vineri, 30 noiembrie 2012

Amestecate

Bilantul saptamanii asteia nu e tocmai rau. De retinut ca:
- Ilinca si-a tinut promisiunea de a merge cu Diana la scoala, pentru prima oara in viata ei de copil a decis ca e mare si poate face o treaba serioasa si fara mine :)) Asadar asta e prima saptamana in care nu am mai alergat ca nebuna dimineata. Vai, cat de bine a fost!!!
- Luca a realizat, nu stiu pentru cat timp, ca daca se cearta cu sora lui non stop ma scoate din minti. E drept ca realizarea asta a venit dupa momentul glorios in care el o tragea pe sor'sa de par, sor'sa urla de durere si de nervi, iar eu zbieram la amandoi deodata :)) Dupa momentul asta nu am vorbit niciuna cu el vreo ora jumate, doua... Inainte de culcare Ilinca imi soptea "Mami, eu vreau sa-l iert, nu imi place sa fiu suparata pe el, pot sa-l iert? Ca nu pot sa ma culc daca sunt suparata pe el..." Copila a tinut minte una dintre regulile de baza ale familiei noastre. Niciodata sa nu ne culcam suparati unii pe altii. Ce puteam sa-i spun? Sa nu-l ierte? Sa-l ierte, chiar daca el nu si-a cerut iertare? Grele dileme... Pana la urma am avut parte de happy end. El si-a cerut iertare, noi l-am iertat, ne-am dus la nani calmi... Asta s-a petrecut miercuri seara. Joi nu prea a mai tipat nimeni la nimeni, deci iara o zi buna. Sa vedem azi cum o mai fi...
- Dupa o saptamana cu dupa amieze agitate, azi m-am decis sa ma odihnesc... In plus de asta, bunica si-a invitat nepotii in vizita la ea vreo 2 - 3 ore pe la pranz, asa ca s-ar putea sa am timp de mine si de gandurile mele :))
- dupa 2 sedinte la 2 scoli am 200 de lei mai putin in portofel. yupiii!!!
- Ilinca tuseste, first time this season, tuseste de-un ACC, asa, nu doar de-un sirop din muguri de brad.
- sunt extrem de happy pentru ziua libera de azi. Atat de happy incat n-am mai putut sa dorm de la ora 6... Deja m-am plictisit de cand m-am trezit, mi se pare ca mai e putin si vine pranzul...
- least but not last: maine seara vine tati acasaaaaa!!! Dupa 5 luni de absenta era si cazul, sincer :)) Treaba asta imi da un sentiment de vacanta, asa, desi luni merg iar la serviciu. Dar ce conteaza? Un adult va mai prelua o vreme din sarcinile mele de adult, iar eu voi putea sa decad la starea de copil. Fericit, care se prosteste, se alinta si se maimutareste :)) Care o sa gaseasca o cafea facuta dimineata, care o sa gaseasca o mancare gatita cand vine acasa la ora 4 jumate, care o sa se poata baga seara in pat devreme, la orice ora pofteste.
Va doresc o stare la fel de zen ca a mea, in dimineata asta frumoasa si insorita!

marți, 27 noiembrie 2012

13

13 ani de cand ne-am casatorit. Luv u, my darling. :)) Inca te mai iubesc. Sper ca si urmatorii 13 sa fie la fel de buni...

luni, 26 noiembrie 2012

o banala zi de luni, o decizie de copil mare si-o negociere

Zau, ziua mea de luni n-a fost nici pe departe banala, asa cum se prevestea de la prima ora a diminetii... Intai de toate mi-a aparut un fata ochilor mei aproape inchisi, caci nu consumasem cantitatea de cafea necesara care sa-i ajute sa se deschida, un chip de baietel vesel cu ochii lucind de bucurie. Pentru ca avea sa mearga la scoala!!! Nu cred ca am sa-l mai vad vreodata asa de bucuros ca se duce la scoala. :)) Dupa ce a stat o saptamana acasa si s-a mutat de pe canapea pe fotoliu, de la televizor la calculator, din patul lui in patul meu si tot asa, dupa ce s-a plictisit crunt si dupa ce in primele 4 zile a fost deprimat si in urmatoarele zile ne-a tocat nervii mie si sora-sii, azi s-a trezit bucuros nevoie mare ca merge la scoala. Bucurie din aia sincera, ca atunci cand primeste o ciocolata sau un cadou. Sora lui nu s-a trezit la fel de vesela, era luni, ce naiba, ochii nu se deschideau, picioarele nu vroiau sa o asculte. In plus, avea sa mearga la scoala nu cu mami, ci cu prietena Diana, caci mami trebuia sa-l duca pe Luca la scoala, sa-l dezbrace, sa-i schimbe incaltarile si sa-i care ghiozdanul, lucrurile alea care nu pot fi facute cu o mana in gips... In fine, am plecat la scoala care cum a putut. La birou ziua s-a dus extrem de repede pana la 2 si cam greu pana la 4, dar s-a dus.

Acasa am zis ca gatesc... Ce sa gatesc? O musaca si gata. Dar nu, eu nu pot sa gatesc doar pe un ochi la aragaz, eu tre sa le deschid pe toate, concomitent sau pe rand, tre sa murdaresc juma de bucatarie si sa fac multe chestii, altfel, timpul in bucatarie mi se pare pierdut. Asa ca 2 ore jumate mai tarziu m-am ales cu musacaua, o budinca la cuptor, niste piure cu peste pane si vreo 20 de clatite. Clatitele nu erau in plan, dar a facut bona noastra compozitia si nu a mai reusit sa le si coaca, din moment ce eu i-am zis sa foloseasca tigaia gresita :)) Si cum eu nu arunc mancare, am copt o ora la clatite. Asa ca acum sunt nitzel franta si inca nu mi-am terminat jobul pe ziua de azi. Mai am de spalat 2 prunci, de citit vreo 20 de pagini dintr-o carte de povesti, de ascultat fisa la citire a lui Luca si, cu ajutorul lui Dzeu, daca imi da putere, de facut si un dush...

Asta a fost banala mea zi de luni. Dar stati asa, nu plecati, urmeaza DECIZIA. Ilinca nu vrea sa mai mearga cu mine la scoala saptamana asta, cred ca s-a saturat sa o alerg eu dimineata de dimineata, asa ca merge la scoala cu Dianaaaaa!!! Uraaaa!!! Cine o cunoaste pe fi-mea, intelege ce inseamna decizia asta a ei... Lucru mare, pe cuvant. Imi creste fata si eu imbatranesc... Macar il am pe baietelul meu care merge la o scoala mai indepartata si inca mai are nevoie de un sofer dimineata si de un insotitor in urmatoarele 2 saptamana pana scoate gipsul... Baietelul meu care nu mai stie cum sa faca sa scoata un ban de la mine sa-l puna la pusculita. Cum acum nu e prea apt pentru treaba in casa, ca sa fie platit, ma pune sa-i dau 1 leu daca isi numara toate masinile... Ha. S-o creada el, leul e al meu.

Asadar, daca ziua de luni a inceput asa, asa o sa-mi fie toata saptamana, clar. Marti am sedinta cu parintii la scoala Ilincai, miercuri am sedinta cu parintii la scoala lui Luca, joi as vrea sa ma duc si eu sa ma tund. Si asa alerg vesnic ca nebuna, nu vreau sa sperii copii aratand si ca o zaluda... Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa...

Later edit: intre timp a avut loc o negociere la sange. Si da, leul nu mai e al meu. E al lui. A zis ca duce gunoiul. 1 lei punga, zise el. Un leu doua pungi pe jumatate goale, zisei eu.. Doi lei zise el. Un leu, zisei eu, daca vrei bine, daca nu, imi duc singura gunoiul si pastrez si leul. Asadar, am un leu mai putin in portofel.

vineri, 23 noiembrie 2012

Cea mai specială

Da, sunt cea mai specială mamă din lume, asta în cazul în care nu ştiaţi deja. Asta a sunat declaraţia de aseară a Ilincăi către mama ei.
- De ce, măi Ilinca, sunt cea mai specială? întreb eu cu mirare în glas.
- Cum de ce? Pentru că eşti MAMA MEA, răspunde fi-mea senină şi pleacă la joacă.

Declaraţia de dragoste a mamei Ilincăi către tatăl Ilincăi s-a materializat prin a curăţa şi pune la borcan 3 kile de ghebe, în condiţiile în care tati iubeşte ghebele şi mami urăşte orice înseamnă ciuperci şi ghebe.

Şi pentru că sunt cea mai specială mamă din lume astăzi mi-am petrecut dimineaţa la spital. Cu Luca, la control. Totul e în regulă, mai ţinem gipsul încă 2 săptămâni. Doar că am primit un gips nou. Pentru că băieţelul, în timp ce se plictisea de zor acasă, ce s-a gândit el? Să tot bage mâna pe lângă gips să vadă dacă încape un deget, apoi două, până s-a lărgit. Aşa că azi a căpătat unul nou. Şi aşa ăla vechi era cam jegos, acum are unul alb strălucitor de-ţi ia ochii, nu alta :)) Noroc că se murdăreşte repede, că eu şi sor-sa am orbi uitându-ne la el tot weekend-ul... Măcar a primit voie să meargă la şcoală de luni, aşa, cum o putea şi el.

