Aseară, după ce copiii şi tatăl lor au plecat la film, iar eu am rămas singură acasă să termin de citit o carte, am observat la un moment dat că mâţa noastră lipsea din peisaj, ceea ce nu-i stă deloc în fire. E prietenoasă şi dependentă de noi, musai trebuie scărpinată, mângâiată, băgată în seamă tot timpul. Aşa că am tot căutat-o prin casă. După o vreme, a scos capul de după canapea. Când am vrut să o iau în braţe, s-a ascuns speriată la loc. Şi uite aşa, timp de 2 ore, m-am chinuit să înţeleg ce avea mâţa noastră. Şi s-o îmblânzesc. Parca vedea fantome, se zburlea toată, se ascundea speriată după canapea şi nu îndrăznea sub nicio formă să iasă din sufragerie. Am plimbat-o în braţe prin casă, dar mieuna înfricoşată şi avea o coadă ca un pămătuf. Dădea semne clare că s-a speriat de ceva. Exact nu ştim ce a speriat-o, dar toată seara n-a fost în apele ei. Abia după ce s-au culcat copiii şi-a făcut curaj să se plimbe temătoare prin casă. N-am înţeles exact ce a păţit, aşa că întrebarea Ilincăi de dimineaţă mi s-a părut absolut firească "Mami, s-a reparat pisica?" :)))
După agilitatea cu care se cocoaţă în brad şi pe perdele, cred că s-a reparat...
PS: Pisica noastră e tot fără nume. Nu i-am găsit unul potrivit :)) O fi grav???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu