Din weekend, amestecate

- Ilinca, mami, cum face boul?
- hm....
- hai măi mami, cum face boul pe care tocmai l-am văzut pe geam?
- bou, bou, bou, bou!!! Aşa face, să ştii, mami.
Uh, habar n-aveam cum face boul. Da' de-acum ştiu. Parol.

În weekendul ăsta am început să redevin, timid e drept, "mama". Cu puţin noroc, peste încă o lună, poate ajung să fiu "mami" din nou.

Ne-am plimbat până am căzut laţi, tot weekedul. Sâmbătă am ajuns într-un loc uitat de lume. În vârf de munte, la Bisoca, la Mănăstirea Poiana Mărului. Gaşcă mare, copii mulţi, coloană de 6 maşini. Popasuri dese, senzaţii de vomă la copii din cauza drumului şerpuit, nerăbdare, eternul "mai avem mult?????". Drumul destul de prost dar, din punctul meu de vedere, merită deranjul. Cât am ascultat puţin din slujbă copiii au alergat nestingheriţi în curtea mănăstirii. Şi s-au bucurat de natură, de soare şi de iarbă verde. Am avut emoţii că n-o să reuşim să ne întoarcem din cauza unor curbe în ac de păr, foarte înclinate. Chiam mă gândeam că nu mai urcă maşinile înapoi. Dar au urcat, deşi cu greu. Mi-am amintit de o manevră pe care n-am mai executat-o de când am terminat şcoala de şoferi, de vreo 14 ani: plecatul din rampă cu frâna de mână trasă. Am executat-o de câteva ori cu succes.
După ce am plecat de la mănăstire, ne-am oprit la poalele pădurii, într-o poieniţă, la un grătar. N-am mai fost la iarbă verde de ceva vreme. Uitasem că e frumos. Ne-am simţit minunat. Ne-am bronzat. Am povestit. Am mâncat. Copiii au alergat fără să fie deranjaţi de părinţi. Am obosit, am moţăit la umbră pe-o saltea. Am plecat fericiţi acasă. Am avut o zi minunată. Ne-am bucurat de natură, de bucuria copiilor, de linişte, de prieteni. Mai vrem astfel de ieşiri. Încep să descopăr guctul excursiilor de-o zi. Necesită mai puţine bagaje şi mai puţină organizare decât ieşirile de-un weekend. Drept urmare, dacă nu intervine nimic, duminica viitoare mergem la Vulcanii Noroioşi. Acolo unde nu creşte iarba, unde am mai fost, unde ne-a plăcut şi unde ne mai ducem.

Ca de obicei, poze din weekend nu avem. Poate din următorul...

4 săptămâni

... de când nici eu nici Alexandru n-am mai fumat. Doamne şi ce bine e!!!! Mă rog la Dumnezeu în fiecare zi să-mi dea putere şi minte în cap să nu mai fumez. Luk e aşa de mândru de noi, deşi nu ştie mititelul că e un efort destul de mare pentru noi. Şi faţa lui fericită şi multumită şi mândră cand aude ca nu am mai fumat îmi dă putere. Să nu fumez nici azi. Şi nici mâine. Şi nici poimâine. Pot să respir mai bine. Nu îmi mai miros hainele urât. Simt mirosuri noi. Simt gusturi noi. Cafeaua e muuuulta mai gustoasă. Lumea e mult mai frumoasă. Nu mă mai simt obosită în fiecare minut din viaţa mea. Sunt mai fericită. Vreau să mă simt la fel şi peste un an de zile. Şi peste doi. Şi în tot restul vieţii mele...

Remember: Ilinca mică

Aseară, înainte de culcare, eu şi copiii, în dormitor, povesteam.
- Luk, îţi mai aminteşti cât de mică era Ilinca atunci câmd am venit cu ea de la maternitate, după ce am nascut-o? întreb eu.
- Nu-mi mai amintesc, zice Luk foarte preocupat de altceva decât de discuţia noastră...
- Dar cadoul pe care ţi l-a adus după ce s-a născut, trenul ăla frumos, ţi-l mai aminteşti?
- Trenul???? Da, îmi amintesc, zice Luca brusc entuziasmat.
Ilinca: "Ce tren? Că eu n-am avut bani să-ţi cumpăr tren cand m-am născut..."

Nothing important...

În weekend am fost la ţară, doar că ne-a împiedicat caldura să ne deplasăm mai departe de poartă. Asta presupunea să scot copiii din piscină, lucru absolut imposibil. Nu mi-am ţinut promisiunea. Ruşine să-mi fie că nu mi-am ţinut promisiunea. Dar chiar a fost caniculă. Data viitoare...

Aseară n-am mai avut chef de parc. Am ieşit prin faţa blocului. Ilinca a vrut musai să iasă cu rolele afară. Pentru prima oară în viaţa ei. Ca atare l-a rugat din suflet pe Luk să-i împrumute şi ei rolele. Şi Luk, mărinimos cum îl ştiu, a zis că i le dă, normal. Bucurie maximă, the usual "Luca e cel mai bun faret din lume!!!!" Şi-am ieşit cu rolele, după ce mi-a luat 10 minute să o echipez. Logic că i se duceau picioarele în toate direcţiile dar, spre surpriza mea, şi-a ţinut tare bine echilibrul după câteva minute de exersat. Nu a rezistat mult, vreo 20 de minute cred. Dar s-a bucurat ca a putut să încerce, că Luk a fost bun şi darnic, că mami a avut rabdare să o ajute. Îi radia faţa de fericire. Copilul ăsta râde cu tot sufletul. Mereu mă minunez de felul în care ştie să se bucure...

Later on, spre bucuria nemărginită a copiilor, ne-am întalnit cu cele mai bune prietene: Oana şi Roxana. Ce joacă, ce bucurie, ce alergătură încoace şi-ncolo. Văleu, şi ce de căzături!!! Funduri turtite, cucuie, genunchi juliţi... Târziu, când trebuia să fim demult în casă, dar nu ne înduram să ne mişcăm din loc, îi spun Ilincăi cum au dărâmat-o astă seară toţi ăştia mai mari. Întâi Luk, apoi Roxana. Şi pisicuţa mea, cu o logică de fier, zice că "Oana nu m-a dărâmat, Ileana..." Corect, what can I say???

Deci n-am mai făcut nimic impoant... Aşteptăm weekendul, care se prevede a fi minunat. Din păcate e doar marţi astăzi...

Promisiune

Mihai mi-a trimis azi un link. Promit că în weekendul ăsta mergem o fugă acolo, e la doi paşi de casa noastră de la ţară. Şi mai promit că am să privesc totul cu alţi ochi. Toată copilăria mea m-am dus cu mamaia la biserica asta. Şi de fiecare data am alergat cu copiii din sat printre ruinele despre care nu ştiam nimic. Şi nu am ştiut nimic până în ziua de azi.

Mara

Ea e Mara. Prietena noastră. Prietena lui Luk şi a Ilincăi. A fost în vizită prelungită la noi în weekend. Plimbarea de sâmbătă dimineaţa din parc, unde am smuls priviri compătimitoare de la babe care se uitau triste la mine cum aveam grijă de TREI copiii, deci cum ziceam plimbarea asta i-a făcut o foame de lup Marei. :)) Şi după cum se vede poate să mănânce cu două linguriţe deodată. Şi ofta. Şi zicea miam - miam (sau ceva asemenea; măcar aprecia cineva ciorba mea). Şi la final, după ce a dat gata şi al doilea castron, după ce a băut zeama direct din castron, avea broboane de sudoare pe frunte. :)) A fost TOTALĂ!!!!
În concluzie, Mara a fost cel mai cuminte musafir al nostru ever şi o mai aşteptăm pe la noi oricând.

Poze de la mare

Banana

Ieri la semafor. Eu şi copiii în maşină. Trece pe lângă noi un copil care cerşea. De regulă nu prea le dau nimik, dar ieri zic către copiii: "Mami, mai am o banană aici, i-o dăm ăstuia mic şi amărât?" Şi îi dau banana. Ăla zice mulţumesc şi pleacă fericit. Luk al meu cugetă: "Vai mami, în sfârşit ai fost şi tu milostivă!!!" Uh. Oare de când aştepta el să fiu şi io milostivă?

La ţară

"Mamiiiiiiii!!!!!!!! Ileana!!!!!! Azi am vazut GARAJUL vacii cu tati, da? Doar că vaca nu era in garajul ei pentru că a murit." (Ilinca)

We're back!

Ne-am intors si din concediu... Cu mai putina tristete in suflete decat in alti ani pentru ca am plecat cu gandul ca ne reintalnim cu marea la inceput de septrembrie... Luk deja intreaba cate saptamani mai sunt pana mergem din nou la mare. Ilinca asteapta si atat.

Am avut un concediu minunat. Copiii cuminti. Si multi. Cazare foarte buna. Companie excelenta. 6 adulti. 6 copii. Varicela. Mese peste mese, mancare peste mancare. Stomac putin deranjat . Plaja. Mare. Soare. Scoici. Colace peste colace. Bagaje pentru plaja. Roshu in gat. Putin febra. Surprinzator, fara rau de masina la nimeni anul asta. Premiere la mancare: ardei gras, pulpe de pui direct de pe gratar nedespielitzate, legume multe, fructe foarte multe si variate. Mese foarte dese. "Mami mi-e foameeeeeeee" de cateva ori pe zi. Somn de pranz. Minunat concediu, clar!

"Mami, noi cand mancam inghetata?"
"Astazi dupa amiaza, Luca. Dupa ce ne trezim din somnul de pranz."
"Ileana, eu vreau cu capsuni, muuulta, cu o suta de feluri de capsuni, da Ileana?"
"Da, Ilinca, de capsuni iti iau. Dar de cate feluri crezi tu ca sunt căpşunile?"
"De multe feluri Ileana, de o sută de feluri. Eu vreau o îngheţată de o sută de feluri de căpşuni, o îngheţată pufoşică, da???"

Brusc în concediul ăsta am devenit, pentru Ilinca, "Ileana" pur şi simplu. Nu mai sunt mami. Nu mai sunt cea mai bună mami din lumea ei. Nu mai sunt mămica ei. Sunt doar Ileana. O fi de bine?