Aproape 6 luni de când tot învățam, zi de zi, să trăim din nou. Să respirăm din nou, altfel. Aproape 6 luni de când tot am senzația că merg pe sârmă. Uneori am siguranta ca nu o sa cad, asa ca merg apăsat. Alteori pășesc prea apăsat, fiindcă mă simt foarte sigură pe mine, dar cad brusc. Norocul meu că de fiecare dată a fost cineva lângă mine care sa ma prindă. Reîncepem să râdem din tot sufletul. Reîncepem, timid, să ne găsim un oarecare echilibru. Reîncepem să sperăm că vom fi bine. Speranța nu o pierdem.
Săptămâna asta am ascultat de zeci de ori o melodie, Lady Gaga - I'll never love again. Și am ascultat-o și am plâns. Și am făcut analiză pe text si iar am plâns. Și iar am ascultat-o și iar am plâns. Și am alergat de naucă pe bandă. Și m-am gândit la tine si la noi doi si la noi 4 si la noi 3. Și după ziua in care am plâns cel mai mult, parcă mi-ai dat un șut în fund, de-am cazut la ora 6 in fata blocului. Și apoi am fost la yoga si iar am plâns. Pentru ca am fost trimisă în locul meu de siguranta, pe care l-am pierdut acum 6 luni. Și mi-am dat seama ca e musai să îmi găsesc alt loc de siguranță. Cu toate astea, a fost o saptamana bună. Pe alocuri am simtit ca exist. Am zâmbit. Am căzut. M-am ridicat.
Și azi îmi propun sa încep să sa nu mai fiu furioasă. Atât.