tristeţe incomensurabilă...

M-am trezit plângând azi. Mimi, bona noastră, nu va mai veni de luni la noi. A fost şi este ca o bunică pentru noi. Sau ca a doua mamă pentru copii. Din păcate nu ne permitem să o plătim până iese la pensie, că dacă am fi putut, n-o mai lăsam să plece niciodată.. Aşa că azi îmi vine să bocesc. Am strâns-o în braţe dimineaţă şi i-am spus că o iubim. Si a apucat-o şi pe ea plânsu'. Bietul Luk se uita la noi ca la nişte nebune. :)) Probabil că o să mai colaborăm împreună, dar nu mai e o relaţie constantă. Şi asta mă face să sufăr... Eh, ne facem noi mari...
Şi luni o să vă zic că m-am trezit tot plângând. Fiindcă a crescut şi Ilinca suficient de mult cât să meargă la cămin... Of. Pot să plâng un weekend întreg? :)))