Aseară, în drumul nostru spre casă, am jucat un joc, cu Luca. Lui Luca îi plac poveştile, îi place să le inventeze, să le citească, să le povestească. Ştie să se bucure de lumea lor magică, lucru care mă face extrem de fericită. Aşa că m-a provocat la un joc, cu poveşti.
A trebuit să inventez o poveste despre cum mi-ar plăcea mie să fie într-un tărâm doar al meu. Recunosc, mi-a pus nişte întrebări pertinente pe alocuri, aşa că rezultatul final al exerciţiului meu de imaginaţie suna cam aşa:
"Sunt o prinţesă care trăieşte într-un tărâm paşnic, numit Tărâmul Nisipos, lângă malul mării, într-un castel de ciocolată. Tărâmul meu e magic, liniştit, cu nisipuri fine şi oaze minunate, se cultivă pomi fructiferi şi se cresc ponei roz şi mov. Puterea mea magică e să-i fac pe ceilalţi să aibă doar gânduri paşnice, să fie prietenoşi şi bine intenţionaţi. Totul trebuie într-o armonie perfectă, nu există duşmani şi nici lupte între regate." Concluzia Ilincăi a fost că şi ea vrea să locuiască împreună cu mine pentru că tărâmul meu e şi pe placul ei :))
Evident, a venit şi rândul lui să-şi spună povestea. El e un rege într-un ţinut ceţos, foarte tehnologizat, într-un castel mare, cu turnuri aurite. Toţi din ţinutul lui au nişte ochelari speciali, care îi ajută să vadă prin ceaţă, ca atare câştigă toate bătăliile. Puterea lui magică e să poată construi tunele pe sub mări şi oceane, prin munţi şi pe oriunde are el chef. Se deplasează pe nişte skateboarduri care plutesc deasupra solului.
Poveştile au fost mult mai amănunţite, mai ales a lui. Când am terminat de povestit, am ajuns acasă, ne-am văzut de ale noastre şi eu personal am dat uitării jocul ăsta.
Înainte de culcare, însă, băieţelul mi-a pus o întrebare:
- Mami, vrei ca regatele noastre să se învecineze?
Mă gândesc o clipă, înţeleg dedesubturile întrebării şi îmi asum riscul de a-i spune că nu vreau, prinţesei din mine nu-i plac vecinii luptători şi atotcuceritori. Mie îmi plac pacea şi armonia.
Neaşteptându-se la un astfel de răspuns, şovăie puţin şi spune:
- Păi regatul meu nu se mai luptă cu nimeni acum, pentru că a cucerit tot ce era de cucerit. Şi să ştii că, dacă vrei să fim vecini, o să trimit un oştean de-al meu, să te vegheze tot timpul.
Oh, cât de frumos e să ai un băieţel care să vrea să aibă grijă de mama lui tot timpul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu