Cercetasii din tara Luanei

Treaba asta cu cercetasii a inceput ca o joaca. Poate si din dorinta mea de a-i indruma si spre alte activitati, de a-i convinge ca e bine sa cunosti oameni noi si sa incerci sa faci lucruri noi… Habar n-aveam cu ce se manca cercetasia asta. :) Intai am zis ca o sa-l trimit doar pe Luca sa incerce acest gen de activitate. La prima intalnire am aflat ca poate merge si Ilinca. Sigur ca ea, reticenta si mult prea legata de fustele mamei ei, a refuzat initial. Prima oara a mers tematoare. A fost atenta mai mult la mama ei, care se invartea si ea pe acolo, decat la activitatile pe care le faceau ceilalti copii. Lui Luca i-a placut din prima. Pe jumatate din copii ii cunostea de la clubul de astronomie si de la scoala. Asa ca nu s-a simtit stingher deloc. Lui i-a placut din prima si a zis ca se mai duce. La urmatoarea intalnire Ilinca n-a vrut sa mai mearga. Dar am trimis-o mai mult cu forta. Si a venit incantata acasa. Si uite asa a inceput aventura noastra printre cercetasi…

Am apreciat, initial, oamenii care fac asta. Care sunt plini de energie si de voie buna, care au tot timpul povesti frumoase de spus, care au rabdare sa ii asculte pe fiecare in parte si pe toti deodata.

Ulterior, am inceput sa caut informatii despre cercetasi si cercetasie. Am descoperit ca au si legi, despre care le-au vorbit copiilor inca de la inceput. Sunt frumoase, reprezinta principii de viata sanatoase pe care ar trebui sa le urmam cu totii. Ii invata sa fie loiali, sa-si respecte cuvantul dat, sa fie utili si sa-si ajute semenii, sa fie prieteni, sa fie ingaduitori, sa duca o viata sanatoasa, sa iubeasca si sa ocroteasca natura, sa fie buni cu animalele, sa-si respecte parintii si sa fie disciplinati, sa fie credinciosi, curajosi si increzatori in puterile lor, sa iubeasca invatatura si nu in ultimul rand sa faca o fapta buna in fiecare zi, oricat de neinsemnata ar parea ea. 

Ieri au facut prima excursie impreuna. Si am avut onoarea sa fiu si eu invitata. :) Si m-am dus pentru ca si eu merit cate o plimbare din cand in cand, nu? Pentru ca nu as fi vrut sa-i pun lui Luca in carca responsabilitatea de a avea grija de sora cea mica. Pentru ca mi-am dorit ca Luca sa se bucure din plin de excursia asta. Si pentru ca si pentru mine a fost o ocazie buna de a-mi petrece timp alaturi de copiii mei, facand alte lucruri pe care le facem de obicei. Si pentru ca am vrut sa-i cunosc pe oamenii alaturi de care copiii mei isi petrec timp in fiecare sambata dupa amiaza si nu numai.

Am avut cu totii o zi minunata. Am descoperit copii buni, cuminti si frumosi. Am descoperit copii alaturi de care imi doresc sa fie si copiii mei. Am descoperit copii care stiu sa fie prieteni unii cu altii, care stiu sa lucreze in echipa, care stiu sa imparta orice cu ceilalti. Mi-au parut ca o familie, o familie frumoasa. Liderii i-au indrumat frumos pe tot parcursul zilei. S-au jucat tot felul de jocuri, au facut patrule, au rezolvat enigme, au invatat ce au de facut daca se ratacesc in padure, au invatat cum se acorda primul ajutor in cazul unei fracturi, s-au dat pe o tiroliana, au vizitat o pestera si o cetate, s-au dat cu saniile pana nu i-au mai ascultat picioarele, au mancat prajituri la cofetarie si au baut ceai, au mai dezlegat niste enigme, desi erau rupti de oboseala, au spus bancuri si povesti horror, s-au jucat cu lanterna pe intuneric si s-au bucurat de o zi minunata. Aproape niciunul nu a adormit pe drumul de intoarcere, desi erau franti. Nici macar Ilinca, s-a tinut tare pana la final. Cand am ajuns acasa, la o ora la care ai mei ar fi dormit demult, Ilinca s-a trantit epuizata pe canapeaua din sufragerie si a cugetat. “Mai merg in excursie cu cercetasii!!!”

Asadar, multumim, oameni buni, ca ne-ati primit in echipa voastra. Multumim pentru rabdare si devotament, multumim pentru entuziasmul de care dati dovada. Eu, mama lor, multumesc pentru fiecare moment in care s-au intors acasa imbujorati si fericiti, multumesc pentru rabdarea de care dati dovada pentru a cunoaste fiecare copil in parte, multumesc pentru momentele in care Luca-cel-domol vorbeste mai repede decat sora lui pentru ca are chestii interesante de povestit dupa fiecare intalnire cu temerarii si multumesc pentru ca acum Ilinca de-abia asteapta intalnirile cu lupisorii si nu se mai vaicareste ca nu vrea sa faca lucruri noi si sa cunoasca oameni noi :)