Ilinca tuşeşte. Pe principiul că ăla-i om, când răceşte vara. Mi-era lene să mă duc la farmacie, aşa că am trimis-o pe ea să-şi cumpere sirop de tuse. După o vreme vine acasă şi zice:
- Mami, ştii ceva? E cam scump siropul ăsta de tuse...
- Ştiu, mamă, eu l-am mai cumpărat de multe ori până acum de când am copii... Tu te-ai dus prima oară să ţi-l cumperi...
- Pfoaaaa, îţi dai seama câte îngheţate aş fi putut să-mi cumpăr de banii ăştia?
- Câte? întreb eu curioasă să văd dacă îi iese treaba cu împărţirea.
- 24 de îngheţate. Şi-mi mai rămâneau şi 20 de bani rest...
Uraaaaaaa, fata mea se descurcă cu împărţirea!!!! E drept, că îi iese mai bine când e vorba de socotit bomboane, îngheţate, ciocolată şi alte chestii pline de zahăr... :)))
vineri, 22 mai 2015
luni, 18 mai 2015
Dear darling, (2)
Nici nu mi-e frig şi nici nu tremur, cum zice Sally Baker în cântecul asta, dar am de făcut o mărturisire: astăzi i-am spus unui alt bărbat că e prinţul meu. Nu a apărut călare pe un cal alb, ci cu o maşină roşie, dar m-a salvat... Şi să vezi întâmplare: chiar tu l-ai adus pe acest bărbat în viaţa mea...
Să o luăm cu începutul... Se făcea că era o minunată dimineaţă de luni, în care de-abia m-am dat jos din pat şi, cu chiu cu vai, am reuşit să nu mă împiedic de pisică până am ajuns la filtrul de cafea. Cu ochii mai mult închişi am făcut o cafea, am băut-o pe repede înainte şi m-am apucat de pregătit sandwichuri, am trezit o fetiţă care nu prea înţelegea nici ea ce caută pe lumea asta, am trezit mai apoi un băieţel care zâmbeşte încă înainte de a deschide ochii. O încântare, mă jur. Împleticindu-ne, şi eu şi fetiţa am reuşit să ieşim pe uşă spre şcoală - servici doar cu vreo 7 - 8 minute întârziere. Nimic grav, crede-mă. A devenit aproape o obişnuinţă ca fetiţa asta şi mama ei să plece târziu de acasă.
Ne-am urcat în maşină, dacă pot să-i spun aşa, căci nu mai arată demult a maşină. După cum bine ştii, e un morman de gunoaie, resturi de mâncare şi conţine multe chestii care n-ar exista în mod normal în autoturismul unei doamne: nişte bidoane goale, jucării, o găleată de plastic, un arc şi câteva săgeţi. Să fiu pregătită, dacă mă atacă cineva în trafic? Pot să scot arcul şi, ca o Xena a zilelor noastre ce sunt, mă războiesc cu oricine mă supără.
Şi cum alunecam noi lin prin trafic, fix la o oră de vârf şi într-o intersecţie extrem de aglomerată, autoturismul doamnei a cedat nervos. A suferit un atac de panică sau ceva asemănător. I s-a oprit motorul şi oprit a rămas. Doamna a încercat din răsputeri să-l pornească, dar acesta nu s-a lăsat îndioşat de eforturile doamnei... Bine că eram aproape de şcoală. Fetiţa a luat-o repede pe jos iar doamna, adică eu, să ne înţelegem, a rămas pe loc să evalueze situaţia. Cum mă găseam în faţa unui aşezământ bisericesc impunător din urbea noastră, am avut o dilemă:
1. Să mă rog la Dumnezeu să pornească maşina (m-am gândit eu că dacă elevilor de clasa a doua li se recomandă în manualul de religie să se roage la Dzeu dacă se pierd de părinţi într-un supermarket, aş putea încerca şi eu să mă rog să pornească motorul)
sau
2. Să sun un prieten.
După ce mi-am cântărit opţiunile preţ de 2 secunde am ales varianta 2. Am sunat un prieten. Pe S. Fiind în faţa bisericii, cred că m-a ajutat puţin şi Dzeu. Pentru că S era şi el în trafic spre serviciu, mi-a spus să stau cuminte că apare în câteva minute să evalueze pagubele. Lui i-au mai trebuit fix 2 minute să-i pună un diagnostic: a decedat pompa de benzină. Mi-a cerut cheia de la maşină şi mi-a urat o zi bună, întrebându-mă, totuşi, ca un gentleman ce este, dacă am nevoie să mă ducă pe undeva cu maşina. I-am zâmbit, i-am mulţumit şi i-am spus că nu e cazul. Şi i-am mai spus ceva: că un prinţ care vine să salveze o prinţesă apare călare pe un cal alb şi nu într-o maşină roşie.
Cu drag,
nevastă-ta
PS: deşi azi am fost salvată de altcineva, tu rămâi tot prinţul meu preferat. Ich liebe dich!
Să o luăm cu începutul... Se făcea că era o minunată dimineaţă de luni, în care de-abia m-am dat jos din pat şi, cu chiu cu vai, am reuşit să nu mă împiedic de pisică până am ajuns la filtrul de cafea. Cu ochii mai mult închişi am făcut o cafea, am băut-o pe repede înainte şi m-am apucat de pregătit sandwichuri, am trezit o fetiţă care nu prea înţelegea nici ea ce caută pe lumea asta, am trezit mai apoi un băieţel care zâmbeşte încă înainte de a deschide ochii. O încântare, mă jur. Împleticindu-ne, şi eu şi fetiţa am reuşit să ieşim pe uşă spre şcoală - servici doar cu vreo 7 - 8 minute întârziere. Nimic grav, crede-mă. A devenit aproape o obişnuinţă ca fetiţa asta şi mama ei să plece târziu de acasă.
Ne-am urcat în maşină, dacă pot să-i spun aşa, căci nu mai arată demult a maşină. După cum bine ştii, e un morman de gunoaie, resturi de mâncare şi conţine multe chestii care n-ar exista în mod normal în autoturismul unei doamne: nişte bidoane goale, jucării, o găleată de plastic, un arc şi câteva săgeţi. Să fiu pregătită, dacă mă atacă cineva în trafic? Pot să scot arcul şi, ca o Xena a zilelor noastre ce sunt, mă războiesc cu oricine mă supără.
Şi cum alunecam noi lin prin trafic, fix la o oră de vârf şi într-o intersecţie extrem de aglomerată, autoturismul doamnei a cedat nervos. A suferit un atac de panică sau ceva asemănător. I s-a oprit motorul şi oprit a rămas. Doamna a încercat din răsputeri să-l pornească, dar acesta nu s-a lăsat îndioşat de eforturile doamnei... Bine că eram aproape de şcoală. Fetiţa a luat-o repede pe jos iar doamna, adică eu, să ne înţelegem, a rămas pe loc să evalueze situaţia. Cum mă găseam în faţa unui aşezământ bisericesc impunător din urbea noastră, am avut o dilemă:
1. Să mă rog la Dumnezeu să pornească maşina (m-am gândit eu că dacă elevilor de clasa a doua li se recomandă în manualul de religie să se roage la Dzeu dacă se pierd de părinţi într-un supermarket, aş putea încerca şi eu să mă rog să pornească motorul)
sau
2. Să sun un prieten.
După ce mi-am cântărit opţiunile preţ de 2 secunde am ales varianta 2. Am sunat un prieten. Pe S. Fiind în faţa bisericii, cred că m-a ajutat puţin şi Dzeu. Pentru că S era şi el în trafic spre serviciu, mi-a spus să stau cuminte că apare în câteva minute să evalueze pagubele. Lui i-au mai trebuit fix 2 minute să-i pună un diagnostic: a decedat pompa de benzină. Mi-a cerut cheia de la maşină şi mi-a urat o zi bună, întrebându-mă, totuşi, ca un gentleman ce este, dacă am nevoie să mă ducă pe undeva cu maşina. I-am zâmbit, i-am mulţumit şi i-am spus că nu e cazul. Şi i-am mai spus ceva: că un prinţ care vine să salveze o prinţesă apare călare pe un cal alb şi nu într-o maşină roşie.
