A cam trecut un an de la ultima mea scrisoare, dar e drept că nu prea poți scrie o scrisoare cuiva dacă e aproape mereu lânga tine. Ieri dimineață m-am trezit așa, cu niște sentimente amestecate. De ușurare. De grijă. De tristețe. Pe drum spre birou m-am simțit totuși fericită și recunoscătoare. Am avut parte de 7 luni tare mișto, în care le-am cam făcut pe toate: ne-am iubit, ne-am plimbat, ne-am intrat într-o rutină demult uitată, ne-am petrecut timp bun împreună, ne-am plictisit, ne-am regăsit, ne-am certat, ne-am împăcat, ne-am îngrășat (dă Doamne să și slăbim), ne-am bucurat de copii și de prieteni și de familie, aș zice că ne-a fost bine. În tristețea mea matinală am realizat că, de fapt, ți-ai îndeplinit scopul pentru care ai luat o pauză așa de lungă, ceea ce însemnă că ai fost perseverent. Iar eu am fost acolo și nu te-am lăsat să cedezi. Însă, înainte de toate, cred că scopul principal pentru care ai putut să stai așa de mult lângă noi au fost copiii. Copiii au avut timp să-și redescopere tatăl. Tu ai avut timp să-ți redescoperi copiii. Ați petrecut timp bun împreună. Ai fost acolo și i-ai încurajat. I-ai mai certat pe alocuri, dar i-ai și strâns în brațe. Ai șters lacrimi de bucurie și de tristețe. Ilinca, avându-te alături, a început să iubească voleiul și mai tare. A înțeles de ce trebuie să și muncească pentru școală ca să obțină rezultate bune. Luca, avându-te alături, a încept să capete obiceiuri de bărbat. V-ați uitat împreună la meciuri, ați fost la sală împreună, a înțeles de ce iubești handbalul așa de tare și a început să-l iubească și el. Sunt lucruri pe care doar un tată le poate face cu și pentru copiii lui și tu ai avut privilegiul de a vă petrece așa de mult timp împreună. Și tocmai pentru că a fost așa de mult, ieri am șters lacrimi tăcute de tristețe de pe obrajii lui Luca. Luca, cel care rareori plânge. Ilinca a fost mai curajoasă. Mi-a spus că s-a simțit ciudat fără tine acasă, dar a văzut partea plină a paharului: are canapeaua doar pentru ea și nu o mai cicălește nimeni. Față isteață, doar seamănă cu tine...
Nu-ți face griji, partea ta de pat a fost deja ocupată, nu m-am simțit deloc singură azi noapte. O patrupedă mieunătoare, care obișnuiește să doarmă în ghiveci, s-a gândit că poate mi-e greu singură, așa că a dormit pe perna ta. Să-ți țină locul cald. Încet, încet, intrăm într-o altă rutină. Ne regăsim un echilibru doar în trei, învățăm din nou să ne descurcăm așa. Și ne gândim la tine, cu bucurie și iubire și de-abia așteptăm să vii din nou acasă. Suntem aici. Vom fi mereu aici, așteptându-te, cuminți, să te întorci la noi. Te rugăm, ai grijă de tine!
Cu dragoste,
trei adamești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu