Odată, demult, pe vremea când plopul făcea mere și răchita micșunele, pe vremea când obișnuiam noi să ne uităm la TV, era o reclamă cu ”noi seara nu mâncăm”. Habar n-am dacă mai e și acum. ☺ Cam așa și cu noi, Adameștii și televizorul. Noi nu ne uităm la TV. Ne sunt de ajuns Netflix-ul și HBO GO-ul. Știrile le culeg de ici de colo, pe principiul că dacă e ceva important, ajunge și la urechile mele. Ani la rând nu am putut să adorm fără televizor. Îmi distrăgea atenția de la gândurile razna din cap pe care le are orice om normal seara, înainte să adoarmă. Apoi îmi distrăgea atenția de la gândurile chinuitoare, care m-au invadat după ce am rămas părinte singur. Sincer, era un rău necesar pe care ajunsesem să îl urăsc. Totuși, nu reușeam să adorm fără el.
Undeva prin noiembrie anul trecut, am făcut un declic și am zis gata cu adormitul cu televizorul aprins. Am prins o clipă când m-a cuprins un val de curaj și am profitat de ea. A fost greu câteva seri, apoi nu am mai avut nicio problemă. Treptat, am renunțat la a mă uita la televizor. Am mai avut câteva tentative de a urmări știrile pe timpul carantinei, în martie, dar m-au deprimat atât de tare, că am renunțat. Sigur, m-a ajutat și Telekomul, fiindcă treptat a scos din grilă și cele câteva posturi la care mă mai uitam. Deja sunt la faza în care nu pot să adorm și nici să dorm dacă televizorul este deschis.
În prima după amiază, eu și fiica mea stăteam în camere separate, fiecare în fața unui televizor, ne uitam la același post TV cu niște animale drăgălașe și comentam emisiunea. Dacă ne-ar fi auzit cineva, ar fi zis clar că astea au luat-o razna, că n-au văzut televizor în viața lor. ☺ În prima seară, în care nu mă puteam opri din butonat telecomanda, nu reușeam să adorm, îmi fâlfâiau ochii din cauza ecranului colorat. Totuși, surescitarea a durat fix 2 zile. Deja a început să se așeze iarăși praful pe ecranul televizorului din dormitorul meu. Știe cineva să spună de ce plătesc abonamentul? ☺
#ExistăViațăȘiFărăTV