Ea și el

I-am zărit din goana mașinii, mergând unul lângă celălalt, pe trotuar. Mi-a rămas imaginea întipărită pe retină. Am zâmbit, fericită, realizând că sunt bogată. Cam de acceași statură, în ciuda diferenței de vârstă. Ea țopăia fericită pe lângă el. El, mergea apăsat și calm, așa cum îi e firea. Au pornit împreună spre o nouă zi. Ei doi, unul lângă altul, copiii mei care-mi umplu viața de bucurie. În mașină Ilinca m-a întrebat cu o undă de speranță în glas: ”Mami, și mâine merg cu Luca la școală?” A fost dezamăgită când a auzit ca nu. De mâine revenim la programul normal. Ea învață de dimineață, el învață după amiază. Cred că, uneori, au nevoie de mai mult timp împreună. Cred, de asemenea, că dacă ar sta mai mult împreună, ar ieși scântei mai des. Sunt o echipă, ei doi. Dincolo de legătura de sânge, îi mai leagă iubirea necondiționată ce și-o poartă. Știu că se pot baza unul pe celălalt. Se bucură unul de celălalt. Se ceartă. Se împacă. Se joacă. Se ajută. Se simt bine împreună. Se întristează împreună. Se încurajează. Încep să învețe să se respecte unul pe celălalt. Sunt niște adulți mai mici. Aseară am ieșit la alergat. Am alergat umăr la umăr cu Luca. Am constatat că, în curând, rămân mică pe lângă el. Au crescut. Au trecut în alte etape din viață. Dar noi, eu și tatăl lor, suntem tot aici. Să ne mirăm împreună, să ne bucurăm împreună, să ne facem griji împreună, să facem planuri împreună. Căci împreună le vom trece pe toate.