împotrivire sf: 1 Opoziție. 2 Piedică. 3 Contrazicere. 4 (Îlv) A face (a sta în, a fi cu) ~ A se opune. 5 (Rar) Întrecere cu cineva. 6 (Rar) Obținere a unei potriviri.
În ziua de ieri toate păreau să mi se împotrivească. Eu am renunțat demult să mă mai lupt cu forțele pe care nu le văd și nu le pot controla. Totuși, erau lucruri care trebuiau făcute. Și acțiuni care trebuiau să se întâmple. Cum ar fi să se termine clasa a opta. Să se desfășoare o festivitate de premiere. Să se petreacă un banchet. Chestii programate și organizate din timp. Care s-au și întâmplat, până la final. Cu greutate. Cu răbufniri. Cu lacrimi. Cu ceva suferințe îngropate, care ies când și când la suprafață și ne lovesc ca o ploaie furioasă și rece de vară.
Prima care a cedat am fost chiar eu. A fost cu lacrimi șiroaie, cu dor și cu aduceri aminte, în fața unei copile. A mea. A fost cu vorbe răutăcioase față de un om care îmi e mereu acolo. Al meu. Singura lor vină a fost că s-au aflat în preajma mea. A fost cu regrete, cu scuze și cu recunoștință.
A doua care a cedat a fost chiar copila. Cu un machiaj care nu corespundea, cu lacrimi care au spălat machiajul. Cu demachiat. Cu machiat din nou. Cu ”nu mai merg la niciun banchet, o să fiu cea mai urâtă de acolo, stau acasă și gata”. După ce am îndepărtat primul strat al furiei - machiajul care nu ieșea, am descoperit adevărata cauză. Același dor ca și al meu, aceleași suferințe ca la mine.
Amândouă ne-am reîntors la o altă vară, de acum trei ani. Cea mai grea vară din viața noastră. Pe care credem că am reușit să o îngropăm adânc, așezând peste ea zi după zi, clipă peste clipă, om peste om. Așezând peste ea o nouă viață. Dar care iese la suprafață cu aceeași furie, care ne lovește, de fiecare dată, cu aceeași forță.
A treia care a cedat a fost mașina. Cam pe când eram deja cu 45 de minute întârziere. 😄 Nici nu vreau să mai povestesc despre felul în care mergeam cu 40 de km la oră, cu pedala de accelerație apăsată până la podea.
Totuși, am reușit. Spre seară s-a așternut ușor și timid, liniștea. Copila s-a distrat. Machiajul a ieșit. Nu, nu a fost cea mai urâtă. Și nici n-a stat acasă. A reușit chiar, cu niște ajutor, să înalțe preț de vreo 5 metri și lampionul. Care s-a oprit într-un copac, sub privirile noastre amuzate. 😋
Am terminat, pentru a treia oară în viața mea, clasa a opta. Nu îmi amintesc mare lucru despre momentul când am terminat eu clasa a opta, însă nu am cum să uit zilele în care cei doi copii ai mei au terminat-o. Imagini, momente și chipuri rămân întipărite în minte. Emoții amestecate sunt dovada vie că suntem oameni. Că ne bucurăm, că suferim, că trăim.
Ziua de ieri a fost cu de toate. Cu îmbrățișări, cu noduri în gât, cu privi înlăcrimate, cu zâmbete timide, cu mulțumiri și recunoștință. Suntem vii. Suntem. Și, pentru asta, suntem recunoscători.
