joi, 19 martie 2020

Școala pe timp de viruși

Stăteam și mă uitam în jur, privind mormanele de cărți și caiete înșirate prin toată casa. Școala de acasă umple mai toată ziua. Toate dispozitivele bipăie. Laptop, computer, telefoane. Ne rotim în permanență de la un device la altul. Imprimanta zumzăie. Se fac noi conturi pe skype, pe zoom și pe alte platforme on-line. Whatsapp-ul își face simțită prezența non stop. Unul fluieră, altul clincăne ca un clopoțel. Eu l-am pus pe silențios, pe principiul ”nu sunați, că mai ies eu din cînd în când”. Nu aș vrea să deranjez nici ora de istorie de pe skype și nici ora de chimie de pe zoom. Stau cuminte în câte un loc, până când sunt dată la o parte, că poate merge încărcată tema în Adservio de pe computer, fiindcă de pe telefon nu merge. Până la urmă se dovedește că nu merge încărcată de nicăieri. Nu-i nimic, mai încercăm și mai târziu.

Pe alocuri se mai lasă cu lacrimi. Că nu s-a trimis nu-știu-ce temă. Că nu se înțelege nu-știu-ce lecție. Aoleu, abia am terminat la mate. Stai, că a venit o temă nouă la fizică. Pfoai, și una la chimie! Își cer caietele și fișele unul altuia. Se scotocește frenetic prin dulapurile pline de caietele din anii trecuți. Pline de caiete, de fișe, de portofolii și de praf. Urale de bucurie! Firele de praf zburdă haotic, în toate direcțiile. S-au găsit fișele de la română, vechi, ale lui Luca. Toate-s vechi și toate-s noi. Sunt excelente, nu s-au schimbat nici regulile de gramatică și nici trăsăturile genului dramatic, deci fișele de acum doi ani ale fratelui mai mare sunt grozave. Chiar și caietele lui vechi, măcar pentru inspirație...

Înmulțiți voi toate cele de mai sus cu 2.  Mie, în calitate de mamă, chiar îmi place. Mă bucur să-i văd încântați că se poate și o altfel de școală, mai relaxată. Mă bucură interesul lor și dorința profesorilor de a le fi bine.

Pe undeva, prin nebunia de mai sus, încerc să exist și eu, cu proiectele mele, cu preocupările mele, cu treburile mele. Ne e bine, atât cât se poate, în vremurile astea confuze pe care le trăim.

miercuri, 11 martie 2020

Neatenția se plătește. Nu doar cu bani. Ci cu timp și nervi. Sau despre cum am susținut eu examenul pentru redobândirea permisului.


Într-o minunată zi de februarie, inevitabilul s-a produs. N-am mai apucat să apăs frâna la intrarea într-o localitate. ”Premiul” a fost suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de trei luni, precum și o amendă deloc de neglijat. Cu uimire am aflat că pot să dau un examen pentru redobândirea permisului, în urma căruia aș putea fi fericita câștigătoare a reducerii perioadei de suspendare de la trei luni la o lună. Clar, am considerat că recompensa merită să mă apuc de învățat, respectiv de citit legi și norme de aplicare.
M-aș fi așteptat ca, în epoca în care trăim, a tehnologiei, să meargă totul ușor, să fim ajutați să ne valorificăm timpul, o resursă atât de prețioasă. Totuși, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa... O persoană care vrea să susțină examenul pentru redobândirea permisului, în Buzău, trebuie să se înarmeze cu ceva timp și cu ceva răbdare. Examenul se susține într-o singură zi din săptămână, respectiv marțea și nu se fac programări on-line. 
Suntem invitați cu toții, grămadă, în fiecare zi de marți, la ora 08:45 în curtea Colegiului Mihai Eminescu, de pe strada Transilvaniei, nr. 134. Aici, ne înghesuim cu toții, într-un stil pur românesc, în curtea unui liceu, printre niște clădiri despre care n-aș putea spune, cu siguranță, dacă stau să cadă sau sunt în curs de renovare. Tot ce pot să spun este că, pe zidurile clădirilor, din loc în loc, scrie cu litere de-o șchioapă ”Atenție, cade tencuiala”.
Intrăm, în serii, într-o încăpere mare, mobilată auster cu niște mese care, odinioară, păreau a fi fost albe și luăm loc pe niște scaune cu o tapițerie murdară, plină de pete îndoielnice. Din loc în loc observ existența unor pânze de păianjeni. Privesc, lung, pe o fereastră prăfuită, într-o încercare nereușită de a zări puțin din albastrul cerului. Constat, cu uimire, că în afară de timp și răbdare, mai am nevoie și de un pix. Contrar așteptărilor, examenul nu se susține pe vreun calculator, on-line. Epoca tehnologiei, my ass! :) Nu. Trebuie completat un formular, cu pixul (ăla pe care îl ai în buzunar, dacă ești norocos sau îl cumperi de la chioșcul din curtea liceului, dacă nu te-ai informat temeinic dinainte cu privire la toate lucrurile de care ai nevoie).
Faptul că examinatorii sunt nevoiți să explice pas cu pas cum trebuie să completăm un formular, nu mă mai miră. Nu e nimic complicat. Nume, prenume, cod numeric personal, adresă, semnătură. Inevitabil, una dintre persoanele din sală nu știe a găsi, pe cartea de identitate, care este codul lui numeric personal. I se explică, cu răbdare. Apoi ni se citesc observațiile, înscrise deja pe fișă. Primim testele, avem la dispoziție 20 de minute să le rezolvăm. Ieșim, unul căte unul din sală.
Așteptăm, cuminți, vreo 45 de minute, în curtea liceului, să se corecteze testele tip grilă, cu ajutorul unor șabloane, probabil. De data asta nu mai suntem invitați pe serii în sală, ci la grămadă. 96 de persoane (dacă am socotit eu corect), deodată, sunt poftite în aceeași încăpere în care am susținut examenul. Sunt strigați și invitați să revină și săptămâna viitoare cei care l-au picat. Noi, cei mai norocoși, care l-am luat, rămânem pe loc să ne primim dovezile de circulație care poartă mențiunea ”admis test” și suntem poftiți să ne depunem un dosar la sediul I.P.J. de pe Chiristigii.
O dată ajunși acolo, deja pare că ne-am împrietenit unii cu alții. N-am ajuns să schimbăm numere de telefon între noi și nici invitații la cafea. Schimbăm, însă, impresii despre vreme și despre împrejurările care ne-au adus împreună, fiindcă avem timp. E pauză de masă, de la 12:00 la 12:30. Oricum, deja nimeni nu se mai grăbește. Suntem resemnați, am pierdut mai bine de jumătate de zi. Timpul costă bani doar pentru unii dintre noi, nu chiar pentru toată lumea...
După experiența zilei de azi aș avea, totuși, un sfat prietenesc: conduceți cu mai multă grijă decât mine, vă rog. Pe lângă bani, disconfortul de a nu mai putea conduce, veți pierde și timp. Mai bine cereți o zi de concediu și vă bucurați de un weekend prelungit, pe undeva, alături de cei dragi...