Dialoguri cu Ilinca

Redau mai jos un dialog cu fiica mea, purtat adineauri la telefon:
 - Ilinca, de ce nu m-aţi sunat şi pe mine astăzi când v-aţi trezit?
- Pentru că după ce ne-am trezit am avut alte treburi şi ne-am făcut lecţiile şi acum ne uităm la "Nea Marin miliardar" în reluare.
- Câte lecţii ai făcut?
- Doar trei pagini, sper că nu te superi, pentru că astăzi nu am avut PREA chef. Pa! ...
No comment. Scurt şi la obiect.

 Şi mai am unul, de aseară:
- Mami, cu câţi de I se scrie cuvântul viitor? întreabă.
- Păi hai să despărţim în silabe să vedem, zic eu plină de elan. Să vedem: VI-I-TOR. Câţi de I auzi?
- Unul.
- Hai, măi, mami, ia încearcă şi tu. - VI-I-TOR, zice ea. Aud un I, zice ea râzând şugubăţ.
- Măi, cum să auzi doar un I, tu nu auzi că sunt doi?
- Ba nu. Eu aud un I. Auzi, da ce e ăla "viitor", mami? Ce înseamnă "viitor"? (întrebare pusă doar ca să-mi distragă atenţia de la subiect, desigur. Fiindcă nu vroia să-mi dea dreptate cu I-urile alea...)
End of story.

 Dialoguri din astea avem cu zecile, pe zi. Păcat că atunci când pot să-mi adun gândurile, nu mi le mai amintesc.

Ştiţi cântecul ăla?

... ăla cu "Ninge iar! Cad fulgi din cer! Ninge iar pe strada noastră. Ninge iar şi este ger, E mai frig ca-n frigider!Ninge iar!" Tra la laaaaaaaa!!! Da, asta fredonez eu de când m-am trezit. Şi, cunoscându-mă îndeajuns de bine, asta o să fredonez mai toată ziua... Deci da, ninge iar. Şi bate vântul. Şi e iarnă. Şi totuşi e ceva ce nu înţeleg: de ce e lumea disperată că ninge iar? Pentru că e iarnă, trebuie să ningă. Îmi aduc aminte de nişte ierni de când eram copil, când era zăpadă la fel de multă, veneam de la şcoală şi ne dădeam pe ghiozdan în loc de sanie. Şi se rupeau ghiozdanele mele de piele una - două. Şi nu înţelegeau părinţii mei de ce se rup aşa repede. Şi-mi mai amintesc de momentele când se oprea circulaţia maşinilor pe străzi şi nu circulau decât autobuzele. De care ne prindeam şi ne lăsam traşi cu sania sau cu patinele. Şi ce distracţie era! Şi nu ştia nimeni de coduri portocalii, galbene şi roşii. Şi nimeni nu se panica. Pentru ca era iarnă şi era normal să ningă. Acum de ce nu mai e aşa de normal?

Prima victorie a zilei

Am reusit sa ajung la birou!!! Cu putina greutate, inotand pe alocuri in nameti, gafaind de zor si cu mucii siroaie, am ajuns. Ceea ce va doresc tuturor!

Rugile le-au fost ascultate...

De vineri, de cand au auzit ca o sa fie cod portocaliu, au inceput sa se uite lung si cu speranta in priviri pe geam.
- Cat e ceasul?
- 6 jumate zic eu.
- Nu ninge, iar au gresit astia de la meteo, au zis ca incepe codul portocaliu la 6. E 6 jumate, de ce nu ninge? intreba un baietel pe nume Luca
- Ai rabdare, o sa vina si zapada.
- Nu cred, iar au mintit astia...
Seara, cand au vazut ca ninge au inceput sa topaie. Si sa se roage. Sa tina codul ala portocaliu macar doua zile, sa se inchida scolile. Sambata dimineata i-am surprins uitandu-se lung pe geam indata ce s-au trezit. Sa verifice daca mai ninge. Aseara la culcare, cand sa ies din camerele lor, iar fuguta la geam. Sa verifice daca mai ninge. Azi de dimineata au decis ca sigur maine nu merg la scoala, sigur sigur se inchid scolile. :) Pe la pranz suna tati. Si le da vestea cea buna. Desigur, el, care e la o distanta considerabila de noi, a aflat primul ca maine scolile sunt inchise. Tipete si urale de fericire. Topaiala. Iar strigare de fericire. Multumiri Celui de sus ca le-a ascultat rugaciunile. Iar topaiala. Iar tipete. Acum, din 10 in 10 minute sunt intrebata: mami, asa-i ca nu culcam mai tarziu asta seara? Ca maine e luni dar noi nu mergem la scoala. Tra-la-la-la. :)

Doamne, ce bine e sa fii copil si sa te bucuri atat de sincer. Eu ma bucur de bucuria lor. Ce frumos e sa fii mama unor copii care se bucura atat de sincer de zapada asta, de codul asta rosu - portocaliu. Ce frumos e sa fii mama unor copii care au bujori in obrajori dupa o portie zdravana de stat in zapada. Ce frumos e sa fii mama unei fetite care nu se mai opreste din vorbit si cantat pentru ca maine nu merge la scoala. Ce frumos e sa fii mama unui baietel care sta cuibarit pe canapeaua din sufragerie si citeste linistit si bucuros pentru ca maine nu merge la scoala. Ce frumos e sa fiu mama lor! :)

A mai trecut un an

A mai trecut un an, aproape, de cand n-am mai trecut pe aici. N-am mai trecut pe aici de lene, din lipsa de timp, de inspiratie si chef. Pacat, n-am consemnat lucruri importante din viata noastra... Sa incerc un rezumat ar fi greu... Suntem bine, mai mari, mai frumosi desigur, unii dintre noi mai slabi, muuult mai slabi decat anul trecut pe vremea asta, mai destepti si mai cuminti :)

Am reusit sa o mut pe Ilinca la aceeasi scoala cu Luca, ceea ce e minunat pentru mine si incomparabil mai bine pentru ea. E mult mai fericita, ii place mai mult si nu se mai vaita dimineata ca nu vrea la scoala decat daca e cazul sa faca front comun cu fratele ei. Luca s-a hotarat ca e prea mult pentru mine sa fac teme cu doi copii, asa ca a facut progrese mari, isi face temele singur, e responsabil, rar uita cate ceva legat de scoala. Lucreaza si suplimentar, citeste foarte mult si isi vede de ale lui fara sa ma solicite prea mult. Dar cand ma solicita, trebuie sa-mi scot cartile mele vechi si sa ma documentez. Acum studiez intens gramatica limbii romane. Plus ca, daca a vazut ca a mai aparut un copil in casa care scrie urat, s-a hotarat ca e cazul sa scrie frumos. In clasa a IV-a. Asadar, mai trag speranta ca si Ilinca o sa scrie frumos. :) Ilinca e responsabila. Nu uita teme decat foarte rar, se straduieste sa-si indrepte greselile si e muncitoare. Dar nu are rabdare si uneori nu are incredere in ea. I se pare ca nu intelege, intra in panica si plange. Sunt delicioase momentele cand facem lectii pentru ca plange. :) Nu intelege ce explica mami, una - doua incepe sa bazaie. O apuca nervii, nu mai intelege nimic, ma apuca nervii sa o vad scriind printre lacrimi si muci. O trimit sa se calmeze, ea incepe mai rau si printre lacrimi si suspine imi spune ca ea nu plange. Aham, poate am eu halucinatii. Cand ne aude certandu-ne, apare Luca. Sa o salveze pe sora lui din ghearele mele. Dialogul incepe tot timpul la fel: "Ilinca, pot sa-ti dau un pupic?" Ii da un pupic pe frunte. Pe mine ma umfla rasul si ma dau doi pasi in spate. "" Ilinca, ce nu intelegi? Lasa ca-ti explic eu, ai sa vezi ca e usor." Acum doua seri i-a explicat in trei minute care-i treaba cu imprumutatul unei zeci atunci cand faci scaderi. Sincer, aceleasi explicatii ii dadusem si eu. Doar ca am folosit alte cuvinte. Se pare ca ei vorbesc aceeasi limba, pentru ca Ilinca a inteles imediat. Si a mai lucrat si 20 de scaderi, bonus de la mami. Le-a executat fara greseala. Nu a fost prima oara cand Luca a facut-o sa inteleaga lucruri pe care eu nu am reusit sa i le explic pe intelesul ei. Deci exista solidaritate in familia Adamescu :)

Cu toate bazaielile si lacrimile si suspinele, Ilinca e totusi delicioasa. Dialog de saptamana asta:
- Ilinca, ce note ai luat azi?
- Nu stiu, am uitat.
Peste 3 minute:
- Ilinca, ce nota zici ca ai luat azi?
- Tu n-auzi ca nu stiu? Am uitat.
Peste alte 2 minute:
- Mami, zi repede ce nota ai luat azi.
- Bine, iti spun, daca insisti atat, am luat iar un B la dictare!!! :)
Oh, joy!

B-uri de la scriere se compenseaza cu FBurile de la citit. Pentru ca citeste. Ma bucur ca am doi copii carora le place sa citeasca. De fapt, in ultimul timp citim toti 3 foarte mult. Ne-am facut abonamente la biblioteca si vesnic gasesti pe cate unul in casa cu o carte in mana. Suntem o familie de intelectuali, clar. :) Sunt mandra de copilul meu cel mare care ar renunta oricand la un joc pe calculator sau la un desen animat pentru o carte interesanta. Doamne ajuta sa-l tina obiceiul asta! Probabil ca si Ilinca o sa fie la fel.

Oricum, sunt doi copii minunati, care ma fac sa fiu mandra ca sunt mama lor. Care se cearta si se impaca de multe ori intr-o zi. Care fac front comun cand e cazul. Care au grija unul de celalalt cand trebuie. Care inca mai vor sa doarma cu mama lor din cand in cand. Care ma pun la incercare zi de zi. Care ma determina sa invat cot la cot cu ei pentru ca vreau sa ii mai pot ajuta. Am scos de la naftalina cartile de germana, cartile de gramatica si cartile de engleza. Din pacate nu am cari de matematica. Dar acolo muncesc in echipa cu Luca. Nu credeam ca ma mai apuc vreodata sa recitesc "Gramatica limbii romane". Sau verbele neregulate ale limbii germane. :).

Deci, respiram. Si daca respiram, e bine. Ceea ce va dorim si voua. Sa aveti un an spornic si minunat!

astept...

Astept sa se termine cu virusii la noi in casa. Si mai ales astept sa se termine mucii. Astept sa scap de  sacul de gunoi din sufragerie plin cu servetele mucoase. Astept sa nu mai am toata casa plina de servetele folosite. Astept sa scap de mormanul de medicamente de pe masa din bucatarie. Astept sa vina momentul in care nu ma mai duc in fiecare zi la farmacie. A trecut deja o saptamana de cand ne-au invadat virusii si m-am saturat. Intai a inceput in forta Ilinca. Apoi mai timid Luca. Apoi eu, undeva pe la mijloc. Cel mai tare a bolit Ilinca. Eu printre picaturi asa si Luca cel mai putin. Cand sa zicem c-am scapat, au inceput iar mucii. De-aia care, atunci cand stranuta Ilinca, zboara in diverse forme prin cele mai nebainuite locuri. Imi vine sa fac o teorie a mucilor, dar mai bine ma abtin. Poate mai e lume care manaca atunci cand imi citeste aberatiile mele despre muci. Deci, dupa ce va mai spun ca azi m-am enervat si am scos mucii la plimbare prin vant, nu mai scriu acest cuvant. Ma jur :))

Asadar, Ilinca tuseste si ia antibiotic de-o saptamana. A tusit pana a durut-o burtica. A avut bube la nas din cauza servetelelor. A semanat cu Rudolf cel cu nasul rosu toata saptamana. Eu tusesc si suflu nasul si Luca se invarte printre noi. Cand ii era rau - rau sora'sii intr-o zi, i-a spus asa: "Ilinca, desi te tachinez mereu, desi te supar tot timpul si te chinui, sa stii ca eu tot te iubesc si-mi e mila de tine ca esti asa bolnava si te simti asa de rau..." Cum sa nu-i iubesti? :))

Sper totusi ca asta sa fie singura imbolnavire colectiva din sezonul primavara - vara 2013. Ca nu mai mai tin nervii la alta tura de virusi. Asadar, astept sa treaca. Si simt cum incep sa-mi pierd rabdarea. Cat sa mai astept???

Va rog, reveniti!

Ma duc dis-de-dimineata sa-i trezesc . Incep cu Ilinca. La ea treburile se pun in miscare mai greu dimineata. Intru senina in dormitor si-mi pica fisa: daca ii spun ca ninge afara, sigur se da iute jos din pat, sa vada minunea :)) Incep sa ma pisicesc , sa o mangai, sa o alint si arunc bomba. "Ilinca, afara ninge, vrei sa vezi?" Pisica mea incepe sa falfaie usor din gene. Imi zic: sa vezi ca merge, indata sare din pat. Dar ea imi raspunde, cu ochii inchisi: "Abonatul Ilinca Adamescu Ioana nu e disponibil. Va rog sa reveniti." Si se intoarce pe partea cealalata, sa-si continue somnul :))

La Luca treaba a mers rapid. I-am spus ca ninge si in 3 secunde a fost langa geam,sa vada. In urmatoarele 10 minute infulecase si doua sandwichuri si mi-l cerea pe al treilea. Interesant a fost ca atunci cand am ajuns la poarta scolii gardianul si politistul ne-au spus sa revenim maine la scoala, azi e inchis.  :))

Love is in the air?!

Astazi ajung acasa si o gasesc pe fiica mea cea cea 6 ani jumate extrem de fericita. Imi aduce fuga sa vad ceva. Ce sa fie, ce sa fie? Asta:



O inimioara primita in dar de la colegul ei Alexandru.
- Care Alexandru? intreb eu spre informare.
- Nu mai stiu cum il cheama, e unul mai negricios asa, raspunde senina Ilinca. :))

Evident, ma amuz teribil in gand, comentez ceva de genul "ce dragut din partea lui" si ma azvarl printre oale. Acum, pe seara, caut in ghiozdanul fetei. Sa arunc resturile de mancare sau servetelele folosite. Si, uitandu-ma mai atent iaca ce gasesc eu acolo:



(click pe poza pentru vizionarea integrala a beletului de amor)

Cum s-a chinuit ea mititica la cei 6 ani jumate sa scrie biletul asta!

Draga tati, pregateste-te. Incepe mult mai devreme decat ne asteptam noi... :))

Mâncărimi

Ilinca trebuia să meargă ieri la un spectacol - serbare - ceva unde trebuia să lălăie 2 cântece într-un fel de cor alături de alţi copii din clasa I şi a II-a. Şi în loc să meargă la spectacol a ales să meargă la piscină cu Luca. Oricum nu mai aveam timp să ajungem în timp util la spectacol... Nu că m-ar fi deranjat alegerea, dar zic să întreb totuşi.

- De ce nu vrei, Ilinca, să mergi la spectacol?

- Păi cred că Luca o să se plictisească acolo îngrozitor, mami. Şi mai e ceva: dacă eşti pe scenă şi te mănâncă undeva nici măca nu poţi să te scarpini. Pentru că te vor vedea ceilalţi şi or să râdă de tine. :)

Eu întreb disperată:

- Mami, ţi-au ieşit bubiţe pe undeva?

Mă gândeam deja dacă mai am Claritine prin casă sau trebuie să mă opresc la farmacie.

Ea răspunde senină:

- N-am nimic mami, dar dacă sunt pe scenă şi mă mănâncă pe undeva (un fel de "ipotetic vorbind") nu o să pot să mă scarpin. Aşa că vreau la înot. :)

Happy Mărţişor's Day! :)

Azi sunt zen. A venit primăvara. E frumos şi călduţ afară. La fereastră am o zambila care miroase minunat. Am cercei în formă de ghiocei :) Am primit flori şi bomboane de ciocolată.

PS: nu încercaţi să-mi stricaţi zen-ul. Vă garantez că n-o să reuşiţi!!!