Vă dorim un weekend plăcut şi multă voie bună!!!

luni, 19 noiembrie 2012

Statul

Vineri (înainte de nefericitul accident care s-a soldat cu o mână în gips) m-am dus cu Luca la poştă să iau alocaţiile. I-am explicat de unde vin şi, cât sunt de mici în comparaţie cu nevoile lor. A zis ca vrea şi el 10 lei din aia 42 să îi pună lunar la puşculiţă, restul cică pot să-l folosesc eu când mă duc la Lidl să iau lapte şi cereale. Mi s-a părut o cerinţă rezonabilă, aşa cum am fost de acord. Ajungem acasă, îi dau lui Luca 20 de lei să pună 10 lei în puşculiţa lui şi să-i dea 10 lei soră-sii. O cheamă pe Ilinca şi îi zice:
- Ia ăştia 10 lei să ţi-i pui în puşculiţă.
- De unde sunt? întreabă nedumerită pisicuţa, deoarece ea nu e învăţată să primească bani pentru puşculiţă fără să fie ziua ei sau fără să facă ceva munci prin casă.
- De la stat, răspunde Luca.
- Dar cine e statul ăsta de ne dă bani?
- Ăştia care ne conduc.

The end

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

De la bal la spital

Sa ma zica cineva ca vorbele din batrani sunt depasite. Nu-s deloc. Am plecat ieri dupa amiaza de acasa veseli si voiosi la petrecere la Mircea, colegul lui Luca, la un loc de joaca unde s-a serbat si Luca de ziua lui. Fericire mare, mai ales ca fusese si Ilinca invitata, ca ea de regula nu primeste invitatii la petrecerile unde e frate-su invitat. Am ajuns, am pupat sarbatoritul, ne-am facut comozi pentru 3 ore de joaca si au tasnit de langa mine. Nici n-am apucat bine sa ma asez, sa schimb 3 vorbe cu mamicile prezente, ca a si venit don'soara tipand ca Luca a cazut si plange rauuuuuu!!! Aham, zic eu, am dat fuga sa vad care-i treaba. Luca al meu statea chircit pe jos si urla cu sughituri. Hait, am zis, asta nu-i de bine. L-am adunat de pe jos, l-am asezat pe-o treapta, am evaluat situatia, am pus niste gheata, i-am dat niste apa, el sa se potoleasca pace. "Ma doare, ma doare, ma doareeeee mana, ma doare cotuuul!!!!" Deci nu te doare-n cot, mamico draga, te doare doar cotul... Mda, nu-i a buna, am zis eu. Hai la spital. Norocul nostru ca mama sarbatoritului este asistenta medicala la UPU, a dat doua telefoane si ne-a trimis la o colega. Daca nu ne trimitea ea unde trebuie, cred ca ne cresteau barbile asteptand la urgente sa fim bagati in seama, era o aglomeratie de nedescris. Am lasat-o pe Ilinca in grija altora la petrecere si am plecat la spital. Ne-am miscat repede pe acolo, ne-au facut fuga o fisa, fuga la medicul de garda, fuga la radiografie, fuga la medicul specialist, fuga la pus gipsul. Fuga asta a durat o ora jumate. Daca nu eram cunostintele cuiva cred ca fuga asta dura cam 6 ore, sincer... Apoi fuga la Ilinca, sa recuperam copilul din grija altora.

Baietelul s-a resemnat repede. Asta este, 3 saptamani e olog, nu se joaca pe calculator, probabil ca nici la scoala nu o sa mearga. Mergem vineri la control, poate totusi o sa-i dea dr voie sa mearga la scoala dupa prima saptamana, macar ca aude si el ce se mai petrece in clasa. I-am explicat ca e un prilej bun sa citeasca mai mult :)), daca tot nu se poate juca pe calculator... Si mai e un prilej bun sa doarma cu mama lui in pat, fara sa se supere sor'sa pe el. Sa vedem partea plina a paharului, zic, e o atitudine constructiva.

Si dupa cum ziceam, am ajuns la Ilincutza. Moama, cand l-a vazut asta cu mama in gips, s-a pus nene pe-un urlat, mai rau ca frate-su cand a cazut. Cu sughituri plangea nu alta. Si cu vorbe. "Eu nu pooot sa ma uit la Luca asa ca mi-e mila eeel!!! De ce a trebuit sa cada chiar Lucaaaaa al meeeeeu???? Maaaami, mi se face rau cand il vad asaaaaaa. Eu nu su pooort sa-l vad asa ca stiu ca il doaaaaare. Maaaaami, ce ne facem noi acum cu el asaaa???" Taci cu mama ca nu-l mai doare, o sa avem grija de el, o sa-l rasfatam si o sa-l ajutam noi, o sa-i dam pantalonii jos cand face pipi, o sa-i dam sa pape ciorba ca la bebelusi, o sa treaca repede trei saptamani. Printre sughituri intreaba pisicuta cu speranta in glas: "Si daca el nu merge la scoala, pot sa stau si eu acasa cu el?" :)) Aha, de-asta mi-esti, Ilinco mama. "Nu, mama draga, tu mergi la scoala". Pfoaaaaa, mare dezamagire pe capul ei. Iar plans cu sughituri. In timp ce incercam sa o calmez pe asta, apare si baietelul faultat si ma intreaba senin: "Mami, pot sa mananc tort?" "Mananca dragule, ca ai doar o mana rupta, nu esti la regim" :)) Asta dupa ce a halit friptura cu cartofi prajiti, cu mana stanga. Ii scazuse glicemia la spital, trebuia crescuta imediat :)) Cartofi prajiti ajuta, sa stiti, va confirma el. La tort, Ilinca plangea iar in hohote cand vedea cum ii dau eu in gura lui Luca, iar Luca ii explica cum sa se calmeze: "Respira adanc, trage aer pe nas si scoate-l pe gura si nu iti mai vine sa plangi, ia sa vezi"

Cu chiu cu vai am ajuns acasa, ne-am schimbat, a mai bocit Ilinca o tura de mila motanelului si am cazut lati cu totii... Acum, as we speek, mi se explica ca "ne e foameeeeee, tu nu auzi cum ne ghioraie matzele???" Am sa ma execut rapid cu niste sandwichuri, ca se pot manca si cu mana stanga...

Pentru eternitate, o poza de aseara:

Photobucket

vineri, 9 noiembrie 2012

Nerabdare

Azi ii aduc acasa. Au fost in vacanta la bunicul de sambata trecuta. Mi-e dor de ei de nu mai pot. Am avut la dispozitie timp de o saptamana o casa goala si exagerat de linistita. Doar eu si casa. Singurul producator de zgomote a fost televizorul. Si eu, cand am mutat niste mobila sa adun gunoiul de pe sub ea. Mi-am auzit gandurile de o saptamana incoace. Intai a fost placut. Apoi nu mi-a mai placut. Am prea multe ganduri in cap, daca am timp sa le ascult imi vajaie capul. Si urechile. Asa ca mai bine le ignor. Dar nu-i nimic, nu mai am timp sa le ascult de azi incolo, o vreme. De ce sa le mai ascult? Mai bine ascult glasuri vesele de copii, glasuri plangacioase, glasuri paracioase. Mi-e dor de ei... Si lor de mine. Mi-a spus chiar Ilinca aseara, la telefon, pe o voce plangacioasa. "Mamiiiiii, vreau sa vii mai repede, mi-e dor de tineeeee!!! Vreau sa vii chiar acum..." Vin mamico, vin, chiar astazi dupa amiaza. Vin sa va aduc inapoi acasa, sa ma bucur de voi, sa ma enervez cu voi si pe voi, vin sa va imbratisez si sa va iubesc. Cand sunt plecati, vinerea e cea mai nesuferita zi. Pentru ca dupa amiaza cand ajung la ei vine tare greu. Nu mai am rabdare de nimeni si de nimic pana nu ajung ajung la ei. Nici ei nu mai au rabdare. Si cand sunt nerabdatori se cearta si se impung toata ziua. Si il enerveaza pe bunicul. Dar bunicul e bun si bland si ii tolereaza. Si ii iubeste. Stiu ca atunci cand or sa fie mari, isi vor aminti cu drag si dor si iubire de toate vacantele la bunicul. Bunicul lor e ca bunicul din povesti. Ii ia seara pe fiecare pe un genunchi si le povesteste lucruri. Si le cere cate un pupic si ii inveleste toata noaptea si le spune ca-i iubeste. Si ii rasfata si ii cearta daca e cazul. Si se uita la ei cum se joaca si ii pune la treaba. Si le face un cozonac si niste poale-n brau dumnezeiesti. Si ii asteapta in toate vacantele cu o nerabdare de copil mic. Si ii ingrijeste cum se pricepe el mai bine, un barbat singur de aproape 70 de ani. Caruia nu stiu daca am sa-i pot multumi vreodata asa cum se cuvine pentru ceea ce face pentru nepotii lui...

vineri, 2 noiembrie 2012

Uitarea

Aseara ma framanta o problema. Cum sa fac eu sa aflu in mod diplomat, asa, cand e ziua de nastere a bonei.  Ii zic Ilincai: mami, maine cand stai tu de vorba cu tanti Lili, te rog, intreab-o cand e ziua ei de nastere. Numai sa tii minte ce-ti spune, da? Ea: bine mami, am s-o intreb. Dar ce ma fac daca uit in timp ce dorm cand e ziua ei? Ei bine, la asta nu ma gandisem...