Cu drag,
nevastă-ta
PS: deşi azi am fost salvată de altcineva, tu rămâi tot prinţul meu preferat. Ich liebe dich!
marți, 12 mai 2015
Cugetările Ilincăi şi-o descoperire
După ce şi-a terminat temele şi şi-a făcut ghiozdanul, brusc şi-a amintit că mai are de învăţat numerarul până la 20 la engleză. Îl învăţăm mai cu chiu, mai cu vai, mai cu limba între dinţi, mai cu limba pe sub dinţi, număr cu ea preţ de vreo 20 de minute până mă ia somnul şi la final grăieşte mulţumită: "Măcar mi-am amintit acum şi nu mâine dimineaţă în maşină!!!"
Mulţumesc zeilor pentru un copil cu ţinere de minte! Am evitat astfel o dimineaţă lacrimogenă...
Are de făcut o temă la nu-ştiu-ce în care trebuie să scrie ce îndatoriri are Albă-ca-Zăpada faţă de pitici. Scrie ea o listă întreagă care cuprindea, printre altele: să facă ordine, să spele vasele, să şteargă praful, etc. Se blochează şi îmi cere ajutorul. Eu citesc lista făcută de ea şi zic, mai mult pentru mine, aşa: mamă dragă, dar asta era menajera lor sau ce mama naibii?!!! Ea cade pe gânduri şi zice: "Da, măi mami, asta m-am întrebat şi eu în timp ce scriam..." :))))) Well, are o conştiinţă fata mea...
Şi să notăm şi descoperirea Ilincăi pe ziua de azi: WhatsApp-ul. O să fie ocupată o vreme să se strâmbe, să se pozeze şi să-mi trimită instantanee grozave care mă vor face să zâmbesc tâmp în cele mai nepotrivite momente :)))
Mulţumesc zeilor pentru un copil cu ţinere de minte! Am evitat astfel o dimineaţă lacrimogenă...
Are de făcut o temă la nu-ştiu-ce în care trebuie să scrie ce îndatoriri are Albă-ca-Zăpada faţă de pitici. Scrie ea o listă întreagă care cuprindea, printre altele: să facă ordine, să spele vasele, să şteargă praful, etc. Se blochează şi îmi cere ajutorul. Eu citesc lista făcută de ea şi zic, mai mult pentru mine, aşa: mamă dragă, dar asta era menajera lor sau ce mama naibii?!!! Ea cade pe gânduri şi zice: "Da, măi mami, asta m-am întrebat şi eu în timp ce scriam..." :))))) Well, are o conştiinţă fata mea...
Şi să notăm şi descoperirea Ilincăi pe ziua de azi: WhatsApp-ul. O să fie ocupată o vreme să se strâmbe, să se pozeze şi să-mi trimită instantanee grozave care mă vor face să zâmbesc tâmp în cele mai nepotrivite momente :)))
sâmbătă, 9 mai 2015
Dragă Luca, (3)
Te rog să mă ierţi că nu ţi-am mai scris demult. Nu că nu aş fi avut ce, doar că în ultima vreme pot discuta direct cu tine, pentru că am cu cine discuta. Mă uit la tine cum creşti şi te transformi pe zi ce trece într-un om minunat. Când te privesc, simt cum mă cuprinde un val de fericire şi de bucurie că m-ai ales să-ţi fiu mamă şi să-ţi fiu alături în viaţa asta. Tocmai de aceea e bine să mai rămână din când în când şi câte o scrisorică pe aici, să le reciteşti ori de câte ori ai nevoie...
Îţi mai aduci tu aminte, puiul mamei, de toate conscursurile la care ai mers în primii ani de şcoală şi le boceai pe fiecare în parte de cu seară şi până în dimineaţa consursului? Îmi aduc acum aminte de unul la care te-am dus într-o sâmbătă dimineaţă şi oricât m-am străduit eu să te încurajez, să găsesc argumente pentru a te face să te opreşti din plâns, nu am reuşit. Mă simţeam epuizată emoţional şi neputincioasă în faţa suspinelor tale. Te-am lăsat pe mâna doamnei învăţătoare, cu speranţa că poate reuşeşte dânsa să te încurajeze... Nu-mi mai aduc aminte exact ce s-a întâmplat apoi, dar îmi amintesc perfect de neputinţa mea, lipsa de argumente şi de faptul că nu îmi mai găseam cuvintele potrivite să te fac să mă asculţi. Te-am încurajat mereu şi tot timpul ţi-am spus aceleaşi lucruri: că poţi, că eşti în stare, că ai cunoştinţele necesare să faci faţă oricărei provocări. Doar că tu nu reuşeai să mă auzi. Şi nu reuşeai să fii conştient de valoarea ta.
Ceva s-a schimbat în ultima vreme şi vreau să strig în gura mare că sunt mândră de tine! Ai reuşit să fii conştient de propriile tale puteri şi ai început să ţi le valorifici aşa cum trebuie. Asta o să-ţi fie de mare ajutor pe viitor şi te rog să nu uiţi niciodată cine eşti şi de ce eşti în stare.
Acum câteva săptămâni ai reuşit să obţii 84 de puncte la concursul de geografie. A fost prima clipă când ai realizat că poţi cu adevărat. Sper să nu uiţi momentul când te-a sunat doamna profesoară şi ţi-a spus că te-ai calificat la faza naţională. Poate că unii or să spună că e doar un concurs. Pentru tine nu a fost doar un concurs. Pentru tine a fost clipa când ai prins aripi, ai căpătat încredere în tine şi ai realizat că poţi.
Te-am urmărit cu atenţie în ultimele săptămâni cu cât drag, cu câtă sârguinţă, încăpăţânare şi hotărâre te-ai pregătit pentru faza naţională a concursului. O clipă nu te-ai văitat că eşti obosit, o clipă nu te-ai lăsat dus de val, ai fost focusat pe ce ai avut tu de făcut, nu ai neglijat nici celelelate obiecte pentru şcoală, ai dat teste la alte materii, deşi doamna profesoară de geografie se oferise să te învoiască. Efectiv te-am văzut plutind de fericire, am simţit hotărârea din sufletul tău şi dorinţa de a-ţi demonstra ţie însuţi că poţi să faci faţă onorabil şi acestei provocări. Şi ai făcut. Cele 86 de puncte obţinute astăzi o demonstrează. Ştiu că aştepţi cu înfrigurare şi ierarhia naţională dar, crede-mă, nu mai contează. În inima ta şi în sufletele noastre eşti pe locul întâi.
Copil bun, mergi înainte cu bucurie pe drumul pe care ţi l-ai ales şi păstează-ţi încrederea în tine pentru că ai să ajungi departe!
Mami, tati, Ilinca şi bunicii tăi te iubesc şi îţi sunt alături!
Cu drag,
mama
Îţi mai aduci tu aminte, puiul mamei, de toate conscursurile la care ai mers în primii ani de şcoală şi le boceai pe fiecare în parte de cu seară şi până în dimineaţa consursului? Îmi aduc acum aminte de unul la care te-am dus într-o sâmbătă dimineaţă şi oricât m-am străduit eu să te încurajez, să găsesc argumente pentru a te face să te opreşti din plâns, nu am reuşit. Mă simţeam epuizată emoţional şi neputincioasă în faţa suspinelor tale. Te-am lăsat pe mâna doamnei învăţătoare, cu speranţa că poate reuşeşte dânsa să te încurajeze... Nu-mi mai aduc aminte exact ce s-a întâmplat apoi, dar îmi amintesc perfect de neputinţa mea, lipsa de argumente şi de faptul că nu îmi mai găseam cuvintele potrivite să te fac să mă asculţi. Te-am încurajat mereu şi tot timpul ţi-am spus aceleaşi lucruri: că poţi, că eşti în stare, că ai cunoştinţele necesare să faci faţă oricărei provocări. Doar că tu nu reuşeai să mă auzi. Şi nu reuşeai să fii conştient de valoarea ta.
Ceva s-a schimbat în ultima vreme şi vreau să strig în gura mare că sunt mândră de tine! Ai reuşit să fii conştient de propriile tale puteri şi ai început să ţi le valorifici aşa cum trebuie. Asta o să-ţi fie de mare ajutor pe viitor şi te rog să nu uiţi niciodată cine eşti şi de ce eşti în stare.
Acum câteva săptămâni ai reuşit să obţii 84 de puncte la concursul de geografie. A fost prima clipă când ai realizat că poţi cu adevărat. Sper să nu uiţi momentul când te-a sunat doamna profesoară şi ţi-a spus că te-ai calificat la faza naţională. Poate că unii or să spună că e doar un concurs. Pentru tine nu a fost doar un concurs. Pentru tine a fost clipa când ai prins aripi, ai căpătat încredere în tine şi ai realizat că poţi.
Te-am urmărit cu atenţie în ultimele săptămâni cu cât drag, cu câtă sârguinţă, încăpăţânare şi hotărâre te-ai pregătit pentru faza naţională a concursului. O clipă nu te-ai văitat că eşti obosit, o clipă nu te-ai lăsat dus de val, ai fost focusat pe ce ai avut tu de făcut, nu ai neglijat nici celelelate obiecte pentru şcoală, ai dat teste la alte materii, deşi doamna profesoară de geografie se oferise să te învoiască. Efectiv te-am văzut plutind de fericire, am simţit hotărârea din sufletul tău şi dorinţa de a-ţi demonstra ţie însuţi că poţi să faci faţă onorabil şi acestei provocări. Şi ai făcut. Cele 86 de puncte obţinute astăzi o demonstrează. Ştiu că aştepţi cu înfrigurare şi ierarhia naţională dar, crede-mă, nu mai contează. În inima ta şi în sufletele noastre eşti pe locul întâi.
Copil bun, mergi înainte cu bucurie pe drumul pe care ţi l-ai ales şi păstează-ţi încrederea în tine pentru că ai să ajungi departe!
Mami, tati, Ilinca şi bunicii tăi te iubesc şi îţi sunt alături!
Cu drag,
mama
miercuri, 6 mai 2015
Tricoul
Azi de dimineaţă am ales să-mi pun pe mine un tricou, pe care scrie BAD. Ilinca, ageră ca de obicei, observă tricoul şi mă întreabă ce scrie pe el.
- REA. Scrie că azi sunt rea. Să vezi ce mă bat eu azi cu toată lumea! zic eu hotărâtă.
- Heeeei, mami, dar TU nu eşti rea, tu eşti bună! Cum să te baţi azi cu toată lumea? Chiar şi cu noi?
- Ei, pe voi cred că vă iert, zic eu, doar dacă sunteţi foarte cuminţi.
Şi am crezut că-i gata discuţia despre tricou.
În drum spre şcoală, în trafic, un nene se mişca un pic cam încet pentru gustul meu. Cum nu prea pot să înjur de faţă cu fiica mea, îi zic ăluia printre dinţi:
- Mişcă-te mai repede, burtosule!
Ilinca, de pe bancheta din spate zice încetişor, ca pentru ea: "Ia uite că s-a adeverit tricoul!"
Watch out, people! Azi sunt rea! :)))
- REA. Scrie că azi sunt rea. Să vezi ce mă bat eu azi cu toată lumea! zic eu hotărâtă.
- Heeeei, mami, dar TU nu eşti rea, tu eşti bună! Cum să te baţi azi cu toată lumea? Chiar şi cu noi?
- Ei, pe voi cred că vă iert, zic eu, doar dacă sunteţi foarte cuminţi.
Şi am crezut că-i gata discuţia despre tricou.
În drum spre şcoală, în trafic, un nene se mişca un pic cam încet pentru gustul meu. Cum nu prea pot să înjur de faţă cu fiica mea, îi zic ăluia printre dinţi:
- Mişcă-te mai repede, burtosule!
Ilinca, de pe bancheta din spate zice încetişor, ca pentru ea: "Ia uite că s-a adeverit tricoul!"
Watch out, people! Azi sunt rea! :)))
duminică, 3 mai 2015
Dragul meu, (1)
"Let's Never Stop Falling In Love"
Ştiu că nu eşti un romantic incurabil, nici eu nu sunt, pentru noi lucrurile sunt simple... Dar mai ştiu că, undeva în adâncul sufletului tău, ai să-mi înţelegi dorinţa de a-ţi scrise scrisoarea asta...Periodic, mă trezesc fredonând melodia asta care ne place amândurora. Pe care o ascult aşa, jumătate de zi, fără oprire, apoi uit de ea o vreme... De dimineaţă m-am trezit plângând, perna era udă, sufletul mi-era sfâşiat. Am înteles repede că fusese doar un vis... Rareori visez urât. Cred cu tărie că visele sunt o proiecţie a sufletelor noastre şi a realităţii cu care ne înconjurăm. Când nu-i visez pe copii, te visez pe tine. De cele mai multe ori visele sunt plăcute.
M-au întrebat copiii tăi ce visez eu când visez urât. De regulă visez că păţesc ei ceva şi eu nu îi pot proteja... Azi noapte însă am visat că ai plecat de lângă noi, într-o altă lume. Îmi amintesc doar că ţipam şi te strigam şi nu înţelegeam că e adevărat... Nu puteam să înţeleg ce trebuia să fac şi nu puteam să înţeleg cum aş putea eu să traiesc eu fără tine...
Ştiu, a fost doar un vis... Şi ştiu şi de unde mi se trage. De la afurisita aia de Anatomia lui Grey. Ultimele două episoade vizionate aseară alături de prietena mea Andra m-au marcat, deşi n-am vărsat lacrimi amare vizionându-le. Încă mă mai întreb de ce l-au omorât ăia pe bietul Derek. :))) Cum mă mai uit eu la serialul ăsta dacă nu mai e Derek în el???
Însă de dimineaţă, în timp ce alergam, îmi revenea obsesiv în minte visul de azi noapte... Am rămas totuşi cu o întrebare: ce mă fac eu dacă mori înaintea mea? Te rog, nu-mi fă asta. Nu sunt pregătită încă şi o s-o iau personal :))
Cu drag,
nevastă-ta
I wish a falling star could fall forever
And sparkle through the clouds and stormy weather
And in the darkness of the night
The star would shine a glimmering light
And hover above our love
Please hold me close and whisper that you love me
And promise that your dreams are only of me
When you are near, everything's clear
Earth is a beautiful heaven
Always I hope that we follow the star
And be forever floating above
I know a falling star can't fall forever
But let's never stop falling in love
When you are near, everything's clear
Earth is a beautiful heaven
Always I hope that we shine like the star
And be forever floating above
I know a falling star can't fall forever
And let's never stop falling in love
No let's never stop falling in love
And sparkle through the clouds and stormy weather
And in the darkness of the night
The star would shine a glimmering light
And hover above our love
Please hold me close and whisper that you love me
And promise that your dreams are only of me
When you are near, everything's clear
Earth is a beautiful heaven
Always I hope that we follow the star
And be forever floating above
I know a falling star can't fall forever
But let's never stop falling in love
When you are near, everything's clear
Earth is a beautiful heaven
Always I hope that we shine like the star
And be forever floating above
I know a falling star can't fall forever
And let's never stop falling in love
No let's never stop falling in love
M-au întrebat copiii tăi ce visez eu când visez urât. De regulă visez că păţesc ei ceva şi eu nu îi pot proteja... Azi noapte însă am visat că ai plecat de lângă noi, într-o altă lume. Îmi amintesc doar că ţipam şi te strigam şi nu înţelegeam că e adevărat... Nu puteam să înţeleg ce trebuia să fac şi nu puteam să înţeleg cum aş putea eu să traiesc eu fără tine...
Ştiu, a fost doar un vis... Şi ştiu şi de unde mi se trage. De la afurisita aia de Anatomia lui Grey. Ultimele două episoade vizionate aseară alături de prietena mea Andra m-au marcat, deşi n-am vărsat lacrimi amare vizionându-le. Încă mă mai întreb de ce l-au omorât ăia pe bietul Derek. :))) Cum mă mai uit eu la serialul ăsta dacă nu mai e Derek în el???
Însă de dimineaţă, în timp ce alergam, îmi revenea obsesiv în minte visul de azi noapte... Am rămas totuşi cu o întrebare: ce mă fac eu dacă mori înaintea mea? Te rog, nu-mi fă asta. Nu sunt pregătită încă şi o s-o iau personal :))
Cu drag,
nevastă-ta
Abonați-vă la:
Postări (Atom)