Ieri a fost ziua în care mi-ai spus, printre lacrimi și muci, că tu nu vrei să te duci acasă, după școală. Am simțit vorbele astea ale tale ca pe un pumn în stomac, dat cu furie de cineva care mă urăște. Mi-aș dori să nu auzi niciodată o astfel de vorbă de la fiica ta. Și mi-aș mai dori să fi fost prima și ultima oară când am auzit așa ceva de la tine. Cum bine ți-ai dat seama și singură, făcând acel exercițiu de imaginație, nu e așa vreo mare scofală să pleci de acasă. Eu n-am să uit curând cum povesteai ce ai face tu dacă ai pleca de acasă, cu lacrimile șiroind pe obraji. Pentru că, pe măsură ce povesteai, îți dădeai seama că nu e o idee chiar așa de bună să pleci de acasă... Ești un copil deștept și poți mai mult de atât. Și pentru noi, părinții tăi, e important să realizezi singură care ar putea fi consecințele alegerilor tale. Viața o să te pună față în față cu situații diverse în care primul tău impuls ar putea fi să te ascunzi. Doar că fuga nu e o soluție și nu are ce să caute pe lista opțiunilor tale. Sunt convinsă că ieri ai înțeles și asta. Te rog să ții minte ziua de ieri. Și, de fiecare dată, să îți amintești că noi, mama și tata, te iubim necondiționat. Și vom fi aici, lângă tine, până la sfârșitul vieții noastre.
Fiecare vârstă e o provocare. Și pentru tine și pentru mine. Tu mă ajuți să devin un om mai bun. Nu e ușor să fii părinte, dar e frumos. Pentru că pot și eu să cresc o dată cu tine. Pot să devin un om mai bun. Pot să îmi depășesc limitele. Nu doar voi, copiii, puteți învăța ceva de la noi, adulții. Și noi adulții putem învăța de la voi, copiii. Trebuie doar să vrem, și unii și alții. Sâmbătă am ales să ne plimbăm 200 de kilometri pentru a le face galerie colegelor tale mai mari de la volei, în loc să lenevim pe canapea într-o zi friguroasă. Poate că eu aș fi ales leneveala, dar am considerat că ar fi mai bine să mergem, să privim și să analizăm cum va fi viitorul tău, dacă alegi să mergi la volei în continuare. Și să fim acolo, alături de niște copii desptepți, care preferă să își consume energia într-o sală de sport. Pentru că noi, părinții tăi, îți vom respecta alegerile și te vom susține și te vom ajuta să fii mai bună. Te-am văzut cât de concentrată ai urmărit cum jucau colegele tale un pic mai mari. Și te-am văzut cât de iute ai țâșnit de pe bancă să te bucuri alături de ele când au câștigat. Și mi-am dat seama că a meritat plimbarea și că tu ai învățat ceva. Faptul că au pierdut al doilea meci nu mi s-a părut un lucru chiar așa de rău, cum spuneau ceilalți că ar fi. Da, poate că au ratat o șansă. Dar nu a fost ultima. Faptul că o să le vezi în continuare la sală, la antrenamente, e o lecție. Despre perseverență și curaj. Despre cum nu trebuie să te lași descurajată de un eșec. Mi-aș dori ca ori de câte ori te simți descurajată să încerci să nu lași frica să te cuprindă. Ci să te întrebi de ce ți-e frică. Ce rău ți se poate întâmpla. Când simți că te cuprinde teama, adu-ți aminte de ce îți place să joci volei. Alungă din minte imaginea unui eșec. Înlocuiește-o cu imaginea unui atac reușit. Cu imaginea unei victorii. Spune-ți că VREI, POȚI, ȘTII. E ușor să lași frica să te cuprindă, dar frica e neproductivă, te epuizează fizic și psihic. Mai bine te gândești la calitățile și atuurile tale.
Și nu uita că toți patru formăm o echipă. Ne susținem, ne încurajăm, ne bucurăm împreună, suferim împreună, găsim soluții împreună. Trebuie doar să vrem.
Cu încredere,
mama
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu