De la bal la spital

Sa ma zica cineva ca vorbele din batrani sunt depasite. Nu-s deloc. Am plecat ieri dupa amiaza de acasa veseli si voiosi la petrecere la Mircea, colegul lui Luca, la un loc de joaca unde s-a serbat si Luca de ziua lui. Fericire mare, mai ales ca fusese si Ilinca invitata, ca ea de regula nu primeste invitatii la petrecerile unde e frate-su invitat. Am ajuns, am pupat sarbatoritul, ne-am facut comozi pentru 3 ore de joaca si au tasnit de langa mine. Nici n-am apucat bine sa ma asez, sa schimb 3 vorbe cu mamicile prezente, ca a si venit don'soara tipand ca Luca a cazut si plange rauuuuuu!!! Aham, zic eu, am dat fuga sa vad care-i treaba. Luca al meu statea chircit pe jos si urla cu sughituri. Hait, am zis, asta nu-i de bine. L-am adunat de pe jos, l-am asezat pe-o treapta, am evaluat situatia, am pus niste gheata, i-am dat niste apa, el sa se potoleasca pace. "Ma doare, ma doare, ma doareeeee mana, ma doare cotuuul!!!!" Deci nu te doare-n cot, mamico draga, te doare doar cotul... Mda, nu-i a buna, am zis eu. Hai la spital. Norocul nostru ca mama sarbatoritului este asistenta medicala la UPU, a dat doua telefoane si ne-a trimis la o colega. Daca nu ne trimitea ea unde trebuie, cred ca ne cresteau barbile asteptand la urgente sa fim bagati in seama, era o aglomeratie de nedescris. Am lasat-o pe Ilinca in grija altora la petrecere si am plecat la spital. Ne-am miscat repede pe acolo, ne-au facut fuga o fisa, fuga la medicul de garda, fuga la radiografie, fuga la medicul specialist, fuga la pus gipsul. Fuga asta a durat o ora jumate. Daca nu eram cunostintele cuiva cred ca fuga asta dura cam 6 ore, sincer... Apoi fuga la Ilinca, sa recuperam copilul din grija altora.

Baietelul s-a resemnat repede. Asta este, 3 saptamani e olog, nu se joaca pe calculator, probabil ca nici la scoala nu o sa mearga. Mergem vineri la control, poate totusi o sa-i dea dr voie sa mearga la scoala dupa prima saptamana, macar ca aude si el ce se mai petrece in clasa. I-am explicat ca e un prilej bun sa citeasca mai mult :)), daca tot nu se poate juca pe calculator... Si mai e un prilej bun sa doarma cu mama lui in pat, fara sa se supere sor'sa pe el. Sa vedem partea plina a paharului, zic, e o atitudine constructiva.

Si dupa cum ziceam, am ajuns la Ilincutza. Moama, cand l-a vazut asta cu mama in gips, s-a pus nene pe-un urlat, mai rau ca frate-su cand a cazut. Cu sughituri plangea nu alta. Si cu vorbe. "Eu nu pooot sa ma uit la Luca asa ca mi-e mila eeel!!! De ce a trebuit sa cada chiar Lucaaaaa al meeeeeu???? Maaaami, mi se face rau cand il vad asaaaaaa. Eu nu su pooort sa-l vad asa ca stiu ca il doaaaaare. Maaaaami, ce ne facem noi acum cu el asaaa???" Taci cu mama ca nu-l mai doare, o sa avem grija de el, o sa-l rasfatam si o sa-l ajutam noi, o sa-i dam pantalonii jos cand face pipi, o sa-i dam sa pape ciorba ca la bebelusi, o sa treaca repede trei saptamani. Printre sughituri intreaba pisicuta cu speranta in glas: "Si daca el nu merge la scoala, pot sa stau si eu acasa cu el?" :)) Aha, de-asta mi-esti, Ilinco mama. "Nu, mama draga, tu mergi la scoala". Pfoaaaaa, mare dezamagire pe capul ei. Iar plans cu sughituri. In timp ce incercam sa o calmez pe asta, apare si baietelul faultat si ma intreaba senin: "Mami, pot sa mananc tort?" "Mananca dragule, ca ai doar o mana rupta, nu esti la regim" :)) Asta dupa ce a halit friptura cu cartofi prajiti, cu mana stanga. Ii scazuse glicemia la spital, trebuia crescuta imediat :)) Cartofi prajiti ajuta, sa stiti, va confirma el. La tort, Ilinca plangea iar in hohote cand vedea cum ii dau eu in gura lui Luca, iar Luca ii explica cum sa se calmeze: "Respira adanc, trage aer pe nas si scoate-l pe gura si nu iti mai vine sa plangi, ia sa vezi"

Cu chiu cu vai am ajuns acasa, ne-am schimbat, a mai bocit Ilinca o tura de mila motanelului si am cazut lati cu totii... Acum, as we speek, mi se explica ca "ne e foameeeeee, tu nu auzi cum ne ghioraie matzele???" Am sa ma execut rapid cu niste sandwichuri, ca se pot manca si cu mana stanga...

Pentru eternitate, o poza de aseara: