Într-o minunată zi de februarie,
inevitabilul s-a produs. N-am mai apucat să apăs frâna la intrarea într-o
localitate. ”Premiul” a fost suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă
de trei luni, precum și o amendă deloc de neglijat. Cu uimire am aflat că pot
să dau un examen pentru redobândirea permisului, în urma căruia aș putea fi
fericita câștigătoare a reducerii perioadei de suspendare de la trei luni la o
lună. Clar, am considerat că recompensa merită să mă apuc de învățat, respectiv
de citit legi și norme de aplicare.
M-aș fi așteptat ca, în epoca în
care trăim, a tehnologiei, să meargă totul ușor, să fim ajutați să ne
valorificăm timpul, o resursă atât de prețioasă. Totuși, în realitate,
lucrurile nu stau chiar așa... O persoană care vrea să susțină examenul pentru
redobândirea permisului, în Buzău, trebuie să se înarmeze cu ceva timp și cu
ceva răbdare. Examenul se susține într-o singură zi din săptămână, respectiv
marțea și nu se fac programări on-line.
Suntem invitați cu toții, grămadă, în
fiecare zi de marți, la ora 08:45 în curtea Colegiului Mihai Eminescu, de pe
strada Transilvaniei, nr. 134. Aici, ne înghesuim cu toții, într-un stil pur
românesc, în curtea unui liceu, printre niște clădiri despre care n-aș putea
spune, cu siguranță, dacă stau să cadă sau sunt în curs de renovare. Tot ce pot
să spun este că, pe zidurile clădirilor, din loc în loc, scrie cu litere de-o
șchioapă ”Atenție, cade tencuiala”.
Intrăm, în serii, într-o
încăpere mare, mobilată auster cu niște mese care, odinioară, păreau a fi fost
albe și luăm loc pe niște scaune cu o tapițerie murdară, plină de pete
îndoielnice. Din loc în loc observ existența unor pânze de păianjeni. Privesc,
lung, pe o fereastră prăfuită, într-o încercare nereușită de a zări puțin din albastrul cerului. Constat, cu uimire, că în afară de timp și
răbdare, mai am nevoie și de un pix. Contrar așteptărilor, examenul nu se susține
pe vreun calculator, on-line. Epoca tehnologiei, my ass! :) Nu. Trebuie completat un formular, cu pixul (ăla
pe care îl ai în buzunar, dacă ești norocos sau îl cumperi de la chioșcul din
curtea liceului, dacă nu te-ai informat temeinic dinainte cu privire la toate
lucrurile de care ai nevoie).
Faptul că examinatorii sunt
nevoiți să explice pas cu pas cum trebuie să completăm un formular, nu mă mai miră.
Nu e nimic complicat. Nume, prenume, cod numeric personal, adresă, semnătură.
Inevitabil, una dintre persoanele din sală nu știe a găsi, pe cartea de
identitate, care este codul lui numeric personal. I se explică, cu răbdare.
Apoi ni se citesc observațiile, înscrise deja pe fișă. Primim testele, avem la
dispoziție 20 de minute să le rezolvăm. Ieșim, unul căte unul din sală.
Așteptăm, cuminți, vreo 45 de
minute, în curtea liceului, să se corecteze testele tip grilă, cu ajutorul unor
șabloane, probabil. De data asta nu mai suntem invitați pe serii în sală, ci la
grămadă. 96 de persoane (dacă am socotit eu corect), deodată, sunt poftite în
aceeași încăpere în care am susținut examenul. Sunt strigați și invitați să
revină și săptămâna viitoare cei care l-au picat. Noi, cei mai norocoși, care
l-am luat, rămânem pe loc să ne primim dovezile de circulație care poartă
mențiunea ”admis test” și suntem poftiți să ne depunem un dosar la sediul
I.P.J. de pe Chiristigii.
O dată ajunși acolo, deja pare
că ne-am împrietenit unii cu alții. N-am ajuns să schimbăm numere de telefon
între noi și nici invitații la cafea. Schimbăm, însă, impresii despre vreme și
despre împrejurările care ne-au adus împreună, fiindcă avem timp. E pauză de
masă, de la 12:00 la 12:30. Oricum, deja nimeni nu se mai grăbește. Suntem
resemnați, am pierdut mai bine de jumătate de zi. Timpul costă bani doar pentru
unii dintre noi, nu chiar pentru toată lumea...
După experiența zilei de azi aș
avea, totuși, un sfat prietenesc: conduceți cu mai multă grijă decât mine, vă
rog. Pe lângă bani, disconfortul de a nu mai putea conduce, veți pierde și
timp. Mai bine cereți o zi de concediu și vă bucurați de un weekend prelungit,
pe undeva, alături de cei dragi...