joi, 10 septembrie 2009

tristeţe

M-am simţit aşa neputincioasă aseară după ce mi-am luat "larevedere" de la familia capreleiriucăi. Şi mi-a fost ciudă că am stat atât de puţin împreună. M-am simţit neputincioasă fiindcă nu am putut să opresc timpul în loc. Aş fi vrut să stau mai mult cu ei, aş fi vrut să mă bucur mai mult de Sofia. Şi, recunosc, că am plâns puţin uitându-mă lung după ei, din balcon. Pentru că am relizat că îmi sunt atât de dragi şi îi iubesc atât de mult... Ne vedem şi la anul, ştiu. dar aş vrea să-i văd în fiecare zi...

3 comentarii:

  1. i know! it's so unfair! e greu sa ma gandesc ca ii mai vad peste 1 an....adunate, cred ca i-am vazut 2 ore anul asta :(((

    RăspundețiȘtergere
  2. haidi bre, inchideti robinetu cu lacrimi, ca tot om mai vorbi. Si doamna Andra, ai mai avut parte de inca niste ore cu mine si Sofia :)

    RăspundețiȘtergere