Întâlnirea de astăzi, mult aşteptată
după trei săptămâni de pauză, a fost tare interesantă, ca de obicei. Copiii
erau nerăbdători şi veseli ca nişte vrăbii gureşe, chiar s-au bucurat că s-au
reîntâlnit. Mi-s dragi cu toţii pentru că se bucură când se reîntâlnesc şi mi-s
tare dragi cei mari când îi văd cum îi salută şi în bagă în seamă pe cei mai
mici J
Radu şi Lucian i-au luat repede în
primire pe temerarii voioşi şi au pornit grăbiţi spre o poieniţă însorită, unde
au avut parte de activităţi cercetăşeşti interesante. Nu am participat la
adunarea lor, dar la final i-am întrebat pe copii ce au făcut şi mi-au povestit
că astăzi au învăţat să monteze un cort, să urce pe scara confecţionată acum
vreo luă, să folosească spirtiera. Au alergat prin pădure, au adunat beţe şi
s-au distrat. Când am ajuns la ei erau cu toţii veseli şi fericiţi.
Cei mici s-au jucat frumos, ca de
obicei. Pentru ca nu ne-am mai văzut de ceva vreme, am început întâlnirea de
astăzi cu un cerc mare, ne-am prezentat, pe rând, ne-am salutat cercetăşeşte cu
trei degete sus şi ne-am jucat un joc de cunoaştere tare interesant, propus de răbdătoarea şi minunata Anina, prin schimbarea vecinilor care ne deranjează şi alegerea altora noi.
Dar, pentru că ei sunt mai mici şi se plictisesc mai repede, am schimbat rapid
locul şi ne-am adunat frumos în foişorul din parc. Unde Virgi le-a spus o
poveste tare frumoasă despre o floriciă perseverentă care a ajuns să fie mutată
de un grădinar priceput de pe o cărare de munte, unde era călcată în picioare
de toată lumea, într-o grădină frumoasă unde a putut să se dezvolte frumos şi
armomios. Deşi la început floricica a fost reticentă la schimbare şi nu avea
încredere în grădinar, a prins curaj şi a devenit cea mai frumoasă floare din
grădina acestuia. Copiii au discutat apoi pe tema poveştii şi au înţeles ce
înseamnă să fii perseverent, au înţeles cât e de important să primeşti ajutor
când ai nevoie şi să ai încredere în cei care vor să te sprijine şi să te
ajute. Virgi i-a rugat apoi pe fiecare să ne povestească despre un moment din
viaţa lor când au avut nevoie de curaj şi de peseverenţă să facă un lucru de
care le era teamă. Mulţi dintre ei au povestit despre curajul de a participa la
o competiţie la şcoală, alţii si-au amintit de momentele când au învăţat să
meargă pe patine, pe role sau pe biciclete, un băieţel ne-a povestit despre
momentul în care tatăl lui l-a susţinut şi l-a ajutat să se apropie de albine,
deşi îi era teamă de ele, iar o fetiţă şi-a amintit de momentul în care a
reuşit să înghită o pastilă J Mie, personal, mi-a plăcut tare mult momentul în care
Virgi le-a spus povestea, pentru că şi cei mai neastâmpăraţi dintre ei se uitau
la ea şi o ascultau cu gura căscată, deşi aproape niciodată nu stau locului şi
tot timpul au ceva de comentat. Astăzi Virgi a reuşit să-i reducă pe toţi la
tăcere, chiar şi pentru câteva minute J Şi parcă sunt şi mai
simpatici când tac niţel... La finalul poveştii ne-am jucat un joc de încrede, prin care copiii au înţeles că pot avea încreree în liderii lor: i-am pus să-şi dea drumul pe spate pentru a fi prinşi de câte un lider, fără să se teamă că vor pica...
După poveste, Mihaela, care este
medic, le-a arătat copiilor cum trebuie să acorde primul ajutor în cazul în
care se lovesc sau îşi rup vreo mână şi mai apoi le-a povestit despre căpuşe şi
despre muşcăturile lor şi despre ce trebuie să facem să evităm astfel de
momente. Şi-au acordat unii altora primul ajutor şi s-au distrat maxim
imobilizându-şi mâinile cu eşarfe şi punându-şi plasturi pe nişte răni imaginare.
Dar sunt convinsă că tot au reţinut ceva din tot ce le-a povestit Mihaela.
Şi, pentru că au stat cuminţi ceva
vreme, era nevoie şi de puţină mişcare. Am schimbat locul şi ne-am mutat la
soare pe o alee proaspăt asfaltată, numai bună pentru un concurs de desene pe
asfalt. I-am rugat pe copiii să deseneze locul de joacă ideal pentru ei. Şi-au
imaginat locuri de joacă cu plaje, case şi şotroane, tobogane şi căsuţe, un loc
de joacă asemănător unui orăşel fantastic, un parc cosmic plin de stele, nave
paţiale şi planete. Imaginaţia lor nu are limite şi cred că din fiecare
întâlnire alături de cei mici noi, cei mari, avem ceva de învăţat...
La final am făcut un concurs de umflat
baloane, care s-a lăsat cu ceva boticuri bosumflate pe alocuri, din cauză de
baloane care s-au spart, au plecat pe aripile vântului sau, pur şi simplu, nu
s-au lăsat umflate de guriţele lor mici J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu