DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie.
Tuturor ne e dor, măcar din când în când, de ceva, de cineva. De o persoană, de un miros, de o imagine, de un sentiment...
Dorurile mele-s multe şi variate. Iarna, mi-e dor de primăvară, de soare, de lumină, de mirosuri. Vara parcă mi-e dor de iarnă, de zăpadă, de mirosul de pâine proaspăt coaptă şi de alte bunătăţuri scoase din cuptor. Peste zi, mi-e dor de copii. Când sunt cu ei şi eu îs obosită şi ei îs gălăgioşi, mi-e dor de linişte. În perioadele aglomerate şi în zilele în care evenimentele se succed cu viteza luminii, mi-e dor de mine şi de timpul meu în care am răgazul să-mi ascult sufletul...
Am constatat că uneori dorul doare la propriu. Alteori, dorul îmi dă putere şi îmi umple sufletul de-o iubire caldă.. Mi-e drag să spun cuiva că mi-e dor. Mi-e dor de prietenii mei, când trece prea mult timp şi nu reuşim să ne vedem. Mi-e dor de mama, mă gândesc cu drag la ea. Sau mi-e dor de mare, de sunetul valurilor şi de miroul sărat, de senzaţia aia minunată când respir adânc şi plămânii mei se bucură de un alt fel de aer. Nu-mi ingor niciodată sufletul, cu ale lui doruri. Ieri, îmi era dor să stau cuibărită pe canapeaua din sufragerie, să ascult muzică şi să citesc. Am lăsat treaba şi vreo ora am stat pe canapea citind şi ascultând muzică. Mi-a fost bine. Am înţeles că dacă mie îmi e bine şi copiilor mei le e bine. Atunci de ce să nu-mi fie mie bine, mai întâi de toate?
Astăzi, dorul meu e nerăbdător... Mi-e dor de omul meu, mai mult ca în alte zile. Nerăbdarea vine de la cele trei zile care mai sunt până când ne vom revedea. I-am scris de dimineaţă că mi-e dor de noi amândoi şi de noi patru la un loc... Dorule, astăzi te rog să-mi mai dai pace puţin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu