Mami, sunt dezamăgit de mine

Ce te faci când îți spune copilul de aproape 13 ani asta? Ce îi spui să îl încurajezi? Cum îl faci să înțeleagă că nu stă treaba chiar așa? E greu pentru un părinte să audă asta. E tare greu și vine ca un pumn în stomac... Asta mi-a spus mie fiul meu aseară, printre lacrimi șiroind tăcute pe obraji, că și-a dorit tare mult să se califice la faza națională a concursului de geografie, că a muncit cât a putut el de mult, că s-a străduit să facă ce a putut el mai bine. Și totuși nu i-a ieșit... De ce nu i-a ieșit? De ce a greșit pe alocuri, deși poate că găsea răspunsurile corecte dacă se concentra și mai mult? Că doamna de geografie, pe care el o iubește, a investit timp și încredere în el. ”Mami, chiar sunt dezamăgit de mine...” Nu e deloc ușor să auzi așa ceva de la copilul tău. Deși simțeam că o să vină destăinuirea asta, tot m-a luat pe nepregătite. Am avut senzația că mă sparg și că trebuie să mă adun cu fărașul de pe jos. Am avut o clipă de tăcere în care m-am străduit să-mi găsesc cuvintele potrivite. Am încercat să fiu convingătoare. Am încercat să îl încurajez. Să-i explic că, în primul rând, trebuie să fie mândru de el că a încercat. Că trebuie să fie mulțumit de el că a ales să se pregătească pentru un concurs, în loc să-și piardă timpul aiurea. Că a învățat lucruri care îi vor fi de folos pe viitor. Că noi îl îubim la fel de mult și că suntem la fel de mândri de el. Poate că uneori nu e bine să încurajez stabilirea unor standarde prea înalte. În ceea ce-l privește pe Luca, el și-a stabilit singur standardele înalte. Poate că e și vina mea că nu l-am pregătit deloc pentru un eșec. Nu știu decât că azi am un copil dezamăgit. Dar mai știu că e un luptător și că, de mâine, se va concentra pe obținerea unor victorii mici care îl vor ajuta să-și revină.