Dragă tati,

Noi suntem bine, sănătoşi, voioşi, voinici, aşa cum ne-ai lăsat. Mami, însă, e cam nelămurită... Copiii noştri au păţit ceva, cred. Sau poate seamănă cu rude mai îndepărtate pe care eu nu le cunosc... Să-ţi povestesc despre seara trecută. Stăteam cuminţi pe canapeaua din sufragerie şi, la un moment dat, mi-am dat seama că e prea linişte în încăpere.Eu eram extrem de ocupată să mă joc jocul ăla tembel cu bile colorate de pe facebook. Şi când am rămas fără vieţi şi am ridicat privirea înceţoşată de la tabletă, am observat cu uimire de ce era aşa de linişte: pentru că cei doi copiii ai noştri (cred) rezolvau liniştiţi problemele din gazeta matematică!!!! Doamne, cine sunt copiii ăştia şi cum au ajuns ei pe canapeaua noastră??? Nu mai poţi spune acum că Luca seamănă prea mult cu Costel :) (Costel, no offence, te rog, eu tot te iubesc).

Şi mai am de povestit despre o întâmplare de astăzi. Pe când lucram eu cu spor la birou, mă sună doamna Dana să-mi spună ca Ilinca e supărată şi nu se mai opreşte din plâns.
- De ce plângi, frumoasa mea? o întreb eu plină de nelinişte...
- Pentru că ai uitat să-mi dai permisul de la bibliotecă astăzi şi nu am putut să iau nicio carte şi acum nu am ce să citeeeeesc!!!! răspunde ea printre suspine.

Oh, ce mă fac eu cu astfel de copii, tati dragă? Cum să ţin pasul cu ei? Dacă nu aş fi fost conştientă când i-am născut pe amândoi, aş fi zis ca nu-s ai mei. Dar pot să jur că sunt ai noştri. :)

Eu zic să stai liniştit, astăzi se pare că totul a revenit la normal... Eu şed cuminte în faţa laptopului, Luca şade cuminte în faţa calculatorului, iar Ilinca se zbenguie cu tableta în brate. Te rog să nu fii îngrijorat.

Te iubim!
Cu drag,

Cei trei ITişti de acasă