 si nu scadea. Si nu scadea. Ne-am imbracat sa mergem la urgente. Am sunat la dr lui, a zis sa mai stam putin. Asa ca am pus dusul pe el, l-am imbalsamat cu otet de trandafiri de la bunica Gabi si asa a inceput sa scada. Timid. La 38.8. La 38.1. Nu credeam ca ajung sa ma bucur sa vad 38.8 pe termometru...
Apoi a adormit si dus in lumea viselor a fost. Doarme si acum dragul de el.Am schimbat antibioticul la sfatul dr si sper sa ii priasca asta. Ca are gatul plin plin plin de infectie. Musai sa facem ceva investigatii dupa ce trece, ca nu e normal sa faca infectie in gat de doua ori in doua luni.
v-am pupat!
PS: o doamna de la TV de la horoscop ne-a urat o zi fertila :)) De ce???

sâmbătă, 14 noiembrie 2009
Distractie si la noi :)
Daca frunzele se duc la distractie, ne-am gandit sa nu fim mai prejos, asa ca noi am adus distractia la noi acasa. Luca se distreaza cel mai tare cu o febra de 39,2, ceva jeturi de voma, dureri de gat, fervex si metoclopramid. Si sa nu uitam de aerosoli, sa-i dea Dzeu sanatate aluia de a inventat nebulizatorul. Deci sa curga siroapele, si noi ne distraaaaam!!!! Ilinca si-a rolul de sora in serios, sta langa el in pat si il pazeste. Vorbeste cu el, ii aduce carti sa le citeasca si ii tine companie.
un weekend minunat tuturor.
un weekend minunat tuturor.
marți, 10 noiembrie 2009
Ce-am facut aseara
Ne-am intalnit cu frunzele
Prietenul la nevoie se cunoaste :)) adica se incheie la fermoar
Au tras o dusca mica :))
Si-au votat pentru concurs
In concluzie ne-am distrat.
Prietenul la nevoie se cunoaste :)) adica se incheie la fermoar
Au tras o dusca mica :))
Si-au votat pentru concurs
In concluzie ne-am distrat.
luni, 9 noiembrie 2009
liniste
e liniste in casa. urla doar radioul. copiii la gradi. tati la serviciu. mami in concediu... mami si-a propus sa fie harnica. deocamdata incepe cu o pauza. :)) bloguieste si asculta linistea din casa. cat e de bine!!!
miercuri, 4 noiembrie 2009
nickname
ilinca ma striga prin casa "mamaia mami" si "mamaia mea". Deci am imbatranit. E o diplomata fi-mea, clar. O sa aiba o cariera in diplomatie. Am zis.
luni, 2 noiembrie 2009
aducere la cunoştinţă
Doresc, pe această cale, să le aduc tuturor la cunoştinţă că Ilincuţa - pisicuţa- obrăznicuţa nu mai plânge la grădi. Deloc. Poate doar mai comentează câte ceva, dar nesemnificativ. Nu se mai culcă plângând că nu vrea la grădi. Nu se mai trezeşte plângând că nu vrea la grădi. Se trezeşte cu zâmbetul pe buze, aşa cum e ea de obicei. Seara povesteşte despre ce a făcut acolo. Cântă cântecele, se chinuie să recite poezii. Treaba asta cu recitatul nu îi iese, dar inventează pe loc ceva. Sau îşi aduce aminte dintr-un vers şi pe marginea lui inventează versuri. Fără rimă, desigur. Dar spune că recită.
Treaba asta cu ne-plânsul durează cam de o săptămână jumate, aş zice. Recunosc în mod cinstit că e meritul lui tati. Ori de câte ori am dus-o eu, a urlat. Aşa că am lăsat greul pe umerii lui. Cumva, a reuşit. Bravo tati!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)