Dragă Ilinca (1)

Astăzi am râs şi-am plâns, am avut emoţii şi m-am bucurat, am fost veselă şi-am suferit deopotrivă cu tine. M-am distrat la serbare, a fost frumoasă şi amuzantă. Şi fratele tău s-a amuzat teribil, deşi l-am văzut cum tresărea ori de câte ori aveai un rol de spus şi parcă uita să respire, de teamă să nu te încurci. Îi era teamă nu pentru că o să te faci de râs, ci pentru că ştia cât de mult ai fi suferit tu dacă te-ai fi încurcat. Dar, mai mult, pentru mine ziua asta a fost emoţionantă. Am avut emoţii mai mari decât tine, să ştii. Am stat cu ochii pe tine şi te-am vazut cât de emoţionată ai fost şi tare mi-a părut rău că nu am putut să iau doar eu emoţiile tale. N-ai putut să te bucuri îndeajuns de momentul asta pentru că erai prea emoţionată. Ai stat cu ochii la doamna toata serbarea de teamă să nu greşeşti. Mi-aş dori să treci peste teama asta a ta de a nu-i supăra pe ceilalţi si să trăieşti momentele astea din viaţă doar pentru tine, să te bucuri de ele şi să-şi aminteşti de ele cu plăcere.

Am plâns cu tine în faţa blocului când ai tras un plâns zdravăn, de uşurare, că s-a terminat şi ziua asta. Am avut inima strânsă când nu te mai chema doamna să-ţi dea şi ţie diploma. Ştiu, e doar o diplomă, dar pentru tine a însemnat mult. Mă uitam la tine cum rămăseseşi singurică într-un colţ şi asteptai, stingheră, cu buchetul de flori în mână, să te strige doamna şi pe tine. Eu ştiam că o să te strige, dar, sincer, nu eram prea convinsă că ai să primeşti şi tu o diplomă de excelenţă. Mă gândeam că ai să primeşti o diplomă de merit... Iart-o pe mama că n-a avut suficientă înrecedere în tine, promit să nu mai fac asta niciodată.

Ştiu că anul ăsta şcolar n-a fost deloc uşor pentru tine. Ştiu cât de greu ţi-a fost când ai schimbat şcoala şi colegii. Dar a fost un lucru bun până la urmă, pentru că ai găsit o doamnă învăţătoare minunată, un om deosebit după care ai să plângi la sfârşitul clasei a patra, aşa cum şi Luca plânge după domnul învăţător şi doamna învăţătoare. Ştiu cât de greu ţi-a fost să recuperezi lecţiile peste care ai sărit schimbând şcoala. Ştiu cât de mult te-ai luptat cu afurisita aia de matematică. Ştiu cât de greu ţi-a fost să încerci să scrii mai frumos şi mai îngrijit. Ştiu toate lucrurile astea şi-s mândră de tine că te-ai descurcat. Mama te roagă ca, pe viitor, să ai mai multă încredere în tine. Pentru că, uite, poţi. Ai fost printre cei câţiva copii care au primit cea mai strălucitoare diplomă. Asta înseamna că eşti bună. Şi că poţi. Poţi să faci orice vrei tu, şi ceva peste. Noi vom fi aici să te susţinem, să te încurajăm şi să te iubim.

Sper să ţin minte mereu momentul când am ieşit de la serbare şi fratele tău te-a îmbrăţişat în timp ce mergeaţi amândoi în faţa mea. Ştii că el nu e aşa de sentimental ca noi, fetele, dar te iubeşte mult. Deşi de cele mai multe ori te chinuie şi te sâcâie, el te iubeşte. Nu eu l-am trimis să te îmbrăţişeze şi să te felicite. A făcut-o el singur. Pentru că te iubeşte. Poate că nu îţi arată îndeajuns de multe ori asta, dar eu ştiu că e aşa pentru că gesturile mici, venite la momentul potrivit, exprimă totul şi n-au nevoie de prea multe cuvinte...

Ştii, când am vorbit cu tati astă seara şi i-am povestit despre ziua noastră de astăzi, i-am şi mulţumit. Pentru că e alături de noi mereu, chiar dacă nu e fizic lângă noi. Pentru că mi-a dăruit doi copii minunaţi ca voi. I-am povestit că am avut um moment din acela în care am conştientizat că am realizat ceva în viaţa asta. Voi, tu şi fratele tău, sunteţi realizarea noastră în viaţă. O astfel de realizare nu se obţine decât muncind în echipă. Cu îndârjire, cu dragoste, cu răbdare, cu pasiune, uneori cu supărări, cu lacrimi, de necaz sau de fericire. Pentru că eu şi tati suntem o echipă. Cea mai bună. Iar voi sunteţi rezultatul muncii noastre. Un rezultat frumos. Pentru care merită să facem orice în viaţa asta.

Cu drag,

Mami şi Tati