Despre limite, curaj, lacrimi, bucurie si prietenie

A fost o zi plina. De emotii, de bucurii, de lectii pentru noi toti.  A fost o zi in care am invatat de la ea cat e de greu si de frumos in acelasi timp sa-ti depasesti limitele. Mi-am amintit de Ilinca mea de acum doi ani careia ii era teama sa mearga pana la magazinul de langa bloc. De Ilinca mea careia ii era teama sa duca gunoiul pentru ca e auzeau zgomote pe scara blocului. Care nu avea curaj sa incerce niciun lucru nou. Si am facut o comparatie cu Ilinca mea care astazi a jucat primele ei doua meciuri de volei. Pe care le-a pierdut, impreuna cu echipa ei. Cuvantul cheie este "impreuna". S-au incurajat unele pe altele. S-au bucurat impreuna. S-au sustinut una pe cealalta. Au curs si lacrimi, de emotie si de suparare. Am vrut sa ma reped pe teren, sa i le sterg. Dar a facut-o doamna antrenoare pentru mine, strangand-o in brate in locul meu. Am inteles ca e in siguranta cu dumneaei si ca e pe maini bune. As zice ca a fost o zi buna. Pentru ca prietenii nostri au ales sa isi lase treburile si viata deoparte si sa ne fie alaturi. Impreuna cu ei am putut sa le dam copiilor o lectie, pe viu, despre prietenie. Am strigat impreuna, am plaudat impreuna, ne-am intristat impreuna. Am laudat-o impreuna si i-am spus impreuna ca o iubim si ca suntem mandri de ea. A fost ziua in care fratele ei i-a explicat ca este la fel de mandru de ea cum a fost si de el cand s-a calificat la faza nationala a concursului de geografie. A fost o zi in care i-am multumit fiicei mele pentru ca ne-a ales sa-i fim parinti si pentru ca a venit in familia asta sa ne de-a lectii despre curaj, determinare si limite.