Dorința

Din curiozitate, am căutat pe dex online definiția substantivului "dorinţă". Am găsit 14 definiții. Asta mi-a plăcut cel mai mult: "aspirația sufletului de a poseda un bine". Sufletele noastre merită,  când și când , un bine. De fapt, sufletele noastre merită constant un bine, doar că uităm așa de ușor acest lucru simplu... Binele sufletului aduce bine trupului. Binele sufletului meu aduce bine celor din jurul meu. Binele sufletului meu îmi aduce mie un bine. Și vreau să îmi fie bine.

Ieri a fost ziua în care mi-am dus la îndeplinire o dorință.  Dorința mea a venit în sufletul meu vara trecută , când mi-am dat seama, după mult timp, că vreau un tatuaj cu un flamingo. Un flamingo care mă duce mereu cu gândul la un om minunat, ce mi-a fost alături jumătate din viaţă și pe care o să îl port în suflet, cu iubire si recunoștință,  pentru tot restul vieții mele. Iubirea și recunoștința nu au venit ușor în sufletul meu, am muncit să le aduc aici, dar acum știu că nu vor mai pleca niciodată...

La începutul săptămânii trecute am trimis mesaj la persoana aleasă de mine să mă ajute să îmi îndeplinesc dorința. Am schimbat câteva vorbe, am spus ce vreau,  n-am stabilit nimic concret. Ieri de dimineaţă mi-am amintit de asta și mi-am propus să revin cu un mesaj. Nu a fost nevoie. A revenit el cu un mesaj și m-a întrebat dacă pot veni la ora 4, cineva anulase o programare. Sigur că o anulase. Era chiar ziua în care Universul a hotărât ca e cazul să mi se îndeplinească dorinţa ce-o dorisem. A fost o după amiază pe care am pus-o în borcanul meu cu frumos. A fost o după amiază în care m-am simțit tare bine, în ciuda durerii, care a fost suportabilă. Sau, poate , dorința mea a fost prea mare și nu am mai simtit durerea, habar n-am. Ceea ce știu,  însă, este că am întalnit un om de care aveam nevoie, ieri, în viața mea. Care m-a scos dintr-o stare de amorțeală și de blegeală în care intrasem de câteva zile, pe care o conștientizam, dar nu reușeam să îmi găsec resursele să ies din ea. Un om căruia îi spun mulțumesc petru că a venit în viața mea. Am plecat de acolo cu sufletul zâmbind, emoționată, ca o puștoaică îndrăgostită. Îndrăgostită de mine, de curajul meu și de derminarea mea de a-mi îndeplini dorințele. Și cu un oarecare regret că nu am tăria și curajul de a duce la îndeplinire chiar tot ce îmi propun...

Atât e de ușor să îți îndeplinești o doință. Fă-o și tu! Ai senzația, apoi, că poți cuceri lumea!

Azi e timpul

E timpul să reîncep să scriu despre bucuriile mici și mari din viața noastră.
E timpul să scriu despre viață, despre zâmbete, despre prieteni, despre tot ce scriam și înainte.
E timpul să spunem lumii că trăim.

E timpul să spun că sufletul mi-e mult mai ușor, nu îmi mai este împovărat de greutatea tristeții pe care am dus-o atâta vreme. Tristețea și furia s-au dus. Timid, dar hotărât, în sufletul meu și-au făcut loc recunoștința și bucuria că am avut alături de mine un om minunat. Cu dorul nu știu eu prea bine cum să mă descurc, dar am răbdare și învăț. Mă pot uita la poze fără să plâng. Mă pot duce la cimitir fără să ies de acolo cocoșată de greutatea lacrimilor. Pot să râd din tot sufletul la glumele macabre pe care le face fiica mea uneori, cu referire la tatăl ei. Încă nu pot să duc tristețea care se cuibareste uneori in inimile lor, dar știu că am să pot, într-o bună zi.

Îmi place să le aduc zâmbetul pe buze cât de des pot. Îmi place să surprind lumina din privirile lor când le fac un mic dar. Sau când le fac o surpriză, mai mică sau mai mare. Ieri a fost ziua când am spus un DA hotărât unui abonament la spotify pentru un adolescent de aproape 16 ani, lucru care i-a luminat chipul. Ieri a fost ziua când un mărțișor și un cadou au adus multă bucurie pe chipul unei fetițe de aproape 13 ani.  Zâmbetul ăla spontan și clipa când li se luminează fețele sunt ca un drog pentru mine. Îmi dau puterea să merg mai departe.

Și merg mai departe.  Chiar o fac. De cele mai multe ori cu privirea înainte și cu un zâmbet timid pe buze.

Și sunt recunoscătoare pentru că Dumnezeu mi-a dat puterea să o fac. Sunt eu recunoscătoare pentru multe lucruri din viața mea.

Anul ăsta e anul în care îmi demonstrez că pot să alerg, ca atare în luna mai o să particip la prima mea cursă, una de 10 km. Hotărârea am luat-o într-o seară, cu prietenii mei, e drept că m-au ajutat să am curaj și cele trei pahare de apperol consumate în prealabil. Și da, am inspirat-o și pe fiica mea, care a vrut să o înscriu la cursa copiilor. Și mi-s tare mândră de ea. Fiindcă ne mobilizăm una pe alta.

Anul ăsta e anul în care învăț să meditez. Și uite așa Universul mi-a scos în cale niște yoga., unde merg o dată pe săptămână și unde mă simt cumva, în siguranță. Energiile oamenilor și energiile locului îmi priesc. Și mă ajută să conștientizez lucruri, să înțeleg chestii și să îmi găsesc puterea să zâmbesc.

Anul ăsta e anul Greciei, pe care și Alexandru și-ar fi dorit mult să o revadă... Am fost în ianuarie în Atena, alături de copii. Am umblat împreună în locurile pe unde am umblat alături de tatăl lor în decembrie 1999. Cred că din punct de vedere emoțional am închis un cerc. În vară mergem în Corfu, cu cealaltă familie a mea, cu finii mei Simona și Costi, Laura și Marius. Ei sunt plasa mea de siguranță. De cele mai multe ori, ei sunt cei care mă adună de pe jos sau mă prind chiar înainte să cad. Și nu doar pe mine, ci și pe copii. Și pentru asta le sunt recunoscătoare.

Va fi un an bun. E timpul să ne bucurăm de el.