Salutul cercetaşilor se
face prin ridicarea a trei degete sus. De ce trei, poate vă întrebaţi, că şi
eu m-am întrebat... Astazi am şi reţinut: pentru că cel mare îl ajută pe cel
mic, iar cele trei degete ridicate simbolizează cele trei principii –
spiritual, personal şi social.
Întâlnirea de astăzi a temerarilor a avut ca scop
stabilirea, de comun acord, a unor reguli pe care trebuie să le respecte când
sunt împreună şi nu numai. Însă, mai întâi, au fost salutaţi cum se cuvine cei doi
noi ochelarişti din grup, respectiv fraţii Adamescu J, au primit indicaţii
de la ceilalţi ochelarişti despre ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să facă
atunci când poartă ochelarii, cele mai importante fiind să nu doarmă cu ochelarii la ochi şi să nu-i pună în frigider, iar Luca a fost rugat să facă o scurtă prezentare
a activităţii care a avut loc în urmă cu două săptămâni, pentru cei care nu au
participat la ea. Recunosc că am fost mândră de el pentru că acum ceva vreme nu
ar fi fost în stare să stea în faţa unei adunări atât de numeroase şi să
vorbească frumos, tare şi clar despre ceva… Am constatat că a crescut, s-a
maturizat şi a prins curaj în forţele proprii.
Apoi s-au împărţit pe patrule. Au fost şi doi copii noi
veniţi, care au fost întâmpinaţi frumos
şi primiţi în patrule. Apoi au primis o foaie mare de hârie, un pix şi
s-au pus pe stabilit reguli. Deşi au lucrat în trei colţuri diferite ale
încăperii în care se aflau, temerarii au stabilit, în mare, cam aceleaşi
reguli, deşi în cuvinte şi exprimări diferite. Deşi separaţi pe echipe, am
sesizat o unitate între ei. Unii erau mai inspiraţi în alegerea cuvintelor,
alţii nu găseau tocmai cuvintele potrivite, dar au lucrat frumos în echipă, iar regulile stabilite de ei au
fost cam aceleaşi:
-
fiecare temerar capătă, la fiecare întâlnire, un rol în
patrulă şi nimeni nu e lăsat pe dinafară;
-
să ne ascultăm şi să ne respectăm unii pe ceilalţi, să
ne respectăm opiniile;
-
să nu ne jignim, să nu folosim apelative urâte unii la
adresa celorlaţi, să ne strigăm pe nume, să folosim un limbaj adecvat;
-
să ascultăm de lider şi de şeful de patrulă;
-
să fim prieteni, să ne ajutăm, să fim politicoşi, să nu
fim invidioşi;
-
să ne descoperim calităţile şi nu defectele, să ne
simţim bine unii în prezenţa celorlaţi,
-
să stăm uniţi în patrulă, să respectăm regulile
grupului, să nu întârziem la activităţi, să fim prezenţi la activităţi, să avem
echipament corespunzător;
-
să nu folosim telefoanele mobile sau alte ustensile
pentru jocuri, să respectăm pauzele de masă, să nu mâncăm chipsuri şi sa nu bem
sucuri acidulate J
Ficare patrulă şi-a ales un
purtător de cuvânt care a prezentat în faţa tuturor regulile, reguli care vor
fi centralizate de lideri până la întâlnirea următoare şi vor fi votate dacă
sunt acceptate sau nu.
Şi a venit şi momentul unui joc. Pentru
că distracţia e importantă J Jocul a fost interesant şi la final au tras şi
concluziile. Au reţinut că e foarte important să ducă o sarcină la bun sfârşit,
să pună întrebări care să îi ajute la îndeplinirea sarcinii şi să se
concentreze. Jocul a fost un exerciţiu de comunicare şi a constat în executarea
unui desen după comenzile date de altcineva. Trebuiau sa deseneze un triunghi,
un pătrat, două cercuri şi un dreptunghi. Daca nu s-ar fi grăbit şi ar fi pus
întrebările corespunzătoare, ar fi trebuit să deseneze o căsuţă. Dar niciunul
nu a pus suficiente întrebări cât să iasă o căsuţă şi nici un desen nu a fost
la fel cu altul… A fost distractiv pentru că fiecare a înţeles să facă desenul
în alt mod.
Şi ca distracţia să fie completă
unul dintre lideri i-a învăţat cum să scrie un mesaj codat J
Aşteptăm cu toţii cu nerăbdare
următoarea întâlnire! Şi mulţumim liderilor pentru o întâlnire frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu