Îndată ce-l aud pe "vreau" prin casă, parcă simt nişte fiori de spaimă cum mă cuprind. De regula, "vreau" costă bani sau conține zahăr şi multe calorii. De-aia mă apucă teama când îl aud. Şi-l aud zilnic. De câteva ori pe zi. Astă seară am auzit următoarele:
- vreau nu-ştiu-ce carte (Ilinca)
- vreau ceva bun (amândoi)
- vreau un frățior (Luca)
- vreau o surioară (Ilinca)
- vreau nişte rățuşte de plastic pentru baie (Ilinca)
Patru dintre cele enumerate mai sus au fost rostite în mai puțin de 5 minute. Toate costă bani. Chiar şi frățiorul şi surioara. Doar una conține zahăr. Slavă Domnului că frățiori şi surioare nu se mai fabrică în familia Adamescu. Am rămas doar cu rățuştele şi cartea. Ilinca vrea chestii multe şi mărunte. Luca vrea mai puține chestii. Dar alea pe care le vrea costă măcar jumate din salariul meu. Pe măsură ce cresc, "vreau" costă mai mult. E direct proporțional cu vârsta.
Cine l-a inventat pe "vreau"???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu