Ochii ăia verzi...

Pentru ochii ăia verzi mi-aș arunca armele

Aș pierde războaiele
Învins aș sta in faţa ta
Fără orgolii să mă vezi și să îmi strigi numele
Eu să îţi fiu binele

Tu să te pierzi in faţa mea

Mi-era dor de ochii ăia verzi în care m-am pierdut o bună bucată din viața asta și, cumva, am ajuns să-l ascult într-o zi pe Randi, melodia aia a lui despre ochi verzi. Lacrimi tăcute au început să șiroiască pe obrajii mei și am stat așa, o vreme, uitându-mă lung pe geam și aducându-mi aminte. Câteodată e de-ajuns un vers dintr-o melodie, un gest, o atingere și mă duc înapoi... Uneori plâng în tăcere, alteori zâmbesc tâmp, uneori îmi înghit lacrimile și-mi văd de treabă, alteori povestesc cu cine e pe lângă mine. Dorul de ochii ăia verzi s-a stins brusc, într-o zi, când m-am oprit din ce făceam și m-am uitat fix în ochii Ilincăi, doar trezită din somn, moale, călduță și acidă la vorbă ca tatăl ei. Am privit-o lung și stăruitor, m-am pierdut în ochii ei, am mângâiat-o și am strâns-o în brațe, i-am mulțumit că există în viața mea și că seamănă, uneori, atât de bine cu tatăl ei...