Eu, mama lor, am fost cuminte. Si buna, pe deasupra.Intr-o dimineata saptamana asta, dupa ce Ilinca imi promisese ca urca singura singura in scoala si nu ma mai cara cu ea pana la etajul doi, dupa ce imi promisese ca se duce la scoala cu vecina noastra Diana, s-a razgandit. Cu o seara inainte fusesem chiar convinsa ca o sa se duca cu Diana. Evident, am crezut-o, asa cum o cred eu de fiecare data cand promite solemn ceva. Oare o sa incetez eu vreodata sa o cred pe mincinoasa mea mica? :)
Dupa cum ziceam, in dimineata cu pricina, increzatoare, am trezit-o. Nici n-a deschis bine ochii, ca m-am prins ca s-a razgandit. Am lasat-o in pace, sperand ca n-a uitat promisiunea facuta. Nu o uitase, doar ca nu vroia sa se mai tina de promisiune. I-am zis printre dinti ca daca nu vrea sa se duca la scoala cu Diana, sa spuna frumos asta si o sa merg eu cu ea, ca de obicei. Vesela nevoie mare ca intuisem problema, mi-a zis ca vrea sa mearga cu mine.
- Am sa te duc, ce sa fac, doar nu ma cert cu tine, am zis eu.
Ea, fericita:
- Mami, am sa vorbesc cu moshul, sa stii.
- De ce mami?
- Pentru ca esti cuminte si ascultatoare si buna. Si ma duci tu la scoala. Asa ca meriti un cadou si am sa vorbesc cu moshul, sa-ti aduca si tie ceva.
Multumesc, Ilinca, pe aceasta cale. Daca nu erai tu, mama, sigur ramaneam fara cadou anul asta... Cred totusi ca tre sa fac cumva sa-l impresionez si pe Luca. Daca vorbeste si el cu moshul, mai mult ca sigur ca nu o sa raman cu buza umflata... Tati, pe tine trebuie sa te mai impresionez? :P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu