Pe scurt, ca sa nu ne repetam: dimineata plangacioasa, plans incepand cu imbracatul pana la usa clasei. Acolo plans cu batut din picior, racnete si tavalit pe jos. Luca plangea in liniste, cu lacrimile siroind pe obraji. O las pe Ilinca, dupa cateva incercari nereusite de a o calma. Il duc si pe Luk, miorlaind pe infundate. Pana la clasa lui el se opreste, dar tot trist era. Ne-am pupat si la revedere.
La 11 il sun pe tati si-i zic: du-te de vezi ce face fi-ta ca ma ia durerea de cap daca nu aflu.
Tati, ascultator, se duce. Era liniste si pace, nu plangea nimeni, nu se auzea nimic suspect.
La 3 jumate erau veseli si intregi.
A mai trecut o zi...
Si uite asa,incet-incet,peste mai putin de o luna,vor intreba ca de ce ai venit sa ii iei asa repede de la gradinita,ca tocmai se jucau cel mai bine....:)))))
RăspundețiȘtergereDoamne, nu pot sa cred ca Luca inca mai plange dupa atata timp!!!
RăspundețiȘtergereIncurajator ... ce mai !
:(((
Tinem pumnii!
E mai bine si-o sa fie si mai bine, si-gur!
RăspundețiȘtergereSper sa fie mai bine. Adevarul e ca in afara de prima zi cand a plans mult, in celelalte zile nu a plans decat dimineata cand am lasat-o eu. Azi chiar a laudat-o doamna ptr ziua de ieri ca a fost cooperanta, a dormit, a mancat, etc.
RăspundețiȘtergereAna, Cami, Alina, multumim pentru cuvintele de incurajare! Fac tare bine la moral :))