vineri, 25 august 2023

Ileana și fotbalul. Episodul 10. Partea a doua.

Înțeleg că am ajuns la un derby din ăla adevărat. Citesc pe diagonală prin presa de profil și observ că se face referire la "derby de România". E clar. Înseamnă că astă seară chiar se face lumină în capul meu și noțiunea de "derby" va căpăta un sens 😀




Așadar am aterizat pe Stadionul Arcul de Triumf unde se dispută etapa a doua a Superligii (adică Liga I, dar ca să pară mai smecheră i-au zis ăștia Superligă, adică un fel de Superman al tuturor ligilor), respectiv partida dintre FCSB și Dinamo.
😀
Galeriile sunt forță. Nush la care să fiu atentă mai întâi. Se întrec în scandări, păcat că strigă unii peste alții și nu mai înțeleg nimic. Peste ambele galerii urlă muzica de la boxe. Cred că derby este atunci când e balamuc mare pe stadion
🫣
Până începe meciul zic să mă informez. Deschid repede pe prietenul meu google și aflu că "derby = întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului". Acuma, suntem abia la etapa a doua din cele 30 cât are sezonul regular, nush dacă putem vorbi despre stabilirea clasamentului încă. Mai aflu că FCSB este pe locul 4 cu 3 puncte și Dinamo (SC Dinamo 1948 SA) pe locul 14 cu 0 puncte. În ultimele 5 confruntări dintre aceste două echipe, FCSB a câștigat de 4 ori și Dinamo o dată.




Minutul 5. Face POC o petardă.
Minutul 6. Îmi atrage atenția o reclamă de pe marginea terenului la Becali Imobiliare. Am o întrebare tâmpită: Gigi o fi plătit spațiul publicitar?
Minutul 8. Șut pe lângă poartă Steaua. Se încing spiritele în careul lu' Dinamo. Și se mută rapid acțiunea în careul Stelei.
Minutul 10. Se ia o scurtă pauză întru hidratarea jucătorilor. Am altă dilemă: oare au etichete pe sticlele cu apă? Ca la grădiniță? Sau cum naiba fac să nu le încurce?
😂
Minutul 16. Fac POC 2 jucători. Vine iute echipajul medical. Ceilalți jucători care nu fac POC se mai hidratează puțin. Galeriile strigă isteric "dulcegării" una la adresa celeilalte. Nimic nou.
Minutul 22. Altă pauză de apă. În ritmul ăsta mai ajung io acasă o dată cu răsăritul soarelui. Altă dilemă: la fotbal există time out-uri?
Minutul 25. Un jucător de la Steaua a tras un șut de-am zis că răstoarnă steagul de pe Arcul de Triumf
🙄
Minutul 27. Jucătorul cu numărul 27 de la Dinamo primește cartonaș galben. A pus și el o piedică
😀
Minutul 28. Încep să casc. Îmi distrag atenția comentariul lui Ilie Dobre (nush cum naiba am făcut și am ajuns iar în preajma lui) și roiurile de țânțari care zburdă în lumina reflectoarelor.
Minutul 29. Gol Steaua! Galeria e în delir. Spectatorii la fel. Ilie Dobre o roșu la față. Nu mai respiră de vreo 60 de secunde, more or less. Crainicul strigă și el.
Minutul 32. Iar fac POC doi jucători. Își ia cartonaș galben nr. 8 de la Dinamo. Imediat ce arbitrul scoate cartonașul galben din buzunar, jucătorul de la Steaua învie brusc, deși se tăvălise pe jos cu atât spor, că-mi venea mie să sun la 112. Cred că un cartonaș galben este panaceu universal. Ca crema (cacofonie intenționată) de gălbenele
😂
Minutul 35. Gol Steaua. Se repetă delirul descris mai sus la minutul 29. O petardă face POC.
Minutul 37. Mi-e foame. Dinamovistul cu care am venit vrea acasă. Îl cred și îl înțeleg
🤐🤣
Minutul 40. Remarc faptul că foarte mulți din galeria Stelei nu poartă tricouri, sunt la bustul gol. Îmi vine în minte scrisul ala de pe căni "mai bine burtos de la bere decât cocoșat de la muncă". Cred că e din cauza numărului impresionat de burți pe care îl văd. Sau poate am venit la ștrand și am încurcat eu borcanele, crezând că-s pe stadion.
Minutul 45. Ratează Steaua.
Minutul 45+. Mai ratează Steaua încă o dată. Se fluieră de pauză.
Să zicem că m-am lămurit cu privire la noțiunea de derby. Cu cât e gălăgia mai mare, cu atât este derby-ul mai important. Am înțeles bine?
😃
Acestea fiind spuse, mă retrag cât încă mai sunt în glorie. Seară faină! Bessos from Arcul de Triumf!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu